Author Archives: Alecu Racoviceanu

Știu, într-un Jurnal de tătic nu au ce căuta amintirile din copilăria tăticului. Altele trebuie să fie subiectele…

Dar, cum vin Mucenicii, simt nevoia să vă spun ceva.
Mama mea greșea întotdeauna mucenicii. La noi în casă se făceau, evident, numai cei muntenești. Da, ăia, de îi vedeți în toate birourile, în borcane, acvarii de comori de gust, puse la rece pe pervaz.
Mama îi greșea. În apa care fierbea cât timp aluatul se usca pe hârtia cerată punea zahăr, vanilie, esență de rom și coajă de portocale. Mirosea ca în casa de turtă dulce a vrăjitoarei din basm. O vrajă cred că era pentru că prea stăteam toți pe lângă bucătărie. Cred că aburul ăla ne făcea pe toți să nu ratăm masa de Ziua Mamei.
Nuca tocată, scorțișoara așteptau cuminți să dea totul în clocot. Erau ascunse de ochii noștri, după buchetele de flori primite de 8 martie.
Când, în sfârșit, ajungeau toate-n oală, noi terminam masa și așteptam. Și așteptam.
(mai mult…)

Alecsia știe cine e Regele Mihai. Deși are numai 7 ani. Să ne înțelegem, nu știe istorie, amestecă țările, orașele sau basmele, e un copil normal, care abia începe să scuture arborele realității de frunzele dese ale basmelor.
Prima oară a auzit de Rege într-o dimineață, după ce toată noaptea somnu-i fusese păzit de Zâna Măseluță. Când s-a trezit, a căutat cu mâna sub pernă, să vadă dacă e adevărată povestea spusă de mine de cu seară. Era adevărat! Cum altfel? Doar, se știe, tații nu mint niciodată!
Sper că a citit asta și nevastă-mea.
În locul dințișorului căzut era o punguță de catifea și, în ea, un ban de argint. Taman cum spune și legenda.
Povestea am mai spus-o ( știți, click aici, dacă ați uitat-o) dar acum vreau să adaug povestea banului.

A fost emis în 1941. Prima care l-a găsit sub pernă, când și-a pierdut primul dinte de lapte a fost mama. L-a păstrat, așa cum făcuse și mama ei, ascuns de privirile curioase. Peste ani, minune, Zâna Măseluță a strecurat sub perna mea o monedă identică! Iar acum…
(mai mult…)

Multe flori au murit de pomană zilele astea. Străzile sunt pline de trupurile lor. E imposibil să știi dacă mai multe zac acum ofilite, cu petalele atinse de putreziciune sau cele mai numeroase au ajuns prin case, împlinindu-și menirea, de a spune…
Nu numai pentru miile de flori rămase în gălețile de pe stradă a fost o zi proastă.
Nu sunt prea superstițios și nici nu am vreo aplecare aparte pentru teoriile conspiraționiste, dar nu pot să nu remarc că nu au știut ce să mai facă să pice ziua de 1 Martie într-o zi de marți! Au ajuns chiar să bage o zi în plus la februarie! Parcă nu era de ajuns că mai toți masculii am umblat 24 de ore cu fețe tâmpe, cărând după noi buchețele mai mari sau mai mici, de la smocuri de ghiocei, timide ca primul ”te iubesc”, la adevărate jerbe cărora le lipsea doar banderola cu ”Sincere regrete”. Sau că ne-a văzut toată lumea, ascunzând prin buzunare dihănii din plastic cu mutrițe care mai de care mai ridicole! Era nevoie să facem toate astea și sub spectrul a 3 ceasuri negre!
Eu mi-am consumat cele 3 ore de ghinion cu o zi înainte, pe 29! Seara, când, fără să-mi dau seama, mirosea deja a marți!
Am vrut să le dau fetelor din casă mărțișoarele cu o zi înainte. Nu știu dacă încercam inconștient să evit ziua buclucașă sau speram ca ele să plece de acasă, în prima dimineață de primăvară, purtând deja în piept fleacurile alese de mine.
Am ajuns acasă, ascunzând sub haină 3 frezii cum nu am mai văzut.

Petalele cândva albe sunt verzi-albăstrui. Verde e și măduva din tulpină, semn că bietele flori au fost lăsate să tragă sevă dintr-o glastră cu cerneală, cum colorau pe vremuri florarii garoafele albe. Frezii cu petale înverzite-albăstrite de la cerneală, suptă în loc de apă! Le-am luat, gândind că oricum nu le vor mânca, deci pot fi non-bio. Le-am luat și pentru că rămân la părerea că nimic nu spune ”te iubesc” mai frumos decât cerneala. Dar cine să înțeleagă mesaje din astea subtile!
În buzunar ascunsesem două mărțișoare cu Elsa și Ana ( v-am mai spus că surorile din Frozen ne populează casa și ne bântuie mințile și sufletele). Erau ultimele de acest fel pe care le-am găsit. Mai să mă bat pentru ele cu o doamnă în fața tarabei, dar, se știe, cel mai deștept cedează, iar bărbații nu-s foarte inteligenți la început de martie!
La mai puțin de un minut după ce le-am scos din buzunar erau rupte. Fâșii din poze zăceau pe acul de siguranță, iar șnururile rămăseseră pe plicuri!
De unde mă așteptam ca zâmbetul să le stăpânească pe fete până la culcare, venirea mea s-a transformat într-un cor de bocete! De unde să știu eu că obiceiul ăsta al nostru cu mărțișoarele a ajuns și pe vasele chinezești!
(mai mult…)

-Te duci mâine-n târg? Să nu uiți să iei mărțișoare pentru…
Întrerup puțin descrierea dialogului pe care-l aveam cu nevastă-mea, Silvana. Discuția noastră era urmărită de 4 ochi măriți, care însumau 20 de ani. Totuși nu-și arătau vârsta, mai ales că se mișcau ”pe perechi”. Doi ne priveau cu luminițe de început de înțelegere, doar au 7 ani. Ceilalți doi ne fixau ca pe jucăriile dragi pe care le vede de 3 ani încoace.

Ne petrecem mare parte din an în Bucovina, dar nu am prins niciodată 1 Martie între colinele ei domoale ca plapuma din pătuțul unui prunc.
Mi-ar plăcea ca măcar o dată să mă prindă primăvara acolo unde cântă cucul, bată-l vina, huțulul frământă piatra de la Izvoarele Sucevei, șoimul anunță vânatul de pe lunca Moldovei că s-a întors și… bărbații primesc mărțișoare!
Eu aș sta acum pe canapea și aș privi-o pe Silvana ca pe radiografia unui extraterestru și aș spune:
-Te duci mâine-n târg? Să nu uiți să iei mărțișoare și pentru…
Iar în dimineața de 1 m-aș trezi cu o pipă prinsă-n șnur alb-roșu, pusă pe noptieră.
-Bună, dragule, să ai o primăvară însorită! Îți place? E cu chihlimbar! Hai, cafeaua e gata.
În bucătărie, alte surprize:
-Tatiii, am făcut la școală o felicitare! Îți place e pentru tine!
Nici n-apuc să despăturesc hârtia că un smoc auriu se lovește de pulpa mea:
-Tati, cadi!
Acum am pe masă cafeaua, pipa, felicitarea și un ghemotoc de hârtie prins cu lipici de un șnur. Telefonul bâzâie ca un bondar abia ieșit din stup la explorat primele flori. E soacră-mea:
-Bună, te-am sunat să îți spun ”o primăvară frumoasă”! Nu cred că sunt prima, fetele s-au sculat, nu-i așa? Vă așteptăm diseară pe la noi. Am o surpriză pentru tine.
(mai mult…)

-Tati, îmi cânți?
Ca să înțelegeți cum sună asta, trebuie să mă fi auzit măcar o dată cântând. De altfel, cu excepția fetelor mele, mai toți cunoscuții mei m-au auzit cântând o singură dată-n viață. Se pare că le e deajuns. După aceea devin profund interesați de menajarea corzilor mele vocale.
Acum mulți ani, furat uneori de veselia unui pahar în plus, strigam:
-Am chef astăzi să cânt cu lăutarii!
Când spuneam asta, cei care avuseseră deja privilegiul de a mă mai fi auzit cântând ziceau:
-E târziu, poate n-ar fi rău să cerem nota și să mergem pe la casele noastre!
Unii compară vocea mea cu a unui bichon care, închis în budoar, aude cum lupii de afară urlă la luna plină. Alții spun că vocea mea le amintește, subtil, de scârțâitul lanțului târât prin casă de o fantomă.
În general, se pare că doar două persoane apreciau cântatul meu, mama și Creatorul. Altfel, cum încep să cânt, nu văd de ce aud un ”Taci, în Dumnezeii mă-tii!” Alteori, Creatorul mă părăsește și aud numai ”Taci, în gâtul mă-tii!”
Când umblu în sertarul cu amintiri…

Nu cel de acum, când sunt părinte la rândul meu, ci sertarul mult mai vechi, unde sunt înghesuite amintirile din copilăria mea. Acolo e mereu mama gata să mă aplaude când cânt. Și sunt mai toți cunoscuții ei, cu fețe plouate, ascultând cum eu rag ”Românașului îi place sus la munte, sus la munte, la izvor”.
Mama mereu spunea: ”Ia, cântă-i lui tanti un cântecel” și apoi, întorcându-se spre prietena sa, spunea: ”Are luni serbare și e bine să repete, să se învețe cu publicul!”
Cam de atunci am auzit eu pentru prima oară și expresia ”Poate are alte talente decât muzica”… Dar mama nu auzea ce spun prietenele ei, se uita la mine parcă-l auzea pe Zavaidoc la grădina de vară!
Fetele mele, însă, mă roagă să le cânt, să cânt cu ele. Și pare să le placă. Iar eu târâi prin casă lanțul fantomei, spre disperarea vecinilor.
(mai mult…)