Author Archives: Alecu Racoviceanu

La început a fost doar un fâlfâit. Ca și cum un fluture bezmetic nu a observat că toată casa e cufundată în negrul nopții. Am deschis ochii. Foșnetul ca de mătase s-a apropiat mult. S-a oprit preț de o fracțiune de secundă în dreptul ușii dormitorului nostru. Mi s-a părut că o respirație – poate două – a înghețat, doar ca să se audă clar dacă eu și Silvana dormim. Am inspirat și expirat profund, ca un om care visează. Poate chiar visam, dar nu. Fâlfâitul s-a liniștit și a pornit din nou la drum.
Una dintre aripile fluturelui a spus:
-Șsssst!
Cealaltă:
-Șsssst!
M-am ridicat în capul oaselor. Lumina din bucătărie s-a aprins din două încercări, ca și cum ura de moarte trezirea în miez de noapte.
Am vrut să strig ”Cine-i acolo?”, dar m-am oprit la timp. Din ușa bucătăriei peste toată sufrageria se întindeau aripile fluturelui de noapte. Una se încheia cu o claie de păr creț, cealaltă cu un palmier de puf.
-Șsssst!
-Șsssst!
Un pahar de plastic – în care cred că era îndesată o soprană de coloratură, că prea cu suflet a strigat – s-a izbit de gresie. Am sărit din pat, mai mult ca să ajut biata femeie să iasă din pahar. Părea că geme când se rotea pe sub masă. Atunci am văzut cum fluturele își strânge aripile și dispare din lumină.
M-am dus și am ridicat paharul, am stins lumina, am pornit spre camera fetelor, m-am împiedicat de pisică și am strigat ”Treceți imediat în pat!” Nu s-a auzit ce-am spus, pentru că pisica înjura în pisiceasca ei și m-a acoperit, așa că am țipat din nou:
-Dacă vă mai prind umblând noaptea prin casă…
Am lăsat o pauză amenințătoare.
-Spun tuturor povestea cu nașul roșu al lui tanti Paula!
Din camera fetelor a răsunat un:
-Te iubim, tati, noapte bună!
M-au topit. M-am gândit că fluturii sunt atrași de lumina cuvintelor.
-Noapte bună, prințeselor! Nu mai ieșiți, da? Vă iubește tati.
M-am dus spre dormitor, am călcat din nou pe pisică. N-a apucat Mitzu să înjure din nou, că am pescuit-o în brațe și am dat să o liniștesc. M-a zgâriat.
Atunci mi-am dat seama că din tot acest film lipsea ceva, respirația Silvanei. Nu cea calmă, a somn, nu cea deranjată de zgomote. Am zis, în sinea mea, că nu e a bună să îți dispară nevasta în toiul nopții, dar m-am gândit să verific, totuși, așa cum un câștigător citește de două ori biletul la loterie, înainte să facă infarct.
Silvana mă aștepta în capul patului:
-N-ai să îndrăznești să spui povestea cu tanti Paula! Nu poți face asta!
Trezit de fluturi care vor noaptea apă, zgâriat și înjurat de pisică, apostrofat de nevastă, am mârâit:
-Testează-mă!
Va urma…PS Primul episod dramatic din Nasul roșu al lui tanti Paula îl găsiți AICI.

Sofia are niște răspunsuri pe care le-aș mânca în loc de desert la orice masă….

Întrerup câteva secunde povestea despre răspunsurile Sofiei pentru că Silvana, nevastă-mea, a văzut titlul și mi-a spus:

-Chiar vrei să scrii despre nasul lui tanti?

Nu răspund, îmi văd de treabă și aștern în continuare povestea.

Afacerea ”mama grozavă” Partea întâi

Acum câteva seri Sofia era în brațele maică-sii. Se alintau una pe cealaltă. Sofia îi spune:

-Ești cea mai grozavă mami din lume!

Silvana se răsfăța în cuvinte, ca-n mângâieri de briză.

Pauză

Asta atunci, acum e tot în spatele meu și, deși citește peste umărul meu ce scriu, nu mă lasă:

-Băi, tu chiar vrei să spui povestea asta?

Mă enervează când mă întrerupe, mai ales când scriu la Jurnal:

-Așa, acum scriu de seara cu mama grozavă, dar da, vreau să spun și chestia aia!

-Bine, dar e veche și sigur o vei umfla, cum faci cu toate.

-Uite, poți urmări peste umărul meu ce scriu!

-Ce importanță are ce scrii acum, tu nu te gândești câte discuții vor apărea. Nu, te rog nu scrie de tanti Paula!
(mai mult…)

Marți, am fost cu Alecsia la ora de Religie. Profesoara a invitat părinții copiilor de la Clasa 0 să asiste, dacă vor, la una dintre orele obișnuite. Eu am vrut să văd cum e, pentru că, mărturisesc, după ce am înscris-o pe Alecsia la curs, am rămas cu o îndoială dacă am făcut sau nu bine. Îndoiala s-a risipit. Am făcut bine.
Îndoiala a apărut după ce o doamnă mi-a povestit că o prietenă de-a ei are o prietenă care știe de o mamă care s-a trezit că aia mică a venit de la școală și a început să plângă că se duc toți în Iad dacă mai mănâncă fripturi în post. Sincer, nu văd mari diferențe între povestea asta și ”străbunica” ei, cea cu șoimul patriei care vine acasă, o găsește pe maică-sa vopsind ouă și îi spune: ”Aruncă-le, mamă, dracului, că ne dă afară pe toți de la partid! Sau măcar fă-le pe toate roșii!”
Înainte de a ajunge la clasă am văzut manualul după care Alecsia ia contact cu partea asta din spiritualitatea familiei ei, nu ne ascundem, dimpotrivă, suntem mândri de credința noastră. Nu am găsit lucruri de speriat. Or fi în alte programe, în alte manuale, fata mea a ”scăpat” de un atac violent la mintea ei prea plăpândă încă.
La oră mi-a plăcut. Vin Floriile și profesoara le-a explicat cum va fi ziua celor cu nume de flori. Au identificat floarea de lăcrămioară sau narcisa cu persoane cu același nume. Apoi au colorat florile.
Am plecat liniștit. Alecsia, însă, nu.
(mai mult…)

Îmi place mult una dintre aplicațiile de pe Facebook, Memories. Da, da, aia care te pune dimineața în fața vreunei prostii debitate pe site acum un an, doi, trei sau chiar patru ani.
În mod normal spui ”Ce e un an?” Dar când te uiți la frânturile a tot ce ți s-a părut important sau amuzant acum ceva timp, simți că un an e mult. Poate uiți forma în care un eveniment e anunțat celor din lista ta, dar când îl revezi îți amintești trăirile. Eu am mai observat ceva, felul în care ai anunțat ceva pe FB nu e aproape niciodată la fel cu cel în care lucrul respectiv ți-a rămas în minte.
Am pornit de la asta

Fiți atenți ce scriam: <>
O tâmpenie, probabil se uita la Scufița Roșie și i-am făcut o poză. Nimic, genul de nimic care ne umanizează sau care-i umanizează pe alții în ochi noștri.
Dar care nu lasă nimic în urmă. Dacă nu vedeam poza asta nu mai știam că… dați-mi voie să vă spun ce văd eu în poza asta. Ce am văzut atunci, ce mi-a rămas ascuns în suflet, cum a reușit o poză să scoată la lumină.
Scufița Roșie, povestea ei mi-a furat mintea copilului. Alecsia e undeva în pădurea bântuită de lup. Pentru mine nu contează ce e pe ecran, lupii pot hăpăi bunici mai rapid decât înghite un vegan o păpădie.
(mai mult…)

E adevărat că nu toți părinții de fete au norocul soacră-mii, dar speranța moare ultima. De obicei, coliva speranței părinților de fată se numește tortul miresei. Nu am ajuns acolo, nici măcar nu sunt pe aproape, doar acasă am una de 7 ani și una de 3. Dar asta nu înseamnă că nu reacționez deja la cuvinte oribile, ca ”nuntă”, ”iubit”, ”mireasă”.
Acum câteva zile, Alecsia și Sofia au pus mâna pe două bucăți uriașe de plastic de împachetat, știți care, din ăla cu bule care se sparg între degete. Au pocnit ele cât au pocnit și apoi le-au găsit altă întrebuințare. Alecsia s-a înfășurat cu a ei și a decretat:
-Sunt o prințesă!
Și s-a rotit de parcă plasticul era țesătură din lacrimi de îngeri. De fapt, chiar așa era. Plutea frumusețea în jurul ei.
Sofia s-a îmbrăcat și ea în pungă.

Îngerilor le-au secat lacrimile, țesătura ei era din parfumul florilor de cireș.
-Și tu ești prințesă?
S-a mai rotit o dată, admirându-și ”rochia”.
-Nu, tati, sunt mileasă!
Recunosc, nu pot întotdeauna să mă scufund cu totul în jocul lor. Uneori, temerile mele de om matur îmi țin capul deasupra apei.
-Cum mireasă?
(mai mult…)

”Vai, dragă, ai slăbit mult! Sper că nu ești bolnavă.”
”Extraordinar! Pantalonii ăștia sunt pe comandă? Îți vin prea bine.”
”Trebuie să le faci cântărețe. Cântă mult prea frumos.”
”Tati, ești cel mai grozav tati din lume!”
Toți trăim un etern 1 Aprilie. Fie din amabilitate, din ipocrizie sau din iubire.
-Tati, cum sunt gogocozonacii?

Ați mușcat vreodată dintr-un săpun care miroase a ulei prăjit?
Ochii ei și-au pierdut scânteia. Parcă doreau să spele cu lacrimi gândul că lui tati nu îi plac gogocozonacii.
-Tati, le-am făcut pentru tine!
(mai mult…)