Deşi am multe cunoştinţe în cel mai tânăr partid din România, UNPR, nu pot să nu mă gândesc la faptul că e format din fugari din principalele formaţiuni de opoziţie. Îţi lasă un gust amar, parcă te simţi obligat să îţi evaluezi şi tu prietenii sau asociaţii după ce vezi cum tipi, în cea mai mare parte fără şansă de a ajunge vreodată în Parlament, dacă nu se ascundeau sub sigla unui PSD sau PNL, au trădat grupul ce i-a ajutat să parvină. Mai sunt şi cei cu notorietate ajunşi în acest partid din motive meschine, o funcţie, o ceartă cu un alt lider, o promisiune făcută de un adversar devenit peste noapte prieten.
După prima senzaţie, dacă simţi că politica merită un al doilea gând, te gândeşti şi de unde au plecat aceşti oameni sau spre ce se îndreaptă. Dacă analizezi istoria PDL, PSD sau PNL vezi că e făcută tot din trădări, ruperi, reunificări sau cu personaje ce au schimbat multe partide înainte de a ţipa acum că se fură oameni. O ştire a noastră despre parlamentarii social-democraţi supăraţi că au fost minţiţi cu câte 70.000 de euro când au votat bugetul defunctului guvern PDL cu PSD vorbeşte despre politică mai mult decât o sută de editoriale. Ca şi următorul banc, pe care-l văd ca pe o soluţie pentru cei ce mai speră că se va reforma clasa politică. Bulă vine de la şcoală şi o vede pe maică-sa cum se masturba în oglindă şi repeta mereu „Vreau bărbat… vreau bărbat”. A doua zi, când vine iar de la şcoală, o găseşte cu un bărbat în pat. Bulă fuge în baie, se dezbracă şi începe să se frece cu faţa la oglindă repetând „Vreau bicicletă… vreau bicicletă”.
Cam aşa stigă şi cei care cred că, fie ales uninominal sau într-un Parlament unicameral, vor vedea prea curând un parlamentar, vorba „Împuşcatului”, „de tip nou”.
