Nu știu dacă sunteți familiarizați toți cu nebunia asta care e Facebook, dar și dacă nu, concluzia cred că vă privește și pe voi. Pe rețeaua asta de socializare am mulți prieteni (deși, domnule Hanibal Dumitrașcu, nu aici îmi manifest cel mai bine tendințele schizoide, așa cum spuneați despre cei cu mai mult de 15-20 de prieteni virtuali) și e evident că ne leagă multe idei comune, și cele politice sunt printre cele mai importante. Fără a mai intra în detalii vă povestesc doar că am primit o cerere de prietenie de la un personaj numit ”PDL Diaspora”. M-a mirat, pentru că știu că susținătorii acestui partid mă ocolesc pe net și îi înțeleg. Sau, în fine, nu îi condamn și le respect opțiunea. Îi respect și când cu postări dincolo de limita bunului simț mă agasează.
Fac o paranteză, nu mă credeți chiar atât de nebun să cred că toate profilele de politicieni sau vedete sunt alimentate chiar de ele, știu că mulți se ascund în spatele unor specialiști în PR, dar îi tolerez pentru că mesajele lor îmi fac mie peretele (Wall) mai variat, mai interesant, în definitiv socializarea trebuie să conțină și diversificare.
Nu știu ce mi-a venit, dar mi-am întrebat prietenii virtuali ce să fac, să accept sau nu cererea de prietenie de la organizația PDL Diaspora. Sute de comentarii, păreri… m-au onorat, dar m-au și determinat să iau o decizie: am acceptat solicitarea, gândind că dunga asta de ură ce rupe România în două trebuie să înceteze cândva. De undeva trebuie început, cu gesturi mici, insignifiante la început. Și, indiferent ce se ascunde sub gestul lor, m-am gândit să îmi înfrâng primul impuls și să accept prietenia lor virtuală. Dacă îl asculți și pe celălalt nu înseamnă că abdici de la principiile și convingerile tale, așa cum, dacă îl înjuri sub numele de, de exemplu, ”scârmâzilă” nu îl învingi.
Din comentariile prietenilor mei virtuali am înțeles că tâmpenia de la vârf, discursurile urlate, fără răbdare pentru a vedea celălalt, ne-a murdărit și pe noi. Eram un popor mai frumos înainte de anii ăștia!
Uneori îmi e teamă că violența din discursurile noastre de zi cu zi va degenera în înfruntări concrete, așa cum ne îmbrânceam și înjuram pe străzi acum 20 de ani… Și dacă nu câștigă cine trebuie? Pentru că, vedeți dumneavoastră, violența face parte din visele somnului rațiunii.
Pingback: Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre