Câţi liberali speră ca Atanasiu să nu fi minţit?

Publicat in 11 mai 2015 de Alecu Racoviceanu

Problema stenogramelor în care Teodor Atanasiu face praf fuziunea cu portocaliul PDL nu este dacă discuţiile sunt reale sau nu. E clar că sunt. Nici dacă ele au fost date spre publicare pe filiera unui pedelist bistriţean – ţinut la mantinelă de niscaiva bănuieli ale procurorilor – sau de un liberal de vână care se visează de vreo 8 ani primarul Bucureştiului. Adevărata problemă – a pedeliştilor – este că discursul de la Bistriţa al lui Atanasiu este tot mai des auzit în noul PNL.
E clar că tot mai mulţi liberali coc planuri de a se debarasa de liderii pedelişti. Nu că au vreo jenă privind încărcătura de antipatie pe care o târâie respectivii, ci din pură incapacitate de a avea aliaţi.
Mai e un element, portocalii şi-au manifestat eficienţa electorală în alegerile prezidenţiale, dar, lipsiţi de capacitatea de negociator a lui Traian Băsescu, sunt perfect inutili pentru a face o nouă majoritate. Vasile Blaga nu a reuşit nici măcar pentru sine să răstoarne alianţele la Senat, iar promisiunile sale (aducerea UNPR într-o nouă majoritate şi ruperea unei bucăţi semnificative din PSD prin Mircea Geoană) s-au dovedit peste capacităţile sale.
Cătălin Predoiu pare şi el rupt de problemele reale pe care le-ar avea militanţii PNL din ţară, aşa cum pare rupt şi de orice demers pentru a câştiga Palatul Victoria.
În concluzie, care e mesajul lui Atanasiu? Că natural, prin erodare sau prin anchetele DNA, liberalii vor rămâne cu mai toate funcţiile importante din stat. Greşeşte? Poate, dar nu cu foarte mult.
De fapt, liberalii nici nu îl vor sancţiona pe Atanasiu, chiar dacă pediştii invocă un articol din noul statut, prin care sunt pedepsite atacurile interne. Nu o fac nu numai pentru că la discurs era de faţă şi Alina Gorghiu, care nu a luat atitudine, ci pentru că o eventuală sancţiune îi va ridica în capul conducerii pe membrii vechiului PNL, care exact astfel de luări de poziţie vor să audă.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cum au îndrăznit derbedeii ăştia să-şi dea acordul pe Legea Big Brother, secretă pentru votanţii lor?

Publicat in 7 mai 2015 de Alecu Racoviceanu

Reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare s-au dus la Cotroceni, evident la chemarea lui Klaus Iohannis, şi şi-au dat acordul pe noile proiecte ale legilor Big Brother. Au făcut asta într-un moment în care proiectele nu fuseseră încă dezvăluite publicului, ba chiar aroganţa a mers până acolo încât şefii găştilor nu discutaseră amănuntele prevăzute în documente nici măcar cu parlamentarii lor, cei chemaţi să ridice mâinile orbeşte.
De ce au făcut asta? Din aroganţă, evident. Pentru că ei sunt deţinătorii unici ai soluţiilor „Interesului Naţional” şi pentru că ştiu că nici măcar o voce din societatea civilă nu se va ridica destul de puternic, fără a fi acoperită de slujbaşii cu epoleţi din noua armă, „ongiştii”.
Au făcut asta pentru că ei de mult nu mai deosebesc „interesul naţional” de „interesul naţiunii” şi pentru că se bazează pe faptul că din mai toate direcţiile vine mirosul greu al transpiraţiei adunate în chipie.
Au făcut asta pentru că ne-au obişnuit cu rezultatul unanim al consultărilor de la Cotroceni, dar de data aceasta nu au mai catadicsit să ne spună pe ce au căzut de acord, bazându-se pe faptul că Iohannis este încă un fel de zeu al credibilităţii. Au făcut-o şi pentru că frunţile li se pleacă la adierea cuvântului american sau al serviciilor.
Vor da publicităţii proiectele. Le vom dezbate, dar nu vă faceţi vreo iluzie. În baza acordului dat miercuri la Palat, nimic nu va mai fi schimbat.
Mi-e scârbă!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Alungaţi-l pe Nichita cu pietre!

Publicat in 6 mai 2015 de Alecu Racoviceanu

Nu ştiu, deocamdată, dacă Gheorghe Nichita, este vinovat din punct de vedere penal, deşi este evident că nu poţi să te foloseşti de bunurile şi oamenii primăriei după cum… ţi se scoală. Culmea, în acest caz, expresia îşi are rostul ei.
Nichita are în el tot ce am vrea să schimbăm la bărbatul şef şi la bărbatul simplu în general.
În primul rând este promovarea unei femei în funcţie de nişte aptitudini despre care nu aş vorbi aici, dat fiind că mai citeşte şi soacră-mea. Toţi au tăcut, de la nevasta primarului la colegii de serviciu. Au tăcut ani de zile! Asta trădează o mentalitate, pe care o regăsiţi la vechiul ANRP sau la un minister important din actualul Guvern. Noi, în paralel râdem la bancurile cu secretara blondă şi predispusă aventurilor, dar le şi trăim şi trecem pe lângă astfel de cazuri ridicând din umeri.
Apoi este violenţa împotriva femeilor, iubită, nevastă, amantă, o adevărată meteahnă naţională de care părem că nu mai scăpăm. Palma, pumnul, piciorul bărbatului român par în continuare să fie mai des folosite decât floarea din proverb.
Din aceste două motive, Nichita trebuie alungat cu pietre din politică. Reprezintă o mentalitate ce trebuie să dispară, partidele – în acest caz PSD – trebuie să dea dovadă că se pot scutura de ea. Nu e de ajuns să numeşti femei în funcţii, să le dai chiar şi şefia Consiliului Naţional, trebuie pedepsiţi politic aceşti tipi care-şi manifestă public problemele sexuale.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Coabitarea şi-a atins latura… mondială

Publicat in 1 mai 2015 de Alecu Racoviceanu

Lista ambasadorilor aruncaţi de Ministerul de Externe pe circuitul aprobării demonstrează că între Klaus Iohannis şi Victor Ponta există un dialog mai mult decât instituţional, ci chiar unul în care fiecare parte îşi poate impune anumite puncte de vedere, slăbiciuni pentru persoane. Cele mai bune exemple sunt George Maior (lăsat de Iohannis să se demită), Emil Hurezeanu şi Adrian Cioroianu (desemnaţi de Guvern, deşi de ceva timp ieşirile lor publice numai pro-Ponta nu pot fi considerate.
Sigur, se poate spune că Bogdan Aurescu (cuprins de o bruscă frenezie pentru a impune diplomaţia şi în relaţia Cotroceni/Victoria) a nominalizat persoane care să împace şi capra şi varza, dar mă îndoiesc de asta. Par a fi nume convenite, pe listă fiind trecuţi mulţi de genul „uite, l-am pus şi pe ăsta, că e al tău!”
Dar nici măcar susţinătorii cei mai aprigi ai noului preşedinte nu îl pot acuza pentru coabitare, atâta timp cât partidul său dă semne de oboseală, slăbind mult ritmul negocierilor pentru formarea unei noi majorităţi. Declaraţiile publice dinspre PNL vorbesc de o imposibilitate de a dărâma Guvernul (de altfel, au şi amânat moţiunea de cenzură pentru iunie, când valul vacanţei va şterge scandalul unui eşec) şi singura lor soluţie pare să fie aşteptată de la DNA care, între timp, îi decimează şi pe ei.
PS Aşa cum anticipam, dovada o aveţi puţin mai jos, Iohannis a reuşit să detensioneze şi micile fricţiuni care veneau dinspre sindicate.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Iohannis se implică în salvarea lui Ponta sau în dărâmarea lui?

Publicat in 27 aprilie 2015 de Alecu Racoviceanu

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat la negocieri principalele organizaţii sindicale. Prima impresie este că preşedintele – văzând neputinţa partidului său în a strânge în jurul său o nouă majoritate parlamentară – caută aliaţi în afara Casei Poporului pentru a-l detrona pe Victor Ponta.
Evident că o presiune socială ar ajuta, cea mai bună lecţie fiind mitingurile din 2012 care au dus la căderea lui Emil Boc. Dar, înainte ca susţinătorii preşedintelui şi, implicit, adversarii premierului, să laude demersul invitării sindicatelor, poate ar trebui aşteptat. Discuţiile de la Cotroceni ar putea avea un efect contrar. În primul rând, prin simplul gest că discută cineva cu ei, sindicatele s-ar putea detensiona, tocmai acum, când se anunţă ceva frământări. Nu de anvergură, dar cred că ar fi destul de importante pentru a putea fi rostogolite prin presă. Mai mult, anunţarea rezultatelor discuţiilor îi va permite lui Ponta, aşa cum a mai făcut-o, să preia temele şi – pentru că nu costă nimic – va promite chiar că unele se vor rezolva.
Trebuie, în consecinţă, aşteptată ziua de joi, pentru a vedea dacă, voit sau nu, nici nu are importanţă, preşedintele îl ajută pe premier sau îi sapă groapa.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Academia Ipocriţilor

Publicat in 24 aprilie 2015 de Alecu Racoviceanu

Multe tare are societatea în care trăim. Asta e, le-om îndrepta şi ne-om pricopsi cu altele, aşa cum, uite, scăpăm de tot felul de ameninţări, dar ne cedăm intimitatea unor oameni faţă de care nu am avea curajul să ne dezvăluim.
Ultima perioadă a scos la iveală – sau doar a confirmat – cele mai urâte aspecte ale vieţii noastre. Corupţie, exces de forţă, dezechilibre grave – şi nu mă refer doar la cele sociale, ci şi la cele dintre stat şi cetăţean.
A scos la iveală şi că, pe diferite trepte ale puterii, ne-au condus şi ne conduc oameni lacomi, proşti, răi, corupţi, dar şi înconjuraţi de slugoi incapabili, slabi la orice presiune, gata să comită la ordin prostii sau să toarne. Din ambele poluri politice, fără excepţie.
Dar a apărut şi un alt vulcan de scârboşenie, ipocrizia. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt un naiv, dar sunt gesturi care provoacă scârbă, ipocrizia făcând parte din ele. Pentru că demagogul te amăgeşte aşa cum te îmbie vânzătoarea de flori cu primele buchete de primăvară, dar ipocritul ţipă, te agasează, te atacă dacă nu-l crezi.
Eram obişnuiţi cu demagogia. Auzeam, pe rând, partidele promiţând pensii mai mari sau dublarea salariilor profesorilor şi în sinea noastră ştiam că nu e adevărat, dar îi votam, aşa, parcă doar ca să nu îi mai auzim pe ceilalţi.
Dar acum ei ating culmi de neobrăzare. E ipocrizie să negociezi cu UNPR sau Mircea Geoană ca să schimbi majoritatea, după ce ai înjurat traseismul. Ipocrizie e şi să iei PC şi UNPR pe listele din 2016, doar ca să-i ţii aproape pe parlamentarii lor.
Ipocrizie e să-l înjure pe Călin Popescu Tăriceanu tocmai colegii de azi ai Robertei Anastase, gropara pensiilor. Lăsaţi-ne pe noi să facem, cei care-i putem desconsidera pe amândoi.
Ipocrizie e să ciordeşti programul liberalilor, să-l faci Cod şi să-l promovezi cu un imbecil care ascundea tablouri ieftine-n pereţi.
Ipocrizie e să pleci cu un avion scump sau să-l înjuri pe unul că e în America când idolul tău se prăjeşte în soarele iberic.
Ipocrizie e şi să urli pe dosarele Elenei Udrea, când Dan Şova se plimbă prin curtea ta, în loc să se plimbe pe culoarele Curţii de Casaţie.
Şi lista e foarte lungă.
Ipocriţi sunt şi toţi tembelii care au aşteptat un an dosarele Microsoft şi EADS, crezând că mătură PSD şi acum urlă ca arşi, când au văzut că de fapt au rămas fără sponsori.
Ipocriţi sunt cei care înjură postacii care pe net se confruntau cu ai lor.
Şi aici lista e foarte lungă.
Ştiţi ce e înspăimântător când vezi atâta ipocrizie? Faptul că realizezi că sunt oameni slabi, cu convingeri care tremură-n vântul oportunităţii.
Şi că sunt mulţi! Foarte mulţi şi în spatele lor se pregătesc să le ia locul alţi ipocriţi.
Of… îmi e dor de bieţii demagogi!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cea mai plauzibilă explicaţie pentru demisia lui George Maior

Publicat in 29 ianuarie 2015 de Alecu Racoviceanu

De câteva zile se discută intens despre demisia lui George Maior din fruntea SRI şi avem şi de ce să discutăm despre asta, pentru că este, fără îndoială, cea mai importantă a lui Klaus Iohannis acţiune de după alegerile prezidenţiale.
Când am auzit vestea demisiei şi a acceptării sale cu atâta uşurinţă, prima mea impresie a fost că noul preşedinte, supărat pe unele afirmaţii ale directorului SRI într-un interviu televizat, i-a cerut demisia. Poate chiar aflase, în avanpremieră, ce spusese directorul (interviul a fost înregistrat cu câteva zile înainte de difuzare) şi de aceea a chemat partidele la negocieri, să „le ia pulsul” şi pe tema vacantării de la SRI. Alţii spun că demisia a fost un protest la neadoptarea legilor Big Brother, dar e greu de crezut, pentru că, după demisie, Maior a tăcut chitic, ceea ce nu pare deloc a fi un „protest”. Nu cred, de asemenea, nici că e vorba de „depunerea mandatului” despre care vorbise directorul încă din timpul mandatului. Logic era ca acest gest să fie făcut fie pe 22 decembrie, fie după bilanţul pe 2014 al SRI.
Eu cred că soluţia e mult mai simplă şi are legătură cu modul simplu (simplist?) de care a dat până acum dovadă Klaus Iohannis.
Nu ştiu de ce George Maior a ţinut să îşi lege numele de 3 legi prost făcute, perfectibile şi uşor de adoptat, mai ales că, prin Victoria Nuland, America dăduse impulsul trecerii lor prin Parlament. De ce se grăbea Maior? Asta e întrebarea, nu de ce a demisionat.
Ce vede Maior? Vede că Guvernul nu îşi va asuma răspunderea pe aceste legi. Vede că partidul din care a „emanat” noul preşedinte nu renunţă la contestarea ultimei legi la Curtea Constituţională. Mai observă cum şi aruncarea în luptă a 6 „oengeuri” ( care prin gestul public al susţinerii acestor legi au abandonat, după mine, pentru totdeauna statutul de componenţi ai societăţii civile, cea loială cetăţeanului) nu aduce nici un rezultat, observând că simpla impunere a lor la televiziuni nu aduce şi credibilitate.
Maior se trezeşte singur în această luptă, doar de el înţeleasă. Dă interviul exploziv şi vede cum presa se întoarce împotriva sa şi atunci pleacă în căutarea unui nou aliat. Luni, cel mai probabil, se gândeşte că poate forţa o discuţie clarificatoare cu preşedintele. Marţi, 27 ianuarie, trimite demisia şi aşteaptă, văzându-şi de programul obişnuit, participă la bilanţul serviciului secret al Ministerului de Interne şi… calm, Iohannis dă un comunicat lapidar privind acceptarea demisiei. În definitiv, a gândit probabil Iohannis, demisia e un act unilateral şi orice alte nelămuriri se pot clarifica şi după devenirea ei efectivă. Aşa că nu îşi pune preaa multe întrebări şi semnează.
Discuţiile au loc după ce preşedintele a luat act de demisie. Adică… inutil.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Mesajul lui Iohannis către Geoană: Nu-ţi place Predoiu, convinge PNL să-l schimbe, nu pe mine!

Publicat in 23 ianuarie 2015 de Alecu Racoviceanu

În interviul de joi seară, Klaus Iohannis a dat un mesaj clar privind nominalizarea unui nou premier: noul PNL l-a ales pe Cătălin Predoiu, aşa că el nu poate decât să-l accepte. Aşa că, persoanele doritoare de schimbarea premierului desemnat trebuie să convingă PNL.
Acest mesaj îi taie din aripi lui Mircea Geoană care, în aproape toate luările de poziţie de după excluderea din PSD, a spus că face pasul spre demiterea lui Victor Ponta doar dacă este cooptat la guvernare, ca partener egal al PNL şi cu un alt premier decât Predoiu. De altfel, acestea sunt şi singurele mesaje pe care le aşteaptă diversele tabere din PSD, grupări care nu au deocamdată de ce să plece din preajma ciolanului. Empatizează cu liderii excluşi, le dau dreptate în multe privinţe, dar… fiecare e pe cont propriu.
Mulţi aşteptau acest prim interviu acordat de Iohannis presei din România, crezând că va veni şi un semnal că va accepta un Cabinet de „uniune naţională”, dar, în loc de asta, preşedintele a spus că vrea un Guvern PNL şi că e dispus să aştepte pentru asta, chiar şi până la alegerile parlamentare.
Evident că mesajul lui Iohannis este justificat şi de faptul că Geoană şi Vanghelie nu par să reuşească să disloce destui parlamentari din USD şi de refuzul multor lideri neo-liberali de a împărţi o eventuală Putere cu social-democraţii.
Aşa că moţiunea… mai vedem.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cine are nevoie de toate aceste partide noi?

Publicat in 19 ianuarie 2015 de Alecu Racoviceanu

Mircea Geoană şi Marian Vanghelie îşi fac partid nou, Bogdan Diaconu continuă să investească speranţe în mica sa organizaţie naţionalistă, Daniel Fenechiu face un nou partid pe scheletul golit de carne al PPDD. Până şi Ioan Ghişe şi-ar putea face un partid. De unde această explozie de formaţiuni politice noi, toate legate prin declaraţiile iniţiatorilor că vor face ceva inedit, cât mai diferit de ce se face în partidul care le-a adus notoiretatea?
Partidele par că ies precum ciupercile după ploaia de flegme trase în ultima campanie prezidenţială. Dar reprezintă vreunul dintre ele soluţia căutată de votanţi în afara PNL şi PSD?
De la unii la alţii trec oameni de care nu ai auzit niciodată sau alţii despre care ştii doar că au mai trecut de curând de la o formaţiune la alta. Cu excepţia liderilor, nimeni de sub ei nu pare a avea un trecut care să te facă să crezi că urmează lucruri măreţe. Iar liderii… măcar toţi sunt netraseişti până la acest pas.
Cui folosesc aceste partide? În jocul parlamentar ele au o şansă de a juca un rol, dar experienţa UNPR arată că rolul parlamentar nu se regăseşte şi în electorat.
De câte UNPR-uri are nevoie România, pentru că rolul parlamentar de care vorbeam este doar pentru a lega majorităţi.
Aşa apare şi răspunsul, partidele noi folosesc, deocamdată, celor vechi. Le scutesc de primirea traseiştilor şi le facilitează negocierea cu grupuri masive din tabăra adversarilor. Şi atât.
Experienţe recente, Partidul Noua Republică, Partidul Liberal Reformator sau Partidul Poporului Dan Diaconescu.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Pesediştii merg la partidul lui Geoană ca la ziua Izabellei

Publicat in 15 ianuarie 2015 de Alecu Racoviceanu

Adică e uşor să accepţi o invitaţie, să dai un click la un event, dar de aici până la a face pasul decisiv este cale lungă. Mai ales dacă petrecerea ameninţă să nu se ţină. Calea e lungă din două motive, primul e că oamenii se duc la „Ziua Izabellei” doar dacă petrecerea se lungeşte destul de mult ca să prindă un mandat şi după 2016, ori experienţa le spune că nici un partid nou – cu excepţia Partidului Poporului, dar e greu ca Geoană să acceseze acelaşi gen de public – nu a juns în Parlament. Al doilea motiv este că ar juca în cinstea Izabellei dacă dă cineva tortul, adică dacă sunt luaţi la guvernare.
De ce l-ar crede pe Mircea Geoană că e capabil să facă o „alianţă ca în Germania”. Păi pentru că ar fi a treia oară când face asta. Prima oară a făcut-o cu Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, susţinut în Parlament de PSD, abia preluat de Geoană. A doua oară a fost în 2008, când PSD şi PDL s-au aliat pentru primul Guvern Emil Boc.
Totuşi pentru ca parlamentarii – care deocamdată au dat doar un neangajant click pe „particpă” la evenimentul convocat de Geoană şi Vanghelie – să participe efectiv la răscoală este nevoie de mai mult. De un anunţ al preşedintelui Klaus Iohannis care să spună că nu Cătălin Predoiu ar lua locul lui Victor Ponta, ci un om capabil să facă „alianţa nemţească”. O va face? Greu de crezut. Totuşi…
Soluţia „uniunii” – un nou USL, dar anti-Ponta şi nu anti-Băsescu – ar scoate din joc UNPR, PLR şi chiar UDMR. Ultimii ies sau nu din joc în funcţie de numărul de parlamentari dislocaţi din întreaga USD şi nu doar din PSD. Iohannis simte, deasemenea, că o alianţă de acest fel, nu una în care te căciuleşti la partide eterne satelit, are potenţial pentru a-i creşte autoritatea.
E discutabil. Şi, pentru că a venit vorba de discuţii, e importantă în acest moment vizita Victoriei Nuland, personaj important în ecuaţie prin prisma relaţiei de prietenie cu Mircea Geoană. E cunoscut faptul că fix acum un an, Victor Ponta a iritat-o pe emisara cabinetului SUA, fugind în Italia taman când a ajuns ea la Bucureşti. Vroia să-l urecheze pentru „marţea neagră”. Apoi, brusc, în timpul vizitei lui Ponta în America, Nuland acceptă să se întâlnească. Ba chiar îl mângâie pe cap. Cheia a fost Geoană, care a reuşit să perfecteze întâlnirea, dar şi să obţină promisiunea că va fi luat în calcul pentru funcţia de premier, dacă Ponta câştigă.
A existat această promisiune?
Eu cred că da. Pentru că la ultima discuţie cu Nuland, Geoană susţine că i-a spus că vrea schimbarea lui Ponta şi susţine că ea i-a cerut „să se facă repede”! Diplomatul român nu putea să aibe faţă de americancă o poziţie atât de schimbătoare dacă nu invoca un fapt grav. Votul din diaspora? Să fim serioşi! Nu poate fi vorba decât de o promisiune făcută de premier în America. O promisiune pe care – vezi declaraţiile despre Maior, Tăriceanu şi Florin Georgescu – Ponta ar fi încălcat-o, dacă ar fi câştigat alegerile din 16 noiembrie.
Concluzie: fără un semnal de la Klaus Iohannis, demersul lui Mircea Geoană este sortit eşecului. Aşa că toţi care deocamdată promit să serbeze „Ziua Izabellei” stau cu ochii pe contul de Facebook al preşedintelui.

Posted in Editoriale | Leave a comment
« Postari mai vechi
Postari mai noi »