Scenariul sperietoare care-i alungă pe pesediști de lângă Crin Antonescu

Să admitem că Victor Ponta și Crin Antonescu se așează cuminți la un pahar de suc și nivelează asperitățile care le-au înfierbântat mințile în ultima vreme. Să admitem și că brusc se revine la ideea unei candidaturi unice a USL la prezidențiale. În acest caz, acel candidat unic va câștiga clar alegerile din 2014. S-ar putea, însă, să fie prea târziu pentru că un scenariu otrăvit și-a făcut loc în PSD și roade coeziunea impusă de la centru, făcându-i pe mulți baroni locali să se gândească la a susține un candidat care să ajungă în turul al doilea și să-l învingă pe cel oficial al USL. Cam cum a fost când ”independentul” Sorin Oprescu l-a bătut la alegerile pentru Primăria Capitalei pe candidatul oficial al PSD, Cristian Diaconescu.
Scenariul care e dezbătut acum de pesediști este simplu și – trebuie să recunosc – credibil. Alegerile prezidențiale nu ar trebui să influențeze componența Guvernului și, imediat după înscăunarea lui Crin Antonescu, Victor Ponta ar rămâne premier. Dar, după 15 ianuarie 2015, când revin parlamentarii la lucru, potrivit scenariului, rup alianța care le-a adus Cotroceniul și susțin o moțiune de cenzură inițiată de Opoziția mult slăbită după pierderea alegerilor prezidențiale.
Cade guvernul Ponta și se face o nouă alianță, de data aceasta în jurul PNL, grosul venind de la PDL, dar nefiind exclus să o susțină și destui pesediști. E lipăsit de logică acest scenariu? Pare el o continuare firească a frecușurilor dintre pesediști și liberali, suportate doar cu gândul la Palatul Cotrceni?

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Scenariul sperietoare care-i alungă pe pesediști de lângă Crin Antonescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.