Author Archives: Alecu Racoviceanu

-Tati, am văzut hipopolamul!
Au fost la circ, acum câteva zile. Hipopotamul și elefantul le-au răpit sufletul.

Mă uitam la pozele de acolo și mie îmi rupeau sufletul. Dar ochii de copil filtrează altfel decât noi durerea.
-Și ce făcea, Sofia, ”hipopolamul”? Dansa?
-Nuuuu.
A râs și ochii ei spuneau ”cum să danseze, măi tată?”
-Cânta?
Nici nu mi-a mai răspuns.
-Hai, Sof, nu mă mai fierbe!! Spune, ce făcea, fugărea elefantul?
-Tatiiii. Hipopolamul mergea.
-Era vesel?
-Da!
Cum să fie vesel? Închis în țarc, băgat în arenă printr-o strungă de fier. Vorbele astea mi le-am înghițit, cum să-i stric vraja?
Fetelor le place la circ. Când eram de vârsta lor și mie îmi plăcea. Îi adoram pe clovnii Bimbirică și Siminică, zburătorii mă fascinau, dar țin minte că-mi plăceau și dresurile de animale. Mintea mea de copil nu asocia pocnetul biciului cu durerea animalului. Nu înțelegeam cât a suferit un cal ca să se învârtă pe marginea arenei.
Mă gândesc – poate ajutat și de privirile strălucitoare ale fetelor – că-mi plăceau costumele, fireturile și paietele de pe animale, mârâitul neputincios al leului când vedea cangea și biciul dresorului.
Mai târziu am ajuns să urăsc circul de animale, menajeriile, grădinile zoologice, vânătoarea.
(mai mult…)

Știu că noi, românii, suntem ași în două domenii: sfaturile și temerile. Unde ne adunăm mai mult de doi, sigur e unul care spune că e îngrijorat de o chestie și altul care-i explică doct ce are de făcut.
Stau trei la masă și unul spune: ”E epidemie de gripă”. Imediat, altul se apleacă peste cana lui de cafea, se uită-n ochii primului și spune: ”Ia portocală cu ghimbir!”
N-ar fi asta o problemă, că doar ăsta e scopul cafelei băute-n grup, să vorbești și să nu asculți. Problema e că unii iau în serios sfaturile de la cafenea. Sau pe cele primite pe banca de lângă locul de joacă.
-Le dați lapte?
Până să răspund la întrebarea doamnei de lângă mine trebuie să vă mărturisesc și vouă ceva:

-Da, le place.
-De la supermarket sau de la…
Aici trebuia să pun punct. Să îmi dau seama că mă aflu pe marginea prăpastiei pe fundul căreia este stânca dură a sfaturilor. Nu m-a interesat, zâmbind amabil am pășit:
-Eh, doamnă, luăm și noi așa, la inspirație!
S-a întors spre mine și m-a fixat cu privirea ca și cum m-a surprins taman când le injectam fetelor cocaină.
-Păi nu vedeți ce se întâmplă? Mă așteptam ca dumneavoastră să știți că nu e bine să…
Ce spui ca să te lase-n pace? Dacă nu m-a dus mintea ca la întrebarea cu laptele să spun ”Ia uite, un elefant roz trece-n zbor!” măcar acum să găsesc formula ideală care să mă extragă din calea șuvoiului de povețe ce stă să vină.
Nu, nu le dau de la supermarket. Și imediat vii cu argumente: ăștia bagă în el numai chimicale, au substanțe care dau dependență, bei lapte îți cresc țâțele, ți se micșorează țâțele (aici te uiți și tu la interlocutoare și dai vina pe lapte)… Iau de la sibieni, doamnă, ce, dacii beau lapte pasteurizat? Cât mai putem să-i ferim de intoxicarea programatică?
Dar dacă e din tabăra adversă?
(mai mult…)

Asta e magnolia Sofiei. Așa arăta astă toamnă, când am lăsat-o în curtea bunicilor. O să revin la ele, floare și copil, dar mai întâi vreau să vă dau o veste.
Soacră-mea nu a primit cadou de 8 Martie! Eh, cum sună? Nu l-a primit pentru că a plecat de acasă tocmai de Ziua Mamei. Ne-am trezit că în ajun ne-au spus: ”Noi plecăm să vedem pomii înfloriți!”
L-a luat pe socru-meu și duși au fost! Nu s-au oprit până-n Bucovina. Unde plouă.
Dar nici asta nu voiam să vă spun.
Cum au ajuns ne-au sunat:
-A înmugurit!
O să revin la asta, pentru că e important. Important e și ce cadou a pierdut pentru că a umblat după cai înverziți pe copaci. Taman pe 7 martie, Nicu Alifantis și-a lansat un album cu 15 cântece de iubire. Nicu e personaj la noi în casă, așa că am fost acolo și am deschis discul ce mi-a revenit și l-am rugat să scrie o dedicație. Cui?
Soacrei, evident! Dar acum mă mai gândesc dacă i-l dau, dacă nu a fost aici…
Hai să vă spun de album. E făcut din mai toate săgețile lui Cupidon pe care le-a încasat grecul într-o viață de om. Și dacă le asculți vezi că a ajuns o perină pentru ace și tot ar mai fi loc să încaseze vreo două-trei. Se cheamă ”Madam Mon Amour”, dar cred că știați că Nicu discriminează profund bărbații!
A scos și o carte, de fapt nu e o carte, e o culegere a postărilor lui pe Facebook, adunate într-o FaceCarte. Dar nici despre asta nu vreau să vă spun acum, deși eu și ”Jurnalul de tătic” avem pagina noastră acolo. Unde rămăsesem? Aha!
Când am auzit mesajul venit taman din patria huțulilor, am lăsat telefonul și i-am spus Sofiei:
-Magnolia ta a înmugurit!
A făcut ochii mari, s-au luminat ca două chihlimbare în soare și i-a spus măgărușului Olel:
-A muginit!
Informația a murit în plușul lui Olel, pentru că nu l-am auzit să o spună mai departe. Dar el e mai secretos.
(mai mult…)

Crunt mă voi răzbuna pe 19 noiembrie! Nu va scăpa niciuna din casă de arma lăsată de Dumnezeu la îndemâna prostului. De la soacră la pisică, de la cea mai mică fetiță la cea care s-a învățat de vreo 7 ani să spună că ”Vine Ziua Mamei… Am rămas fără parfum!”

Le și văd pe toate aliniate, fiecare cu o atenție pentru mine. Ce-am zis? ”Atenție”? Cadouri în toată regula, că doar o dată pe an e Ziua Bărbatului!
Adică eu de ce nu aș putea, prin 14-15 noiembrie, să mă uit lung la calendarul din perete și să spun gânditor:
-Ia uite, sâmbătă e 19!
Parcă o văd pe Silvana uitându-se și ea:
-Și ce, știm pe cineva pe care-l cheamă Varlaam? Sau Avdie?
(mai mult…)