Dosarul Microsoft, un ajutor nesperat pentru candidaţii anti-sistem. Tardiv

Din primăvară toţi candidaţii Dreptei, desemnaţi între timp sau rămaşi speranţe şi rezerve, aşteptau un dosar, o dezvăluire, o bombă, ceva, o şmecherie de-a lui Traian Băsescu menită să îl pună pe Victor Ponta în imposibilitatea de a candida.
Şi au stat, au stat şi nu s-au organizat şi se învârteau ca vulturii deasupra „viitorului cadavru”. S-au rotit până s-au dat cap în cap. De vreo 3 luni anunţau între ei cum va veni un tsunami politico-penal, cum PSD va fi măturat de pe plaja însorită a succesului electoral. Au aşteptat vreo audiere măcar în cazul Duicu. O boare de speranţă a apărut când preşedintele a spus de un ofiţer acoperit printre candidaţi, dar speranţa s-a stins când au înţeles că Traian Băsescu parcă nu ar face puşcărie doar ca să-l ajute pe unul dintre ei.
Şi a venit Microsft. Bombă curată, un miliard de dolari cheltuiţi fără a fi nevoie! Reduceri de preţ la care guvernele au renunţat unul după altul, mită vărsată în străinătate sau în sacoşe. Dar…
Din PSD ( în fine, şi UNPR) sunt 3 personaje de care Victor Ponta nu e foarte legat, nu sunt din „gaşca” lui de „tineri lupi”. Mai vine şi un comunicat că premierul nu are calitate în dosar. Nu pare bomba aşteptată. Şi dacă vine şi o serie de cereri pe contractul EADS tot nu se mai schimbă multe, pentru că suntem în „buza” urnei. În acest dosar, singura greşeală pe care pesediştii o mai pot face – şi în mod evident se pregătesc pentru ea – este să voteze în Senat împotriva începerii urmăririi penale. Dar şi un vot „pentru” ar fi un semnal prost în rândul activiştilor de partid din teritoriu, oricum uşor de convins pentru a trăda. Amânarea este soluţia cea mai potrivită electoral. Vedem ce soluţie vor adopta.
Dar pesediştii nu sunt singuri, în dosar apar şi foştii miniştri Gabriel Sandu şi Valerian Vreme, personaje aproape inexistente cu excepţia momentelor când maşinăriile de PR îi propagau când erau pe funcţii. Inexistenţi, dar buni de folosit ca apărare publică.
Şi mai sunt şi Daniel Funeriu şi Dorin Cocoş, personaje peste care nu se poate trece uşor, nume care-ţi rămân în gât dacă te pregăteşti să strigi „Hoţii!”. Şi mai este şi presupenerea legitimă că Emil Boc nu putea fi complet străin de o asemenea afacere făcută sub el.
Aşa că bomba a venit, dar nu are cine profita de ea. Cu o excepţie. Cazul Microsoft e un exemplu ideal pentru a demonstra că mafia – aşa cum o vedem în filme – nu are doctrină, nu are nevoie de carnet de membru pentru a intra într-un sediu de partid. Da, după mine cazul Microsoft îi profită candidatului anti-sistem. Procentul cred că e mic. Şi mai cred că este împărţit între candidaţii „rebeli” din Stânga şi din Dreapta. Dar e ceva. Un singur exemplu de calcul: dacă Monica Macovei ar avea un procentaj mai mare decât al Elenei Udrea?

Comentarii via Facebook

comments