Reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare s-au dus la Cotroceni, evident la chemarea lui Klaus Iohannis, şi şi-au dat acordul pe noile proiecte ale legilor Big Brother. Au făcut asta într-un moment în care proiectele nu fuseseră încă dezvăluite publicului, ba chiar aroganţa a mers până acolo încât şefii găştilor nu discutaseră amănuntele prevăzute în documente nici măcar cu parlamentarii lor, cei chemaţi să ridice mâinile orbeşte.
De ce au făcut asta? Din aroganţă, evident. Pentru că ei sunt deţinătorii unici ai soluţiilor „Interesului Naţional” şi pentru că ştiu că nici măcar o voce din societatea civilă nu se va ridica destul de puternic, fără a fi acoperită de slujbaşii cu epoleţi din noua armă, „ongiştii”.
Au făcut asta pentru că ei de mult nu mai deosebesc „interesul naţional” de „interesul naţiunii” şi pentru că se bazează pe faptul că din mai toate direcţiile vine mirosul greu al transpiraţiei adunate în chipie.
Au făcut asta pentru că ne-au obişnuit cu rezultatul unanim al consultărilor de la Cotroceni, dar de data aceasta nu au mai catadicsit să ne spună pe ce au căzut de acord, bazându-se pe faptul că Iohannis este încă un fel de zeu al credibilităţii. Au făcut-o şi pentru că frunţile li se pleacă la adierea cuvântului american sau al serviciilor.
Vor da publicităţii proiectele. Le vom dezbate, dar nu vă faceţi vreo iluzie. În baza acordului dat miercuri la Palat, nimic nu va mai fi schimbat.
Mi-e scârbă!
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri


