Eu nu ştiu cum s-a descurcat omenirea până acum fără sfaturile profesioniştilor în materie de crescut copii. Adică îl faci şi… după aia ce faci? Dacă vrei să-ţi pui în cap trei sferturi dintre mămicile şi tăticii din zilele noastre, n-ai decât să spui „Domnule, creşte el că şi noi…” Nu, potrivit standardelor moderne noi nu am crescut, nici până la noi nu a crescut nimeni, toţi maturii care umple planeta până la refuz sunt accidente genetice, teoretic ar fi trebuit toţi să fim frustraţi, sociopaţi, bolnavi de cele mai nebănuite maladii, scunzi sau, dimpotrivă, prea înalţi, obraznici sau prea timizi, excesiv de mămoşi sau rupţi de rădăcini. Mare minune că nu am pierit ca specie imediat după ce Adam şi-a inseminat coasta!
Dacă stai o oră lângă un loc de joacă, vezi 50 de copii – normali, evident, după standadele complet greşite ale noastre, cei crescuţi fără ca părinţii să urmeze cursurile de paternitate – şi de la 50 la 100 de tipi şi tipe atinşi parcă de o streche mondială.
Pentru că şi sfaturile astea profesioniste sunt după cum bate vântul Internetului. Unul – profesor renumit, fiind vina ta că nu ai auzit până acum de el şi nici măcar de oraşul unde a pus bazele unei adevărate universităţi de creştere a copiilor – zice să laşi copilul să urle, altul să te arunci la picioarele lui de cum a strâmbat prima oară din năsuc. Evident că altfel rişti să-l transformi într-un alintat sau, dimpotrivă, într-un însingurat care vede că lumea celor mari nu interacţionează cu el nici dacă-şi scuipă bojocii.
O dată am vrut să fac un experiment. Am notat tot ce mi se recomanda să iau dis de dimineaţă, pe stomacul gol. Am strâns doar sfaturile recomandate/sharuite de parte din prietenii de pe Facebook. Într-o oră am aflat că, dacă vreau să mai fac măcar puţin timp umbră pământului, trebuie musai să îmi încep ziua bând un litru de apă, să înghit o linguriţă de miere, să mestec o lămâie, să beau un ou crud, să iau o linguriţă de ulei de măsline, să mestec şi una de tărâţe, să dau pe gât un fresh din morcovi şi mere, să mănânc un măr… şi lista continuă. Cred că dacă urmezi măcar o zecime din sfaturile primite îţi petreci ziua sănătoasă pe budă, dând „like” la alte sfaturi minunate.
Aşa e şi cu sfaturile pentru părinţi.
A răcit copilu! Îi dau o pastilă! Cum? Dai pastile copilului? Eşti inconştient! Atunci îi fac un ceai. Ceai? Nu vezi că e grav, cum să-i dai doar un ceai? Păi, atunci pastile… Da, dar naturiste, pompostoacăţ, promoroacă sau cum le-a zice. Tu vrei să-l omori, dă-i antibiotic! Ce faci, îi toci imunitatea! Îi fac o frecţie. Freci copilul ca pe… nesimţitule, pune-i oţet în ciorapi! Nu are ciorapi, e cald… Vezi că e viroza aia de a zis şi la televizor de ea, dă-i ceai şi roagă-te!
Sfaturile te asaltează de peste tot, din site-uri, bloguri, forumuri, din vecini, de la rude, doctori consultaţi prin telefon. Toate sunt bazate pe studii temeinice, pe experienţa de zeci de ani a unor pediatrii… până la urmă, îţi iei copilul, fugi cu el la doctor şi el îţi spune – în cele mai multe cazuri – că e o banală răceală şi că era bine dacă nu-l scoteai din casă!
Cred că farmecul creşterii unui copil este că durează până înveţi ce ar trebui să faci. Durează… cam cât copilăria lui. Şi, când tu tocmai crezi că le ştii pe toate, el e mare şi îl agasezi cu sfaturile tale. Altfel foarte profesioniste.
Pingback: Jurnal de tătic. Sfaturile profesioniste | BabyMall Blog