Jurnal de tătic. Ce să nu-mi aduceți de ziua mea

Prima e că nu vreau felicitări. De fapt, nu știu pe nimeni care să-și dorească doar felicitări. Aștepți un an întreg să primești cadouri și te alegi cu o poză cu un elefant, urs, pisic gras sau altă arătare care cade pe sub mese, rupt de beat. Sau cu o inimioară în care scrie că în sfârșit ai toată afecțiunea pe care o meriți. Nu merit afecțiune de ziua mea, merit cadouri. Pentru afecțiune e loc în restul anului.
Nu îmi doresc nici cadouri din circuitul ”e ziua lui Costică, să caut prin casă un cadou”. Stau bine la iconițe, bibelouri chinezești, vaze pentru flori, seturi de biscuiți pentru pahare. Dar, oricum, le prefer felicitărilor. Mai ales că vine ziua lui Costică.
Sunt și cadourile care abia prin tine intră în ”circuitul darurilor în natură”. De multe ori m-am gândit, când căutam pungă să pun o ramă sau un album foto, primit de la cine mai știe cine și să-l dau Dumnezeu știe cui, că undeva, acum mult timp și acum multe aniversări, cineva a cumpărat obiectul respectiv. S-a oprit în fața unui raft și a spus: ”Ia uite, cadoul pentru Costică!” Poate că, trecând din mână în mână, va ajunge din nou la Costică.
Dar tot e de preferat unei felicitări.
Dar primești și cadouri luate special pentru tine. Care nu-ți vin sau nu-ți plac. Ideal ar fi să-ți spună omul ”Uite, vreau să-ți iau o pereche de adidași. Nu-i alegi tu?” ”Ba da, frate, dar tu-mi alegi felicitarea!”
Și dacă nu face asta, tot e mai bine decât o felicitare simplă. Nu știu dacă am apucat să vă spun, dar la felicitări stau bine.
Anul ăsta am primit una singură și e de ajuns. Nu v-o arăt, cei care aveți copii sigur aveți pe acasă una, două sau mai multe aproape la fel. Sigur, a mea e cea mai minunată!
Scrie pe ea ”La multi ani! Te iubesc tata! Alecsia sofia”
Am respectat ortografia, dar mai lucrăm la ea, doar abia ”suntem” în clasa 0!