Jurnal de tătic. Îi ducem sau nu la circ, la zoo?

-Tati, am văzut hipopolamul!
Au fost la circ, acum câteva zile. Hipopotamul și elefantul le-au răpit sufletul.

jurnal 110

Mă uitam la pozele de acolo și mie îmi rupeau sufletul. Dar ochii de copil filtrează altfel decât noi durerea.
-Și ce făcea, Sofia, ”hipopolamul”? Dansa?
-Nuuuu.
A râs și ochii ei spuneau ”cum să danseze, măi tată?”
-Cânta?
Nici nu mi-a mai răspuns.
-Hai, Sof, nu mă mai fierbe!! Spune, ce făcea, fugărea elefantul?
-Tatiiii. Hipopolamul mergea.
-Era vesel?
-Da!
Cum să fie vesel? Închis în țarc, băgat în arenă printr-o strungă de fier. Vorbele astea mi le-am înghițit, cum să-i stric vraja?
Fetelor le place la circ. Când eram de vârsta lor și mie îmi plăcea. Îi adoram pe clovnii Bimbirică și Siminică, zburătorii mă fascinau, dar țin minte că-mi plăceau și dresurile de animale. Mintea mea de copil nu asocia pocnetul biciului cu durerea animalului. Nu înțelegeam cât a suferit un cal ca să se învârtă pe marginea arenei.
Mă gândesc – poate ajutat și de privirile strălucitoare ale fetelor – că-mi plăceau costumele, fireturile și paietele de pe animale, mârâitul neputincios al leului când vedea cangea și biciul dresorului.
Mai târziu am ajuns să urăsc circul de animale, menajeriile, grădinile zoologice, vânătoarea.

E, după mine, consecința logică a maturizării. Aversiunea mea merge până acolo încât nici nu am fost cu ele la circ.
Fetele sunt prea mici să înțeleagă. Le place jocul de culori, văd animale și altfel decât din pluș.
De fapt, Alecsia a fost de 3 ori la circ în 7 ani și de două ori la grădina zoologică. Sofia e la al doilea spectacol de circ.
Adevărul e că Bucovina le-a dat ocazia să vadă tot felul de animale, cele mai multe în mediul lor. Cel puțin de două ori pe an văd zimbrii din Neamț și își iau ”la revedere” de la exemplarele care urmează să fie eliberate în sălbăticie.
”Hipopolamul” și zimbrul sunt acum niște păpuși uriașe. Au timp să afle care sunt lucrurile frumoase și care-s cele urâte. Și destulă minte ca să discearnă cândva între ele.
Acum, ochii lor de copil nu filtrează durerea și cine sunt eu să le stric atât de devreme vraja?

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.