Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Etnobotanicele şi mamele, două supape ale furiei
Nu ştiu de ce am sentimentul că până la sfârşitul anului nemulţumiţii din România vor avea două victorii. Dar vreau să anunţ de acum că vor fi două câştiguri iluzorii, care nu vor aduce decât senzaţia că Guvernul poate fi înfrânt şi, în subconştient, va crea impresia că în Cabinet sunt oameni rezonabili, cărora dacă li se explică o situaţie o înţeleg şi o pot influenţa, chiar dacă sunt sub jugul FMI…
Cele două lucruri la care guvernanţii cred eu că vor ceda sunt problema mamelor şi cea a interzicerii comercializării etnobotanicelor. Dar probabil că presiunea publică nu a atins deocamdată cotele la care o cedare nu ar fi ruşinoasă. Nici măcar nu are importanţă argumentaţia irosită de taberele ce s-au înfruntat pe aceste două probleme create artifical şi exacerbate dintr-o prostie tipică jurnalismului de vânătoare din România.
Poate nu îi consideraţi destul de deştepţi pentru a produce două isterii naţionale şi apoi să le stingă prin două semnături? Dacă da. Vă înşelaţi…
Posted in Editoriale
3 Comments
Bancuri noi… Băse, Boc şi frunza
Cică în fiecare dimineaţă, badea Gheorghe trecea prin faţa Palatului Cotroceni. Băse era zilnic la fereastră şi îi striga ”O zi bună, bade!”. Iar moşul îi răspundea: ”Să ai căldură, domnule preşedinte!”. Secvenţa se repetă vreo săptămână. Într-o zi, preşedintele coboară, îl aşteaptă şi îl abordează pe Gheorghe: ”Auzi bade, ce fel de urare e aia pe care mi-o faci în fiecare dimineaţă? E vreun regionalism?”. Badea se uită la el şi spune: ”Da de unde… Dar când strigăm de peste drum nu pot spune: Arză-te-ar focul! Ne aude lumea, domnule…”.
Am primit în ultimul timp mai multe bancuri cu membrii Guvernului:
Cică Boc ţine un discurs la Palatul Victoria: Şi, de la 1 ianuarie, mărim alocaţia pentru copii cu 10 lei, aşa cum s-a cerut în petiţiile venite din ţară. Dar vreau să le atrag atenţia cetăţenilor că zece lei se scrie cu un zero, nu cu doi…”
Sau… Ştie cineva cum poţi goli rapid sala de şedinţe a Guvernului? Arunci pe hol o monedă…
P.S.: Cel mai tare banc despre frunza Turismului are doar câteva ore de când circulă pe net… Ce naţionalitate aveau Adam şi Eva? Români, trăiau în Paradis, nu făceau nimic toată ziua, dar aveau de mâncat doar un măr pentru două persoane şi de îmbrăcat primiseră de la ”conducere” doar câte o frunză.
Posted in Editoriale
2 Comments
Ce vom mai răsfoi pe WikiLeaks. Premoniţie în exclusivitate
Nu vreau să mă dau mare expert în politică internaţională – în primul rând pentru că nu sunt -, dar nu văd cum am putea interpreta multe din notele WikiLeaks altfel decât ca pe acte de spionaj. Nu prea îmi place să folosesc vorbe mari, dar unele date din aceste note sunt cu referire directă la siguranţa naţională a statelor din care ambasadorii Americii transmit datele. Un exemplu concludent este nota privind depozitarea unor arme pe teritoriul Marii Britanii…
Pe de altă parte, multe dintre informaţiile apărute până acum îi arată pe ambasadorii SUA ca pe nişte reporteri de monden, ”vânând” cancanuri din viaţa liderilor ţărilor unde sunt acreditaţi. Ce-i drept, unii foarte buni, de vreme ce acele ”ştiri” nu erau cunoscute în ţările respective! Sau poate nici nu sunt reale… Chiar, cineva le verifică?
Date de interes naţional sau cancanuri aproape imposibil de verificat… ca în orice reţea de informaţii care se respectă, sursele nu sunt citate, tocmai pentru ca, dacă astfel de ”scurgeri” de documente se produc, sursa să mai poată fi folosită. În ţările afectate până acum de dezvăluirile WikiLeaks sunt căutate aceste surse? Eu cred că da. Din acest punct de vedere, SUA au primit o lovitură.
P.S.: Legat de sursele ambasadorilor SUA, cineva mi-a spus că una dintre telegramele trimise de ambasadorul Mark Gitenstein către Departamentul de Stat pe care le vom citi pe WikiLeaks este cea din 13 noiembrie 2009. Sigur, când i-o veni vremea, după ce apar cele despre ţări mai ”interesante” pentru dezvăluitori. Ea cuprinde 4 telegrame (adică sunt informaţii de la 4 surse diferite) fiind axate pe următoarele teme: prima pe condiţii economice, finanţe, energie, guvern, politică externă, a doua pe dezarmare şi controlul armelor, a treia pe probleme privind drepturile omului, iar ultima pe legăturile cu Rusia şi Ucraina. Cum se concep aceste telegrame, cum se ”despart” ele în note… voi explica poate altădată. Acum e interesant de ştiut că una dintre note cuprinde date culese chiar de ambasador, în urma unei întâlniri directe.
Posted in Editoriale
1 Comment
Julian Assange… și micul lui Război Mondial
De câteva zile mai toată presa din România – și din toată lumea – îşi începe ziua de lucru prin a verifica site-urile unor ziare mari să vadă dacă nu a fost făcut public vreun document secret american care să aibă legătură cu România. Și au fost știri reale, sigure și importante. Vă reamintesc numai cele 23 de telegrame trimise de ambasadorul Mark Gitenstein în timpul campaniei electorale de anul trecut. Au fost și reacții, cea mai interesantă – și concludentă – fiind faptul că el a făcut parte din suita lui Traian Băsescu la vizita din Afganistan.
Cui datorăm pleașca asta? Ce am făcut noi, jurnaliștii din toată lumea, să merităm cadoul ăsta? Meritul nostru e că am stat impasibili acum mai puțin de o lună, când un tribunal din Stockholm a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Dosarul său e foarte discutabil, două acuzații, una de viol și una de hărțuire sexuală, cercetate în august, închise, redeschise în octombrie și transformate în mandat de arestare. Assange era un personaj și înainte de cele 250.000 de documente puse pe site pe 29 noiembrie.
Fost hacker, militant pentru drepturile la informare, Assange nu are casă, trăind ba în Australia, Kenya, Tanzania, ba în Islanda. Mereu în mișcare, din 2006 încoace, de când WikiLeaks publică dezvăluiri despre SUA, este un om vânat, la propriu. Păzit de adepți, criticat de oamenii diverselor guverne ce i-au intrat în mână, Assange este o legendă urbană. În 2010, parcă presimțind o evoluție rapidă a atacurilor împotriva sa, Assange a avut mai multe ieșiri publice decât în întreaga carieră.
De fapt, toți asistăm la momentul în care acest individ s-a răzbunat pentru emiterea mandatului pe numele său. El a și spus că în spatele deciziei de la Stockholm se află autoritățile americane care îi vor capul. Și, de câteva zile, stau să mă gândesc dacă nu are dreptate! Omul ăsta avea, undeva pe net, 250.000 de documente din inima secretelor mondiale. Și ce secrete! Ceva trebuia să i se întâmple! El e în luptă cu orice autoritate de aproape 30 de ani. Acum a declanșat, pe bune, un război mondial! Ce țară privește cu ochi buni felul în care ambasadorii celei mai mari puteri vorbesc despre ea? SUA au primit, pe 29 noiembrie, prima și cea mai grea lovitură de la Pearl Harbour încoace! Nu exagerez deloc.
Toate astea sunt cunoscute, mai rar s-a vorbit că în 1982, când avea 11 ani, Assange a fost martorul primei descinderi a poliției în casa sa, a părinților săi, evident. Tatăl său vitreg era membru al unei grupări New Age, condusă de militanta yoghină Anne Hamilton-Byrne, protagonista unui imens scandal în Australia. De atunci Assange a trăit cu o ură împotriva oricărei îngrădiri a drepturilor și a autorităților.
De ce spun război mondial? Pentru că pe față aproape toate statele lumii fac așa cum a făcut și peședintele nostru, gesturi care să arate că nu lasă dezvăluirile să afecteze relațiile pe care le au cu ambasadorii din țările lor, dar în culise… Cine poate ierta însă că e făcut ”lipsit de curaj”, ca în cazul lui Merkel, sau ”Robin”, cum i s-a spus lui Medvedev?
Posted in Editoriale
3 Comments
Ce faci în Afganistan cu un pudel? WikiLeaks ştie…
Preşedintele Traian Băsescu a făcut marţi o vizită trupelor româneşti din Afganistan. El a mers însoţit de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein. E puţin bizar, dincolo de cutumele diplomatice, dar nu surprinzător pentru cei ce înţeleg câte ceva din ”bucătăria” românească. Pe lângă problemele din ţara natală – probleme ce l-au făcut să nu poată accede în Departamentul de Justiţie –, Gitenstein are şi aici o problemă reală, despre care eu am mai vorbit, doar aşa, ca să arăt că ştiu, nu gândind că pot schimba ceva.
E vorba de procesul pe care i l-a intentat un fost angajat al ambasadei, Silviu Crăescu. Reprezentantul SUA a câştigat, pe 29 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, motivul fiind că Justiţia din România nu este competentă să judece procesul. Acum recursul e pe rolul Curţii de Apel, dar nu maşinăria judecătorilor îl deranjează pe american, ci faptul că Silviu Crăescu a făcut mai multe dezvăluiri cărora nu li s-a dat curs. După apariţia acestor ”semnale”, Gitenstein a devenit, dintr-un diplomat obiectiv, un purtător al mesajelor portocalii. Până acum ştiam că o face în presa din România, unde a vorbit de moguli, corupţie, reforme economice, aproape tot ce spun şi liderii PDL pe la emisiuni, dar acum suntem pe cale să aflăm şi ce a transmis Gitenstein în ţara sa mamă. WikiLeaks are 23 de informări ale ambasadorului făcute în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Faptul că Băsescu l-a luat cu el în vizita făcută trupelor din Afganistan demonstrează că şi el ştie ce conţin telegramele intranet şi că le apreciază conţinutul…
Încă un element, în mai toate ţările vizate de dezvăluirile WikiLeaks se fac eforturi ca ambasadorii ale căror telegrame au apărut pe internet să fie băgaţi în seamă de liderii ţărilor unde sunt acreditaţi. E doar un semnal că documentele publicate nu afectează relaţiile bilaterale. Subliniez, e doar un semnal, nu un jurământ. În plan real, relaţiile SUA sunt dramatic afectate de dezvăluiri.
P.S.: Singurul care pare să nu înţeleagă că Mark Gitenstein înseamnă Traian Băsescu este Victor Ponta, care insistă cu scrisori către ambasadă, în care reclamă situaţia din România. Eu cred că o instituţie cum e reprezentanţa SUA trebuie să aibă hârtie igienică!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Legătura dintre Andreea Vass, Victor Ponta şi pisicii patrioţi
Luni seară nu am avut ce face şi m-am uitat la televizor. Nu începea nici un film interesant şi am dat pe Realitatea TV. Era invitată Andreea Paul Vass la emisiunea lui Adrian Ursu. Am mutat pe TVR. Victor Ponta era ”audiat” la tak-show-ul moderat de Livia Dilă. Am observat o similitudine între cele două programe. Vass şi Ponta erau trataţi de moderatori – dar şi de ceilalţi invitaţi din cele două studiouri – ca doi hoţi, personaje ce nu merită nici un strop de respect. Fiecare ocupant al unui scaun în clădirea Realitatea sau TVR se simţea obligat să dea în cei doi ca şi cum i-ar fi furat bani din portofel.
Sincer, mi se fâlfâie de soarta frumoasei Vass sau de cea a pilotului Ponta – de altfel, ei au făcut faţă cu brio atacurilor verbale – dar am constatat încă o dată radicalizarea stupidă a celor două discursuri ce bântuie acum ţara: unul proclamă guvernarea portocalie mesianică în timp ce Opoziţia este un rahat puturos căruia DNA îi face marele serviciu de a-l răscoli cu un băţ, iar celălalt spune că Puterea a pornit un masacru de români, iar ei nu i se poate opune decât două ”Ioane” D’Arc, neprihănite şi binecuvântate. Nu e aşa, adevărul e că pentru supremaţia asupra noastră se caftesc două tabere care au şi rele şi bune, iar alternanţa lor e simplul motor al perfecţionării.
Mai e un element, discursurile vehemente nu ajută mesajului. Cea mai bună dovadă sunt condiţiile în care trăim. De aceea, fie că interesează pe cineva, fie că nu, eu prefer bancurile despre politicienii noştri, ele îmi demonstrează că mai e un strop de raţiune în mijlocul acestei bătălii continue. De aceea vă propun o glumă cu pisici patrioţi.
Cică Bulă trebuia, la şcoală, să vorbească despre patriotism. ”Doamnă, eu am învăţat despre iubirea de ţară de la pisicii mei.” ”Cum aşa?”, întreabă profesoara. ”Simplu, le-am pus în faţă două castroane cu lapte, unul pe care scrie Germania şi unul pe care scrie România. S-au dus spre cel cu România…” Mulţumită de răspunsul elevului, profesoara i-a dat un 10. Peste două săptămâni, ea îl întreabă pe Bulă ce mai fac pisicii. Copilul spune: ”Sunt arestaţi în şură. S-au dovedit nişte trădători. După ce au făcut ochi mergeau numai la castronul cu Germania!”.
Posted in Editoriale
2 Comments
A şi trecut un an? Mai sunt 4…
Cineva (umflându-se în pene pe la televizor cu munca altora) mi-a amintit că a trecut un an de la alegerile prezidenţiale. Şi am revăzut secvenţe din toamna anului trecut şi am înţeles încă o dată că sunt mulţi, prea mulţi, care au rămas cantonaţi în acele zile. Ce dacă rolul lor a fost minor şi acum se alintă spunând că mişcările lor au fost cruciale? Pe nimeni nu ar mai trebui să intereseze, nici pe câştigători, nici pe învinşi. Mie, de exemplu, nu îmi mai pasă, ştiu ce şi cât a greşit fiecare sau ce a făcut bun. O să dau doar o pildă, din care veţi simţi singuri cât e real şi cât e ficţiune.
Anul trecut, pe vremea asta, puneam aproape toţi grâu, sperând ca în firul verde, încolţit, să citim cum va fi anul 2010. Atunci eram împărţiţi şi jumătate ne gândeam la ceva, cealaltă jumătate exact la contrariul. Acum ştiu sigur, 90% ne-am gândit la acelaşi lucru. Şi nu sunt mândru, sunt doar pătruns de un sentiment profund românesc, perfect normal în preajma Zilei Naţionale.
Şi încă un lucru, dacă tot nu au apărut monştri noi în noaptea asta, poate nici nu mai apar vreodată. Anul trecut au apărut şi văd că unii ne bântuie încă…
Posted in Editoriale
1 Comment
Primul banc cu Ponta… şi unul nou cu Băsescu
Cică Nicu Bănicioiu intră gâfâind în biroul lui Victor Ponta.
-Victore, cred că te-a căutat Băsescu la telefon!
-Cum adică, Nicule, m-a căutat sau nu preşedintele la telefon? Cum aşa crezi?
-Suna telefonul. Am răspuns şi o voce a zis: Puştiule arogant, tu eşti?
P.S.: Apariţia bancurilor cu un conducător e semn clar la români că încep să îl bage în seamă. Totuşi. Dacă frecvenţa bancurilor cu o anumită personalitate e prea mare e deja semn al rezistenţei, tipic mioritice, la acel personaj. Aşa că îmi fac datoria să vă prezint cel mai recent banc cu Traian Băsescu pe care l-am primit. Cică iese Băsescu de la Cotroceni şi vede un om, slab, îmbrăcat cu gioarse, care smulgea iarba de lângă gardul de la Grădina Botanică. ”Ce faci acolo?”, întreabă preşedintele. ”Ce să fac, spune omul, strâng iarbă, că sunt mort de foame, adun mai multă să duc şi acasă, la copii…”
Emoţionat, Băsescu spune: ”Doamne, omule, nu te sfii, vino la mine, la Vila Lac, să mănânci acolo!”. Omul, cu lacrimi în ochi, spune: „Vai, domnule preşedinte, dar copiii?”. ”Nu vreau să aud nici un comentariu, îţi iei toată familia şi veniţi la Vilă….” Omul, deja plângând de emoţie, spune: ”Dar am opt copii, unii sunt deja căsătoriţi, am nepoţi care mor de foame în casă…”. Preşedintele, deja autoritar: ”Vă aştept pe toţi la mine, e un ordin! În curte iarba e necosită din primăvară aşa că…”.
Posted in Editoriale
3 Comments
Falău şi Internele, diversiunea la ea acasă
Mă surprinde insistenţa inducerii în public a unui mesaj şi nu reuşesc să îi găsesc explicaţia. E vorba de informaţia, ”pe surse”, evident, că există în spatele lui Cristian ”Falău” Chilat cineva care i-a comandat asasinatul. Eu îmi menţin părerea că această crimă este ”rodul” nebuniei unui individ incapabil să înţeleagă că nu trăim în „Scarface”, un om sarac cu duhul care timp de mulţi ani de închisoare a visat la cum se va răzbuna pe cel care l-a băgat la zdup. Există chiar martori la un incident de la arestarea precedentă a lui Falău care i-ar fi spus lui Gheorghe Mararu că îl va omorî când va ieşi de după gratii.
Ştiu că anchetatorii care chiar se ocupă de acest caz nu exclud nici o ipoteză, adică nici pe cea a unui asasinat comandat, dar tot ce speră să obţină din probele existente până acum este prinderea unui complice care are o participaţie improprie, prin aceea probabil că a ajutat la procurarea armei, un pistol semiautomat de 9 mm, probabil un Glock, sau l-a dus pe criminal cu maşina după focurile de la cafenea.
După eliberare, Falău s-a trezit singur în faţa celui care, după ce îl băgase la închisoare, îi cerea acum despăgubiri pentru maşina incendiată, unii spunând chiar că Mararu voia să îşi recupereze de la Falău banii pe cele 3 maşini distruse. Alţii – care ştiu că tipii mai fără importanţă pot juca cu ambele bande ce îşi disputau oraşul – spun că e posibil ca proaspăt eliberatul să fi colaborat cu Mararu (care avea maşinile asigurate) la incendiere, chiar dacă ”oficial” făcea parte din gruparea rivală, cea a lui Puiu Mironescu.
Modul de acţiune, lipsa oricăror informaţii despre teren, de exemplu camerele de supraveghere au fost ”sfidate”, trasul cu arma în ciuda faptului că erau 10 martori, totul demonstrează acţiunea singulară a unui individ ce nu mai avea ce pierde, fiind prins între două mecanisme ce nu iartă, pe de o parte, banda ta te evită, lăsându-l pe adversar să te preseze dincolo de limita suportabilului, iar pe de alta, societatea, aşa cum o ştim din raportul Ministerului de Interne, era incapabilă să reacţioneze la dezvăluirile pe care Falău le avea de făcut.
Există, totuşi, şi o posibilă explicaţie la insistenţa propagării mesajului crimei la comandă. După ce Falău a tras 8 gloanţe în cafenea, s-a declanşat un cutremur ce a dus la schimbarea din temelii a conducerii ministerului. Cititorii mei, mulţi, puţini, ştiu că aceste schimbări urmau oricum să se facă, dar ceilalţi nu pot crede că un aşa cataclism se putea produce doar pentru că un tâmpit a ieşit din închisoare nemulţumit de lumea în care trăieşte!
Posted in Editoriale
1 Comment
Nu cred în teoria comenzii în asasinatul de la Neamţ
Am auzit în ultimele zile mai multe păreri despre crima de la Piatra Neamţ, a cărei victimă a fost Gheorghe Mararu. Unii spun că asasinatul (potrivit limbajului de specialitate înseamnă crimă cu premeditare) este făcut la comandă. Eu, deocamdată, nu cred în această teorie. Şi nu pentru că încă nu au fost făcute publice date din anchetă, ci doar după modul de execuţie.
O crimă la comandă are câteva caracteristici greu de evitat în definirea ei. Un individ când comandă moartea cuiva o face din două posibile motive, fie îi e frică să apese el pe trăgaci, fie nu vrea să se facă legătura cu el după comiterea actului violent. Numai în filmele proaste cel care cere crima şi cel care o execută se întâlnesc o singură dată şi apoi aşteaptă să vadă la televizor dacă asasinul şi-a făcut treaba. În general, e interesat de modul de execuţie, măcar şi pentru că vrea să fie sigur că nu se va ajunge la el. A trecut de mult perioada crimelor demonstrative, când killerul trăgea dintr-o maşină ce doar încetinea în faţa barului unde stă victima de obicei. O crimă la comandă – oricât de proşti ar fi clientul şi furnizorul – implică măcar un strop de precauţie. Or, tocmai asta lipseşte crimei din Piatra Neamţ, minima precauţie, nici o măsură de siguranţă.
Totul pare rodul minţii unui idiot care trăieşte de ani buni într-o lume a lui în care e un fel de Al Capone în devenire, care probabil în lungile nopţi de detenţie a urzit planuri de răzbunare în care se vedea ba tăvălindu-se în sângele celui pe care-l considera vinovat, ba adulat şi temut de cei din jur pentru că nu lasă nici o poliţă neplătită. Poate că a fost ajutat de vreun prost din zonă să procure arma sau să ajungă şi să plece de la cafenea… dar asasinat la comandă? Nu cred.
Posted in Editoriale
2 Comments
Etnobotanicele şi mamele, două supape ale furiei
Nu ştiu de ce am sentimentul că până la sfârşitul anului nemulţumiţii din România vor avea două victorii. Dar vreau să anunţ de acum că vor fi două câştiguri iluzorii, care nu vor aduce decât senzaţia că Guvernul poate fi înfrânt şi, în subconştient, va crea impresia că în Cabinet sunt oameni rezonabili, cărora dacă li se explică o situaţie o înţeleg şi o pot influenţa, chiar dacă sunt sub jugul FMI…
Cele două lucruri la care guvernanţii cred eu că vor ceda sunt problema mamelor şi cea a interzicerii comercializării etnobotanicelor. Dar probabil că presiunea publică nu a atins deocamdată cotele la care o cedare nu ar fi ruşinoasă. Nici măcar nu are importanţă argumentaţia irosită de taberele ce s-au înfruntat pe aceste două probleme create artifical şi exacerbate dintr-o prostie tipică jurnalismului de vânătoare din România.
Poate nu îi consideraţi destul de deştepţi pentru a produce două isterii naţionale şi apoi să le stingă prin două semnături? Dacă da. Vă înşelaţi…
Posted in Editoriale
3 Comments
Bancuri noi… Băse, Boc şi frunza
Cică în fiecare dimineaţă, badea Gheorghe trecea prin faţa Palatului Cotroceni. Băse era zilnic la fereastră şi îi striga ”O zi bună, bade!”. Iar moşul îi răspundea: ”Să ai căldură, domnule preşedinte!”. Secvenţa se repetă vreo săptămână. Într-o zi, preşedintele coboară, îl aşteaptă şi îl abordează pe Gheorghe: ”Auzi bade, ce fel de urare e aia pe care mi-o faci în fiecare dimineaţă? E vreun regionalism?”. Badea se uită la el şi spune: ”Da de unde… Dar când strigăm de peste drum nu pot spune: Arză-te-ar focul! Ne aude lumea, domnule…”.
Am primit în ultimul timp mai multe bancuri cu membrii Guvernului:
Cică Boc ţine un discurs la Palatul Victoria: Şi, de la 1 ianuarie, mărim alocaţia pentru copii cu 10 lei, aşa cum s-a cerut în petiţiile venite din ţară. Dar vreau să le atrag atenţia cetăţenilor că zece lei se scrie cu un zero, nu cu doi…”
Sau… Ştie cineva cum poţi goli rapid sala de şedinţe a Guvernului? Arunci pe hol o monedă…
P.S.: Cel mai tare banc despre frunza Turismului are doar câteva ore de când circulă pe net… Ce naţionalitate aveau Adam şi Eva? Români, trăiau în Paradis, nu făceau nimic toată ziua, dar aveau de mâncat doar un măr pentru două persoane şi de îmbrăcat primiseră de la ”conducere” doar câte o frunză.
Posted in Editoriale
2 Comments
Ce vom mai răsfoi pe WikiLeaks. Premoniţie în exclusivitate
Nu vreau să mă dau mare expert în politică internaţională – în primul rând pentru că nu sunt -, dar nu văd cum am putea interpreta multe din notele WikiLeaks altfel decât ca pe acte de spionaj. Nu prea îmi place să folosesc vorbe mari, dar unele date din aceste note sunt cu referire directă la siguranţa naţională a statelor din care ambasadorii Americii transmit datele. Un exemplu concludent este nota privind depozitarea unor arme pe teritoriul Marii Britanii…
Pe de altă parte, multe dintre informaţiile apărute până acum îi arată pe ambasadorii SUA ca pe nişte reporteri de monden, ”vânând” cancanuri din viaţa liderilor ţărilor unde sunt acreditaţi. Ce-i drept, unii foarte buni, de vreme ce acele ”ştiri” nu erau cunoscute în ţările respective! Sau poate nici nu sunt reale… Chiar, cineva le verifică?
Date de interes naţional sau cancanuri aproape imposibil de verificat… ca în orice reţea de informaţii care se respectă, sursele nu sunt citate, tocmai pentru ca, dacă astfel de ”scurgeri” de documente se produc, sursa să mai poată fi folosită. În ţările afectate până acum de dezvăluirile WikiLeaks sunt căutate aceste surse? Eu cred că da. Din acest punct de vedere, SUA au primit o lovitură.
P.S.: Legat de sursele ambasadorilor SUA, cineva mi-a spus că una dintre telegramele trimise de ambasadorul Mark Gitenstein către Departamentul de Stat pe care le vom citi pe WikiLeaks este cea din 13 noiembrie 2009. Sigur, când i-o veni vremea, după ce apar cele despre ţări mai ”interesante” pentru dezvăluitori. Ea cuprinde 4 telegrame (adică sunt informaţii de la 4 surse diferite) fiind axate pe următoarele teme: prima pe condiţii economice, finanţe, energie, guvern, politică externă, a doua pe dezarmare şi controlul armelor, a treia pe probleme privind drepturile omului, iar ultima pe legăturile cu Rusia şi Ucraina. Cum se concep aceste telegrame, cum se ”despart” ele în note… voi explica poate altădată. Acum e interesant de ştiut că una dintre note cuprinde date culese chiar de ambasador, în urma unei întâlniri directe.
Posted in Editoriale
1 Comment
Julian Assange… și micul lui Război Mondial
De câteva zile mai toată presa din România – și din toată lumea – îşi începe ziua de lucru prin a verifica site-urile unor ziare mari să vadă dacă nu a fost făcut public vreun document secret american care să aibă legătură cu România. Și au fost știri reale, sigure și importante. Vă reamintesc numai cele 23 de telegrame trimise de ambasadorul Mark Gitenstein în timpul campaniei electorale de anul trecut. Au fost și reacții, cea mai interesantă – și concludentă – fiind faptul că el a făcut parte din suita lui Traian Băsescu la vizita din Afganistan.
Cui datorăm pleașca asta? Ce am făcut noi, jurnaliștii din toată lumea, să merităm cadoul ăsta? Meritul nostru e că am stat impasibili acum mai puțin de o lună, când un tribunal din Stockholm a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Dosarul său e foarte discutabil, două acuzații, una de viol și una de hărțuire sexuală, cercetate în august, închise, redeschise în octombrie și transformate în mandat de arestare. Assange era un personaj și înainte de cele 250.000 de documente puse pe site pe 29 noiembrie.
Fost hacker, militant pentru drepturile la informare, Assange nu are casă, trăind ba în Australia, Kenya, Tanzania, ba în Islanda. Mereu în mișcare, din 2006 încoace, de când WikiLeaks publică dezvăluiri despre SUA, este un om vânat, la propriu. Păzit de adepți, criticat de oamenii diverselor guverne ce i-au intrat în mână, Assange este o legendă urbană. În 2010, parcă presimțind o evoluție rapidă a atacurilor împotriva sa, Assange a avut mai multe ieșiri publice decât în întreaga carieră.
De fapt, toți asistăm la momentul în care acest individ s-a răzbunat pentru emiterea mandatului pe numele său. El a și spus că în spatele deciziei de la Stockholm se află autoritățile americane care îi vor capul. Și, de câteva zile, stau să mă gândesc dacă nu are dreptate! Omul ăsta avea, undeva pe net, 250.000 de documente din inima secretelor mondiale. Și ce secrete! Ceva trebuia să i se întâmple! El e în luptă cu orice autoritate de aproape 30 de ani. Acum a declanșat, pe bune, un război mondial! Ce țară privește cu ochi buni felul în care ambasadorii celei mai mari puteri vorbesc despre ea? SUA au primit, pe 29 noiembrie, prima și cea mai grea lovitură de la Pearl Harbour încoace! Nu exagerez deloc.
Toate astea sunt cunoscute, mai rar s-a vorbit că în 1982, când avea 11 ani, Assange a fost martorul primei descinderi a poliției în casa sa, a părinților săi, evident. Tatăl său vitreg era membru al unei grupări New Age, condusă de militanta yoghină Anne Hamilton-Byrne, protagonista unui imens scandal în Australia. De atunci Assange a trăit cu o ură împotriva oricărei îngrădiri a drepturilor și a autorităților.
De ce spun război mondial? Pentru că pe față aproape toate statele lumii fac așa cum a făcut și peședintele nostru, gesturi care să arate că nu lasă dezvăluirile să afecteze relațiile pe care le au cu ambasadorii din țările lor, dar în culise… Cine poate ierta însă că e făcut ”lipsit de curaj”, ca în cazul lui Merkel, sau ”Robin”, cum i s-a spus lui Medvedev?
Posted in Editoriale
3 Comments
Ce faci în Afganistan cu un pudel? WikiLeaks ştie…
Preşedintele Traian Băsescu a făcut marţi o vizită trupelor româneşti din Afganistan. El a mers însoţit de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein. E puţin bizar, dincolo de cutumele diplomatice, dar nu surprinzător pentru cei ce înţeleg câte ceva din ”bucătăria” românească. Pe lângă problemele din ţara natală – probleme ce l-au făcut să nu poată accede în Departamentul de Justiţie –, Gitenstein are şi aici o problemă reală, despre care eu am mai vorbit, doar aşa, ca să arăt că ştiu, nu gândind că pot schimba ceva.
E vorba de procesul pe care i l-a intentat un fost angajat al ambasadei, Silviu Crăescu. Reprezentantul SUA a câştigat, pe 29 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, motivul fiind că Justiţia din România nu este competentă să judece procesul. Acum recursul e pe rolul Curţii de Apel, dar nu maşinăria judecătorilor îl deranjează pe american, ci faptul că Silviu Crăescu a făcut mai multe dezvăluiri cărora nu li s-a dat curs. După apariţia acestor ”semnale”, Gitenstein a devenit, dintr-un diplomat obiectiv, un purtător al mesajelor portocalii. Până acum ştiam că o face în presa din România, unde a vorbit de moguli, corupţie, reforme economice, aproape tot ce spun şi liderii PDL pe la emisiuni, dar acum suntem pe cale să aflăm şi ce a transmis Gitenstein în ţara sa mamă. WikiLeaks are 23 de informări ale ambasadorului făcute în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Faptul că Băsescu l-a luat cu el în vizita făcută trupelor din Afganistan demonstrează că şi el ştie ce conţin telegramele intranet şi că le apreciază conţinutul…
Încă un element, în mai toate ţările vizate de dezvăluirile WikiLeaks se fac eforturi ca ambasadorii ale căror telegrame au apărut pe internet să fie băgaţi în seamă de liderii ţărilor unde sunt acreditaţi. E doar un semnal că documentele publicate nu afectează relaţiile bilaterale. Subliniez, e doar un semnal, nu un jurământ. În plan real, relaţiile SUA sunt dramatic afectate de dezvăluiri.
P.S.: Singurul care pare să nu înţeleagă că Mark Gitenstein înseamnă Traian Băsescu este Victor Ponta, care insistă cu scrisori către ambasadă, în care reclamă situaţia din România. Eu cred că o instituţie cum e reprezentanţa SUA trebuie să aibă hârtie igienică!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Legătura dintre Andreea Vass, Victor Ponta şi pisicii patrioţi
Luni seară nu am avut ce face şi m-am uitat la televizor. Nu începea nici un film interesant şi am dat pe Realitatea TV. Era invitată Andreea Paul Vass la emisiunea lui Adrian Ursu. Am mutat pe TVR. Victor Ponta era ”audiat” la tak-show-ul moderat de Livia Dilă. Am observat o similitudine între cele două programe. Vass şi Ponta erau trataţi de moderatori – dar şi de ceilalţi invitaţi din cele două studiouri – ca doi hoţi, personaje ce nu merită nici un strop de respect. Fiecare ocupant al unui scaun în clădirea Realitatea sau TVR se simţea obligat să dea în cei doi ca şi cum i-ar fi furat bani din portofel.
Sincer, mi se fâlfâie de soarta frumoasei Vass sau de cea a pilotului Ponta – de altfel, ei au făcut faţă cu brio atacurilor verbale – dar am constatat încă o dată radicalizarea stupidă a celor două discursuri ce bântuie acum ţara: unul proclamă guvernarea portocalie mesianică în timp ce Opoziţia este un rahat puturos căruia DNA îi face marele serviciu de a-l răscoli cu un băţ, iar celălalt spune că Puterea a pornit un masacru de români, iar ei nu i se poate opune decât două ”Ioane” D’Arc, neprihănite şi binecuvântate. Nu e aşa, adevărul e că pentru supremaţia asupra noastră se caftesc două tabere care au şi rele şi bune, iar alternanţa lor e simplul motor al perfecţionării.
Mai e un element, discursurile vehemente nu ajută mesajului. Cea mai bună dovadă sunt condiţiile în care trăim. De aceea, fie că interesează pe cineva, fie că nu, eu prefer bancurile despre politicienii noştri, ele îmi demonstrează că mai e un strop de raţiune în mijlocul acestei bătălii continue. De aceea vă propun o glumă cu pisici patrioţi.
Cică Bulă trebuia, la şcoală, să vorbească despre patriotism. ”Doamnă, eu am învăţat despre iubirea de ţară de la pisicii mei.” ”Cum aşa?”, întreabă profesoara. ”Simplu, le-am pus în faţă două castroane cu lapte, unul pe care scrie Germania şi unul pe care scrie România. S-au dus spre cel cu România…” Mulţumită de răspunsul elevului, profesoara i-a dat un 10. Peste două săptămâni, ea îl întreabă pe Bulă ce mai fac pisicii. Copilul spune: ”Sunt arestaţi în şură. S-au dovedit nişte trădători. După ce au făcut ochi mergeau numai la castronul cu Germania!”.
Posted in Editoriale
2 Comments
A şi trecut un an? Mai sunt 4…
Cineva (umflându-se în pene pe la televizor cu munca altora) mi-a amintit că a trecut un an de la alegerile prezidenţiale. Şi am revăzut secvenţe din toamna anului trecut şi am înţeles încă o dată că sunt mulţi, prea mulţi, care au rămas cantonaţi în acele zile. Ce dacă rolul lor a fost minor şi acum se alintă spunând că mişcările lor au fost cruciale? Pe nimeni nu ar mai trebui să intereseze, nici pe câştigători, nici pe învinşi. Mie, de exemplu, nu îmi mai pasă, ştiu ce şi cât a greşit fiecare sau ce a făcut bun. O să dau doar o pildă, din care veţi simţi singuri cât e real şi cât e ficţiune.
Anul trecut, pe vremea asta, puneam aproape toţi grâu, sperând ca în firul verde, încolţit, să citim cum va fi anul 2010. Atunci eram împărţiţi şi jumătate ne gândeam la ceva, cealaltă jumătate exact la contrariul. Acum ştiu sigur, 90% ne-am gândit la acelaşi lucru. Şi nu sunt mândru, sunt doar pătruns de un sentiment profund românesc, perfect normal în preajma Zilei Naţionale.
Şi încă un lucru, dacă tot nu au apărut monştri noi în noaptea asta, poate nici nu mai apar vreodată. Anul trecut au apărut şi văd că unii ne bântuie încă…
Posted in Editoriale
1 Comment
Primul banc cu Ponta… şi unul nou cu Băsescu
Cică Nicu Bănicioiu intră gâfâind în biroul lui Victor Ponta.
-Victore, cred că te-a căutat Băsescu la telefon!
-Cum adică, Nicule, m-a căutat sau nu preşedintele la telefon? Cum aşa crezi?
-Suna telefonul. Am răspuns şi o voce a zis: Puştiule arogant, tu eşti?
P.S.: Apariţia bancurilor cu un conducător e semn clar la români că încep să îl bage în seamă. Totuşi. Dacă frecvenţa bancurilor cu o anumită personalitate e prea mare e deja semn al rezistenţei, tipic mioritice, la acel personaj. Aşa că îmi fac datoria să vă prezint cel mai recent banc cu Traian Băsescu pe care l-am primit. Cică iese Băsescu de la Cotroceni şi vede un om, slab, îmbrăcat cu gioarse, care smulgea iarba de lângă gardul de la Grădina Botanică. ”Ce faci acolo?”, întreabă preşedintele. ”Ce să fac, spune omul, strâng iarbă, că sunt mort de foame, adun mai multă să duc şi acasă, la copii…”
Emoţionat, Băsescu spune: ”Doamne, omule, nu te sfii, vino la mine, la Vila Lac, să mănânci acolo!”. Omul, cu lacrimi în ochi, spune: „Vai, domnule preşedinte, dar copiii?”. ”Nu vreau să aud nici un comentariu, îţi iei toată familia şi veniţi la Vilă….” Omul, deja plângând de emoţie, spune: ”Dar am opt copii, unii sunt deja căsătoriţi, am nepoţi care mor de foame în casă…”. Preşedintele, deja autoritar: ”Vă aştept pe toţi la mine, e un ordin! În curte iarba e necosită din primăvară aşa că…”.
Posted in Editoriale
3 Comments
Falău şi Internele, diversiunea la ea acasă
Mă surprinde insistenţa inducerii în public a unui mesaj şi nu reuşesc să îi găsesc explicaţia. E vorba de informaţia, ”pe surse”, evident, că există în spatele lui Cristian ”Falău” Chilat cineva care i-a comandat asasinatul. Eu îmi menţin părerea că această crimă este ”rodul” nebuniei unui individ incapabil să înţeleagă că nu trăim în „Scarface”, un om sarac cu duhul care timp de mulţi ani de închisoare a visat la cum se va răzbuna pe cel care l-a băgat la zdup. Există chiar martori la un incident de la arestarea precedentă a lui Falău care i-ar fi spus lui Gheorghe Mararu că îl va omorî când va ieşi de după gratii.
Ştiu că anchetatorii care chiar se ocupă de acest caz nu exclud nici o ipoteză, adică nici pe cea a unui asasinat comandat, dar tot ce speră să obţină din probele existente până acum este prinderea unui complice care are o participaţie improprie, prin aceea probabil că a ajutat la procurarea armei, un pistol semiautomat de 9 mm, probabil un Glock, sau l-a dus pe criminal cu maşina după focurile de la cafenea.
După eliberare, Falău s-a trezit singur în faţa celui care, după ce îl băgase la închisoare, îi cerea acum despăgubiri pentru maşina incendiată, unii spunând chiar că Mararu voia să îşi recupereze de la Falău banii pe cele 3 maşini distruse. Alţii – care ştiu că tipii mai fără importanţă pot juca cu ambele bande ce îşi disputau oraşul – spun că e posibil ca proaspăt eliberatul să fi colaborat cu Mararu (care avea maşinile asigurate) la incendiere, chiar dacă ”oficial” făcea parte din gruparea rivală, cea a lui Puiu Mironescu.
Modul de acţiune, lipsa oricăror informaţii despre teren, de exemplu camerele de supraveghere au fost ”sfidate”, trasul cu arma în ciuda faptului că erau 10 martori, totul demonstrează acţiunea singulară a unui individ ce nu mai avea ce pierde, fiind prins între două mecanisme ce nu iartă, pe de o parte, banda ta te evită, lăsându-l pe adversar să te preseze dincolo de limita suportabilului, iar pe de alta, societatea, aşa cum o ştim din raportul Ministerului de Interne, era incapabilă să reacţioneze la dezvăluirile pe care Falău le avea de făcut.
Există, totuşi, şi o posibilă explicaţie la insistenţa propagării mesajului crimei la comandă. După ce Falău a tras 8 gloanţe în cafenea, s-a declanşat un cutremur ce a dus la schimbarea din temelii a conducerii ministerului. Cititorii mei, mulţi, puţini, ştiu că aceste schimbări urmau oricum să se facă, dar ceilalţi nu pot crede că un aşa cataclism se putea produce doar pentru că un tâmpit a ieşit din închisoare nemulţumit de lumea în care trăieşte!
Posted in Editoriale
1 Comment
Nu cred în teoria comenzii în asasinatul de la Neamţ
Am auzit în ultimele zile mai multe păreri despre crima de la Piatra Neamţ, a cărei victimă a fost Gheorghe Mararu. Unii spun că asasinatul (potrivit limbajului de specialitate înseamnă crimă cu premeditare) este făcut la comandă. Eu, deocamdată, nu cred în această teorie. Şi nu pentru că încă nu au fost făcute publice date din anchetă, ci doar după modul de execuţie.
O crimă la comandă are câteva caracteristici greu de evitat în definirea ei. Un individ când comandă moartea cuiva o face din două posibile motive, fie îi e frică să apese el pe trăgaci, fie nu vrea să se facă legătura cu el după comiterea actului violent. Numai în filmele proaste cel care cere crima şi cel care o execută se întâlnesc o singură dată şi apoi aşteaptă să vadă la televizor dacă asasinul şi-a făcut treaba. În general, e interesat de modul de execuţie, măcar şi pentru că vrea să fie sigur că nu se va ajunge la el. A trecut de mult perioada crimelor demonstrative, când killerul trăgea dintr-o maşină ce doar încetinea în faţa barului unde stă victima de obicei. O crimă la comandă – oricât de proşti ar fi clientul şi furnizorul – implică măcar un strop de precauţie. Or, tocmai asta lipseşte crimei din Piatra Neamţ, minima precauţie, nici o măsură de siguranţă.
Totul pare rodul minţii unui idiot care trăieşte de ani buni într-o lume a lui în care e un fel de Al Capone în devenire, care probabil în lungile nopţi de detenţie a urzit planuri de răzbunare în care se vedea ba tăvălindu-se în sângele celui pe care-l considera vinovat, ba adulat şi temut de cei din jur pentru că nu lasă nici o poliţă neplătită. Poate că a fost ajutat de vreun prost din zonă să procure arma sau să ajungă şi să plece de la cafenea… dar asasinat la comandă? Nu cred.
Posted in Editoriale
2 Comments