Sondajele de opinie, cine are acum nevoie de ele?

Am aflat câteva cifre dintr-un sondaj comandat de câţiva dintre liderii unuia dintre partidele mari din România. Scorul, dacă mâine ar fi alegeri parlamentare – dar, ştiţi bine, domnilor Ponta şi Antonescu, nu sunt -, este de 33% pentru PSD, 31% PDL, 24% ar obţine PNL, iar proaspăt lansata UNPR ar avea în jur de 3%. După mine, astfel de cifre au dat aripi celor doi şefi ai opoziţiei să vorbească de alegeri anticipate chiar cu o zi înainte de „criza memorandumului cu FMI”. Mai ales că răspunsurile la acest sondaj s-au strâns până în ziua anunţării reducerilor salariale pentru bugetari şi a pensiilor, dar există şi alte măsurători mai vechi.

Tot asemenea sondaje de opinie au stat şi la baza  frazei devenite celebră din discursul lui Traian Băsescu la şedinţa în care le-a explicat partidelor ce măsuri anti-criză urmează  a fi luate. Preşedintele le spune că acum vor deveni foarte nepopulari (lucru pe care îl ştiau şi ei, şi de asta ezitau să anunţe reduceri şi tăieri de peste tot), dar, dacă vor salva România din criză, vor avea de câştigat. Cred că această frază ascundea şi promisiunea că se va opune cât va putea declanşării alegerilor anticipate, şi poate de aici şi nevoia bruscă a preşedintelui de stabilitate şi de a nu schimba nici măcar un ministru.

Întrerup firul ideilor pentru un banc, aparent fără legătură, dar genial. Cică vine canibalul seara acasă, îşi dă jos frunzele de pe fund, se aşază şi zice: „Care o fi rostul nostru pe Pământ? Ne zbatem ca nişte peştişori într-un acvariu şi apoi plecăm fără a putea schimba nimic esenţial în lume…” Dar nevastă-sa ţipă: „Să nu te mai prind că mănânci filosofi la cină, că uite ce indigestie ai!”

Frica de cifrele din sondaje a fost prea mulţi ani motorul acţiunilor politicienilor din România ca acum, când evident situaţia e mai degrabă căcănie decât roz, să se schimbe ceva. Ce dacă şi tu vei fi obligat să iei măsuri nepopulare, important este să speculezi momentul şi să militezi pentru anticipate. Şi ce dacă te afunzi în rahatul datoriilor de tot felul când important acum este să te revanşezi faţă de firmele care te-au ajutat în campanie. Poate gândesc aşa pentru că am consumat şi eu la cină un lucrător de la un institut de sondaje…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

One Response to Sondajele de opinie, cine are acum nevoie de ele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.