← Older posts

Newer posts →

Comunitatea LGBTTTPQQAI+. Mothers Against Canada. Miza Curcubeu de la Curtea Supremă a SUA ( episodul al doilea)

Publicat in 12 noiembrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Spuneam în materialul de mai devreme – printre multe alte prostii, recunosc, despre cowboy, muzică și filme, dar mai bine dați CLICK AICI – că SUA e la jumătatea drumului recunoașterii tuturor drepturilor. Pași mai mari a făcut Canada.

Văicăreala unui retrograd

Știu, știu, noi suntem retrograzi, înapoiați și barbari și căsătoriile între persoane de același sex sunt recunoscute în mai multe țări, dar toate au făcut acest lucru abia după 2003. În concluzie, ăsta e un domeniu în care nimeni nu poate spune că suntem cu 50 de ani în urmă. Am putea să ne blamăm, potrivit tradiției noastre, abia în 2053.
Așa cum arătam, în SUA – cel mai vehiculat exemplu de libertate – abia în vara anului trecut Curtea Supremă a impus tuturor statelor americane să permită căsătoria unisex. 14 dintre statele americane nu o permiteau! Tot ca exemplu de înapoiere românească: în 2003, tot Curtea Supremă a SUA a anulat ultimele prevederi legale din diverse state privind pedepsirea sodomiei. În România, aceste prevederi – blestematul și celebrul articol 200 din Codul Penal al României socialiste – a fost abrogat în 2001!
Dar ajunge cu văicăreala prostească, drepturile civile sunt o necesitate socială și a le pune în aplicare este doar o chestiune de timp. Dar care drepturi? Impunitatea preferințelor sexuale, permiterea traiului în doi, în trei, cum vrea fiecare, garantându-i că bunurile comune nu ajung la primărie dacă unul moare… Toate-s ok și eventualele dispute pot fi nu pentru realizarea lor, ci doar pe termeni, ”căsătorie” sau ”parteneriat”, amănunte colaterale problematicii esențiale. Dar…
V-am spus că am citit o broșură – o carte în toată regula, de 152 de pagini – prin care profesorii din provincia Alberta, Canada sunt învățați cum să creeze în clase o atmosferă ”inclusivă” ( ăsta e termenul folosit acum de cei corecți într-ale politicii pentru a descrie un spațiu lipsit de discriminare) pentru copiii de toate genurile.
Ah, e deja a doua postare de pe blogul ăsta în care-mi doresc să vă vorbesc despre cartea asta, dar mai sunt câteva lucruri pe care vreau să vi le spun. Ele au legătură cu ce se întâmplă acum în SUA, cu alegerile care au înghețat sângele în vinele a mii de activiști din toată lumea și pun Europa în situația de a spune ”Ce oroare!”
Pe mai tot mapamondul, tradiționaliștii ne dăm cu capul de pereți că se căsătoresc – sau că se vor căsători, în funcție de legislație – persoanele de același sex, crezând că, dacă se va legaliza acest tip de uniune, primăriile vor fi asaltate de tipi care-și vor trece soțul în brațe peste prag. Sau că multe dintre fiicele noastre vor rămâne fete mari, nedorite fiind decât de colega de bancă.

Să începem de la LGB

Cifrele arată altceva. În Canada, de exemplu – că tot mă țin să vă povestesc despre cartea pentru profesorii care nu știu cum să nu discrimineze persoanele cu gen fluid sau non-gen – în 2003, erau 1% persoane gay și 0.7% bisexuali. Dacă-mi permit o glumă, ca să se însoare un tip trebuia să caute în 199 de case!
Întrerup puțin firul acestor calcule, că simt nevoia să vă reamintesc faptul că una dintre mizele alegerilor din SUA – pe lângă alea grele, economice, militare, de politică externă, clar cu pondere mai mare în formarea unei opinii politice – e numirea celui de-al nouălea judecător la Curtea Supremă, forul care, prin deciziile sale, cu putere de lege, a dezlegat cele mai multe dileme legate de discriminarea sexuală. Mult mai multe decât au făcut-o legiuitorii statali sau federali. Acum, proporția e de 4 judecători progresiști, 3 conservatori și un moderat. Hillary Clinton ar fi numit un progresist. De fapt, ar fi făcut-o și Barack Obama, dar l-a oprit Senatul, rezervând acest drept următorului președinte. Doar că – și de aici o mare parte din supărarea comunității LGBTQ – președinte a ieșit Donald Trump și e de bănuit că va numi un judecător care să încline balanța spre conservatori. Aveți AICI povestea pe muchie de cuțit a legalizării a tot mai multe drepturi civile în SUA. Sau mai puține.
Sondajul din care am citat mai sus e făcut la cererea Statisticii din Canada, în 2003, pentru estimarea dimensiunilor comunității LGB.
În 2007, s-a făcut un studiu mai amplu, care viza elevii și studenții, și 11% dintre bărbații intervievați și 18% dintre femei s-au declarat LGBTQ.
Așa, ca o simplă remarcă, între cele două studii ”de piață” a mai intervenit ceva. Canada a legalizat în 2005 – cu 10 ani înainte de SUA! – căsătoriile între persoane de același sex și a devenit cea mai liberală țară din punctul de vedere al eliminării discriminării.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | 2 Comments

Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA. Un cowboy se apleacă după o floare pe Brokeback Mountain și No Country for Old Man

Publicat in 11 noiembrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Am citit un îndrumar scos de o asociație a profesorilor din provincia canadiană Alberta. E o broșură menită să ajute cadrele didactice să nu discrimineze elevii pe criterii de gen… Adică să nu se simtă marginalizați copiii care se simt de gen masculin deși sunt morfologic fete, nici cei de gen feminin deși natura i-a înzestrat cu semnalmentele celui masculin, dar să nu fie excluși nici cei trans-gen, de gen fluid sau non-gen.
Cum de am ajuns să citesc chestia asta? E o poveste, nu foarte lungă, dar vreau să v-o spun ceva mai încolo. E foarte interesantă și are legătură cu fiecare dintre noi. Chiar dacă, deocamdată, pare ruptă dintr-un thriller fantasy.

They don’t make this stuff anymore

Înainte de asta vreau să vă spun alt lucru, constatat de mine din ce am citit, din ce am discutat cu americani – recunosc, rednecks sadea, iubitori de artă western sau colecționari de obiecte vintage, oameni din grupuri ale căror camere de chat le frecventez. Știți genul? Cei care la câteva fraze repetă: ”They don’t make this stuff anymore…”
Am multe discuții cu oamenii ăștia – aproape toți cu studii, cu venituri care să-ți permită un hobby destul de scump – unii au familii, alții sunt celibatari (aceștia din urmă par mai veseli), în grupuri sunt albi, negri, asiatici, arabi, dar toți suntem convinși că Billy The Kid a fost un tip pe cinste și că nu e chiar așa de sigur că a murit la 21 de ani. Toți deosebim o pipă Peterson de una Kaywoodie, știm cum arată un Zippo serie redusă cu John ”The Duke” Wayne. Suntem siguri că ”True Gritt”, ”3:10 to Yuma” și ”The Magnificent Seven” nu aveau nevoie de remake-uri sau că ”Fructele Mâniei” e unul dintre ultimele romane western bune. Din pozele de pe grupuri rezultă că nu avem printre noi tipi care să caute mufa și cablul ca să încarce un Smith & Wesson, un Colt sau Winchester. Mai toți suntem de acord că au fost vremuri mai bune, când un cowboy se putea apleca fără frică să ia gamela de cafea de lângă focul de tabără, chiar dacă era cocoțat pe Brokeback Mountain, dar știți cum se zice: ”No Country for Old Man”…
În fine, în ultimele luni i-am întrebat pe cei din SUA despre alegerile de la ei. Evitau orice răspuns. Vorbeau despre orice – de la soacre la secretare – dar nu despre alegeri.
Acum știu de ce. Au votat cu Donald Trump și le era teamă de oprobriul nostru, cei din celelalte colțuri ale lumii. Noi cei care nu știm mai nimic despre sistemul de taxe, de Nafta, de eforturile războaielor, de înlocuirea lui ”Stars and Stripes” cu Rainbow.

4 progresiști și 4 conservatori

Sigur fiecare dintre ei are argumentele sale și acum, când votul a trecut, sigur o să le aflu. Taxe, emigranți, armate trimise peste multe hotare, atmosferă sufocantă din cauza unei corectitudini politice dusă la extrem, orașe rămase în faliment, multinaționale obraznice. Habar n-am, dar cred că e puțin din fiecare.
Hai că m-am lungit cu povești de cowboys de pe rețele de socializare și nu mai ajung la adevărata poveste pe care vreau să o notez! Hai să-i uităm, deocamdată, pe prietenii ăștia cărora gura li se sigilează la unele subiecte.
Văzând că nu scot nimic de la pistolarii timorați de pe net, am citit și eu destule despre asta – evident că nu se compară cu experiențele trăite, dar câte ceva am înțeles – și m-am mirat ce amplă dezbatere e pe două teme, căsătoriile gay și controlul pe Curtea Supremă a Statelor Unite.
Poate că m-aș fi lăsat furat de clișeul românesc ”vor să controleze Justiția, hoțomanii!” sau de celălalt clișeu, ”familia tradițională sugrumă cuplul unisex”. Am avut noroc și am citit mai mult. Nici vorbă! Cine controlează Curtea Supremă controlează drepturile civile, nu procesele unor apropiați.
Asta cu opoziția sau susținerea căsătoriilor între persoane de același sex e altă balivernă.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cum îl pupi în fund pe unul când e așezat pe o piatră

Publicat in 30 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

După ce președintele Klaus Iohannis a strivit mai toate străchinile din Târgu Jiu și s-a așezat la Masa Tăcerii, în mediul online au apărut unii despre care pot afirma, cu mâna pe inimă, că au brevetat pupatul în fund al unuia care e așezat pe o piatră. E o artă să te strecori între un fund – oricât de fin ar fi devenit prin dezmierdările din ultimii 2 ani – și o suprafață mai dură chiar decât propriul obraz și, băgat între ele, să reușești să țugui buzele, să tragi aer în piept și să aplici pupicul. Bravo băieți, sunteți buni!
Președintele – sub privirile languroase ale autorităților din Târgu Jiu – a încălcat o regulă locală. ”Nu atingeți exponatele!” Nu e vreo invenție oltenească, ea aplicându-se în mai toate muzeele lumii.
Apărătorii președintelui au avut trei faze de manifestare pe rețeaua de socializare care aduce voturi. Prima fază a fost să spună că fotografia cu Gânditorul de la Sibiu așezat pe un scaun din piatră e un fals. S-a demonstrat repede că nu e așa.
Au apărut imediat cei care au postat propriile fotografii care demonstrau că s-au așezat și ei pe scaunele sau chiar pe masa sculpturii, ca și cum noi, ceilalți, credeam că președintele e singur în demersul de a se cocoța pe monumente. Am avut astfel și dovada că nu e singur și că, dacă regula din Târgu Jiu s-ar schimba, ar fi coadă de indivizi dornici să se pozeze acolo, sluțind cu mutrele lor complexul. Au găsit chiar și o fotografie cu câțiva mari actori români surprinși pe masă. Asta abia demonstrează că pupatul în fund necesită și ceva eforturi – să cauți în arhive, să descarci, să postezi – pentru a mulțumi buca bine țintită.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Banc despre un câine din Republica Moldova și unul din România

Publicat in 27 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Cică de o parte și de alta a Prutului erau doi câini, fiecare legat în lanțul lui, fiecare pe malul lui. Ăla de pe malul moldovenesc îl întreabă pe fratele de dincolo:
-Cum e la voi, acum, că ați intrat în UE?
-Eh – zice câinele românesc – e bine acum. Lanțul nu mai are 1 metru. Acum e de 3!
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Moartea celui mai temut spion israelian – noul personaj misterios care apare în afacerea Black Cube e mort de câteva luni

Publicat in 21 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Foto Meir Dagan/sursa Wikipedia

Într-o afacere atât de încurcată cum e Black Cube, fiecare nou element care e dat publicității trebuie analizat cu precauție și, dacă se poate, plasat exact pe locul care i se cuvine în mozaic. Documentul publicat vineri de stiripesurse.ro merită analizat cu atenție.
La o primă vedere este un fragment din declarația obținută de DIICOT în Israel, de la Dan Zorella, fost ofițer Mossad și director al companiei Black Cube din Israel. Este fragmentul real? Mergem pe mâna colegilor și presupunem că da, că este parte a dosarului în care sunt cercetați fostul colonel SRI Daniel Dragomir (arestat la 14 septembrie), agenții Ron Weiner și David Geclowicz (reținuți pe 1 aprilie la București, ulterior plasați în arest la domiciliu) și Yossi Barkshtein (mandat în lipsă, agentul care a fugit din România înainte de a apuca să preia stick-ul cu datele culese de Weiner și Geclowicz). Mai sunt cercetați directorii Black Cube, Dan Zorella și Avi Yanus.
Astea sunt personajele care au apărut până acum în comunicatele DIICOT.
Momentul declarației – 2iunie
Dacă fragmentul din mărturie este real – suntem obligați să repetăm asta, în absența datelor oficiale – mărturia lui Zorella este luată până a doua jumătate a lunii august, când DIICOT a anunțat că a trimis doi procurori în Israel și – declarație din 22 august – așteaptă răspunsurile la interogatoriile trimise prin comisie rogatorie.
Anunțul de atunci era important, pentru că numai cu ceva timp în urmă – aprilie 2016 – șeful DIICOT se plângea că nu e ajutat de Israel. A urmat cearta Laurei Codruța Kovesi cu Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci șef al SIE, și ”împăcarea” anunțată de președintele Klaus Iohannis, pe 28 aprilie. Atunci s-a speculat că primul semn al acestei împăcări, între SIE și structurile Ministerului Public, va fi intrarea anchetei Black Cube în linie dreaptă.
Coincidență sau nu, chiar așa a fost.
Întâlnirile de la București
Pe 13 septembrie, este reținut fostul colonel SRI Daniel Dragomir. Pe 14 este arestat preventiv și DIICOT redactează un comunicat amplu. Din el ne-am dat seama că personajele din Israel au colaborat cu anchetatorii români, fiind descrise întâlniri cu fostul ofițer de informații, date care nu puteau fi obținute decât de la interlocutorii lui Dragomir. Iată un fragment din acel comunicat:
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pentru realizarea unui scop infracțional precis, prin intermediul unei persoane, inculpatul Dragomir Daniel a intrat în legătură cu un suspect în cauză, reprezentant al companiei israeliene cu numele de marcă BlackCube, căruia i-a împărtăşit strategia sa şi scopul urmărit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. În primele luni ale anului 2016 , la datele de 01.02.2016 şi 16.03.2016 inculpatul Dragomir Daniel a avut două întâlniri în Bucureşti cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat atât de contextul şi necesitatea operaţiunii, scopul şi presupusele persoane care stau în spatele operaţiunii şi care sunt interesate de reuşita acesteia, cât şi de natura şi toate condiţiile concrete ale operaţiunilor investigative, informative şi intruzive (incluzând aici inclusiv căutarea şi obţinerea corespondenţei electronice ale ţintelor), negocierea şi stabilirea bugetului, plata operaţiunii şi comisionul de succes, precum şi modalitatea de diseminare în media internaţională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit”
De atunci ziarul nostru a spus că D.Z., suspect în cauză, nu poate fi decât Dan Zorella, cel ale cărui mărturii au fost publicate vineri pe surse.
Vizita la Meir Dagan
Ce spune în declarația publicată de stiripesurse.ro personajul despre care eu cred că e Dan Zorella. Că după o întâlnire cu Daniel – cel mai probabil colonelul de la București – a vrut să verifice informația că o operațiune de strângere de date compromițătoare se va desfășura cu acordul unei oficialități din țara noastră. În documentul publicat, ei sunt numiți: Eduard Hellvig și Klaus Iohannis. Cel audiat spune că a mers la președintele onorific al Black Cube, Meir Dagan. Discută singuri, fără a fi de față nici măcar agenții de pază, dar e posibil, dat fiind că atât Zorella cât și Yanus sunt ”copiii de suflet” ai lui Dagan.
Dar cine e acest Dagan, de apela la el un director de companie de inteligence pentru a verifica o informație la București?
Meir Dagan a fost unul dintre cei mai longevivi directori generali ai temutului Mossad. Din 2002 până-n 2010 a condus această organizație, fiind considerat unul dintre cei care au ajutat la întărirea relațiilor serviciului în lume. Inclusiv cu România.
După trecerea în rezervă, fondează Black Cube, dar, în 2012, se îmbolnăvește de cancer la ficat. Face un transplant – în afara Israelului – dar, deși își prelungește viața, ”cancerul a rămas în corpul său”. Cel puțin așa avea să declare și medicii să confirme.
Revin: Zorella spune, potrivit documentului publicat, că l-a rugat pe Dagan să verifice în România dacă există acordul pentru misiune și, după o zi sau două, este sunat de bătrânul comandant și îi confirmă că poate continua acțiunea la București.
Când a avut loc presupusa discuție? Între 1 februrie și 16 martie, datele la care Zorella a fost la București. În niciun caz după. De ce?
Moartea unui spion
Pe 16 martie, Zorella – așa cum reiese din comunicatul DIICOT – are deja discuții ”operative” la București, noi presupunând că avea deja acceptul lui Dagan. Oricum, dacă nu l-a obținut până atunci nici nu mai avea cum să o facă.
Pe 17 martie, Dagan moare. La 71 de ani, cancerul îl doboară. Funeralii ca pentru un erou, mesaje de condoleanțe de la mai toate serviciile secrete din lume, mormântul său este închis.
Probabil că au fost atunci îngropate câteva mii de secrete, dar, referitor la afacerea care ne interesează acum, duce în mormânt și răspunsurile la întrebările legitime: a fost rugat să verifice informații la București? Dacă da, la cine a apelat? Respectivul chiar i-a spus că există o autorizație pentru spionarea șefei DNA?

Posted in Editoriale | Leave a comment

A murit primul și singurul vot pe care l-am dat vreodată din tot sufletul

Publicat in 20 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Sedinta BPC la PNL_luni 12 Martie 2012

Foto Răzvan Vălcăneanțu/evz.ro

Până-n 1989, am apucat să scot o singură dată buletinul într-o secție de votare. Ne chemaseră Tovarășu’ și Partidu’ la un referendum ca să renunțe marile puteri la Cursa Înarmării, una dintre obsesiile lui Nea Nicu. Am intrat vreo 20 de persoane într-o sală de la parterul Liceului Mihai Viteazul, cu buletinele în mână. Un funcționar ne punea ștampila pe ultima filă a actului de identitate – țineți minte cum arătau buletinele?
Un altul ne indica un tabel cu numele noastre și cu două rubrici: Da sau Nu. Peste coala de hârtie avea un șablon care nu te lăsa să-ți pui semnul decât pe ”Da”. Adică, vezi Doamne, statele lumii să se domolească dracului cu armele nucleare, dacă nu vor să stârnească furia neamului românesc de oameni noi, în frunte cu cârmaciul-ctitorul lor!
Apoi ale vieții valuri au făcut să nu mai votez până în mai 1990. Ce știam eu atunci, un puști de vreo 20 de ani, mândru că-mi vedeam numele în câteva reviste și mult mai preocupat de ochii domnișoarelor decât de doctrinele politice? Cine o spune acum cum avea la 19, 20 sau 21 de ani credințe de vreun fel sau revelații de la programele partidelor să știți că vă minte. E o minciună nevinovată, ca a părinților care își mustră copilul năzdrăvan spunându-i: ”Eu la vârsta ta…” Dar rămâne o minciună.
Pe dracu! Lumea mirosea a nou și, la lista de câteva mii de visuri pe care orice puști crede că le va împlini, adăugați încă un sac de speranțe pe care ți le dădea zgomotul prăbușirii barierelor care ți-au amărât adolescența.
Și a venit 20 mai, Duminica Orbului, cum i-au spus deștepții vremii. Și am votat. Am votat ca și cum aș fi votat pentru bunicul meu, chiar dacă el, Dumnezeu să-l ierte, nu a candidat niciodată la nimic. O să vă explic
Am văzut eu printre candidați – și nu era ușor să vezi adevăruri în perioada aia când luai un miting de protest de la Universitate la Victoriei și te întorceai cu altul, măcar până la Romană – un domn. Cu sacou gros, tăiat de croitor ca-n piatră, cu gesturi atente față de cei din jur. Părea rupt din filmele despre care îmi povestea bunicul meu în copilărie și pe care le văzusem la adolescență, cu puțin înainte de Revoluție, cu un abonament obținut pe sub mână la ARLUS. Avea cultură, vorbea de cărți, de idei, aștepta întotdeauna ca interlocutorul să-și termine ideea.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Dacă susțin același program de guvernare, de ce au USR și PNL liste separate de candidați? O posibilă explicație

Publicat in 18 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Ne pregătim de o campanie electorală în care nu m-ar mira să văd sloganul: ”Votați-ne pe noi! Avem programul celorlalți!” Cel puțin două partide l-ar putea folosi cu succes.
Nu e prima dată când vedem partide de sămânță diferită aliate de moment, într-o bătălie electorală sau pentru a forma un guvern. Poate cele mai celebre astfel de uniuni au fost Convenția Democratică din România, clădită pe mesajul anti-Iliescu sau Uniunea Social-Liberală, sedimentată de mesajul anti-Băsescu.
Acum, avem în frontul scenei politice o alianță făcută în jurul unui om, Dacian Cioloș. Până acum, alianțele au fost de succes. Vedem ce va fi de data asta.
Tehnic, ralierea la un program unic de guvernare a două partide cu șanse reale de a se regăsi nu doar într-un viitor Parlament, dar și într-o viitoare coaliție de guvernare e o bizarerie. Două formațiuni candidează separat și spun dinainte că au același program de guvernare, cel schițat de Dacian Cioloș. Întrebarea logică e: de ce candidați separat? Dacă diferă doar puncte minore, față de principiile la care vă ancorați, ce rost are să vă mai bateți între voi, într-o confruntare electorală? Sau nu vă bateți între voi, ci doar cu ceilalți?
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

O parte din M10, la negocieri cu ALDE!!! A râgâit bomboana de pe colivă?

Publicat in 14 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

După mine, știrea săptămânii a apărut joi dimineață: M10 a semnat un protocol cu ALDE. Mi se pare chintesența tuturor răsturnărilor de alianțe, răsucirilor de caractere, flegmelor trase spre locurile limpezite cândva cu limbi amoros-languroase, stropelilor cu căcat între prieteni, denunțurilor și răhățirea-n public a secretelor foștilor companioni. Știre asta sună ca și cum, în mijlocul parastasului convingerilor de tot felul, bomboana de pe colivă a râgâit.
Știrea asta sună atât de ”în ton” cu transexualizarea caracterului mai tuturor actorilor politici sau publici încât… mai, mai să cred că e adevărată. Dar nu e! Nu pe deplin. Bomboana de pe colivă nu a râgâit, doar a scăpat un ”burp” ușor, dar a rămas bomboană.
Povestea care circulă e următoarea: Un grup de susținători, parte din puținii care au mai rămas prin partidul M10, conduși de un secretar general interimar, mi se pare că-l cheamă Ovidiu Simion, a început să alerge pe streașina politicii românești, cam ca ursulețul din Sibiu. Probabil că oamenii, amăgiți că vor face cândva și politică, s-au săturat să aștepte și au plecat în pețit. Sau poate doar așa sunt ei, dezinteresați de lozincile care odinioară i-au adus la un loc.
Tot alergând ei și nețintindu-i niciun vânător, au căzut pe horn, taman în sediul ALDE. Aici se pare că au dat de Teodor Meleșcanu. Băiat școlit în ale politicii, omul a simțit că e important orice rest de organizație, în această perioadă, când buciumul voturilor răsună în mai toate sediile.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Vlad Voiculescu, PNL, USR

Publicat in 11 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Mă întreb cum se explică faptul că ministrul tehnocrat al Sănătății, Vlad Voiculescu, a participat la două evenimente electorale. În acest weekend, el a luat cuvântul la lansarea programului PNL și apoi a mers să semneze pe listele USR.
Întrebarea e legitimă, pentru că una e să te declari fără apartenență politică – adică te ții departe de orice partid – și alta e să ai opțiuni politice, dar, din varii motive, să nu te faci membru de partid. Apoliticul – tehnocratul, cum ar veni – nu sprijină niciun partid, probabil ăsta fiind motivul pentru care premierul Dacian Cioloș le-a cerut membrilor Cabinetului să-și dea demisia dacă participă la alegerile din 11 decembrie.
Sigur, acum situația e alta, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Cioloș să-și exprime măcar adeziunea pentru o formațiune politică, dacă vrea să fie premier și după alegeri. Gesturile lui Voiculescu îmi trădează că acesta a prins din zbor mesajul.
E clar că un Guvern Cioloș 2 – dacă va exista vreodată – va fi sprijinit de PNL și USR, evident dacă partidul lui Nicușor Dan ajunge în Parlament. Și nu e singurul ”dacă” din ecuația formării unui Cabinet după alegeri.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

Păcăleala cu Dragnea premier

Publicat in 9 octombrie 2016 de Alecu Racoviceanu

Cu fiecare zi care trece, sunt tot mai convins că schema asta cu ”Liviu Dragnea – premier” e o gogoriță. Nu îmi dau seama cum de nu o ”simt” cei care tot insistă pe acestă temă, dar poate că le convine ideea unui atac facil.
Pe scurt, PSD ne lasă să credem că premierii din care vor alege unul pentru a-l propune Președintelui, după alegerile din decembrie, sunt Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. Suntem lăsați să credem că șansele cele mai mari le-ar avea Dragnea. Eu nu cred că sunt nebuni. Nici proști.
În paralel, pesediștii au spus că au un nume de premier, dar că nu-l divulgă până după alegeri, ca să-l ferească de atacuri. Păi, dacă premierul ”din umbră” era Dragnea, de ce alte atacuri să-l ferească, în afara celor care-i cad zilnic pe cap?
Tind să cred că numele e altul. Și pare, cu adevărat, că e la adăpost la această oră, atacurile fiind concentrate pe Dragnea, Tăriceanu și Ponta.
Liberalii – în ison cu Klaus Iohannis – tratează PSD ca și cum sunt siguri că premierul social-democrat va fi Dragnea. Ca mesaj de campanie e bun: „pesediștii vor puterea ca să numească un penal la Victoria și să facă și să dreagă!” Dar”lupta” e canalizată pe o temă mult prea dezbătută în ultimii 12 ani ca să mai aducă vreun beneficiu.
(mai mult…)

Posted in Editoriale | Leave a comment

« Postari mai vechi

Postari mai noi »