Proverb marinăresc: Iubeşte-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău!

De la început vreau să repet că Strategia Naţională de Apărare nu e o lege, chiar dacă, printr-o minune a trădărilor de partid, va fi votată în Parlament. Va rămâne doar un document ce va ghida componentele sistemului naţional de apărare, pe nişte linii directoare pe care oricum le aveau deja. Pe bune, e vreun ziarist cu capul pe umeri sau vreo sursă de informaţii care mai discută pe telefon despre ponturi tari? Sau mai e cineva în România care nu are din nou în vocabular expresia „hai să nu mai vorbim la telefon, ne-om întâlni.”?

Eu cred că apariţia acestei strategii va înlesni acoperirea legală pentru interceptarea jurnaliştilor. Implicarea judecătorilor în acţiunea oficială de monitorizare a presei este simplă. Un serviciu secret poate monitoriza operativ-informativ o persoană dacă are indicii că ar putea constitui un pericol pentru securitatea naţională. Şase luni de la apariţia bănuielii, urmărirea se poate desfăşura cu avizul unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie. Stai o zi, respiri, şi ceri din nou un mandat de şase luni. Dacă rezultă vreo faptă penală, sesizezi Parchetul, dacă nu – rămâi doar cu fetişul că ai aflat cum o face respectivul cu nevastă-sa, sau cu cine o face el. E şi ăsta un câştig pentru mulţi dintre ei.

Mandatul de acest fel se dă şi în funcţie de vulnerabilităţile şi ameninţările la securitatea naţională, ele fiind acceptate de CSAT. Baza emiterii acestor mandate rămâne bătrâna Lege 51/1991, dar subiecţii evoluează în funcţie de ameninţările concrete stabilite de CSAT, fie că strategia concepută de preşedinte trece sau nu de Parlament. În mod natural, când vulnerabilităţile şi ameninţările se schimbă, se schimbă şi motivaţiile ce pot fi invocate în instanţă de servicii pentru a primi un mandat. Acum, şi după simpla aprobare a strategiei în CSAT, la Curte se poate invoca faptul că un ziarist a scris mai multe articole despre o firmă de stat. Se prezumă că i l-a cerut patronul său, la emiterea mandatului nu trebuie probe concrete, ci indicii, şi se poate declanşa urmărirea informativă.

După ce se va întâmpla acest lucru de două-trei ori, el va deveni o practică, pentru că de obicei e vorba de un grup restrâns de judecători ce dezbat astfel de cereri.

Mai e un rezultat care reiese dintr-un banc. Cică doi se întâlnesc pe uliţă. Unul e trist, celălalt întreabă: „Ce ai, mă?”  „Uite, mi-a murit boul”. „Lasă. Uite aşa ne ducem toţi, unul după altul…”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Proverb marinăresc: Iubeşte-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.