Evoluţia cazului Sorin Ovidiu Vântu a fost, fără îndoială, mai interesantă pe Realitatea TV. Nu am nici un dubiu şi nici nu sunt maliţios, e doar o constatare ce include în ea şi multă psihologie. Au încercat, este evident, să aducă în studiouri şi oameni care să susţină sau chiar să laude reţinerea lui SOV. Nu că aceşti invitaţi ar fi putut să ţină piept celor care făceau legătura între ce se întâmplă şi declaraţiile din ultimele luni ale lui Traian Băsescu. Nu, nici nu ar fi fost natural. În perioada următoare vom asista la o luptă pe faţă între autorităţi şi acest post tv. E şi normal să fie aşa, nu deontologic, dar normal.
Oamenii nu cunosc mentalitatea ziariştilor al căror patron este lovit de autorităţi sau de un rival. Nu există lucrător în presă care, în adâncul sufletului, să nu îşi deteste patronul. Ca în orice breaslă în care din oameni prost plătiţi se produc averi ce permit iahturi, vile, vacanţe de vis. Detestarea patronului se poate manifesta chiar până acolo ca un redactor să caute sau să şi publice informaţii despre prietenii celui pentru care lucrează. Ura creşte mai mult când salariul întârzie luni întregi pentru că, e normal, ziariştii ştiu că patronul nu face foamea ca el, simplul lucrător. Dar când patronul e lovit, ziaristul nu mai reacţionează ca un salariat de la o firmă oarecare. Ăla vede dacă firma mai merge, îşi caută, evident, de lucru încă din momentul în care se petrece atacul, dar nu pune suflet.
Ziaristul reacţionează altfel. Devine automat adversarul celui ce a lovit, nici măcar nu îi pasă dacă lovitura e pe drept aplicată. Nu o uită nici dacă pleacă la altă instituţie de presă. Asta e o realitate cu care autorităţile vor trebui să facă faţă. Sunt multe cazuri de acest fel, aşa cum sunt şi cazuri în care chiar ziariştii au ajutat la înfundarea şefilor, dar nu cei mici, ei au devenit apărătorii celor loviţi. Acest lucru se vede deja la Realitatea, nu la comentarii, informaţiile sunt strânse acum din convingere.
2 Responses to SOV