Author Archives: Alecu Racoviceanu

Indiferent ce se întâmplă în jurul meu, de cât de tare strigă realitatea la mine, dacă mă gândesc la fetele mele, gândurile mă absorb cu totul. Și zâmbesc. Acum nici nu m-aș gândi la altceva decât la Sofia. Îmi e dor de ea, cum îi e copilului de primele fructe ale primăverii.

Să fim iar toți 4, să…
Să alegem împreună, părinți și copii, ce mâncăm la cină. În jocul ăsta, care-mi dă presimțiri negre de câte ori se declanșează, Silvana dă tonul:
-Să spună tati primul ce mâncăm!
-Lasă, spuneți voi, mie-mi place orice vă face vouă plăcere.
-Nu, nu, să spună tati!
Fetele sar întotdeauna în susținerea mamei lor.
-Ok, aș vrea pastramă cu cartofi prăjiți!
De fiecare dată știu că trebuie să tac, dar mă las furat de joc și vorbesc. Silvana se uită la mine de parcă aș fi cerut voie de la fete să merg la sexy club.
(mai mult…)

Miercuri am luat-o eu pe Alecsia de la after. Îmi place să mă plimb cu ea, să povestim, să râdem cu gura până la urechi. La ora de handmade a împodobit o sticlă. A învelit-o într-un șervețel roz, mai roz decât o capcană pentru albine. Pe burta sticlei, un iepure cafeniu și o floare își disputau rolul de etichetă. O sfoară ascunde gâtul golaș și o floare din hârtie creponată ține loc de dop.
Ce ne-am mai distrat pe seama sticlei! Am decis ca imediat ce ajungem acasă să o umplem cu țuică și iar am râs, pentru că știam că nu are cine să bea tărie în casa noastră! Tocmai mă prefăceam că sunt beat și mă legănam pe stradă când Alecsia a spus:
-Azi, doi colegi au făcut sex la after!
Picioarele mi s-au tăiat, o ceață bizară mi-a învăluit creierul, casele din jurul meu se dedublau. Oare, râzând și glumind, am băut țuica imaginară? Am cântărit sticla din mâna mea. E goală ca sufletul unei amante! Clar, sunt beat!
Slavă Domnului că sunt beat și că nu am auzit-o pe Alecsia spunând…
-Azi, doi colegi au făcut sex la after!
Imaginară, dar țuica asta e tare! E normal, dacă de peste un deceniu nu am pus alcool în gură, să mă ia apa ca pe un puști care dispare pentru prima oară de lângă mă-sa.
-Da, doi băieți.
”Doi băieți”, spuneau vocile din capul meu, în timp ce mergeam pe stradă cu fiica mea, care abia a împlinit 7 ani. M-am gândit, în beția mea, să forțez vocile:
-Aha, dar tu… ai făcut vreodată?
-Da!
Băutura din sticla roz mi-a retezat picioarele.
-Să ne așezăm aici.
-Pe bordură, tati?

-Da, e un loc la fel de bun ca oricare altul să stăm. Așa, și cu cine ai făcut… sex?
-Cu o fată!
(mai mult…)

Chiar dacă deocamdată nu o simțim pe piele, măcar prin gusturile ei inconfundabile, vara e aici.

Primele căpșuni s-au strecurat deja pe mesele noastre. Și anticipez gusturile acestei veri: căpșuni cu smântână, spumă de fragi, zmeură cu zahăr și iaurt, mure și afine zdrobite-n smântână…
Până la astea mai avem timp de alte dulciuri. ”Avem”? Nu chiar toți din casă AVEM.
Să vă descriu o secvență de anul trecut:
Opt ochi, opt mâini, patru lingurițe și, între ele, tot mai mică, o bucată de tort diplomat. Cireașa confiată din vârful ei pare ochiul speriat al unui miel, invitat la cina haitei de lupi.
Alecsia are privirea dulce a unui aligator. Sofia privește bucata albă de frică și își arată colții, eu par dezinteresat de dulcea fărâmă, dar aș lua-o, doar ca să pot duce farfurioara la spălat. Silvana ridică ochii de pe pradă și îi fixează pe mine.
(mai mult…)

Când îți este foarte dor de Sofia, te uiți la poze cu Sofia și, văzând imaginile cu Sofia, ți se face și mai dor de Sofia. Sigur, unii susțin că o manifestare a dorului ar fi că repeți la nesfârșit numele persoanei respective, dar, slavă Domnului, eu nu par încă atins de acest simptom.
În poza asta:

Sofia l-a găsit pe căluț la un loc de joacă. L-a iubit din prima clipă, poate și pentru că, în sfârșit, a dat peste un animăluț mai mic decât ea, care nu face ”miau-miau” sau ”ham-ham”. L-a mângâiat și mânzul de ponei a stat ca un pisic. Nu știu dacă n-a și tors la atingerea mânzului de om.
La despărțire, Sofia i-a făcut ”pa-pa” cu mâna și parcă mini-calul a nechezat ușor.
Mai târziu, în curtea bunicilor, fetița schimba impresii cu Iustin – un Tarzan în miniatură, tot de vreo 3 ani, vărul ei – despre grozăviile văzute și trăite în acea zi. Eu și tatăl lui Iustin priveam scena prin ceața pe care ți-o lasă pe pleoape friptura de Paști.
La un moment dat, Iustin a strigat: ”Olinji!” Am tresărit, ca și cum vorba aruncată Sofiei m-a vizat direct. Fiind în Bucovina, j-ul și g-ul se topesc unul în celălalt, așa că am tradus rapid cuvintele în bucureșteană.
Eu mă înroșeam, dar copiii râdeau de mama-focului. Râdea și tatăl lui Iustin. Am simțit nevoia să reacționez:
-Tinu – așa-l alintăm pe minusculul Tarzan – nu e frumos să vorbești așa!
Copilul s-a uitat la mine ca la renul care refuză să tragă sania lui Moș Crăciun. Lacrimi de indignare i s-au adunat în ochișori și a spus, clar uitându-se la mine:
-Olinji!
La așa afront, am căutat sprijin la tatăl băiețelului, dar ăsta râdea mai-mai să cadă de pe scaun.
-Ce-ai, Alecule?
-Băi, băiatul ăsta vorbește cam urât. Na, acum e acasă, dar poate face asta și cu străini.
Tinu s-a apropiat de mine și mi-a repetat, cu mult năduf:
-Oliiiinji!
(mai mult…)