Pesediştii merg la partidul lui Geoană ca la ziua Izabellei

Adică e uşor să accepţi o invitaţie, să dai un click la un event, dar de aici până la a face pasul decisiv este cale lungă. Mai ales dacă petrecerea ameninţă să nu se ţină. Calea e lungă din două motive, primul e că oamenii se duc la „Ziua Izabellei” doar dacă petrecerea se lungeşte destul de mult ca să prindă un mandat şi după 2016, ori experienţa le spune că nici un partid nou – cu excepţia Partidului Poporului, dar e greu ca Geoană să acceseze acelaşi gen de public – nu a juns în Parlament. Al doilea motiv este că ar juca în cinstea Izabellei dacă dă cineva tortul, adică dacă sunt luaţi la guvernare.
De ce l-ar crede pe Mircea Geoană că e capabil să facă o „alianţă ca în Germania”. Păi pentru că ar fi a treia oară când face asta. Prima oară a făcut-o cu Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, susţinut în Parlament de PSD, abia preluat de Geoană. A doua oară a fost în 2008, când PSD şi PDL s-au aliat pentru primul Guvern Emil Boc.
Totuşi pentru ca parlamentarii – care deocamdată au dat doar un neangajant click pe „particpă” la evenimentul convocat de Geoană şi Vanghelie – să participe efectiv la răscoală este nevoie de mai mult. De un anunţ al preşedintelui Klaus Iohannis care să spună că nu Cătălin Predoiu ar lua locul lui Victor Ponta, ci un om capabil să facă „alianţa nemţească”. O va face? Greu de crezut. Totuşi…
Soluţia „uniunii” – un nou USL, dar anti-Ponta şi nu anti-Băsescu – ar scoate din joc UNPR, PLR şi chiar UDMR. Ultimii ies sau nu din joc în funcţie de numărul de parlamentari dislocaţi din întreaga USD şi nu doar din PSD. Iohannis simte, deasemenea, că o alianţă de acest fel, nu una în care te căciuleşti la partide eterne satelit, are potenţial pentru a-i creşte autoritatea.
E discutabil. Şi, pentru că a venit vorba de discuţii, e importantă în acest moment vizita Victoriei Nuland, personaj important în ecuaţie prin prisma relaţiei de prietenie cu Mircea Geoană. E cunoscut faptul că fix acum un an, Victor Ponta a iritat-o pe emisara cabinetului SUA, fugind în Italia taman când a ajuns ea la Bucureşti. Vroia să-l urecheze pentru „marţea neagră”. Apoi, brusc, în timpul vizitei lui Ponta în America, Nuland acceptă să se întâlnească. Ba chiar îl mângâie pe cap. Cheia a fost Geoană, care a reuşit să perfecteze întâlnirea, dar şi să obţină promisiunea că va fi luat în calcul pentru funcţia de premier, dacă Ponta câştigă.
A existat această promisiune?
Eu cred că da. Pentru că la ultima discuţie cu Nuland, Geoană susţine că i-a spus că vrea schimbarea lui Ponta şi susţine că ea i-a cerut „să se facă repede”! Diplomatul român nu putea să aibe faţă de americancă o poziţie atât de schimbătoare dacă nu invoca un fapt grav. Votul din diaspora? Să fim serioşi! Nu poate fi vorba decât de o promisiune făcută de premier în America. O promisiune pe care – vezi declaraţiile despre Maior, Tăriceanu şi Florin Georgescu – Ponta ar fi încălcat-o, dacă ar fi câştigat alegerile din 16 noiembrie.
Concluzie: fără un semnal de la Klaus Iohannis, demersul lui Mircea Geoană este sortit eşecului. Aşa că toţi care deocamdată promit să serbeze „Ziua Izabellei” stau cu ochii pe contul de Facebook al preşedintelui.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.