Chiar dacă deocamdată nu o simțim pe piele, măcar prin gusturile ei inconfundabile, vara e aici.
Primele căpșuni s-au strecurat deja pe mesele noastre. Și anticipez gusturile acestei veri: căpșuni cu smântână, spumă de fragi, zmeură cu zahăr și iaurt, mure și afine zdrobite-n smântână…
Până la astea mai avem timp de alte dulciuri. ”Avem”? Nu chiar toți din casă AVEM.
Să vă descriu o secvență de anul trecut:
Opt ochi, opt mâini, patru lingurițe și, între ele, tot mai mică, o bucată de tort diplomat. Cireașa confiată din vârful ei pare ochiul speriat al unui miel, invitat la cina haitei de lupi.
Alecsia are privirea dulce a unui aligator. Sofia privește bucata albă de frică și își arată colții, eu par dezinteresat de dulcea fărâmă, dar aș lua-o, doar ca să pot duce farfurioara la spălat. Silvana ridică ochii de pe pradă și îi fixează pe mine.
-Tati nu mai poate!
Cum le știe o nevastă pe toate! Ba poate! Totuși îmi amintesc că nu e bine ca părinții să se contrazică în fața copiilor.
-Da, am mâncat destul!
Patru ochi, patru mâini, două lingurițe și o singură bucată de tort diplomat.
Silvana a intervenit înainte ca lingurițele fetelor să se miște precum revolverele pistolarilor:
-O împărțim!
Cu precizie de chirurg, taie bucata în două jumătăți. Cireașa se clatină o secundă pe muchie, apoi cade pe una din părți.
Cei patru ochi se îndreaptă taman pe bucățica aia.
Silvana mișcă abil cireașa, făcând-o să se rostogolească între cele două guri de tort.
-Cireașa i se cuvineeee….
-Mie!
-Ba nu, mie!
Fetele priveau încrezătoare spre mama lor.
-Nuuuu, cireașa i se cuvine luuuuui…
Un licăr de speranță a apărut în ochii mei. Uite – mă gândeam – câtă minciună e în poveștile cu tații care renunță la bunătăți și, dacă nu o fac singuri, sunt ajutați de mamele vigilente care le iau mâncarea de la gură!
-Cireașa e aaaa…
Hap! Cireașa a zburat în gura Silvanei!
-Asta ca să nu vă certați – a spus Silvana către fete – iar tati tocmai a spus că nu mai poate. Nu-i așa, iubitule?
Vorbele dulci nu țin loc de cireșe confiate.
-Nu mai vorbi cu gura plină – am spus în timp ce mă ridicam să duc farfuria la spălat.
