Alegeri la TVR şi culmea economiei: să speli hârtia igienică cu detergent anti-pete

Publicat in 29 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

E senzaţional cum a reuşit PDL să depolitizeze TVR şi SRR! Simt că de acum va fi cu totul şi cu totul altceva pe posturile naţionale. Obiectivitatea va atinge cote maxime în perioada ce va urma, iar audienţa va zdrobi orice mişcare a concurenţei. Dacă mai e vreun prost care a avut vreo iluzie în ultimele luni în privinţa  a ceea ce urma să se întâmple la aceste două instituţii care, fie vorba între noi, nici nu mai înseamnă mare lucru ca importanţă a mesajelor transmise, au făcut obiectul unei lungi dispute. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu-l plâng pe Alexandru Sassu, sincer, a fost atât de speriat să nu fie acuzat vreodată de fosta sa aparteneneţă la PSD că nu a mai mişcat nimic de mult. Nici interimatul nu era o soluţie. Dar acum, în plină bătaie de joc privind depolitizarea acestor instituţii, am asistat la o canibalizare a candidaţilor portocalii, din care unul va câştiga, neimportant, după mine, care.

Argumentele independenţei m-au distrat copios.  Andi Lăzescu este independent pentru că a fost promovat în Consiliul de Administraţie al TVR de o instituţie departe de orice interes de partid, Preşedinţia. Adică instituţia al cărui şef dă sfaturi PDL până la cele mai mici amănunte ale muncii de partid şi ai cărui consilieri fac predicţii despre ce se va întâmpla în structurile de conducere ale democraţilor. Şi la Ada Meseşan argumentul e mortal, nu a fost membră de partid, ci doar a oferit consultanţă. Adică a avut de pe urma PDL mai multe avantaje decât mulţi membri, a câştigat bani. Să sperăm că ăla care va ajunge şef la TVR măcar va băga filme bune!

Banc nervos: Cică două muşte stau pe un rahat. Una zice: „Vai, dragă, ieri m-am tăvălit într-o diaree atât de dulce!” Cealaltă: „Taci că-mi faci scârbă!”.

P.S.: Am o întrebare simplă: a jucat Elena Udrea vreun rol în impunerea lui Lăzescu la conducerea TVR? Se spune că Mihail Boldea, cel care cu o afirmaţie pe care nu a reuşit să o probeze a demolat-o în câteva ore pe Meseşan, a fost impus pe liste de blonda din conducerea PDL. Probabil că răspunsul la întrebarea mea este categoric „nici unul”, dar cred că un răspuns mai nuanţat vom avea după ce vom vedea dacă se iau măsuri în partid împotriva lui Boldea. Deşi… de mult disciplina militărească din acest partid e istorie.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Ştire: De la 1 iunie, efectivele SRI au scăzut cu 4,5-7%

Publicat in 28 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Ziua de 1 iunie a însemnat pentru aproape toate instituţiile al căror buget depinde cel al statului un val de pensionări. A fost o dublă uşurare. Angajatorul taie din cheltuieli, iar omul plecat prinde pe ultima sută de metri condiţii cât de cât omeneşti pentru pensionare. Mai e nevoie de multe plecări până la congruenţa cuatumului de 25 la sută reducere a fondului de salarii. Şi apoi, mai e un element, chiar dacă sunt aceste plecări masive din sistemul de stat, salariile celor rămaşi tot vor fi scăzute.

O astfel de instituţie, care şi-a pierdut masiv oamenii după ce, începând cu 6 mai, groaza i-a cuprins pe lucrătorii de la stat, este Serviciul Român de Informaţii. Unele surse, mai optimiste privind stabilitatea sistemului nostru de securitate naţională, spun că, anul acesta, s-au pensionat minim 500 de cadre. Alţii spun că e vorba de aproximativ 750 de pensionări înainte de termen, făcute chiar cu data de 1 iunie. O să spuneţi „ce ştire e asta fără date exacte?”, dar trebui e să ştiţi că efectivele SRI sunt secrete, numărul lucrătorilor fiind necunoscut publicului larg.

Se aproximează că SRI are în jur de 11.000 de lucrători, din care operativi sunt mai puţin de jumătate. Adică, pornind de la cifrele vehiculate de sursele mele, înseamnă că luna aceasta SRI a pierdut între 4,5 şi 7%  din efectivele sale. Nici o bombă atomică nu putea produce asemenea ravagii!

Ce înseamnă asta pentru fiecare dintre noi? Să zicem că aparatul principalului serviciu secret din România era încărcat, ca la orice structură de stat. Să zicem şi că această încărcare „pică” pe cifra pensionărilor, dar e cert că serviciul nu se putea lipsi tocmai de oamenii cu experienţă, pentru că deja nu mai discutăm despre oameni de 60 de ani care stăteau în calea lupilor tineri, ci de lucrători care au trecut de 40 de ani, acumulând ani de muncă de teren pentru strângerea de informaţii. Pe scurt, o lovitură primită de sistemul nostru de apărare, în timpul unei încercări de apărare împotriva crizei.

Mai mult, specialiştii spun că mai urmează un val de pensionări în această vară, apogeul fiind data de 1 septembrie.

În fine, vreau să închei cu un banc. Zice că Bulă era în baie, la oglindă, se bărbierea şi spunea: „Ha, ha, plec azi în America şi acolo dau o lovitură la bancă. Am cardurile, cipurile, tot ce-mi trebuie!”. Deodată, aude un ciocănit la uşă. Erau doi în costume: „Domnul Bulă, vă rugăm prezentaţi buletinul şi paşaportul…”. Le dă el, unu bagă paşaportul în buzunar şi spune: „Îl luaţi de la noi peste o lună”. Intră Bulă nervos, se uită la oglindă şi urlă: „Am înţeles, nici cu tine nu mai vorbesc!”.

Adică, staţi fără grijă, de supraveghere nu veţi scăpa aşa uşor!

Posted in Editoriale | 2 Comments

Simplu: Planul secret al concedierilor din societăţile şi companiile de stat!

Publicat in 27 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Am urmărit şi eu, ca orice român care nu a plecat în weekend din oraş, zbaterile membrilor Guvernului de a pedepsi întreaga ţară pentru că un judecător de la Curtea Constituţională nu gândeşte ca ei. Cele mai apocaliptice scenarii au trecut pe lângă urechile noastre, şuierând precum gloanţele inamice la Plevna. Un lucru totuşi nu am înţeles din toate declaraţiile. Acum vreo lună, cu frunţile încruntate şi stergându-şi transpiraţia – sau ce le-o fi curs în cap de la şeful lor -, aceiaşi oameni ne-au spus că au două variante, să scadă salariile şi pensiile sau să crească TVA la 24%. Acum, Curtea Constituţională a respins doar reducerea pensiilor, asta însemnând că economia făcută prin reducerea salariilor bugetarilor rămâne în picioare. Totuşi, după o şedinţă temeinică, au decis să crească TVA tot cu 5 procente, ca şi cum nu s-a făcut nici o altă economie. Ori sunt eu greu de cap, ori ăştia ne iau la mişto.

Eu văd două posibile explicaţii, ori, deşi se jurau pe cravata portocalie că nu ne mai mint, dar ştiau că tăierile de pensii vor implica şi o creştere a TVA, ori au decis acest cuantum al creşterii TVA dintr-o răzbunare prostească pe sat, precum văcarul. Numai că acum satul e mai, cam de la Marea Neagră până-n Ungaria! Şi acum planul secret de concedieri, aşa cum am promis în titlu:

„Comunicare către toţi angajaţii:

În urma implementării noii politici de personal şi date fiind măsurile de austeritate impuse de Guvernul României, în cursul lunii iulie trebuie să vă prezentaţi la Departamentul de Resurse Umane unde vi se vor recolta 20 de ml de sânge şi 20 de mg de materii fecale. Recoltarea se va face sub atenta supraveghere a unei comisii special desemnate. Dorim să stabilim prin analize specifice de laborator dacă aveţi munca în sânge sau vă căcaţi în ea de muncă. Conducerea.”

Opinia mea e să nu vă irosiţi sângele, dacă se va ajunge la astfel de teste pentru ca bugetul ţării să răsufle uşurat, daţi probe numai pentru partea a doua. E ceva ce ei merită din plin!

P.S.: În weekend l-am auzit pe Sebastian Vlădescu spunând că aceia care le plâng de milă pensionarilor sunt complet inconştienţi. Poate că omul era doar nervos după faza de la Constituţională sau după lungile şedinţe de Guvern, dar tot nu este scuzabilă o asemenea exprimare mârlănească. De aceea vă propun ca toţi cei care simţiţi ca mine să încercaţi să faceţi o frază cu termenii „Vlădescu”, „compasiune”, „sex oral” şi „respect”! Cele mai bune le vom publica pe site.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Proverb marinăresc: Iubeşte-ţi copilul ca şi cum ar fi al tău!

Publicat in 24 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

De la început vreau să repet că Strategia Naţională de Apărare nu e o lege, chiar dacă, printr-o minune a trădărilor de partid, va fi votată în Parlament. Va rămâne doar un document ce va ghida componentele sistemului naţional de apărare, pe nişte linii directoare pe care oricum le aveau deja. Pe bune, e vreun ziarist cu capul pe umeri sau vreo sursă de informaţii care mai discută pe telefon despre ponturi tari? Sau mai e cineva în România care nu are din nou în vocabular expresia „hai să nu mai vorbim la telefon, ne-om întâlni.”?

Eu cred că apariţia acestei strategii va înlesni acoperirea legală pentru interceptarea jurnaliştilor. Implicarea judecătorilor în acţiunea oficială de monitorizare a presei este simplă. Un serviciu secret poate monitoriza operativ-informativ o persoană dacă are indicii că ar putea constitui un pericol pentru securitatea naţională. Şase luni de la apariţia bănuielii, urmărirea se poate desfăşura cu avizul unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie. Stai o zi, respiri, şi ceri din nou un mandat de şase luni. Dacă rezultă vreo faptă penală, sesizezi Parchetul, dacă nu – rămâi doar cu fetişul că ai aflat cum o face respectivul cu nevastă-sa, sau cu cine o face el. E şi ăsta un câştig pentru mulţi dintre ei.

Mandatul de acest fel se dă şi în funcţie de vulnerabilităţile şi ameninţările la securitatea naţională, ele fiind acceptate de CSAT. Baza emiterii acestor mandate rămâne bătrâna Lege 51/1991, dar subiecţii evoluează în funcţie de ameninţările concrete stabilite de CSAT, fie că strategia concepută de preşedinte trece sau nu de Parlament. În mod natural, când vulnerabilităţile şi ameninţările se schimbă, se schimbă şi motivaţiile ce pot fi invocate în instanţă de servicii pentru a primi un mandat. Acum, şi după simpla aprobare a strategiei în CSAT, la Curte se poate invoca faptul că un ziarist a scris mai multe articole despre o firmă de stat. Se prezumă că i l-a cerut patronul său, la emiterea mandatului nu trebuie probe concrete, ci indicii, şi se poate declanşa urmărirea informativă.

După ce se va întâmpla acest lucru de două-trei ori, el va deveni o practică, pentru că de obicei e vorba de un grup restrâns de judecători ce dezbat astfel de cereri.

Mai e un rezultat care reiese dintr-un banc. Cică doi se întâlnesc pe uliţă. Unul e trist, celălalt întreabă: „Ce ai, mă?”  „Uite, mi-a murit boul”. „Lasă. Uite aşa ne ducem toţi, unul după altul…”

Posted in Editoriale | 1 Comment

Mic îndreptar privind termenii „coleg de breaslă” şi „solidarizare”

Publicat in 23 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Am văzut multe şi variate reacţii ale jurnaliştilor la arestarea lui Dan Diaconescu. Două lucruri mă pun pe gânduri, dar nu am de gând să le dau mai multă importanţă decât în acest text. E vorba despre cei care proclamau public că nu se solidarizează cu Dan Diaconescu şi despre cei care spuneau că nu îl consideră coleg de breaslă cu ei, din cauza programelor de la OTV. Poate că mă bag unde nu-mi fierbe oala, fiind vorba despre oameni care pricep din deontologie mai mult decât mine, dar cred că bucuria, fie şi a unei simulări de democraţie, este posibilitatea mâncării în public a rahatului.

Hai să spun ce m-a deranjat la desolidarizările publice de patronul OTV. Nu cred că se aştepta cineva ca, de dragul lui Diaconescu şi Pârv, să sărim toţi pe primarul din Zarand şi să-l facem praf pentru că omul nu a mai suportat la un moment dat presiunile la care era supus, presiuni despre care sunt convins că sunt reale. De asemenea nu cred că solidaritate înseamnă să fi făcut un lanţ uman de gazetari care să nu-i permită dubei ce îl aducea pe Diaconescu la judecată să intre în parcare sau să pornim o campanie de decredibilizare a DNA. De fapt, să ne mai descreţim puţin frunţile, ce ar fi fost pentru bărbaţii din România dacă toţi medicii s-ar fi solidarizat cu doctorul Ciomu…

Nu, după mine solidaritatea cu Dan Diaconescu ne obligă la un singur lucru, să nu jubilăm la arestarea sa. Putem să o prezentăm ca pe un succes al procurorilor sau ca pe un pas mare făcut spre stabilirea adevărului, dar nu cred că trebuie să salivăm de bucurie când vedem un om în cătuşe. Sau să râdem de gesturile lui când e dat jos sau e urcat în dubă. De fapt, nici măcar nu are aici importanţă dacă e vorba despre un jurnalist sau despre un escroc oarecare, cât pricep din deontologie spune că nu ne putem manifesta bucuria sau tristeţea faţă de o ştire, decât dacă e vorba de un meci al naţionalei. Aşa cred eu şi breasla poate, în paralel, să creadă ce vrea.

Breasla, frumos cuvânt, care şi-a modificat de multe ori înţelesul de la apariţie. Nu ştiu dacă Diaconescu a făcut pentru felul în care arată presa azi lucruri mult mai rele decât am făcut mulţi dintre noi în ultimii 20 de ani. Otevizarea, cum o numesc toţi, nu înseamnă ce a făcut Dan în studioul din apartamentul de la Romană, ci copierea la care a fost supus de către marile televiziuni. Ele au intrat într-o cursă pe care nu aveau cum să o câştige, dar au coborât mult nivelul emisiunilor. Apoi nu pot să nu mă gândesc că noi, echipa de Bulina Roşie din anii ’92-’97, am contribuit enorm la tabloidizarea presei. Eu, personal, am adus, în ultimii 18 ani, descriind crime, violenţa în prim-planul vieţii publice şi am contribuit la transformarea multor criminali în vedete. Sau, un alt caz, banii încasaţi acum câţiva ani de un anumit trust de presă nu au contribuit la becalizarea discursului public în ţara noastră?

Teoria mea e că dacă o pitzipoancă are, chiar şi numai pentru a intra la recepţii unde mănâncă pe gratis şi cunoaşte bărbaţi, o legitimaţie de la o instituţie ce strânge şi apoi difuzează ştiri este, din punct de vedere PROFESIONAL, colegă cu mine de breaslă. Ţine doar de PROFESIONALISMUL meu să nu permit să fiu confundat cu ea, ca om şi ca gazetar….

Posted in Editoriale | 3 Comments

Traian Băsescu, un peştişor de aur care se supără dacă ai vreo dorinţă

Publicat in 22 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Din cazul Dan Diaconescu mă interesează azi doar un singur aspect, poate şi din cauza faptului că s-au spus atâtea lucruri despre el în ultimele ore, încât riscul de a mă repeta cu vreo personalitate invitată la tv este prea mare şi aş vrea să evit vreo suprapunere. Am auzit în noaptea de luni spre marţi, la OTV, evident, că, după ce a aflat că se face o percheziţie la el acasă, Dan l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu, iar acesta nu a răspuns. Părea o bârfă, dar eu zic că e adevărat. Întâmplarea face să ştiu că în acea zi Dan şi-a sunat mai mulţi prieteni, un gest absolut natural. Mulţi ştiau de la televizor ce se întâmplă şi nu i-au răspuns. Şi asta e natural, din păcate. Nu le cerea ajutorul, ci doar le spunea ce i se întâmplă. Dar nu de psihologia omului lovit voi vorbi azi, ci de cea a unui învingător. A unui învingător aparte…

Ultimele luni sunt pline de exemple de oameni care se considerau prietenii lui Traian Băsescu şi totuşi le-a mers foarte prost. Prost de tot, dacă ne gândim la Costel Căşuneanu sau la tripleta BVB, folosită ca un scut în timpul campaniei electorale de la sfârşitul anului trecut. Sincer, nu cred că preşedintele a pus mâna pe telefon sau i-a convocat la el pe procurori şi le-a spus: „Vreau să dau un exemplu, f…. pe ăla chiar dacă e prietenul meu!”. Dar cred că nu mişcă un deget pentru a-i scoate din rahat pe cei care l-au slujit.  Se întâmplă asta cu o exactitate de ceasornic.

Pentru mulţi dintre cei care acum suferă, Traian Băsescu a fost un peştişor de aur. Era scos din apă şi se sufoca, l-au aruncat din nou în apă şi, probabil, fiind la ananghie, nu i-au cerut pe loc tot felul de lucruri. Au hotărât că vor avea destul timp să o facă în următorii cinci ani. Nemişcând un deget când ei se zbat pe mal, sufocându-se, peştele salvat şi revigorat de băile de mulţime se gândeşte că scapă de împlinirea dorinţelor la care îl obligă păstrarea tradiţiei.

Eu cred că întâmplarea cu Dan demonstrează că preşedintele are nevoie doar de susţinători care nu cer şi nu vor nimic, care o fac din devotament, din dragoste. Asta pentru că, dintr-un calcul matematic simplu, ştie că în curând nu le va mai putea oferi nimic!

P.S.: Fiind vorba despre un coleg de breaslă reţinut, nu voi da astăzi nici un banc.

Posted in Editoriale | 2 Comments

Culmea zoofiliei (dar şi a pedelismului): să convingi o oaie să stea capră

Publicat in 21 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Foarte interesant ce s-a întâmplat duminică seară la Snagov. Am aflat încă o dată că Traian Băsescu dirijează Guvernul şi PDL. Un adevărat şoc. De asemenea, am aflat că va fi la fel dacă se face sau nu remaniere guvernamentală, ca şi cum mai era vreun român care să creadă că vine dimineaţa Şeitan la Guvern, dă cu pumnul în masă şi schimbă politica noastră socială! Un alt element mi-a atras atenţia. Asta a fost a treia întâlnire a preşedintelui cu parlamentarii democraţi de la declanşarea crizei FMI. Primele au avut loc pe 10 mai şi, respectiv, pe 25 mai. Ele au decurs cam la fel cu ultima, preşedintele a ţinut un discurs şi cei din sală, în majoritatea lor, l-au aprobat. Mesajul, natural, diferă de la o discuţie la alta. E, totuşi, o diferenţă majoră.

Imediat după primele două au apărut înregistrări ale discuţiilor, mai ales discursul lui Traian Băsescu. Acum, am aşteptat să văd cum vorbeşte un om constituţional neimplicat politic unui partid aflat la guvernare, dar nu a mai apărut nimic. Sigur că acest element te face să te gândeşti la cine a înregistrat primele două reuniuni. Sunt patru posibile răspunsuri: înregistrările au fost făcute de un membru al UNPR sau UDMR, formaţiuni neinvitate şi la Snagov; tehnica din Palatul Parlamentului, unde s-a discutat în 10 şi 25 mai, a fost cea care a ajutat opinia publică să afle ce s-a discutat în spatele uşilor închise; unul dintre pedeliştii neinvitaţi sau daţi afară de la ultima discuţie este autorul înregistrărilor mai vechi şi, ultima posibilitate, de această dată stafful PDL nu a mai avut nevoie să dea vina pe cineva pentru ce face, aşa că nu au mai apărut înregistrări.

Şi un banc, doctorul american spune: „La noi tehnica transplantului a atins cote uriaşe. Scoatem un rinichi din unul, îl punem în altul şi, în 6 săptămâni, deja îşi caută amândoi de lucru”. Doctorul german: „Ah, noi scoatem un plămân din unul, îl punem în altul şi, după 4 săptămâni, îşi caută de lucru amândoi”. Doctorul rus, mai mândru de ce poate face: „Noi scoatem inima dintr-un om, o înlocuim cu un aparat, inima o punem în altul şi, după două săptămâni, amândoi îşi caută de lucru”. Medicul român, ruşinat zice: „La noi e nasol, am găsit unul fără creier şi fără inimă, l-am făcut premier şi deja ne căutăm toţi de muncă!”.

Din gluma asta eu înţeleg încă o dată importanţa covârşitoare a întâlnirii de la Snagov!

Posted in Editoriale | 2 Comments

Băsescu e singurul jucător de la masă care-şi putea permite un fold după allin. Au făcut-o ceilalţi

Publicat in 20 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Îmi place Texas Holdem. Tensiunea când arunci pe masă fisele e ceva de trecut în cv. Ca să-l înţelegi, să-l simţi, trebuie să-l joci măcar o dată. Tehnic e un joc de noroc dar şi al nervilor. Ai în mână două perechi, de exemplu, şi ştii că ai mari şanse de câştig şi deodată adversarul plusează cu toţi banii din faţă, all in, cum se spune, şi ţi se adună transpiraţia pe frunte. Dacă e aşa ai pierdut. Tehnic nu mai ai ce face, nu poţi practica acelaşi joc al nervilor cu el. Tot ce are e în faţa ta, nu îl mai poţi speria. Nu mai are ce pierde. Ai noroc sau nu? Ai nervi să pariezi bani adevăraţi pe asta? E o întrebare grea când fisele colorate viu de pe masă sunt bani adevăraţi, scoşi din portofelul tău. Ce s-a întâmplat în România în ultimele şase săptămâni seamănă cu un uriaş joc de poker.

La masă sunt Traian Băsescu şi, de cealaltă parte, împart banii Victor Ponta şi Crin Antonescu. Avantaj din start, dealerul este Emil Boc. O trişa, n-o trişa, oricum când împarte urmăreşte privirea şefului, dacă e mulţumit sau nu de ce a primit. Preşedintele primeşte la început două cărţi tari, Elena Udrea şi Vasile Blaga. Ţine în mână ambele aripi ale PD-L. În mâinile sale, partidul parcă e o găină gata să o tai. Ponta şi Antonescu au şi ei două posibile cărţi câştigătoare, tăierea pensiilor şi salariilor bugetarilor. Dacă ştii să le joci pot aduce mult. Nu plusează niciunul la început. Dar la flop (primele trei cărţi întoarse pe masă) şansele par să fie în defavoarea perechii dealer – jucător. O posibilă mişcare masivă de stradă de treflă, o moţiune de inimă roşie, scrisă pe sufletul poporului şi, ca să nu îl omoare pe dealer, o spaimă că dacă baţi la mâna asta trebuie să faci tot ceea ce tocmai ai înjurat.

Băsescu plusează, deşi cărţile nu-l avantajează. Ponta şi Antonescu merg şi ei. Turn, adică se întoarce a patra carte. Preşedintele pierde sigur, tocmai pe mâna dealerului ales de el. Cartea întoarsă arată trădările din PD-L. Fugari, în condiţiile în care fiecare vot contează.

Ponta şi Antonescu numai că nu se felicită între ei deja. Dar Băsescu face o mişcare cum numai el ştie. Bagă all in! Puteau să-i ia totul. Era momentul lor! Dar transpiraţia s-a adunat pe frunţile lor şi au strigat „fold”! S-au aruncat. Probabil se gândeau că omul nu are unde să plece cu potul câştigat, că nu va putea valorifica nimic din ce ia de pe masă. Sau erau doar obosiţi că pun şi ăştia talk showuri numai noaptea! Sau poate nu au înţeles că fold nu înseamnă că ai câştigat, ci dimpotrivă.

Opinia mea e că bătălia pentru moţiune s-a pierdut cu o zi înainte de vot. De vină au fost din nou declaraţiile triumfaliste înainte de numărătoare. Şi evident mişcările colaterale, la care nu ai cum să fi atent când eşti beat, chiar dacă s-a întâmplat cu apă rece.

Şi un banc, evident cu pokerişti. Cică patru bărbaţi joacă absorbiţi poker. Sună un telefon, un tip răspunde: „ Bună, la un poker cu băieţii, cum o blană, la mall? Ia-o, cât, 200 de milioane? Ei bine ia-o dacă-ţi place.” Joacă ei în continuare, sună din nou. Tipul: „ Da, tot aici sunt. Cum, o maşină, 80.000 de euro? Nu-i scumpă? Bine ia-o”  Încă o mână sau două, sună din nou telefonul. Tipul : „ Tot la poker, ce, o casă? Un chilipir de un milion de euro? Dacă tu zici că ăsta e chilipir, bine ia-o” Închide şi întreabă vizibil iritat „Auzi, al cui o fi telefonul ăsta că m-a înebunit nevasta-sa!”

Posted in Editoriale | 1 Comment

Ştiu că sunt prost, dar, când mă uit în jur, prind curaj

Publicat in 17 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

Am urmărit declaraţiile mai multor miniştri despre atât de posibila remaniere. Am văzut în ochii lor o resemnare pe care nu ţi-o dă siguranţa că tu vei fi cel sacrificat, ci doar obişnuinţa după lunga perioadă petrecută cu securea deasupra capului. Toţi ştiu că nimeni nu e sigur pe el. Nu au învăţat asta de când vorbim toţi de criză sau de măsuri de relansare, ci din 2005, de când au văzut primii prieteni ai lui Traian Băsescu luând drumul şomajului sau al Parchetului. În ochii miniştrilor am văzut privirea ce spune: „Să mă dea afară, să mă păstreze, dar să facă, dracului, ceva!” De aia când mă uit la ei, vezi titlul, prind curaj. Ei au ales cea mai periculoasă tabără, tabăra oamenilor de încredere ai preşedintelui!

Se vehiculează trei nume ca posibili miniştri schimbaţi, dar eu cred că „sângele” promis de Boc parlamentarilor trebuie să fie şi din beregata unui greu din partid, că nu cred că setea de schimbare a aleşilor să fie satisfăcută doar de Funeriu, Şeitan sau de Vlădescu. Oricum, nu are nici o importanţă, ce iese din asta? Un Guvern cosmetizat, dar în esenţă acelaşi. Ca într-un banc despre o babă care îl visează într-o noapte pe Dumnezeu care îi spune că o va lăsa să mai trăiască încă 35 de ani. Dimineaţa, baba se scoală, ia banii de înmormântare şi fuge la cea mai bună clinică de înfrumuseţare. Liftinguri, tratamente, silicoane, botox, în câteva zile baba era o Pamela Anderson. Mulţumită, iese din clinică, face doi paşi şi o loveşte un tramvai. Moare şi, la poarta Raiului, indignată, îl ceartă pe Dumnezeu: „De ce m-ai mai chinuit, lăsându-mă să fac toate operaţiile astea dureroase şi scumpe, dacă urma să mor aşa de repede?” Cel de Sus: „Iartă-mă, nu te-am mai recunoscut!”.

Aşa s-ar putea întâmpla şi cu Guvernul Boc. Se aranjează, îşi „umple frigiderul de carne” tăind pensii şi salarii, mai sacrifică şi vreo doi prieteni de-o viaţă şi, când pare că totul a trecut, se aude o voce de Sus: „Auoleu, tu erai, Emile, iartă-mă, nu te-am recunoscut!”.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Cine a adus acupunctura în România? Vlad Ţepeş

Publicat in 16 iunie 2010 de Alecu Racoviceanu

După pierderea, eu cred că definitivă, a majorităţii parlamentare, Guvernul Boc are de făcut nişte sacrificii de imagine pentru a putea supravieţui. Nu pentru a nu cădea, două treimi din Parlament nu cred că va strange repede Opoziţia, dar pentru a trece prin legislativ fie şi o lege despre apicultură. Semnul de slăbiciune e dat de faptul că au trecut destule ore deja şi cei care au votat moţiunea PSD nu au fost încă excluşi din PDL. Dacă e să ne luăm după declaraţiile războinice ale liderilor democraţi dinainte de vot, părea că “trădătorii” urmau să fie excluşi din partidul prezidenţial la numai câteva secunde după ce puneau bila albă în urna de aceeaşi culoare. Nu s-a întâmplat aşa. La UNPR pedepsele anunţate s-au aplicat cu celeritate. Se negociază rămânerea disidenţilor în partid doar pentru a se păstra aparenţa majorităţii? Posibil.

Poate că măsurile vor fi anunţate luni, după întrunirea forurilor de partid care iau astfel de decizii. Poate, la fel cum e foarte posibil ca lista celor excluşi să fie mai mică decât cea a parlamentarilor care au votat moţiunea. Bine, ce viaţă vor avea cei iertaţi de coasa partidului lui Boc, nu mai e nevoie să spunem! Considerând ce lovituri au primit de-a lungul vremii prietenii stabili ai PD…

Asta seamănă cu promisiunea că vor fi ridicate ţepe în Piaţa Victoriei, promisiune caricaturizată marţi de câţiva dintre protestatari. Seamănă şi cu un banc. Cică era ziua lui Vlad Ţepeş. Îl trezeşte o slugă, îi urează viaţă îndelungată şi îi spune: „Măria Ta, ţi-am pregătit în curte un cadou de ziua ta!”. Se duce vodă la fereastră, o deschide şi vede o mare de ţepe, în fiecare fiind un boier. „Sunt toţi? Ăsta da cadou!” Dar, deodată, vede că un boier mai mişca încă din buze. Nervos că unul se încăpăţâna să nu moară, vodă iese în pijama în curte şi se duce la ţeapa nefericitului. Se urcă pe o scară, îşi lipeşte urechea de buzele lui însângerate şi aude: „Happy birthday to you! Happy birthday to you!”.

Nu vă miraţi prea tare dacă anul ăsta, pe 4 noiembrie, vreunul dintre votanţii moţiunii va cânta, cât îl ţin bojocii, „Mulţi ani trăiască!”.

Posted in Editoriale | 1 Comment
« Postari mai vechi
Postari mai noi »