Uneori viața chiar bate filmul. Îl snopește, nu alta! De obicei, în anii de când suntem împreună, eu aduc acasă poveștile greu de crezut, poate și fiindcă de o viață caut cele mai ieșite din comun întâmplări. De data asta, a fost rândul soției mele să culeagă, dintr-o sală de tribunal, fiind avocată, o poveste absolut tulburătoare. A descris-o așa, pe pagina ei:
De prin sala adunate…
Ordinea 32 (sect. 5)(obiect-divorţ):
Grefiera: „Reclamanta: C. Gabriela!”
„Prezent!” – se aude o voce stinsă din fundul sălii aglomerate…
Încet, spre pupitru înainta o bătrânică de 74 de ani, cocoşată la aproape 90 de grade şi sprijinită de un baston foarte solid.
Ajunsă în faţă, a ridicat greoi fruntea către instanţa, spunând că ea e reclamanta…
Sala amuțise. Vedem multe şi nevrute prin instanţe, dar divorţurile între doi bătrânei sunt excepţii la care ridicăm ochii şi ascultăm cu atenţie şi toleranţă…
Pârâtul nu răspundea, instanţa strigă insistent la bătrână (crezând că are probleme cu auzul) unde şi dacă soţul de care divorţează e prezent…
Calmă, bătrână i-a răspuns:
„Nu ştiu, Maică, dacă e aici! Nu ştiu dacă îl mai cunosc sau cum arată! Nu l-am mai văzut de 37 de ani !!!”
Rumoare în sala…
Instanța: „Atunci vă rog să mai așteptați ! Poate apare !”
I-am spus: Pe bune? Altceva nu inventai și tu?
În loc de răspuns a căutat ceva pe telefon și mi-a arătat rezumatul unui dosar pe arhiva online a Judecătoriei Sectorului 5. E un divorț ”fără minori” – era și culmea la doi oameni care nu s-au văzut de 37 de ani să aibă un copil de până-n 18 ani! – înregistrat la 26 mai 2016. Femeia cerea divorțul, probabil îngrijorată că i se apropie sfârșitul și se teme să nu apară vreun moștenitor de care să nu fi auzit niciodată sau să nu apară chiar soțul, pretinzând jumătate din puținul pe care probabil că-l consideră ”agoniseala de o viață”. Sau poate s-a remăritat în anii când îl credea mort. Cine știe ce-o ascunde femeia ”în unghi drept”.
Procesul, până-n ziua de azi, a avut cinci termene, ultimul fiind cel descris mai sus. Dar, de fapt, nu e ultimul, pentru că instanța nu a pronunțat despărțirea oficială. Dosarul a fost trimis la o altă judecătorie, din țară. Femeia și-a luat povestea, necazurile, căsnicia și, încovoiată de ele, a plecat.
Am parcurs istoricul termenelor, citări în van și cereri naive, făcute de vreun avocat tocmit cu ora și un gust amar m-a urmărit mai mult timp.
1979! Nu era o perioadă în care un om să dispară pur și simplu. ”Anii de Aur” însemnau, pe lângă multe alte esențe de urât, și respingerea divorțurilor. Cel care divorța era chemat la Biroul Organizației de Bază – celula cea mai de jos a partidului – criticat, muștruluit și atenționat că își bate joc de ”celula de bază a societății”, familia. De cât să divorțezi – de altfel, trebuia să aduci probe nu glumă la judecătorie ca să te separi de consort – mai bine luai drumul pribegiei… Așa o fi făcut și Niculae al ei, acum 37 de ani.
Aici nu cred că a contat că un divorț era o bilă neagră la dosarul de partid, de fapt nici nu știu cum a început și nici cum se va sfârși povestea asta.
Dar parcă o văd pe bătrână, ajunsă acasă, explicând vreunei vecine cum de a rămas măritată fiindcă judecătorul ”admite excepția de necompetență teritorială, excepție ridicată de instanță din oficiu”. Poate o zice: ”era impotent teritorial judele”.
Sau poate n-o întreabă nimeni nimic. Or crede toți că e văduvă. ”Tanti Gabi? E vădană, Niculae a murit pe la începutul anilor ’80…”
Ei îi rămâne doar să spere că el a murit înaintea ei și că ”agoniseala de-o viață” îi rămâne s-o împartă cum o taie capul.
Foto Alex Mazilu
One Response to Divorț de soțul pe care nu l-a văzut de 37 de ani. Poveste din România reală