Știu că noi, românii, suntem ași în două domenii: sfaturile și temerile. Unde ne adunăm mai mult de doi, sigur e unul care spune că e îngrijorat de o chestie și altul care-i explică doct ce are de făcut.
Stau trei la masă și unul spune: ”E epidemie de gripă”. Imediat, altul se apleacă peste cana lui de cafea, se uită-n ochii primului și spune: ”Ia portocală cu ghimbir!”
N-ar fi asta o problemă, că doar ăsta e scopul cafelei băute-n grup, să vorbești și să nu asculți. Problema e că unii iau în serios sfaturile de la cafenea. Sau pe cele primite pe banca de lângă locul de joacă.
-Le dați lapte?
Până să răspund la întrebarea doamnei de lângă mine trebuie să vă mărturisesc și vouă ceva:
-Da, le place.
-De la supermarket sau de la…
Aici trebuia să pun punct. Să îmi dau seama că mă aflu pe marginea prăpastiei pe fundul căreia este stânca dură a sfaturilor. Nu m-a interesat, zâmbind amabil am pășit:
-Eh, doamnă, luăm și noi așa, la inspirație!
S-a întors spre mine și m-a fixat cu privirea ca și cum m-a surprins taman când le injectam fetelor cocaină.
-Păi nu vedeți ce se întâmplă? Mă așteptam ca dumneavoastră să știți că nu e bine să…
Ce spui ca să te lase-n pace? Dacă nu m-a dus mintea ca la întrebarea cu laptele să spun ”Ia uite, un elefant roz trece-n zbor!” măcar acum să găsesc formula ideală care să mă extragă din calea șuvoiului de povețe ce stă să vină.
Nu, nu le dau de la supermarket. Și imediat vii cu argumente: ăștia bagă în el numai chimicale, au substanțe care dau dependență, bei lapte îți cresc țâțele, ți se micșorează țâțele (aici te uiți și tu la interlocutoare și dai vina pe lapte)… Iau de la sibieni, doamnă, ce, dacii beau lapte pasteurizat? Cât mai putem să-i ferim de intoxicarea programatică?
Dar dacă e din tabăra adversă?
N-am încredere , doamnă, în toți escrocii care amestecă iaurtul în cadă! Știu eu cum respectă ei regulile minime de curățenie? Se scarpină în fund, mai storc un caș…
Tâmpenia e că fiecare e deținătorul adevărului absolut și nu suportă să fie contrazis. Într-o lume în care nici o autoritate nu e în stare să ne ofere certitudini, ni le luăm de pe siteuri, de la tot felul de urechiști care-și declamă convingerile.
-Ce chestie, doamnă, mi se pare că am văzut un elefant roz!
M-a lăsat, probabil gândind că am mâncat, băut sau fumat ceva care-mi dă halucinații. N-a interesat-o nici măcar dacă e vreo rețetă dacică sau o formulă chimică a vreunei corporații.
Am scăpat de un val de sfaturi pe care sigur le mai auzisem în ultima vreme. Deși, mărturisesc, de ceva vreme suntem și noi mai prevăzători, când e vorba de mâncarea fetelor, pentru că e clar că unele lucruri au scăpat de sub control. Am avut parte și de câteva momente de liniște, până s-a așezat lângă mine altă mămică.
Se uita după copilul ei care se zbenguia pe acolo. A scos o sticlă de sana, a agitat-o și i-a scos capacul. A băut cu nesaț.
Băi, vă spun sincer, în unii dintre noi zac, unul lângă celălalt, și temătorul și sfătuitorul! Am zis:
-Dați și copilului? Știți că…
