Jurnal de tătic. Mami, un portret cât mai fidel!

-Uite, am desenat-o pe mami!

jurnal 46

Cred că v-am mai spus că e miraculos cum, la 6 ani, fetele văd unele lucruri exact ca tații lor. Ba chiar unele tușe din portretul Silvanei le-aș fi întărit-îndrăcit, mai ales că în capul meu era caldă încă o dispută pe tema serilor de poker. Eu susțin că serile lor ar fi cu atât mai frumoase cu cât suntem mai puțini acasă, ea se încăpățânează să le găsească prietenilor mei niște epitete deloc onorante.
-Alecsia, să știi chiar seamănă cu maică-ta! Așa aș fi desenat-o și eu.
Copilul și-a privit desenul, dar nu am văzut nimic din malițiozitatea celui care a caricaturizat un chip. Dimpotrivă.
Privea desenul ca și cum răspândea lumină.
-E frumoasă mami, nu?
Bă, ești nebun! Arăta de parcă o călcase un excavator. Și mai avea și două flori în mâini, semn că excavatoristul era un tip hotărât. Iar fundele din cap… ziceai că sunt lipiturile făcute grăbit de un frizer care tăiase cozile din părul galben-bolnăvicios. Probabil se răzbunase pe gura ei care sigur nu a tăcut nici măcar cât ăla-i aranja părul.
-Da, e leit mama!Am o idee, să-i facem o surpriză! O punem pe Facebook!
Am crezut că vom continua jocul potrivirii de viziune, dar nu a fost chiar așa:
-Da, mama e cea mai frumoasă din lume!

Am văzut că vorbea serios și atunci am înțeles ceva. Când era mult mai mică și alerga după vreo nălucă roz se împiedica, se lovea de lucruri. Piciorușele nu crescuseră cât imaginația. Acum, pur și simplu, mâinile ei nu ajungeau din urmă sufletul. Va învăța, așa cum picioarele o poartă acum aproape în zbor. Doar că – e păcat, dar am trăit toți asta – acum imaginația nu mai croșetează năluci roz. Și mâinile când vor învăța să deseneze, sufletul va crește și el, nimic nu va mai vărsa picuri de aureole.
Am mai privit amândoi desenul. Parcă vedeam ceva din femeia ce mă cucerise cu atât de mulți ani în urmă. Nu-i stătea rău cu părul în cozi. Mi-a plăcut. Doar era făcut de mâna fiicei mele. Nepricepută încă, dar cu un suflet cum nu-l va mai avea niciodată.
Irepetabile momente…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.