După pronunţarea deciziei de la Curtea Constituţională începe circul. Suspendarea, moţiunea de cenzură, alegerile anticipate, iar de partea cealaltă vor apărea concesii, sacrificarea Robertei Anastase şi poate chiar o creştere a salariilor abia diminuate. Zvonurile merg până acolo încât se spune că preşedintele ar putea anunţa o revenire cu 20%, adică de 4 ori procentele pe care i le dau cele mai recente – şi evident „mogulice” – sondaje.
Întrebat ieri de cineva dacă eu cred că Opoziţia va merge până la capăt cu proiectul suspendării preşedintelui, am răspuns cu un aforism de pe net:
„Cine se culcă odată cu găinile… o va face şi a doua oară!”.


