Kelemen Hunor: Nu exclud ca anumiți colegi ai mei să semneze sesizarea Curții Constituționale privind votul uninominal

În interviul – care va apărea pe siteul paginaintai.net – președintele UDMR, Kelemen Hunor mi-a declarat: ” PDL pregătește (o sesizare a CC privind legea votului uninominal pur n.n.), din câte știu, dar nu am auzit de la ei, dar argumentarea lor, cel puțin așa cum am înțeles eu până acum se duce către o direcție pe care noi niciodată nu am considerat-o ca o direcție bună: reducerea numărului de parlamentari. Se referă la câteva chestiuni pe care noi nu le putem susține. Deci dacă, cumva, contestația pregătită de PDL, încă nu am văzut textul și nu am discutat cu ei despre asta, va fi un text care poate fi asumat, atunci sigur, eu nu exclud că vor fi colegi de-ai noștri care vor semna. Dar singuri nu putem ataca. Depinde ce va conține textul pregătit de Partidul Democrat Liberal.”

Mai mult, Kelemen Hunor mi-a confirmat că, anterior votului asupra legii din Camera Deputaților, a existat o negociere cu liderii USL privind introducerea celebrului amendament prin care numărul de parlamentari ai minorităților naționale este crescut în anumite județe: ” Da, a fost o discuție cu colegii din USL și în urma discuțiilor a apărut acest amendament. Este un amendament, am spus și în plenul Camerei Deputaților, care repară ceva din lege, dar nu în totalitate.”

Interviul integral va putea fi citit AICI.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Editoriale. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.