Nu știu dacă am crezut vreodată cu adevărat în dorințele pe care ți le pui când sufli în lumânările de pe tort. Poate, când eram mic, când dorințele ți se citesc în ochi și ești înconjurat de oameni care pentru asta păreau că trăiesc. Să deslușească dorințele din ochii tăi și să le împlinească.
Apoi nu am mai crezut. Poate și fiindcă am văzut că nu se împlineau, dar cine e nebun să renunțe la ele. Tortul miroase dulce, frișca de pe el joacă-n lumina focului, strângi ochii, gândul aleargă aiurea și sufli. Se sting, ale dracului lumânări, că multe s-au adunat! Aplauze, cântecul lălăit de cei din jur și atât.
Puteți fi siguri că asta e tot.
Adică tu te visezi…
Și apoi visul se spulberă, ca și cum l-ai destrămat cu suflul tău.
Nu se împlinesc, bărbații știu. Dacă s-ar împlini mult mai multe mașini s-ar vinde, mult mai multe doamne ar avea mult mai multe de povestit, fără să roșească, nepoților. Câte poturi nu ar mai fi ajuns în fața adversarului, câte premii la loterie, câți șefi ar traversa pe roșu?
Și femeile știu că nu se împlinesc. Altfel lumea ar fi plină de playboys nărăvași și de vecine grase. Ar ploua cu bijuterii, iar barza ar deveni stemă.
Bine măcar că regula e să nu spui dorința cu voce tare. Doamne, câte palme mi-aș fi luat!
Nu mai cred de mult în dorințele puse când sufli în lumânările de pe tort.
Dar atunci dorințele cui s-au împlinit de parcă-mi e mai bine de la un tort la altul? Cine le-a imaginat? Eu în niciun caz. Când mă uit la unele lucruri din jurul meu simt că eu strângeam ochii de-mi dădeau lacrimile și suflam de zbura căpșuna și altcineva plănuia ce să-mi dea.
La câte prostii m-am gândit când suflam și la câte o să mă mai gândesc și m-am ales doar cu petreceri la care să fie cel puțin un om care să-mi citească dorințele în ochi și căruia să i le deslușesc.
Nu cred în dorințele puse când sufli în lumânări. Bine măcar că ții ochii închiși cât îți pui dorința. Asta ar mai lipsi, să le citească oricine.
Foto Alex Mazilu