Consultanţii japonezi ai Guvernului Boc :))

Publicat in 15 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

La ora când am început să scriu acest text, votul pentru moţiunea de cenzură nu se încheiase, iar la ora când dumneavoastră îl citiţi sunteţi probabil plictisiţi de câţi oameni deştepţi v-au explicat ce aţi văzut la televizor. Nici nu aş fi scris despre Guvern, dar am un banc genial despre componenţa unui cabinet ideal pentru mersul înainte al ţării noastre. Şi foarte actual, pentru că e clar că multe nume ce par acum de nestrămutat vor deveni curând istorie. Aşa că, dacă tot e să apară noi „funerii” pe firmament, fiţi atenţi ce spune „umorul netului”: cică Traian Băsescu, văzând că nici o echipă de miniştri nu poate scoate ţara din criză, a adus nouă experţi japonezi să ne ajute: NIMIKA NUIMOKA, YASPAGA SHIDUTE, VREYPOSTU DAYBANU, UNDEYPLICU KATESPARG, WINOAKUMA KUOSUMA, FURATZARA KUTOTU, BAGABANY LABAYATU, TOTKUMITA MADESCURC, NUFURYTU FURYO.

Adică, stau eu şi mă gândesc, obligat de serviciu să mă uit la televizor, ce se schimbă, dacă toate cărţile rămân la un singur jucător-dealer. Ce contează unde e un Funeriu sau unde ajunge sau unde rămâne un Şeitan, sper că nu le-am greşit numele. A cui e de fapt lupta asta pe care o urmărim cu aproape acelaşi interes ca meciurile Campionatului Mondial? Cine câştigă şi cine pierde? Va fi mai bine sau mai rău? Nu ne vor mânca de vii şi următorii sau nu vor continua ăştia să ne ronţăie şi urechile pentru a-şi astâmpăra foamea din stomacul partidului?

Fiţi atenţi, intră Alinutza în petshop. „Bună ziua, aveţi iepuraşi din aceia mici şi drăgălaşi?” Vânzătorul o mângâie pe cap şi o întreabă: „De care vrei, fetiţo, din ăia albi, dulci, cu lăbuţele roz, sau din ăia negri, cu ochişorii strălucitori, ori din cei maro, cei mai mici şi blănoşi?” Alinutza se leagănă de pe un picior pe altul, pune mâinile pe genunchi, se apleacă puţin asupra cuştii cu iepuraşi şi spune: „Nu cred că pitonului meu îi pasă de culoarea blăniţei…” Sincer, eu cred că nici lor nu le pasă de „blăniţele” voastre.

P.S.: Urmează o remaniere. Sau meciul Coreei de Nord cu Brazilia.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Care e rolul lui Fenechiu în acţiunile lui Oajdea? Nu ştiu

Publicat in 14 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Scriu un text care sunt sigur o să-mi atragă multe critici. Dar am o întrebare care mă chinuie de ceva timp: cine e Daniel Oajdea? Sigur, e eroul pozitiv al susţinerii moţiunii de azi, e un rebel într-un partid ce avea cândva imaginea unui monolit milităreşte organizat. E şi multe alte lucruri bune, dar, totuşi, cine este?.

După alegerile din 2008, cele cu uninominalul, Parlamentul s-a umplut de figuri noi ce, după aproape doi ani, au rămas tot noi. După mine, chiar dacă de câteva zile îl vedeţi permanent, rămâne o figură nouă. Rememorând evenimentele de după anunţul cu tăierea salariilor şi pensiilor, observ că acest om, de a cărui activitate în Parlament nu ştiam mai nimic (deşi pare prolific, având 21 de luări de poziţie) a devenit vedetă. De unde nu ştia să-şi managerieze propria imagine, dovadă proiectele susţinute şi totuşi rămânerea sa într-un semianonimat, brusc a devenit asul mişcărilor inteligente, care l-au propulsat pe firmamentul vieţii politice. Şi, culmea, PDL a muşcat şi, prin decizia de a-l exclude din partid, contribuie la imaginea de erou.

Eu sufăr de scenarită şi această ascensiune bruscă a lui Oajdea îmi miroase a ceva lucrat.  Ştiu, din proprie experienţă, că o ştire de succes trebuie „să o ştii dinainte”, adică îi intuieşti efectele. Primul miting din Iaşi, la care Oajdea a susţinut revendicările celor din stradă, a fost o astfel de ştire. Un banc spune că doi moldoveni (suntem în Iaşi, nu?) se uitau la ştirile de la ora 20.00. O femeie ameninţa că se aruncă de la etaj. Primul: Pariem că se aruncă? Al doilea: Eu zic că nu. Zis şi făcut. Se uită la televizor, femeia sare în gol şi moare. Cel care a pierdut dă să scoată banii, dar câştigătorul spune: nu e cinstit, eu văzusem ştirea şi ştiam că sare. Dar celălalt zice: Ia banii şi eu văzusem la 18.00, dar nu am crezut că mai sare o dată.

Eu cred că Oajdea este, indiscutabil un erou al părerilor personale într-un partid în care asta e o infracţiune, dar mai cred şi că în spatele său stă un personaj destul de influent încă, Relu Fenechiu. Ştiu, dar nu am crezut că mai sare o dată după ce a păţit cu Adomniţei sau David.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Băsescu îi spune lui Boc: Să mă mai contrazici şi tu, să zică lumea că suntem doi

Publicat in 10 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Se ştie că în România măsura greutăţilor prin care trec oamenii e dată de numărul de bancuri ce apar despre conducători şi diversele probleme ce au legătură cu ei. Sigur, în materie de bancuri făcute pe seama sa, pe Nicolae Ceauşescu nu o să-l egaleze prea curând vreun lider, dar nu pot să nu remarc faptul că simpla căutare pe net cu formularea „bancuri băsescu” sau „bancuri boc” dă mult mai multe rezultate decât pentru multe alte nume din politică. Câteva mi-au plăcut mult de tot.

Cică Băsescu mergea printr-un sat şi vede o bătrânică bătând mătănii în faţa unei troiţe cu Iisus răstignit.

„Femeie, în loc să te închini la iluzii, mai bine te-ai ruga la conducătorul vostru iubit!” „M-aş ruga, maică, dar să-l văd şi pe el răstignit!” Sau: O tânără dă din coate prin mulţime la o manifestare populară unde participa Băsescu. Ajunge în faţă şi îi cere 5 autografe. Mândru, în timp ce le semnează, preşedintele spune: „Uite, ea e un admirator adevărat. Dar spune-mi de ce vrei 5 semnături de-ale mele?” Fata: „O prietenă mi-a spus că-mi dă un CD semnat de Vali Vijelie pe cinci autografe ale dumneavoastră”. Sau: Maria şi Traian la Luvru. Ea: „Ia uite, Traiane, Da Vinci, Rubens, Michelangelo, aş vrea să avem şi noi aşa ceva acasa”. El: „Auzi, tu crezi că eu de pictat am chef acuma!?”

Bancurile cu Boc sunt toate pe aceeaşi temă, înălţimea sa. Unul e genial, Boc o descrie pe Elena Udrea: Doamne, ce genunchi are! Sau: Cică Emil Boc a avut o ambiţie, ori premier, ori nimic. I-au ieşit amândouă. Sau: Boc la negocierile cu FMI: „Noi propunem ca măsură anticriză Postul Portocaliu. Ăla Negru se ţine de Paşte şi de Crăciun, iar cel Portocaliu cât suntem noi la putere”.

În final, unul fără politiceni. Pisica şi căţelul, ea zice: Eu vreau să plec din România, aici toată lumea trage mâţa de coadă şi m-am săturat. Căţelul: Cât mai ţine cu hau-hau eu mai stau pe aici!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cum putea Elodia să oprească apa-n Bucureşti

Publicat in 7 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Am dat ieri, într-un editorial, o ştire care mie mi se pare senzaţională, chiar dacă în alte redacţii este încă amânată. În cursul anului 2008, procurorul Marius Iacob, şeful Direcţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, a vrut să golească Lacul de acumulare Vidraru, în speranţa că va da peste cadavrul prea renumitei Elodia Ghinescu.  Încercarea a fost oprită, din informaţiile mele de SRI. O să vedeţi mai încolo şi de ce.  Golirea barajului nu e o glumă, ba chiar este un demers ce nu poate fi decis decât în urma unei şedinţe a CSAT. Lacul, aflat pe râul Argeş, are 393 de hectare şi o lungime de peste 10 kilometri. Când este plin, are câteva, peste 300 de milioane de metri cubi de apă. Golirea sa, altfel decât într-o formă supercontrolată, adică un metru-doi pe zi, ar putea produce cutremure de 3-4 grade pe scara Richter sau chiar inundarea Bucureştiului. Evacuarea apei din lacul de acumulare ar putea dura şi două luni, iar golirea oricum nu s-ar face complet, pe fund rămânând destulă apă ca să facă aproape imposibilă descoperirea unui cadavru care stă pe fund de câţiva ani, aşa cum se presupune. Mai trebuie spus că această evacuare ar obliga autorităţile la a găsi alte căi de alimentare cu apă a Bucureştiului şi la pierderea energiei electrice stocate în uzină pentru situaţii de urgenţă. Reumplerea ar fi şi ea o aventură. La umplerea iniţială a fost nevoie de nouă luni, din martie până-n decembrie 1966, pentru a se strânge cantitatea necesară de apă.  Un ultim exemplu, în 2005, a fost nevoie de golirea lacului cu doar 20 de centimentri şi a fost o operaţiune aproape militară pentru a decurge totul fără incidente. Mai am o întrebare şi, evident, un banc. Până unde poţi merge pentru a afla sau a-ţi confirma ceea ce tu crezi că este adevărul? Şi bancul, cică Sherlock Holmes era la coadă la supermarket. În faţă, o femeie îşi aranja pe masa casierei produsele luate din galantare.  Sherlock se bagă în faţă şi începe să cotrobăie în cumpărăturile ei.  Ea îl recunoaşte pe cel care prinsese câinele din Bakersfield aşa că îl lasă în pace. El zice, după ce răstoarnă totul cu fundul în sus: Sunteţi nemăritată! Ea: Doamne, ce talent, aţi văzut asta din cumpărăturile alese de mine? El: Nu, sunteţi prea urâtă să stea cineva cu dumneavoastră.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Cum s-a opus SRI golirii barajului Vidraru în dosarul „Elodia”

Publicat in 6 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu
Vreau să dau o ştire care „bântuie” redacţiile de mai mult timp şi nimeni nu o dă, motivaţia la fiecare trust fiind diferită, dar finalitatea aceeaşi. O să revin asupra mecanismelor interne ale presei după ştirea în sine. Marius Iacob, procurorul care conduce una dintre cele mai importante direcţii din Parchetul General, cea de Urmărire Penală şi Criminalistică, a vrut să golească barajul Vidraru, în speranţa că va da peste trupul Elodiei Ghinescu. Sigur că era o nebunie, un gest ce ar fi blocat activitatea într-o bună parte din România. Tehnic, fiecare dintre noi are gânduri nebuneşti, dar încercăm să ni le înfrânăm, să le mascăm. Procurorul din ştirea noastră, însă, a făcut şi demersurile oficiale necesare golirii lacului de acumulare. Poate că ar fi reuşit (nici nu vreau să mă gândesc la „nota de plată” a unei asemenea aventuri) dacă nu s-ar fi opus SRI la această „verificare de rutină”.
Evenimentul, pentru că simpla dorinţă a cuiva de a goli barajul Vidraru este un eveniment, s-a produs în 2008, la câteva luni după ce acelaşi lac fusese verificat de şapte scafandri tocmiţi de acelaşi procuror, tot pentru a o căuta pe Elodia. În acea perioadă era o obişnuinţă pentru buletinele de ştiri să mai dea câte o ştire despre căutările după avocata dispărută. Cum dădea OTV un interviu cu vreun clarvăzător sau vreo frustrată care se plictisea acasă, Parchetul investea bani în teste ADN sau verificări de laborator amănunţite. Aşa
s-a ajuns ca la Institutul de specialitate din IGPR să se testeze oase de vacă sau haine aruncate de boschetari surprinşi de căldură, toate descoperite de românii lansaţi în căutarea Elodiei.
În 2009, când emisiunile despre avocata din Braşov s-au rărit, ziariştilor le-a dispărut entuziasmul iniţial şi au început să-şi pună întrebări. Prima, şi cea mai insistentă, a fost cât ne-a costat încăpăţânarea unui om de a rezolva un caz pe care, fără să-l oblige nimeni, l-a transformat în piatra de hotar a carierei sale? Niciodată Parchetul nu a răspuns la această întrebare, iar cheltuielile au fost împărţite, contrar cutumei şi chiar legii, pe diverse instituţii, Jandarmerie, Poliţie, pentru ca, la Centru, să fie cât mai mici.
Întrerup şirul pentru un banc. Cică Sherlock Holmes şi doctorul Watson dormeau în câmp. Zice detectivul: „Watson, vezi ce frumos e Carul Mare? Ce deduci din asta?” “E o noapte senină şi probabil mâine vom putea strânge noi indicii pentru cazul nostru.” “Eşti un prost, înseamnă că ne-au furat cortul după ce am adormit…”
Am spus că voi povesti de ce ştirea cu barajul nu a apărut până acum? Azi nu mai am timp… şi nici spaţiu.


Posted in Editoriale | Leave a comment

O mişcare greşită a Elenei Udrea şi doi lupi cherokee

Publicat in 4 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Elena Udrea e din nou în corzi. E subiect de dezvăluiri pe ambele posturi de ştiri şi iar îi e greu să se explice la fiecare acuzaţie care i se aduce. Multe vechi, unele mai noi, va trebui din nou, ca şi vara trecută, să facă unele concesii. E în situaţia asta, pentru că a deschis simultan două fronturi şi reacţia a fost, probabil, peste aşteptări. Aşa cum continui să afirm, în ciuda unor negări pe care le-am primit, ea se lupta cu Vasile Blaga, miza fiind oala de rahat ce a devenit acum, în plină criză, Compania Naţională de Investiţii, organul de stat care construieşte la sate stadioane şi bazine olimpice. Sigur că în spatele acestei lupte este divizarea tot mai mare din PDL, poate şi ceva mai personal, cum ar fi vreo cerere „colegială” neonorată. Nu mai are importanţă acum. Enervată de intensitatea atacurilor, Udrea l-a atacat într-o emisiune şi pe Sorin Ovidiu Vântu. Nimic inedit, dar nişte funcţionari de la ANAF au simţit nevoia să o confirme pe Udrea şi au dat aproape instant o culoare politică controlului de la Realitatea. Astfel, o bătălie ce sigur urma să se rezolve la masa verde din Modrogan s-a transformat în altceva. Nu ştiu de ce ministrul dezvoltării a făcut această greşeală, a crezut că inhibă un aliat media al adversarului sau a vrut să atragă atenţia cuiva că foştii adversari din trecuta campanie au acum legături cu membri democrat-liberali? Ea ştie.

Legat de lupta dintre cei doi îmi amintesc o pildă a indienilor cherokee. Se spune că un bunic stătea cu nepotul său, iar cel mic spune „Simt în mine o luptă. Parcă doi războinici se înfruntă permanent.” Bătrânul spune: „ Nu-s oameni, sunt doi lupi, unul reprezintă iubirea, iar celălalt ura. Până la sfârşitul vieţii tale se vor înfrunta în fiecare zi.” „ Şi care câştigă?” „Cel pe care-l hrăneşti mai bine!”

Alegeţi dumneavoastră în PDL care dintre cei doi reprezintă iubirea şi care ura. Şi încă o zicală cherokee: Când te lupţi mânat de ură e ca şi cum ai lua otravă şi ai aştepta să îţi moară adversarul.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Războiul de cinci minute Udrea-Blaga

Publicat in 1 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

De ceva timp, în arena destul de agitată a gladiatorilor politicii noastre, se duce şi o bătălie mai puţin înţeleasă, cea dintre Elena Udrea şi Vasile Blaga. Dacă până de curând lupta aceasta se rezuma la înjurături despre celălalt pe la mese, de faţă fiind doar admiratorii şi susţinătorii celui ce vorbea, de curând ea a devenit publică. Din nefericire, la baza luptei stă ura dintre grupările ce se fac tot mai simţite în partidul prezidenţial. Dar scânteia se pare că a fost dată de un articol apărut în „Puterea“. Ziarul, nu utopia pentru care se luptă cei doi. Am publicat o listă de contracte aberante de construcţie a unor săli de sport, bazine de înot şi patinoare, toate lucrările fiind gestionate de Compania Naţională de Investiţii ( CNI). Din acest moment toate părţile implicate vor nega fiecare nou episod din derulare, dar risc şi spun povestea aşa cum o ştiu. Textul a fost redactat aşa cum reieşea din anchetă, adică Vasile Blaga, în perioada în care a păstorit Ministerul Dezvoltării, a încheiat contractele aberante. Elena Udrea doar le-a moştenit. Că nu le-a stopat brusc, că nu a dispus vreun control pentru a vedea cum de s-au încheiat unele acte când campania electorală era în toi, sunt lucruri ce i se pot imputa, dar nu şi naşterea în sine a aberaţiilor financiare. Mă opresc pentru un banc devastator. Un homosexual naufragiază pe o insulă. Începe să-şi ţină un jurnal. Prima zi: Am scăpat eu şi John. Ziua a doua: Încep să mă îndrăgostesc de John. Ziua a treia: Nu mai pot, mâine fac primul pas. Ziua a patra: Mi-a luat-o înainte!
Pot fi bănuit de multe, dar nu că aş fi vreun fan al Elenei Udrea, iar de Blaga… pot spune doar că, dacă mi-a mai rămas vreun loc netatuat pe braţe, nu am de gând să-mi desenez un buldog. Totuşi, ştiu că Blaga a luat-o ca pe ceva personal. De a doua zi, fără să ne citeze nimeni, a început o campanie agresivă pe aceleaşi contracte, dar criminalul era Udrea. Campania era în medii în care nu găseşti uşor o ştire de rău despre Blaga. Coincidenţă? În fine, blonda de la guvernare a găsit cea mai bună soluţie pentru oprirea scandalului. A spus o singură frază şi discuţia s-a spulberat ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Udrea a anunţat că vrea să desfiinţeze CNI, aflată în subordinea lui Răzvan Murgeanu, ultimul om al lui Blaga rămas în minister. Are stil doamna!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Scenariu făcut din plictiseală, dar destul de credibil

Publicat in 20 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Ieri mă plictiseam cu Cristian Şuţu la serviciu, ceea ce nici nu e greu în presă, şi făceam scenarii, pe modelul că tot românul se pricepe la fotbal şi la politică. Ne-am imaginat un scenariu din care ar avea toată lumea un beneficiu, sigur, mai mare sau mai mic, în funcţie de apropierea pe care o au faţă de osul puterii. Scenariul pleacă de la faptul că Emil Boc e ca şi sacrificat. Rămâne singura soluţie de a detensiona situaţia din ţară. Adică, e o şansă de 80% ca premierul gata să-şi asume răspunderea pe măsurile de austeritate să fie schimbat. Nu la moţiunea de cenzură (moţiunile, cel mai probabil, PSD şi PNL mergând pe ideea a două acte separate, poate tocmai pentru a fi siguri că nu trece nici una), dar după „furtună” nu pare imposibil ca Boc să-şi prezinte demisia.

Tehnic, în ce ar consta  criza politică? Toate ministerele, prin funcţionarii rămaşi la ghişee, ar continua măsurile de austeritate, că doar nu o să încalce acordul cu FMI, majoritatea parlamentară este aceeaşi, singura schimbare fiind cooptarea mai multor miniştri de la UNPR. Ar da UDMR cu piciorul unei noi coaliţii? Nu în viaţa asta! Opoziţia ar fi şi ea în câştig, căderea unui guvern, chiar dacă nu schimbă mare lucru, este un plus de imagine.

Până  şi Boc s-ar putea să fie fericit, dacă mai pasă cuiva de chestia asta, el având partidul pentru încă un an şi satisfacţia că nu e un Hoară, flegmele venind de la 22 de milioane de protestatari.

Nemulţumit ar trebui să fie doar vreun şef de la comunicare de pe la UNPR, partid de stânga lansat în plină explozie a nemulţumirii sociale şi silit să susţină scăderea pensiilor, a salariilor, a ajutoarelor, practic a întregului arsenal prin care se impune un partid de stânga.

Ce moştenire ar lăsa Boc? Aş parafraza un calambur numit „Testamentul unui ardelean”: Dacă voi deceda înaintea altor rude, pe care am dreptul să le moştenesc, iar ele au dreptul la moştenirea mea, acestora le las tot ce am agonist, cu condiţia să bea horincă de toţi banii pe care, în alte condiţii, mai bune, i-aş fi moştenit eu de la ei.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Schizofrenie

Publicat in 19 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Cuvântul „schizofrenie” vine din greacă, la origine însemnând „ruperea sufletului”. Ieri, ca şi în multe alte zile, la şedinţa de sumar, mi-am dat seama că şi România are sufletul rupt în două. De o parte sunt contractele aberante încheiate în plină campanie electorală, simpozioane parcă gândite pentru a jigni prin momentul desfăşurării lor, iar de cealaltă sunt mitingurile de protest din a căror suflare încearcă să se revigoreze şi partidele din opoziţie.

Se spune că dacă vorbeşti cu zeii se cheamă rugăciune, iar dacă zeii îţi vorbesc se cheamă schizofrenie. Zeii însă, la noi, nu vorbesc mulţimilor, dar nici nu ascultă.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Despre moguli sau cum s-a decapitat o furnică vrând să se penseze

Publicat in 18 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

De câteva zile, în media circulă dezvăluiri despre Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu, promovate, evident, de mijloacele de informare deţinute de cei doi. Între timp, pe Antena 3 şi Realitatea TV continuă difuzarea oricărei ştiri care include şi numele mogulului concurent. Aparte în peisajul ştirilor pe care cei trei le propagă în mod obişnuit despre ceilalţi sunt două materiale din ultimul timp. Dinu Patriciu a fost acuzat de plagiat, tocmai la editorialele de care e atât de mândru, iar SOV – de finanţarea lui Nicolae Popa în cel mai prost moment posibil, când fusese deja localizat şi datele fuseseră comunicate la Jakarta. Două lovituri sub centură care ar putea trăda o ceartă între cei doi. Sau chiar un război între toţi trei. Dar…

Bulă la ora de bilogie. Profesoara întreabă: Ce este verde şi sare pe câmpie? Copiii răspund în cor: Broasca! Da, spune profesoara, dar ar putea fi şi greierele. Întreabă din nou: Ce este maro şi aleargă prin pădure? Copiii sar: Căprioara. Da, zice ea, dar ar putea fi şi ursul. Bulă cere să pună şi el o întrebare: Ce este tare când se bagă în gură şi devine apoi moale şi lipicioasă? Profesoara nici nu îi mai răspunde şi îi trage două palme. Bulă spune, cu lacrimi în ochi: Da, dar putea fi şi guma de mestecat!

Adică ar putea fi o ceartă reală între cei doi, ar putea fi şi o întâmplare că ziariştii din ambele trusturi au aflat informaţii despre finanţatorul concurenţei, dar ar putea fi şi altceva. Din 9 mai încoace, discursul prezidenţial are o componentă clară, oamenii mogulilor sau cei invitaţi să se exprime în studiourile sau paginile lor asmut la răzmeriţă, la dezordine socială pe fondul nemulţumirilor financiare. Scopul lor, răsturnarea Guvernului şi apoi forţarea declanşării alegerilor anticipate. Revenind la căprioara ce putea fi şi urs, cearta dintre moguli ar putea fi şi forţarea următorului mesaj în piaţă: cum să avem un deal dacă ne dăm la gioale în public?

Dacă o să aveţi vreodată răbdare să urmăriţi arhivele de ştiri tv sau cele ale ziarelor, veţi observa că apar materiale despre mogulul concurent exact în perioade în care cei trei sunt acuzaţi că pun la cale ceva împreună. Mai mult, cred că în aceeaşi idee trebuie privit şi conflictul declarativ dintre sindicatele ce organizează mitingul de protest de azi şi liderii PSD ce au promis susţinere.

Posted in Editoriale | Leave a comment
« Postari mai vechi
Postari mai noi »