Academia Ipocriţilor

Multe tare are societatea în care trăim. Asta e, le-om îndrepta şi ne-om pricopsi cu altele, aşa cum, uite, scăpăm de tot felul de ameninţări, dar ne cedăm intimitatea unor oameni faţă de care nu am avea curajul să ne dezvăluim.
Ultima perioadă a scos la iveală – sau doar a confirmat – cele mai urâte aspecte ale vieţii noastre. Corupţie, exces de forţă, dezechilibre grave – şi nu mă refer doar la cele sociale, ci şi la cele dintre stat şi cetăţean.
A scos la iveală şi că, pe diferite trepte ale puterii, ne-au condus şi ne conduc oameni lacomi, proşti, răi, corupţi, dar şi înconjuraţi de slugoi incapabili, slabi la orice presiune, gata să comită la ordin prostii sau să toarne. Din ambele poluri politice, fără excepţie.
Dar a apărut şi un alt vulcan de scârboşenie, ipocrizia. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt un naiv, dar sunt gesturi care provoacă scârbă, ipocrizia făcând parte din ele. Pentru că demagogul te amăgeşte aşa cum te îmbie vânzătoarea de flori cu primele buchete de primăvară, dar ipocritul ţipă, te agasează, te atacă dacă nu-l crezi.
Eram obişnuiţi cu demagogia. Auzeam, pe rând, partidele promiţând pensii mai mari sau dublarea salariilor profesorilor şi în sinea noastră ştiam că nu e adevărat, dar îi votam, aşa, parcă doar ca să nu îi mai auzim pe ceilalţi.
Dar acum ei ating culmi de neobrăzare. E ipocrizie să negociezi cu UNPR sau Mircea Geoană ca să schimbi majoritatea, după ce ai înjurat traseismul. Ipocrizie e şi să iei PC şi UNPR pe listele din 2016, doar ca să-i ţii aproape pe parlamentarii lor.
Ipocrizie e să-l înjure pe Călin Popescu Tăriceanu tocmai colegii de azi ai Robertei Anastase, gropara pensiilor. Lăsaţi-ne pe noi să facem, cei care-i putem desconsidera pe amândoi.
Ipocrizie e să ciordeşti programul liberalilor, să-l faci Cod şi să-l promovezi cu un imbecil care ascundea tablouri ieftine-n pereţi.
Ipocrizie e să pleci cu un avion scump sau să-l înjuri pe unul că e în America când idolul tău se prăjeşte în soarele iberic.
Ipocrizie e şi să urli pe dosarele Elenei Udrea, când Dan Şova se plimbă prin curtea ta, în loc să se plimbe pe culoarele Curţii de Casaţie.
Şi lista e foarte lungă.
Ipocriţi sunt şi toţi tembelii care au aşteptat un an dosarele Microsoft şi EADS, crezând că mătură PSD şi acum urlă ca arşi, când au văzut că de fapt au rămas fără sponsori.
Ipocriţi sunt cei care înjură postacii care pe net se confruntau cu ai lor.
Şi aici lista e foarte lungă.
Ştiţi ce e înspăimântător când vezi atâta ipocrizie? Faptul că realizezi că sunt oameni slabi, cu convingeri care tremură-n vântul oportunităţii.
Şi că sunt mulţi! Foarte mulţi şi în spatele lor se pregătesc să le ia locul alţi ipocriţi.
Of… îmi e dor de bieţii demagogi!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.