Îmi e foarte scârbă de părinţii Mădălinei Manole, care periodic deschid mormântul fetei lor şi împut atmosfera cu duhoarea cărnii tot mai putrezite a cândva minunatei lor fete…
Îmi e scârbă şi de sindicate, din orice ramură ar proveni membrii lor, pentru că se fac preş la uşa guvernanţilor, sperând să mai obţină un leu la salariul minim şi înghit orice, de la minciuni la jigniri şi apoi ameninţă cu mitinguri şi apoi le amână. Pentru că le e frică… le e frică de ce se va spune că fac, de ceea ce au făcut în trecut…
Îmi e scârbă şi de Guvern, pentru că vomită promisiuni şi apoi, speriaţi de FMI sau alţi stăpâni, îşi ling de pe mese propria vomă şi, unşi pe faţă, se dau duri, fermi, visându-se peste ani cu pozele în manualele de istorie…
Îmi e scârbă de liberali, pentru că îi simt şobolănind de la o uşă la alta, calculând dacă se luptă cu un guvern sau cu un preşedinte. Îi văd cum vorbesc la televizor cu teamă să nu-şi supere şeful care-şi modifică de la o zi la alta discursul…
Îmi e scârbă şi de democrat-liberali pentru idioţeniile debitate în cor, indiferent dacă au sau nu argumente pentru ceea ce spun. Se comportă ca şi cum căpeteniile lor nu mănâncă de faţă cu alţii căcat şi se oferă ei să facă acest serviciu, tăvălindu-se într-o troacă în care îi ţin doar poveşti de genul “sunt 300 de mandate de arestare scrise”…
Îmi e scârbă de social-democraţi, pentru că simt în spatele şefilor lor mulţimea de derbedei lăsaţi fără subvenţii care freamătă flămânzi, cu gândul la o nouă guvernare, cu oricine, oricând, pe orice poziţie…
Îmi e scârbă de moguli şi de şefii Opoziţiei, pentru că se ceartă de ochii lumii doar pentru ca oalele cu lături vărsate de pedelişti în capul lor să nu aibă suport în realitate. Şi avem astfel înjurături între liderii de partide, dezvăluiri despre mogulul celeilalte televiziuni, toate fiind subiecte inventate, nişte băşini destul de puturoase ca, strâmbându-te, să închizi ochii şi să nu vezi bine măcar câteva secunde…
Îmi e scârbă de preşedinte, pentru că îşi duce luptele prin servicii, procurori, miliţieni şi ţucălari, pentru toate schemele care au ajuns să ne facă să trăim într-un coşmar al scenariilor mai mult sau mai puţin confirmate de prezent şi viitorul apropiat…
Îmi e scârbă de mailurile găsite deschise, de convorbirile auzite cu ecou…
Îmi e scârbă de furia gazetarilor, comentatorilor, analiştilor care se bat între ei ca nişte cocoşi ce se înfruntă în numele celor care îi plătesc, mângâie pe frunte cu funcţii sau doar îi bagă în seamă. Sunt vocile, feţele lor, dar cuvintele, ideile din spatele lor nu sunt ale lor…
Îmi e scârbă de nepăsarea pentru oameni, îmi e scârbă şi de populism, de nervii de pe stradă, de neputinţă…
Îmi e scârbă şi de mine, pentru că ştiu toate astea şi tac…
P.S.: Pe lângă noi toţi… ce minunaţi sunt părinţii Mădălinei Manole, cu ineptele lor dezvăluiri despre un ginere pe care-l urăsc sincer. Ce bun e un strop de sinceritate zilele astea!
9 Responses to Kkt…