Nu îmi pare rău de Crin Antonescu, dar îmi va părea rău după el

Am mai explicat pe acest blog, de când am reînceput să-l actualizez, că ex-preşedintele PNL este victima propriei credulităţi. Din aroganţa de a avea şi alţi sfătuitori decât cei ai decedatei USL ( poate proşti tacticieni, incapabili să simtă iminenţa unor cutremure, cum a fost cel de după insistenţa de a-l propune vice-premier pe Klaus Iohannis, dar credincioşi idealurilor, câte erau ele, ale alianţei anti-Băsescu) s-a înconjurat de oameni care-şi jucau libertatea în încercarea de a îi face servicii singurului adversar al USL care conta la acea dată. Sunt indivizi care doreau ridicarea PMP, ăsta bănuiesc că e idealul de bază, discutau şi cu Iohannis, dar cred că şi acesta este într-o postură perfectă de a simţi pe propria piele cum e să cedezi altuia locul şi groparii tăi să-ţi explice cum ai dat lovitura vieţii…
Poate-i credeţi creduli, dar vă spun cu mâna pe inimă că sunt şi fraieri pentru că nu discutăm de nişte genii ale manipulării ci de nişte indivizi oarecare, ale căror mesaje, chiar când sunt lipsite de substanţa veridicităţii, excelează doar prin repetarea până la exasperare.
Totuşi am crezut că spre finalul crizei prin care trece, PNL se va trezi, că nu se va ajunge la secvenţe comice cum e absenţa unei treimi din Delegaţia Permanentă când e vorba de asemenea decizii.
Nu a fost cazul şi acum partidul care în luna ianuarie dădea sigur viitorul preşedinte al României stă la mila desemnării candidatului după o evaluare în care vor să intre şi cei mai mari adversari ai săi, Monica Macovei şi MRU ( refuzat de PNL la fuziune cu Forţa lui Civică şi silit să-şi calce orgoliul şi să meargă la uşa PDL, partid în care declinase scârbit invitaţia de a se înscrie înaintea alegerilor parlamentare din 2012).
De ce, totuşi, cred eu că o să-l regret pe Crin Antonescu? Pentru că prin prostia lui mă aduce în situaţia de a alege răul cel mai mic, iarăşi şi iarăşi, ca la fiecare rundă de prezidenţiale.
Pe cine propune Dreapta la aceste alegeri? Cristian Diaconescu, plimbat de la un partid la altul, dar mereu la Putere, excepţie făcând puţinul timp între alegerea primă a lui Băsescu şi organizarea UNPR la uşa lui Emil Boc? Elena Udrea, deşi eu tot nu cred în candidatura ei? Mihai Răzvan Ungureanu, ajuns premier după două refuzuri ale lui George Maior şi copilăros în cele mai mari decizii, precum cea amintită mai sus? Cătălin Predoiu, singurul ministru care a trecut din tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu în cea a guvernelor Boc? Klaus Iohannis, personaj scos la lumina reflectoarelor după o adevărată operaţiune de dezinformare cum a fost cea a dezmembrării USL? La fiecare voi fi silit să văd dacă-i mai rău sau bun decât Victor Ponta, să cântăresc oalele cu rahat şi să-l votez pe ăla unde balanţa se ridică! Şi acum, dacă mă întrebaţi repede, nu ştiu cum e balanţa!
Nu, recapitulându-i nu pot să nu îl regret pe Crin Antonescu!

Comentarii via Facebook

comments