Am descoperit de câteva zile o savoare aproape masochistă de a scrie despre criza din presă, în special din presa scrisă. După mine, numărul mare de şomeri, după ce au lucrat în presă, şi ştirile tot mai puţine oferite televiziunilor de specialitate de ziare sau de moştenitorii printului, site-urile, demonstrează că evident în mod forţat am ajuns prea mulţi gazetari în piaţă şi totuşi oferim prea puţin. Sau poate lucrurile de interes public sunt mai bine ascunse şi, cantonaţi în era calculatorului, nu mai ştim să le descoperim. Azi o să mă opresc asupra unui element interesant, cred eu, evoluţia discursului despre criza din presă, în funcţie de publicaţiile sau televiziunile lovite.
Alo, draga mea, ce preferi căpşuni sau banane? De ce, eşti în piaţă? Nu, la farmacie.
O să încep cu ziua de 5 ianuarie, când s-au închis „Cotidianul“, “Ziua“, „Gardianul“ şi „Business Standard“. Au fost ezitări de comunicare, după mine, menţinerea pentru câteva zile a celor 4 site-uri a fost o eroare. Trebuia închis totul, aşa cum se şi luase de fapt decizia. Ezitarea a permis speculaţii despre cum a murit printul şi cum internetul preia atributul de comunicare-informare de la hârtie. Eu rămân la teoria mea, beneficii din publicitate aduce printul, nu site-ul, într-o firmă ce are ambele versiuni ale unui produs, printul atrage 75% din încasările din publicitate, iar restul site-ul, de cele mai multe ori fiind vorba despre clienţi ce îşi dau advertorialul şi în versiunea tipărită. Mai mult, pentru un site profesionist ai nevoie de o echipă la fel de numeroasă ca pentru un ziar tipărit, iar la o asemenea firmă salariile reprezintă grosul cheltuielilor.
În fine, pe lângă prohodul printului, a mai apărut atunci un discurs. Cel despre ziarele aservite care se închid când bătălia e pierdută. 6 decembrie era considerată ziua curăţirii presei de ciurucuri. Discursul, susţinut de oameni cunoscuţi din presă, era parţial adevărat. Nu pierderea sau câştigarea bătăliei contau pentru restructurarea ziariştilor, ci încheierea ei. Adică, OK, cei care au pierdut închid porţile (sau dau oameni afară, ca „Jurnalul Naţional“), căutând în farmacii prezervative cu gustul preferat, dar la ceilalţi ce a intervenit?
El: Ce ai face dacă aş câştiga la Loto? Ea: Ţi-aş lua jumătate şi te-aş părăsi. El: Perfect, ia 5 lei şi dispari!
Au urmat şocul de la „Curentul“, dispariţia cotidianelor gratuite „Atac“ şi „Interesul Public“ şi, marele şoc, pentru unii, vinderea şi restructurarea „Evenimentul zilei“. Ca informaţii publicate în campania pentru prezidenţiale, păreau a fi alături de câştigători, deci, potrivit discursului iniţiaţilor în media, nu aveau ciurucuri. Adevărul este că încheierea campaniei a venit spre sfârşitul unei perioade în care s-a investit artificial în presă, şi asta au făcut-o ambele tabere. Costurile depăşeau categoric veniturile şi asta înseamnă faliment. Să vinzi cărţi sau discuri nu pare a fi o soluţie, dovada cea mai bună fiind cutremurul recent de la „Adevărul“, unde eu cred că dacă lucruile ar fi mers bine din punct de vedere financiar nu s-ar fi ajuns la certuri pe bloguri.
În piaţă, termen foarte folosit în ultimul timp, mesajul a fost perceput diferit. Toţi ştiu că printul mai are zile, ştiu şi de ce anumite ziare s-au închis sau de ce altele au făcut concedieri masive, problema apare atunci când trebuie ei să investească într-o întreprindere de presă. Atunci se gândesc că poate argumentele servite public în comunicatele ce anunţă falimente sau restructurări conţin şi un dram de adevăr. De aceea, la această oră e o teamă cumplită pentru a investi în breasla noastră.
Soluţia e simplă, dar, din păcate, nu am găsit-o nici noi încă, la „Puterea“, dar văd că nici alţii, la alte publicaţii.
Bulă, ce ai vrea să-ţi scrie pe cruce? Ceva simplu, de exemplu „Vin imediat”
Soluţia ar fi regândirea printului, găsirea unor formule de comunicare prin scris pe care internetul să nu le mai detroneze atât de uşor. Ştirea exclusivă „împachetată” în hârtie e oarecum viabilă, dar îţi trebuie o echipă care să rivalizeze, fie şi măcar ca număr, cu o redacţie de televiziune sau de agenţie de presă. Mai avem de calculat, de căutat încă. Sunt convins că salvarea printului e undeva în aer şi aşteaptă să fie „culeasă”.
P.S.: M-au emoţionat reportajele televiziunilor de ştiri de la cozile formate la ultimul târg de joburi. Erau sadice, mai ales că la coadă erau şi oameni concediaţi şi din acele televiziuni.
One Response to Prea mulţi ziarişti, prea puţine ştiri (III)