Cu dulce savoare urmăresc din nou – a câta oară, dar cine stă să numere plăcerile? – darea cu dosul de pământ al unui grup de doamne și domni care susțin că au fost mințiți. IAR!
E vorba de politică, dar până la a reveni la domniile lor vreau să vă explic de ce am renunțat, acum aproape 30 de ani, la a-l trimite pe Culiță după țigări.
Eram răcari și apelam la Culiță să ia țigări, chiar dacă nu era fumător, că era cel mai abil în a ajunge la tutungeria de dincolo de gardul unității. Prima oară a venit cu Snagov în loc de Carpați. A crezut că-s mai bune, pentru că erau mai scumpe.
A doua oară, a luat țigări Ateneu. A citit el că-s mentolate și și-a adus aminte că-i place guma de mestecat Gumela. Ultima oară când l-am rugat să sară el gardul, a adus Carpați de Iași. Or alea chiar nu se puteau fuma!
De câte ori îmi amintesc de Culiță mă amuză că mereu avea o scuză, ceva îl mințea, ba vânzătoarea, ba eticheta, ba i se părea că e același lucru. Un fraier. Sau poate așa a gândit că scapă de drumul până la tutungerie.
Revenind la politică, nu pot să nu observ că exact oamenii care se plâng că au fost proști că l-au susținut și votat pe Klaus Iohannis au antecedente. Mai deunăzi se plângeau că Traian Băsescu le-a înșelat așteptările, propunând candidatura Elenei Udrea sau atacând instituțiile pe care altă dată le lăuda.
Tot oamenii ăștia au fost mințiți de Nicolas Sarkozy ( care le-a înlăcrimat onoarea luând bani de la dictatorii din Orient), de Angela Merkel ( care le-a diminuat libidoul umplând Europa de violatori), i-a entuziasmat Euromaidanul ( până au văzut că rușii se certau cu ruși), au aruncat cu confetiti când au câștigat pro-europenii la Chișinău ( până au aflat că sunt curve și peste Prut).
De fiecare dată când cel susținut de ei câștiga ceva, entuziasmul atinge cote ce sperie cardiologii. Când e dezamăgire, vocea e mai slabă, privirea, însă, tot semeață, iar scuzele și argumentele curg precum apa de la un robinet cu garnitura tocită.
Oamenii ăștia au o capacitate extraordinară de a spune: ”M-a mințit!” și de a merge înainte. Bravo lor! Eu n-aș putea.
Seamănă cu tipul dintr-un banc de pe vremuri. Magicianul îl păcălește, arătându-i ambele mâini și totuși făcându-l să simtă un deget în fund. Dacă bancul s-ar fi continuat peste ani, tipul râde și se arată dispus să lase alți și alți magicieni să-i arate trucurile lor.
PS Nu mă deranjează că Traian Băsescu gândește acum ca mine. Nu știu dacă-l deranjează pe el, dar asta nu prea mă interesează. Ce mă interesează este că eu nu mi-am schimbat gândurile, rămânând un adversar al oricărei îngrădiri a drepturilor civile. Nu am considerat niciodată că drepturile sunt un ”lux”, dimpotrivă. Din când în când, pe insula asta tot mai mică a celor care credem că nu trebuie cedată orice libertate doar pentru că ”așa e treaba acum” , naufragiază și câte un politician. Nu mă amăgesc că o face din convingere. Stă un timp, până își rezolvă problemele, și apoi îl ia din nou valul spre țărmuri mai prielnice. Iar ”țărmurile prielnice” ale unui politician sunt cele alături de instituțiile de forță.
La fel, nu îmi pasă dacă vreunul dintre cei care până mai ieri țipa pentru drepturi a sărit acum în altă tabără.
Poate, ca pe Culiță, l-a trimis cineva după țigări. Nu am nici un dubiu, însă, va lua Snagov.
Pe terenul apărării reale a drepturilor civile – terenul de luptă adevărat, nu acela unde ONG-uri militează pentru puterea serviciilor – suntem tot mai puțini. Speriați, dezinteresați sau doar din mimetism cu alte popoare, care deja au pierdut această bătălie, cei mai mulți dintre noi au capitulat.
A te opune creșterii puterii serviciilor de orice fel nu e un act de trădare – chiar dacă sunteți asaltați de acest mesaj – e o datorie civică. Din confruntarea dintre societate și stat iese adevăratul echilibru care ar trebui să caracterizeze instituțiile. Din păcate, acum confruntarea este nedrept de înclinată în favoarea nedefinitului stat.
Foto Alex Mazilu
