De ce sturzul nu-i acvilă. Și nici Constantin Pârvulescu

E multă ipocrizie în laudele excesive pe care le primește de vreo două zile Mihai Sturzu, pentru încercarea de a deveni un modern Constantin Pârvulescu (fondator al PCR, oponet activ al lui Ceaușescu, după Congresul al XII-lea. În 1979, Pârvulescu a cerut congresului să nu-l mai voteze pe Ceaușescu). Comparația nu e întâmplătoare, congresele de dinainte de 1989 semănând mult cu cel de duminică.
Până la congresul care l-a declarat președinte pe Liviu Dragnea, Sturzu era înjurat deopotrivă cu ceilalți lideri PSD. Prietenia cu Victor Ponta, impunerea pe listele de la parlamentarele din 2012, toate îl făceau asimilabil cu liderii de toate vârstele.
În nici un caz nu era îndreptățit să ridice piatra. Singurul mod în care putea să o facă era să renunțe la președinția Tineretului Social Democrat, să spună cum a ajuns acolo fără a avea contracandidat și apoi putea protesta cât dorește.

De ce spun asta? Dintr-un motiv destul de simplu, pe care-l știu și cei care acum îl laudă, sperând că ar putea coagula în jurul fostului star pop un grup dizident în interiorul PSD.
În noiembrie 2013, la TSD ar fi trebuit organizate alegeri, favoriți fiind Sturzu și viceprimarul Sectorului 6, Gabriel Petrea. Nu a câștigat nimeni, chemați de conducerea PSD la ”masa verde”, Petrea a cedat în favoarea lui Sturzu. Sturzu a ajuns astfel pe fotoliul care i-a propulsat pe Victor Ponta sau Nicu Bănicioiu.
Acum se pregătea să-l cedeze, probabil pentru o funcție mai bună, contracandidatului învins cu ajutorul sistemului din PSD.
Așa că duminică am avut un congres cu iz ceaușist, ca organizare și sărăcie de candidați, dar nici un Constantin Pârvulescu.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.