Am observat un lucru de când cu scandalul stenogramelor din dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Sunt strigătoare la cer, înfiorătoare discuţiile cu ziariştii, ok, sunt de acord cu toţi cei care le incriminează, dar cele cu politicienii au scăpat aproape neobservate. Oalele cu căcat aruncate în ventilatoare au făcut presa terci, şi dacă a fost sau nu pe bună dreptate, doar timpul va decide, dar politicienii din înregistrări s-au strecurat printre flegme precum somalezii printre picăturile de ploaie. Cred că ăsta e efectul publicării, cu doar puţin înainte de apariţia primelor transcrieri cu Vîntu, a trei fragmente din stenogramele înregistrate, în cursul anului 2007, în dosarul ALRO. Pauză de un banc:
Doi cocoşi vorbeau în coteţ. „Auzi, hai până la alimentară.” „Ce să facem noi acolo?” „Vedem şi noi puicuţe goale…”
E vorba de discuţiile dintre Bogdan Chirieac şi Dorin Cocoş, la fel de colorate ca şi cele din lucrarea cu Nicolae Popa. Nu grija că-l discreditează pe soţul Elenei Udrea i-a oprit pe cei care voiau să toace politicienii înregistraţi cu Vîntu, ci întrebarea, fără răspuns, deocamdată, dacă ziariştii au şi alte convorbiri din dosarul recent închis prin decizie de neîncepere a urmăririi penale. Sigur, iarna trecută procurorul s-a plâns că după trei luni de supraveghere nu i s-au furnizat materiale, dar aşa să fie? Sau, mai bine zis, nu i s-a furnizat chiar nimic interesant? Încă un banc şi gata cu speculaţiile că mă ia vreun deontolog la ochi.
Un ţăran avea multe găini şi un cocoş bătrân. Cumpără şi unul mai tânăr. În curte, cel bătrân îl abordează pe cel tânăr: „Ce zi frumoasă! Ce zici dacă am alerga pe aici să speriem puicuţele astea? Uite, eu o iau înainte şi tu după mine!”. Zis şi făcut. Încep ei să alerge, bătrânul în faţă şi nou-venitul după el. Deodată, ţăranul îl prinde pe cel tânăr şi, harşt, îi taie gâtul. Zice omul, cu năduf: „Ce escroci în piaţă, al zecelea cocoş homosexual pe care mi-l vând!”.
P.S. Nedistrugerea înregistrărilor care s-a dovedit că nu au legătură cu dosarul este la fel de scârboasă în ambele cazuri.



6 Responses to Efectul „Cocoş” asupra stenogramelor