Nu a vrut să iasă din baie dezbrăcată, așa că a lăsat oala pe jos și ibricul în chiuvetă. După ce ultimele picături de apă călâie s-au dus gâlgâind pe scurgerea căzii, și-a șters picioarele energic. Sângele pus în mișcare i-a dat o senzație de bine. Care a dispărut când a pus talpa pe papucul atât de rece că părea umed.
În liniștea care se lăsase a răsunat un tranzistor, de undeva din vecini.
Gândul la canalul Dunăre-Marea Neagră i-a înghețat sângele-n vine.
A început repede să pună hainele pe ea. Erau plăcute la atingere. Le încălzise pe mânerul cuptorului aragazului, cât timp oala cu apă pentru spălat a dat în clocot.
A tras chiloții. Cei mai buni – nu pentru iarnă, dar buni pentru ocazii speciale. A zâmbit când plasticul mătăsos i-a îmbrăcat complet fesele și elasticul dantelat, doar puțin destrămat de la spălări, s-a așezat comod, sub începutul de burtă.
S-a privit în oglindă, prin ceața lăsată de aburi și s-a gândit: ”Încă e bine! Ba chiar n-arăt rău de loc.”
A luat maioul din cui și l-a tras peste cap. Se răcise. Sfârcurile i s-au întărit. A prins maioul cu elasticul chiloților și nimic din căldura corpului nu se mai irosea.
Așezată pe capacul toaletei și-a pus un dres, gros, tricotat din lâna gri pe care nimeni nu a vrut-o pentru vreo helancă. Călcâiul cioplit în material de purtări în cizme grele s-a așezat perfect pe piciorul ei.
A întins mâna spre pantalonii de trening – cu elastic la baza piciorului – dar a renunțat. ”I-am promis”, își spuse în gând și a lăsat pantalonii să atârne și a luat ceva mai lejer, un halat negru, cu flori roșii, mari. ”Sunt trandafiri”, îi spusese vânzătoarea, acum un an, când l-a cumpărat, dar ei i se păreau crizanteme. Ce-or fi, nu contează, era gros, călduros și cordonul nu risca să cadă, prins bine la spate, în două găici.
A luat sticla cu parfum de pe etajeră și a pulverizat spre gât. ”Lui îi place mult parfumul ăsta!” Când alcoolul i-a atins pielea, s-a înfiorat. De frig.
A vrut să strige: ”Iubitule, sunt gata!” Dar a strănutat. A căutat o batistă, dar nu avea în baie. A vrut să ia puțină hârtie igienică, dar și-a spus că e păcat, așa că și-a tras nasul. Apoi a tras aer în piept, a deschis ușa băii și a ieșit.
El era în bucătărie. Lângă geam.
El stătea lângă aragaz și își încălzea mâinile. Nu-și asuma riscul, ca data trecută, să vrea să o mângâie și ea, delicată ca întotdeauna, să i le îndepărteze de pe pielea care i se zgribulea și să-i sufle în palme, să le încălzească.
Scrumiera de lângă avea deja destule chiștoace de Carpați. ”Ce-o face atâta în baie?” se întreba el, când aprindea încă una. Pe masă, erau două țigări Doina, super-long. ”Țigara de după”, a spus ea, când le-a scos din geantă, învelite într-un șervețel.
A auzit-o strănutând și apoi ușa de la baie a scârțâit a chemare. A făcut un pas, dar ea a fost mai rapidă. Era deja lângă el, cu palmele deschise deasupra ochiului de foc.
-Miroși frumos!
El și-a apropiat fața de gâtul ei. Ochii ei s-au oprit asupra oalei de pe aragaz. În apa care clocotea era plosca din plastic, pusă acolo ca să se încingă lichidul din ea.
-N-ai pus-o în pat?
S-a îndepărtat de el, ca și cum o frigea.
-Am uitat… am stat aici și…
-Adică așternutul e rece?
Imediat, el a înțeles că sexul dispăruse, se cuibărise undeva, sub un maldăr de haine vechi, de casă, așteptând căldura primăverii.
Dar ea a zâmbit, l-a tras aproape și i-a șoptit:
-Aici e cald.
Și a împins țigările Doina, eliberând un colț de masă.
Un regizor dement a oprit exact atunci lumina. În întuneric s-a auzit ”Ai mâinile reci” și apoi o răsuflare caldă a umplut încăperea.
Foto Alex Mazilu
One Response to Sex în iarna lui ’84