Elena Blaga, Vasile Udrea şi un pic de Neculai Oprea

Îmi e clar că, la ora aceasta, Guvernul are doi poli de putere şi un mic nucleu relativ independent. E polul construit în jurul Elenei Udrea, cel al lui Vasile Blaga şi un nucleu de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Asta a fost tot ce aveam de zis, restul sunt amănunte pentru cei care nu cred.

PS 1 Elena Udrea şi oamenii care o susţin sau care, din diverse motive, au aceleaşi idei în partid sunt cei care au propus depunerea mandatului de către întregul Guvern. Am mai spus, în spatele acestei soluţii de scoatere a PDL din impas se ascunde incapacitatea preşedintelui de a concepe că grupurile parlamentare ale partidului nu mai pot fi ţinute în frâu. Sunt cei care credeau că pot trece prin Camerele reunite un nou Cabinet Boc sau unul, să zicem, Stolojan. Sunt cei care, orbiţi de succesele de până acum, cred că frica, stima sau dragostea orbească ţin oamenii la un loc, aşa cum o făceau până acum câteva luni. Totuşi realitatea e alta acum şi de aia s-a impus necesitatea celui de-al doilea nucleu.

PS 2 BVB-ul care a făcut carieră a rămas un banal B. Vasile Blaga este adevăratul câştigător al remanierii guvernamentale. Dacă nu mă credeţi, contorizaţi numărul de pedelişti din Ardeal intraţi în Cabinet sau cereţi oricărei surse din partid să vă spună cum a trecut Ministerul Comunicaţiilor de la Wiliam Brânză la altă… Tabără. Blaga are un singur atu, posibilitatea de a mai controla grupuleţele din partid care, mânate de cele mai diverse interese, sunt factori de risc la moţiunea de cenzură vânturată de Opoziţie. Factori de risc cum au fost cândva independenţii deveniţi apoi partid.

PS 3 Ştiu că voi fi contrazis, dar mă încumet să spun că e un minister unde au pierdut ambele tabere, cel al Transporturilor, unde nu au ajuns nici Gheorghe Udrişte, nici Răzvan Murgeanu, câştigătoarea fiind Anca Boagiu. Asta îmi aminteşte că ea a fost promovată în Parlament de PDL sector 2, având atunci ca “rivală” influenţa lui  Neculai Onţanu. După acele alegeri s-a vorbit pentru prima oară că primarul ar fi jucat pentru prima oară dublu. Apoi s-a dovedit că temerile pesediştilor fuseseră întemeiate. Cred că independenţii s-au făcut şi ei simţiţi la împărţirea funcţiilor eliberate după remaniere!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

2 Responses to Elena Blaga, Vasile Udrea şi un pic de Neculai Oprea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.