E şocantă o perlă culeasă de colegii mei din ce au scris elevii la examenul de anul acesta la bacalaureat. E vorba de paralela făcută de un copil între Harap-Alb şi Prigoană jr. Asemănarea ar veni din aceea că amândoi atrag cele mai frumoase femei din povestea unde se mişcă fiecare dintre ei. Sigur, nu se poate generaliza la o întreagă generaţie, nu se poate spune „Doamne, pitziponcii aştia au înlocuit complet personajele din cultura generală!”. Nu se poate nici spune că nu mai e şcoala de altădată, şi, fie vorba între noi, bine că nu mai trec puştii de acum prin ce am trecut noi la vârsta lor. Un lucru însă mă îngrijorează. Nu cât să nu dorm, dar destul cât să-i acord un editorial.
E clar că nu e concepţia unei generaţii întregi că Silviu Prigoană jr e mai tare decât Harap-Alb, dar e clar că tipul a devenit un personaj. Copilul care i-a utilizat numele în răspunsul la bacalaureat l-a folosit ca pe un cod, ca pe un substantiv comun, pe care-l cunosc toţi, adică şi comisia de corectare. Putea folosi orice alt nume din panoplia actualităţii, de la fete de decor de prin emisiuni la academicieni, comisia trebuia, conform teoriei copilului, să ştie cine sunt. Când au devenit toţi ăştia nume comune? Când au devenit atât de cunoscuţi încât simpla utilizare a numelor înlocuieşte propoziţii întregi, chiar fraze? Şi de ce?
Cred că din perla de la bacalaureat trag concluzia că presa mai are ceva forţă, dar nu cea pe care poate că ne-am dori-o noi, gazetarii. Nu putem schimba guverne, nici măcar o amărâtă de lege, poate vreun director de agenţie, dar putem crea personaje şi putem lipi de ele trăsături, pe care le au sau nu, iar acestea intră în conştiinţa publică până la a deveni substantive comune.
Am un banc genial cu Făt-Frumos, nu cu Prigoană. Cică se lupta el cu balaurul. Îl bagă în pământ până la glezne şi vede trecând un corb. „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind puteri şi îţi voi da o halcă de balaur să mănânci!” Îi aduce corbul apa, dar balaurul îl surprinde pe Făt-Frumos, îl aruncă în sus şi-l bagă-n pământ până la genunchi şi zice: „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind putere şi ţi-oi da o halcă de voinic să mănânci!”. Aduce corbul iar apă, dar Făt-Frumos se forţează, îl prinde pe balaur şi-l bagă în pământ până la gât şi spune: „Corbule, corbuţule, mai adu un cioc de apă să prind putere….” Dar corbul îl întrerupe şi strigă „Auzi, voi vă bateţi sau aţi mâncat sărat?”.
