Na că o zic: M-am iubit chiar cu Venus!

S-a întrupat ca Venus din spuma mării. Asta e sigur pentru că acum o văd venind spre un şezlong din apropierea mea iar până atunci nu o observasem. Şi nu aveai cum să nu o vezi!
Picăturile sărate refuzau să cadă de pe carnea ei, refuzând parcă să scape din mâini un asemenea noroc. Invidiam picăturile. Cele mai norocoase erau cele de pe spate. Ca o mângâiere coborau peste fund, spre picioare, sinucigându-se de nisip după ce parcurgeau un drum zămislit în Rai.
S-a aşezat pe pânza ce a tresărit a plăcere sub povară şi şi-a scuturat părul de aur. Era ca o chemare, dar toţi muritorii erau prea înmărmuriţi să răspundă. Apoi şi-a dus mâna la spate şi a desfăcut sutienul. L-a dat jos uşor. Mă jur că nici briza mării nu a mai suflat! Sânii ei… sânii ei… făceau lumea mai frumoasă.
Pe cearceaful meu, m-am întors pe burtă pentru că… începuse să se vadă că mă uit.
Căldura m-a doborât. Ca prin vis am văzut cum se ridică şi vine spre mine. S-a aşezat lângă mine şi a pus o mână pe spatele meu. Ca prin minune, plaja s-a golit şi am rămas singur cu ea. Un muritor care îşi atinge idolul. Şi ce atingeri!
Am iubit-o, ea nu ştiu dacă m-a iubit sau doar mi-a permis să o iubesc. Era oricum prea mult. Marea tăcuse şi ea, uimită de unirea dintre o zeiţă şi un muritor. Nu mai văzuse aşa ceva de când Anchises căzuse în mrejele patroanei frumuseţii…
Tăceam şi eu. Mâlc. Ştiam ce păţise înaintaşul meu pe lista adoratorilor ei atunci când a spus pe cine a iubit. Dar… cât poate un bărbat să tacă?
Poate am vorbit în somn, poate am spus brizei sau poate, pur şi simplu, ca orice bărbat, am vorbit la un pahar de… nectar. Şi atunci…
Plaja s-a umplut din nou. Statuia ei era pe şezlong. Aşteptam fulgerul stăpânului său. Şi a venit.
Ştiam că gura bate fundul şi poate că ar fi fost bine să fie aşa. Mie mi-a bătut ceafa. Fulgerul mi-a ars una de am văzut stele verzi. M-am întors să implor iertare şi am înlemnit.
„Nesimţitule, te mai zgâieşti mult la piţipoanca aia?” Cumplit de mult vocea stăpânului fulgerelor semăna cu a nevestei mele… Ciudat. M-am frecat pe ceafă şi m-am dus după bere.

PS Povestea de iubire dintre Venus şi muritorul Anchises este poate cea mai frumoasă pildă despre masculi. Şi ameninţat de fulgerul lui Zeus, bărbatul se laudă că a atins o. Sigur că lumea e plină şi de gentlemeni… dar şi testul cu Venus e mai presus de expresia „Un gentleman nu vorbeşte despre asta”.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.