Dan Valentin Fătuloiu și Petre Tobă… Offfffffff!

Publicat in 23 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

De la începutul scandalului din Interne, adică din 14 noiembrie, când a fost asasinat Gheorghiță Mararu, am spus că e sfârșitul echipei lăsată de Vasile Blaga la conducerea Ministerului de Interne. Am avut în vedere trei elemente simple – ce, cu mândrie spun, le-au scăpat multor colegi din presă, poate și pentru că eram toți intoxicați de informații părtinitoare venite din ambele tabere ce se înfruntau. Primul este că Traian Igaș nu e nici pe departe o marionetă și nu cred că mai accepta mult timp să fie perceput ca un bibelou uitat pe birou de Blaga, prea grăbit să îşi dea demisia de onoare. Cred că marea greșeală făcută de fostul ministru de interne este că s-a grăbit ca, într-un interviu televizat, să-i ”comunice” lui Igaș că el crede că nu trebuie operate modificări în echipa de conducere. Orice om care a gustat onoarea de a fi instalat personal de Traian Băsescu în funcție i-ar fi spus secretarului PDL: ”Pe bune? Nu m-am gândit, mulțumesc că mi-ai spus.” Și apoi ar fi făcut cum îl taie capul.

Astfel ajung la al doilea element ce sugera că războiul se va termina prost pentru ambele tabere: funcția lui Dan Fătuloiu este cea mai importantă din minister. Sau, în fine, era, pentru că unul dintre primele ordine date de noul ministru a fost acela de a diminua atribuțiile secretarului de stat, crescându-le pe ale secretarului general. În principal, a fost transferat controlul asupra Direcției Mobilizare Organizare de la un șef la altul. Adică la începutul lunii octombrie orice analist al activității din Interne știa că pe Igaș îl ”mânca” să facă treabă, dar voia omul să se ”scarpine” cu mâna lui dreaptă, nu cu a altora. Al treilea element, dezvăluit chiar de Fătuloiu pe 10 noiembrie, cu patru zile înainte ca nemțeanul Șoric să ne invadeze ecranele, este condamnarea lui Petre Tobă după întocmirea Raportului asupra evenimentelor din 24 septembrie. Sigur, motivul oficial nu putea fi nepedepsirea, prin consilii de judecată înființate la nivelul a 10 inspectorate județene, celor ce au dat cu șepcile de pământ, dar a apărut acela al lipsei de comunicare, în sensul că măsurile de austeritate nu au fost suficient explicate subalternilor pentru ca mitingul să nu fie organizat deloc.

Bine, o să spuneți, dar atunci ce a fost cu monologul lui Aurelian Șoric sau cu arestarea lui Cătălin Chelu? Pur și simplu două oportunități, una o probă desprinsă din bancurile cu milițieni ce a deschis presei apetitul pentru schimbări la Interne, iar cealaltă un flagrant ca o lecție de drept penal ce era păcat să nu fie realizată din moment ce afaceristul gălățean se cerea la pușcărie cu o insistență demnă de o cauză mai bună.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Kill Bill şi cei 40 de hoţi

Publicat in 22 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Poate că unora festivitatea de alegere a Elenei Udrea în fruntea PDL Bucureşti le-a mirosit a petale de trandafiri strivite sub condurii de firmă ai frumoasei politicii româneşti, dar mie mi-a mirosit a izmene pătate de stropul de ruşine slobozit într-un moment de spaimă. Frică să nu îi vadă ”şefa”, să nu spună ceva greşit, să nu li se citească-n ochi ce gândesc cu adevărat. Am văzut cum savurează eroina din Kill Bill scena finală, cu bucăţi din rivali împrăştiate peste tot, bălţi de sânge, arme abandonate, dar am văzut şi vreo 40 de hoţi, mulţumind Domnului că nu zac şi ei pe jos, cu măruntaiele amestecate cu ale altora, în timp ce peste ultimul lor suspin se suprapune celebrul fluierat din coloana sonoră a filmului original.

Sunt hoţi, dar nu în sensul pe care-l atribuie ei rivalilor, ci hoţi în sensul de şmecheri, descurcăreţi, supravieţuitori. Discursurilor lor, pline de laude, ca la Teodor Baconski,  epitete, metafore, tulburători au fost la capitolul ăsta Ioan Oltean şi Raluca Turcan,  sau de dojane de profesor depăşit de ucenic, cum a fost în cazul lui Vasile Blaga, sunt prea pompoase ca să fie sincere. Toate au fost forţate, scoase cu forcepsul din puţul gândirii, prea toţi s-au lăsat furaţi de poezie ca să nu pară un spectacol regizat cu actori de primă mână din partid.

De un lucru însă sunt convins, Udrea nu va abandona lupta cu liderii propriului partid doar pentru că i-au cântat osanale la şedinţa de duminică. Ştie ea mai bine decât ei ce se ascunde sub epitetele căutate ca pentru o compunere de clasa a patra! Şi le va scoate poezia din cap… sau cel puţin va încerca.

P.S.: Am urmărit şi evoluţia scandalului de la Interne. Am impresia că ăştia vor să ne umple gura cu Şoric ca să ne treacă pofta de Tobă sau, Zeus fereşte, de Fătuloiu. Nu le e greu pentru că, neînţelegând ce se întâmplă, toată presa l-a ”valorizat” pe neinspiratul şef de la Neamţ.

Posted in Editoriale | 3 Comments

Dacă Mararu trăia, azi aveam şefi noi în mai multe structuri din Interne

Publicat in 21 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Gheorghiţă Mararu a fost împuşcat mortal pe 14 noiembrie, într-o cafenea din Piatra Neamţ. Dacă acest eveniment nu ar fi avut loc, show-ul televizat din ultimele zile ar fi arătat altfel. Deşi finalitatea sa s-ar putea să fie aceeaşi. Vă propun un scenariu, bazat, însă, pe informaţii, fapte şi deducţii.

Pe 24 septembrie are loc manifestarea de stradă a poliţiştilor, motiv de rupere a relaţiilor cu preşedintele Traian Băsescu. Se hotărăsc acţiuni de pedepsire a celor vinovaţi. Vasile Blaga îşi dă demisia şi e menajat pentru că se identifică în el un potenţial liant al unei construcţii menite să amâne declanşarea alegerilor anticipate, destul de probabile la acea dată, neştiindu-se cum poate fi evitată trecerea moţiunii de cenzură a PSD şi PNL. Toţi oamenii lui Blaga sunt menţinuţi în funcţii, dar e clar că au promis să rezolve pedepsirea exemplară a celor ce au aruncat cu şapca în Palatul Cotroceni.

Jandarmeria percutează prima, amendându-i pe liderii de sindicat. Nu era de-ajuns! Parchetul General îi cheamă la audieri pe cei care purtau tocuri de pistol în timpul mitingului, dar nu îi citează şi pe cei care au aruncat chipiele, acestea neavând însemnele naţionale şi neputând practic să fie probat că au fost distruse simboluri ale ţării. Rămânea soluţia organizării la nivelul fiecărui judeţ a unor complete de judecată care să aplice sancţiuni profesionale celor identificaţi din filmările analizate de specialişti că au fost mai vehemenţi în timpul protestului. Aici ar fi fost vital rolul celor zece inspectori-şefi aflaţi apoi pe lista secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu. Ar fi fost esenţial şi un ordin din partea inspectorului general chestorul Petre Tobă ce ar fi trebuit să comande înfiinţarea completelor. Asta nu s-a întâmplat şi atunci s-a hotărât o ”noapte a cuţitelor lungi”.

Autodenunţul lui Fătuloiu nu putea juca la acea oră un rol important pentru că, din 10 septembrie, nimeni nu putea jura că afaceristul Cătălin Chelu avea să se mai întoarcă în România. Era doar o carte ţinută în mânecă, pentru că ministrul adjunct simţea că poziţia sa nu e stabilă, atât timp cât noul său şef, Traian Igaş,  sigur avea nevoie de o mână dreaptă proprie în minister. (mai mult…)

Posted in Editoriale | 1 Comment

Băsescu, între Tobă şi Fătuloiu

Publicat in 18 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Numai Traian Băsescu să nu fi zilele astea! Nu că îl atacă Opoziţia – evident, când nu se ceartă între ei – nici că îl înjură mogulii, ci pentru că la Interne are de ales între doi oameni care i-au fost fideli în ultimii ani. Va alege totuşi, iar impresia mea e că va alege să îi sacrifice pe amândoi, poate chiar deodată sau măcar la scurt timp unul după celălalt. E vorba de chestorul Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, pe care este clar supărat, nu că un clan oarecare din Neamţ s-a împrietenit la un barbut cu şeful local al gaborilor, ci pentru că nu a curs sânge de striperi după mitingul al cărui strigăt de luptă a fost ”javră ordinară”.  Al doilea este secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu, fost consilier prezidenţial, impus lui Blaga cu care s-a înţeles apoi bine, însărcinat încă de acum două săptămâni cu raderea a aproximativ 10 şefi din Poliţie. Băsescu i-a iertat, de fapt i-a păsuit, pe cei care îşi scriseseră demisiile odată cu Vasile Blaga doar ca să facă ordine, să readucă Poliţia la disciplina ce a caracterizat-o, de exemplu, în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Nu au făcut-o. E şi dificil, mulţi au dat concurs pentru funcţii, nu pot fi daţi afară pur şi simplu. Dar lucrurile se apropiau de o rezolvare, soluţia urmând să fie înghiţită greu de public, solidar protestelor de tot felul, când Dumnezeu i-a scos în calea ”reformatorilor” pe Falău şi pistolul său…

Eu nu pricep cum Tobă nu şi-a dat demisia imediat după declaraţiile preşedintelui la şedinţa de Guvern. A trecut o zi şi el încă nu a reacţionat. Nu ştiu nici ce va face gruparea din PDL care l-a impus pe Tobă pe funcţie încă din timpul efemerului mandat al lui Gabriel Oprea. Cred că vor cere capul lui Fătuloiu. Şi, în timp, îl vor avea. Nu că merită vreunul dintre ei demiterea, nici Tobă, nici Fătuloiu nu sunt cele mai rele alegeri pentru poziţiile ocupate acum, ci doar pentru un strop de linişte.

Doamne, ce am uitat! Emil Boc e cel care ar trebui să semneze eventualele eliberări din funcţie. Dar cine îl întreabă?

Posted in Editoriale | 1 Comment

Wrestling cu striperi în sânge

Publicat in 17 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Moto: Fătuloiu, Tobă și Șoric numărau O bilă…

Aveți o ocazie unică, să urmăriți live cum chestori cu mutre serioase se înfruntă într-un wrestling în sângele de interlop vărsat la Piatra Neamț. Cred că deja e clar pentru toată lumea că asasinatul de la cafenea e doar pretextul emoțional folosit de secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu pentru a face ce anunțase cu o săptămână înainte de împușcarea lui Gheorghe Mararu. El a spus atunci că ar trebui schimbați 10 șefi de inspectorate județene, punctul de plecare fiind raportul asupra evenimentelor din 24 septembrie. Public, motivul nu era bun, îi transforma pe demiși în eroi, cel puțin pentru presa care a susținut fățiș protestul polițiștilor. Acum, după ce la televizor lacrimile de crocodil ale lui Aurel Șoric au fost șterse cu o batistă de rahat, demiterea sa nu mai poate fi deplânsă, chiar dacă motivul principal rămâne mitingul la care a participat și un subaltern al său, bănuit chiar că a purtat pistol.

Greșeala cred că a fost că Fătuloiu a forțat nota cerând demiterea lui Petre Tobă de la comanda Poliției Române. Trebuia să aștepte debarcarea lui Șoric și… odată poarta schimbărilor deschisă… Vă reamintesc, așa de dragul discuției, că poarta fusese ferecată de Vasile Blaga când a spus că ar regreta dacă s-ar schimba echipa pe care a lăsat-o la Interne. Dar dacă o cere lupta împotriva criminalității organizate? Atunci Blaga nu are de ce să sară… Nu știu cum a putut Fătuloiu să creadă că, în cascada de dezvăluiri despre Șoric, PDL va înghiți și demiterea lui Tobă. Se bazează pe vreo promisiune înaltă? De ce s-a grăbit – pentru că, indiferent cum se termină distracția, este evident că s-a grăbit, dovadă fiind bâlba cu cererea de demitere aflată pe masa premierului, lucru dezmințit de Traian Igaș? Explicația ar putea fi că el se simțea amenințat cu schimbarea din funcție, zvonuri în acest sens fiind de mai mult timp. Și ele sunt explicabile, poate că Igaș simte și el nevoia să aibă o mână dreaptă proprie, iar nu să se folosească de a lui Blaga! Și încă un lucru, acum vom putea deduce ce tabără pedelistă l-a susținut pe Tobă când a fost numit.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Războiul lui Fătuloiu cu Poliția

Publicat in 16 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Nu mă miră că secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu cere demiterea șefului poliției Române, nici că își joacă fotoliul pentru asta, ce mă miră este momentul ales. Parcă ar fi o campanie imorală, dusă pe un fond emoțional. E tot mai clar că, orice anchetă vor desfășura cei de la Parchetul General, Cristian ”Falău” Chilat este singurul vinovat pentru ce s-a întâmplat, iar apărarea sa va fi că nu mai suporta amenințările și ”amenzile” din partea fraților Mararu. Mai e clar și că în capul încet al acestui individ se amestecau informațiile despre influența fraților în Inspectoratul de Poliție cu poveștile cu mafioți care își rezolvă problemele cu pistolul în mână. Că o fi avut vreun dobitoc care l-a ajutat cu un drum cu mașina… se poate, sau vreunul care i-a dat cheia de la casă, deși știa că e urmărit… Nimic nu schimbă fundamental situația de fapt.

Demiterea chestorului Petre Tobă este o enigmă pentru mine la această oră. Atât Fătuloiu, cât și Tobă aveau demisiile scrise în ziua în care Vasile Blaga a părăsit ministerul. Nu s-a întâmplat nimic după asta, toată lumea aștepta raportul asupra evenimentelor din 24 septembrie. Raportul e gata, îi dă el aripi lui Fătuloiu să ceară demisia unui ofițer desemnat pe funcție de PDL încă de când ministerul revenise PSD la tragerile la sorți pentru Cabinetul Boc I? Sau poate cel amenințat cu demiterea de către Traian Igaș este tocmai Fătuloiu și acesta produce acum o diversiune ce ar trebui să îl posteze pe poziția de victimă? Oricum, e un joc periculos, fie că raportul impunea demiterea lui Tobă, fie a lui Fătuloiu, pentru că astfel de reglări de conturi nu se fac cu prețul sângelui vărsat la Neamț, iar oamenii simt asta.

Unul dintre ei s-a scărpinat, cum se spune, fără să îl mănânce. Ca în bancul cu două chibrituri, unul ars și celălalt întreg. Primul se tăvălea pe jos, încovoiat de durere. Al doilea îi spune: Ți-am zis să nu te mai scarpini în cap!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Axioma lui Băsescu/Legile lui Murphy: Prietenul meu nu are nici un prieten

Publicat in 15 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Cristian ”Falău” Chilat a fost prins, în urma gestului lui rămânând un şir de speculaţii cărora gesturi precum demiterea şefului poliţiei locale nu au cum să le pună capăt. Totul e demonstrativ în cazul ăsta. Asasinatul în sine e tipic mafiot, făcut cu o armă bună, folosită corect, în cafeneaua-birou a victimei. Dintotdeauna astfel de răzbunări s-au făcut la vedere pentru ca lecţia să fie înţeleasă de mai mulţi oameni decât cei vizaţi efectiv de gloanţe. Dar în spatele crimei se ascund câteva lucruri care sunt evidente. Chilat, boxerul ratat, a fost eliberat acum două luni. Chiar şi cu naşul urmărit de poliţie, Gheorghiţă Mararu era ”obligat” de legile nescrise ale lumii interlope să nu îl lase în pace pe cel care făcuse puşcărie din cauza sa. E evident că Falău era terorizat să plătească maşinile incendiate. Pentru a recupera această datorie, sigur criminalul de azi a suportat multe ameninţări cu moartea. Putea Puiu Mironescu, şeful bandei la care era el ”afiliat”, să îl protejeze? Nu şi nici nu cred că interesa pe cineva. Să se fi plâns Falău la Poliţie? Nu cred, şi oricum ar fi făcut-o de pomană. De ce aceste lucruri evidente nu au fost intuite de anchetatorii nemţeni?

P.S.: Acum am văzut că titlul nu are legătură cu articolul. De ce afirmaţia din titlu e o axiomă? Antonie Solomon, Paul Iova, Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vasile Blaga, Dan Diaconescu, Radu Berceanu… lista e interminabilă… toţi aceşti tipi ştiind răspunsul.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Noul şef al Masoneriei Române: Şlefuirea pietrei, făcută întru binele ţării

Publicat in 14 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Aşa cum ştiţi, pe 6 noiembrie, Masoneria regulară din ţara noastră şi-a ales noul şef. Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România este acum doctorul Radu Bălănescu, directorul medical al Spitalului “Grigore Alexandrescu”. În urmă cu puţin timp a fost actualizat şi site-ul Ordinului, fiind postată şi o declaraţie a lui Bălănescu, în fapt un discurs ţinut la Conventul care l-a consfinţit. Întregul discurs, pentru cei interesaţi, se găseşte pe mlnr.ro, dar vreau să atrag atenţia asupra a trei fragmente, care, cred eu, au oarece importanţă dincolo de graniţele imaginare ale coloanelor masonice. Programul prin care Bălănescu a câştigat cea mai înalta demnitate masonică din ţara noastră se numeşte „Masoneria Română pentru România”. Disputa pentru această funcţie a fost mare, s-au produs fracturi între susţinătorii celor doi finalişti, multe dintre ele ajungând şi la urechile profanilor sub forma unor dezvăluiri aparent dezinteresate. Încă din ziua câştigării, doctorul a făcut un apel şi mai multe gesturi care anunţau că lupta fiind terminată masonii pot şi trebuie să revină la viaţa normală a Ordinului, taberele urmând să uite şi să ierte gesturile din ultimele luni. În discurs transpare şi faptul că noul Mare Maestru îşi doreşte creşterea rolului Masoneriei în societate: „O putem face numai împreună, continuând drumul început cu certitudinea că unitatea noastră în diversitate este garanţia că şlefuirea pietrei va fi făcută întru binele ţării pe care o numim cu respect şi veneraţie: ROMÂNIA”. Este prima oară când se transmite această idee pe care, dacă nu abuzez de răbdarea voastră, o voi detalia. Până acum, mesajul primit de omul de rând, profanul, era că Masoneria poate ajuta o ţară prin puterea ordinului, prin puterea deţinută de Ordin în alte state, mai dispuse sau nu să ne ajute în funcţie de legăturile avute cu masonii români, la nivel de individ. Doctorul spune că şlefuirea pietrei (simbolul lucrării individuale a fiecărui mason) va trebui făcută pentru ţară, vorbind astfel de faptul că perfecţionarea spirituală a membrilor poate fi făcută aducând beneficii întregii societăţi. Schimbarea de percepţie este mare şi face legătura spre al doilea fragment pe care vreau să vi-l supun atenţiei. Răspunsul la primul citat va fi: „Cine să ne ajute prin munca lui individuală? Voi care îi aveţi printre voi pe…”. Lista aici ar putea fi lungă. Bălănescu spune, însă: „Graba de a termina lucrarea în scopul de a produce un maestru în două luni sau chiar – ce oroare! – într-o singură zi degradează Francmasoneria de la poziţia ei prestigioasă de societate iniţiatică la una de club monden, mai mult sau mai puţin împodobit cu ceva aspecte filantropice”. Acest fragment include o promisune că lucrurile se vor schimba la început în Masonerie şi apoi vor putea aduce ceva ţării în care există Ordinul. În fine, al treilea fragment interesant este cel în care Bălănescu reaminteşte că astfel de mişcări au acum loc în mai multe ţări europene, în care rolul Masoneriei de a produce valori creşte de la o zi la alta, în ultimele locuri amintindu-se tot mai des perioada de sfârşit de secol XIX, adică programe de genul „Masoneria Română pentru România” există în aproape toată Europa. „Avem convingerea că pentru a salva societăţile de la dezordine (haos) e necesară o idee universală, recunoscută de bunăvoie, fidelă principiilor Francmasoneriei. În Francmasonerie există o tradiţie de disciplină sacerdotală, conform căreia nu se pot face nici un fel de referinţe la elemente aparţinând unor grade superioare celui în care loja este deschisă.” Cum se va întâmpla asta? Cred că răspunsul ezoteric e într-o altă frază, adresată cunoscătorilor: „Un Venerabil de Lojă competent va chema imediat la ordine un Frate vorbind despre Steaua Înflăcărată într-o Lojă de ucenic sau despre Hiram Abif într-o Lojă de ucenic sau de companion.”

Posted in Editoriale | 4 Comments

Patru bancuri cu Omar Hayssam

Publicat in 11 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

Primul…

Cică nepotul lui Omar Hayssam îi scrie unchiului fugit în Siria: ”Salutăm la tine, respectabile Omar al-Hayssamy, aici totul e cum ştii, dar am o problemă. Îmi e ruşine să merg la şcoală cu Ferrari pe care mi l-ai luat, în timp ce toţi colegii şi profesorii mei vin cu autobuzul…”.

După o săptămână primeşte un cec de un milion de dolari şi o telegramă: ”Te rog să nu faci de râs neamul nostru, imediat te duci şi îţi cumperi un autobuz!”.

Al doilea…

Omar Hayssam îşi scutura covorul printre gratiile de la geamul celulei din Rahova. Un alt deţinut îl întreabă:”Ce are? Nu porneşte?”.

Al treilea…

Omar Hayssam, prin Irak căutând să şteargă urmele răpirii ce l-a făcut celebru. Adela, soţia sa, era şase paşi în faţă. El căra două sacoşe voluminoase. Un arab strigă după ei: Nu mai ai respect pentru tradiţiile noastre de când ai trăit printre străini! Profetul spune că femeia merge în spatele bărbatului care nu are voie să care nimic dacă tot e ea cu el! Ruşine!

Da, îi răspunde Omar, ai dreptate, dar în sacoşe am cumpărături scumpe şi pe vremea profetului nu erau terenuri minate!

Al patrulea… banc este toată şarada de la televizor cu tratate de extrădare şi înţelegeri de aducere a sirianului în România pentru a executa condamnarea la închisoare. În trecut am scris de mai multe ori, fiind, evident, contrazis de autorităţi, că Hayssam este arestat în Siria. El a fost reţinut în 2008, fiind bănuit de implicare într-o tentativă de lovitură de stat ce îl viza pe Bashar al-Assad. Capul mişcării ar fi fost fostul şef al serviciilor militare siriene, Assef Shawkat, cumnatul preşedintelui. Acesta era, în 2008, în arest la domiciliu. Acuzele oficiale nu sunt legate însă de complot, ci de asasinarea liderului Hezbollah, Imad Mughniya. Shawkat a reapărut însă în prim-planul vieţii publice siriene în 2009, dar unii dintre complicii săi au rămas în arest. Hayssam este în prezent încarcerat în celebra Tadmor, închisoare pentru deţinuţi politici. El este acuzat în Siria şi de legături cu serviciile secrete israeliene, prin fostul său avocat Mordehai Tzivin.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Câinele care făcea politică

Publicat in 10 noiembrie 2010 de Alecu Racoviceanu

”John, spune Sir, unde e câinele?”

Am văzut ce… plasă (era să zic ceva cu sex oral) şi-au luat toţi cei care au crezut că Traian Băsescu a chemat marţi seară stafful PDL la Cotroceni ca să o convingă pe Roberta Anastase să facă un pas înapoi. Sincer, şi eu m-am gândit că poate le-a venit mintea la cap şi, ca într-o negociere, că doar o ţară se conduce şi prin negocieri, nu doar prin ordine şi arestări.

”Făcea politică şi l-am împuşcat, Sir…”

Eu, de exemplu, nu văd de ce, silită de colegii de partid, evident, Roberta Anastase nu inventează că are o problemă de familie şi nu îşi ia un concediu. S-ar specula o zi, două, trei, na, dar toţi vor înghiţi găluşca şi Opoziţia ar reveni la lucru, măcar pentru legile alea de stă criza în loc de ele. Toată lumea ar fi fericită, ar avea ce spune la televizor şi ne-am vedea de lustruitul ghetelor pentru Moş Nicolae.

”Cum ţi-ai dat tu seama că făcea politică?”

Găsirea unei astfel de soluţii implică, însă, o minimă dorinţă de a ieşi dintr-un impas. Altfel, totul pare o simplă sfidare, o încăpăţânare prostească, de ţânci plecaţi de acasă să se joace, nu să facă împreună un castel de nisip măcar.

”Mânca rahat în grădină…”

Posted in Editoriale | 1 Comment
« Postari mai vechi
Postari mai noi »