Călăul îl pregătea pe condamnat pentru execuţie. Omul nu era agitat, dar profita de ultimele secunde de viaţă ca să se plângă cuiva.
Condamnatul: Ştii, eu sunt mason. Asta nu m-a ajutat în viaţă. Un frate m-a băgat în ceva şi, deşi îmi spunea mereu „Stai liniştit, totul se va rezolva”, am ajuns pe mâna unui procuror. S-a dovedit a fi şi el tot mason. Îmi spunea să stau liniştit, dar cazul meu a ajuns la un judecător. Am tresărit cu speranţă când mi-a spus „Te îmbrăţişez, va fi bine”… Şi, uite tot aşa, am ajuns aici.
Călăul îi leagă omului ochii cu o cârpă şi îi spune: „Cu stângul înainte, frate, cu stângul înainte!”. Apoi ridică securea…
P.S. 1 Noţiunea de „frăţie” se duce în desuetudine când e folosită prea mult, ori noi trăim într-o ţară în care cuvântul „frate” răsună mai des decât oricare altul din DEx. Asta pentru că, în timp, şi-a pierdut semnificaţia şi a ajuns un banal tic verbal.
P.S. 2 Pe 6 noiembrie, în cadrul unui Convent va fi ales Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Finaliştii ce îşi vor disputa acest titlu vor fi doctorul Radu Bălănescu şi diplomatul Mircea Gheordunescu. Dacă nici unul dintre ei nu se va retrage până atunci… pentru că… masoneria fără un strop de scenarită nu are farmec…
One Response to Masoneria, cu un zâmbet… amar