Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Dezinformările se usucă precum rahaţii în soare
A fost o vară plină de ştiri bombă care ne-au ţinut cu sufletul la gură şi apoi s-au dezumflat, odată cu răsuflarea noastră de uşurare. Acum, ca orice ştire veche, se usucă în rigola presei la soarele fierbinte al ştirilor de azi… Ce mi-a ieşit asta!
Prima informaţie ce a mai alungat efectele caniculei premature a fost aceea că Guvernul Emil Boc va fi remaniat, greii din PDL fiind primii ce stau cu bagajele la uşa Palatului Victoria. Ne-am frământat şi am făcut liste până i-a strâns Traian Băsescu pe toţi la Snagov şi le-a spus că nu pleacă nimeni până-n septembrie. Subiectul a căzut în rigolă, a venit ploaia şi l-a târât spre canal.
A urmat căderea Galaţiului, apele urmând să şteargă de pe faţa pământului oraşul dunărean. Aici simt şi dorinţa intimă a guvernanţilor de a se mai schimba puţin agenda zilelor ploioase, când tot românul stă în casă şi se gândeşte la TVA şi la salariu. Câtă agitaţie, câte delegaţii oficiale şi apoi au trecut apele şi nu s-a întâmplat nimic. Poate a fost un noroc, dar nimeni nu va investiga ata. Se va duce pe rigolă. Ca şi dezvăluirile anuale despre ce s-a întâmplat la Apele Române sau despre digurile pe care s-au cheltuit bani grei şi nu s-au făcut sau s-au făcut de mântuială. Rigola e mare, le înghite pe toate şi la anul le va prelua din nou ca şi cum ar fi noi.
Cea mai dulce a fost însă informaţia despre războiul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria. Câte discuţii, ce dezbateri, ceasurile au stat parcă-n loc să aflăm dacă Băsescu îi ia gâtul lui Boc. Câte surse, câte afirmaţii concrete! Toate demonstrează doar că trăim într-o ţară vie. Mai e puţin şi pleacă spre rigolă şi acest scandal care ne-a făcut să mai uităm de combinaţia nefericită de ploi şi caniculă.
Ştiţi care e concluzia? Dacă unul râde lângă tine, râzi cu el. Dacă unul dansează, dansează şi tu. Dacă unul munceşte în preajma ta…. nu-l deranja!
Posted in Editoriale
4 Comments
Marţi 13, două bancuri despre ghinioane!
Astăzi e marţi 13 şi nu vreau să vă împui capul cu prostii şi aprecieri, cred că sunteţi şi aşa destul de stresaţi pentru că (nu-i aşa?) şi celor care nu cred în superstiţii le merge prost dacă le taie calea o pisică neagră! Aşa că vă spun doar două bancuri despre ghinion.
Cică într-un sat evreiesc din Polonia moare singura vacă. Rămaşi fără lapte pentru copii, ţăranii au strâns toţi banii să cumpere o altă vacă. Puteau lua una din Minsk, care costa 1.000 de ruble, sau de la Moscova, dar costa 2.000 de ruble. Deşi cea moscovită avea acte şi certificate, aleg să o ia pe cea din Belarus. O aduc în sat şi constată că dă lapte mult şi bun şi decid să o împerecheze. Ultimii bani îi dau pe un taur, dar… când taurul venea dinspre stânga, vaca o lua la dreapta şi dacă taurul venea din dreapta, vaca mergea în stânga. Disperaţi, merg la rabin să vadă ce e de făcut. Rabinul ascultă şi zice: „Aţi luat vaca din Minsk!”. „Rabi, de unde ştii asta? Era un secret, eşti formidabil, cum ai aflat?” Rabinul se scarpină în perciuni şi spune: „Nevastă-mea e din Minsk…”.
Sau… Bulă era instrumentist într-o orchestră internaţională. Pare grozav, dar ascultaţi cum poveşteşte el ce i se întâmplă: Am cântat la regina Angliei şi i-a plăcut. A zis: „Umpleţi-le instrumentele cu aur!”, cel cu trombonul a dat lovitura, cel cu tuba a strâns aproape tot, eu cu piculina… am luat un lănţişor. Am fost apoi la Casa Albă, le-a plăcut şi au strigat: „Umpleţi-le instrumentele cu dolari!”. Cel cu trombonul şi-a luat maşină, cel cu tuba casă, eu cu piculina mea… abia mi-am luat un hot-dog. Am cântat apoi la un şeic, s-a enervat şi a strigat: „Umpleţi-le instrumentele cu rahat!”. Trombonul nu a încăput în găleată, tuba nici atât, dar piculina mea… ce să mai spun!
Concluzia mea e că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.
Posted in Editoriale
1 Comment
Alo, casa Bulă? Nu, doar Bulă, casa a luat-o apa…
Era prea bun bancul cu Bulă şi casa lui pentru a nu îl pune în titlu, dar eu voiam să vorbesc azi despre un subiect pe care l-am mai abordat şi săptămâna trecută, „cearta” dintre Traian Băsescu şi Guvernul Emil Boc. Ceartă în care eu nu cred.
Eu rămân la convingerea mea că, şi dacă îi văd pe cei doi caftindu-se în stradă, tot nu voi crede că e „pe bune”. Totul îmi pare o schemă pentru a se mai salva ceva din imaginea preşedintelui. De ce le înghite Boc? Nu ştiu şi nici nu dau doi bani pe această informaţie. Sunt viaţa şi imaginea lui şi poate face ce vrea cu ele…
O să enumăr câteva argumente care mă fac să cred ce am afirmat mai sus. Ca la şcoală, o să le trec unul sub celălalt, cu liniuţă de la capăt:
– La această oră nu are pe cineva mai bun pentru funcţia de prim-ministru. Sună aiurea, dar eu cred că aşa e.
– Să zicem că există în laboratoarele comune PDL un nume pentru a prelua Palatul Victoria, soarta imaginii acestui misterios personaj ar fi pecetluită în doar câteva luni.
– La fel e şi cu misterioasa garnitură de oameni noi ai partidului. Ei nu ar putea accede acum în Guvern, decât dacă s-au pregătit pentru cea mai scurtă carieră de lideri politici din lume.
– Ar mai fi ipoteza că aceşti oameni noi sunt aduşi şi exact atunci apar soluţiile miraculoase, dar eu cred că dacă ele existau, preşedintele nu irosea un an pe huiduieli, un an ce i-a măcinat partidul în care-şi va găsi adăpost când mandatul său la Cotroceni se va încheia.
– Şi mai e un element, un nou Guvern ar putea avea sincope în Parlament, mai ales acum când, anunţând Băsescu, e oficial, pensiile vor fi tăiate prin impozitarea cu 16%. De frica lui 2012, electoral, nu ezoteric, trădările ar putea fi masive, iar oamenii ce le pot controla sunt pe lista de „bolşevici”.
Aşa că bucuria – plină şi de planuri de viitor – a liderilor Opoziţiei seamănă cu un banc cu ursul şi doi iepuraşi. Cică la farmacie, ursul cere 50 de prezervative. În spatele lui, doi iepuraşi râdeau de nu mai puteau. Ursul către vânzătoare: „Vă rog să le împachetaţi în ceva să nu se vadă”. Iepuraşii râd şi mai tare, ursul se întoarce spre ei şi apoi din nou spre farmacistă: „Pe lângă alea 50, mai daţi-mi două, dar pe astea nu le mai împachetaţi!”.
Posted in Editoriale
2 Comments
Dacă nu cade Galaţiul în faţa apelor, cei care ne-au dezinformat au atentat la siguranţă?
Nu mă pricep foarte tare la debitele râurilor şi fluviilor, dar am spus de câteva zile că nu cred că Galaţiul a fost vreo secundă în pericolul de a cădea în faţa apelor. Sau, în fine, lucrurile nu au stat şi nici nu stau aşa de grav cum se înfăţişau în declaraţiile membrilor Cabinetului Boc. Dar îmi pun o întrebare, ca simplu spectator al războiului declaraţiilor publice din ultimele luni, dacă informaţiile despre digul de la Săuceşti au fost false şi au vulnerabilizat autorităţile, frăgezind securitatea naţională, ce se întâmplă cu datele privind căderea Galaţiului?
Dacă apa va spăla doar o faleză ce de mult avea nevoie şi de o pală de mătură şi de un camion de asfalt sau va uda doar beciurile unor cămine de nefamilişti, cine va plăti pentru clipele de teroare trăite de oamenii din acest oraş? Cine a ordonat această campanie, profitând de creşterea cotelor Dunării? Cine a profitat de ea? A ajutat măcar puţin la uitarea crimei tăierilor de salarii, de venituri şi a creşterii TVA? Sau o altă minciună propagată pe surse şi susţinută abil de câteva declaraţii, aceea a războiului dintre Traian Băsescu şi Emil Boc. Când, de fapt, PDL e măcinat de un singur război pe care-l cunoaşte toată lumea. Toate astea nu sunt şi ele, măcar un pic, campanii menite să vulnerabilizeze autorităţile?
Dă-i încolo, am un banc despre forţa psihică a minciunii. Cică soţia vine acasă şi îi spune soţului: „Ştii migrenele care mă chinuiau? Sunt istorie. Am fost la un hipnotizator şi am găsit remediul. Stau în faţa oglinzii şi îmi repet că nu mă doare capul şi îmi trece imediat. Ar trebui să te duci şi tu, poate scapi de inhibarea sexuală”. El o ascultă şi merge la hipnotizator. Încă de a doua seară o uimeşte. Ea vrea din nou, el fuge în baie şi, când revine, o mai uimeşte o dată. A treia oară, ea se duce după el în baie şi îl aude: „Ea nu e soţia mea! Ea nu e soţia mea!”.
Nu m-aş mira dacă unii lideri PDL stau şi ei în faţa oglinzii şi repetă „Nu e partidul meu! Nu e partidul meu!”.
Posted in Editoriale
3 Comments
Un banc cu un buldog, ca să mai râdă şi Cotroceniul la editorialele mele
Întâmplarea face să cred, bazat pe informaţii, că aşa-zisul conflict între palatele Cotroceni şi Victoria nu îl vizează pe Emil Boc, ci pe cel mai activ din fostul „Traianvirat”, devenit apoi BVB, Vasile Blaga. Nu mai spun acum nici un dedesubt al acestui conflict, doar că am un sfat pentru buldog, mai ales după ce am auzit cea mai fină şi totuşi autoritară voce din PDL spunând ce concordie e în partid: Ce face un bărbat dacă primeşte avansuri de la o femeie? Fuge mâncând pământul, pentru că după orice avans urmează o lichidare!
Şi acum bancul cu buldogul promis în titlu. Unul stătea pe marginea drumului. Vede o procesiune ciudată: în faţă, un coşciug sărăcăcios, pus pe o camionetă, după asta venea, pe o roabă, un coşciug din placaj, imediat în spate era un tip care ţinea într-o lesă de aur un buldog. Animalul avea la gât şi un colier cu diamante. După ei, veneau, în şir indian, vreo 300 de indivizi, îmbrăcaţi diferit. Tipul se apropie de cel cu câinele şi îl abordează: „Ştiu că e un moment prost, dar ce s-a întâmplat?”. „Domnule, ce să-ţi spun, în primul coşciug e nevastă-mea. A omorât-o câinele ăsta. În al doilea e soacră-mea. A sărit, săraca, să-ţi salveze fata şi a omorât-o câinele ăsta…” Tipul sare ca ars: „Domnule, nu-mi mai povesti, te rog să îmi împrumuţi şi mie buldogul ăsta pentru o zi…”. „Sigur, dar treci la coadă după tipii ăştia din spatele meu!”
Posted in Editoriale
2 Comments
Ştire: La 1 septembrie, SRI ar putea pierde încă 1.800 de oameni. În plin sezon de proteste!
Sursele mele spun că, la 1 septembrie, va fi un nou val de pensionări de la Serviciul Român de Informaţii, după ce, la 1 iunie, s-au pensionat între 500 şi 750 de cadre ale serviciului. Sursele mele aproximează noul val de plecări la 1.800 de oameni. Da, nu vă miraţi, cifra este cât se poate de reală. În toamnă, SRI îşi mai pierde 10 la sută din efective. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care celor rămaşi li se vor reduce veniturile cu 25%. Valul din septembrie s-ar putea să nu fie ultimul pentru că anul acesta SRI ar trebui să renunţe la un sfert din angajaţii pe care-i avea în ianuarie, aproximativ 11.800.
Momentul va fi foarte prost. Opinia mea este că în toamnă le va ajunge oamenilor cuţitul la os, atunci ar putea izbucni proteste cu mare potenţial de a degenera în violenţe. Astfel de lucruri nu se ţin în frâu cu jandarmi cu bastoane (trecând peste faptul că şi ei îşi vor pierde 25% din avânt), ci se preîntâmpină prin muncă informativă. Cred că aici va avea un cuvânt de spus şi categoria de profesionişti ce se va pensiona. E vorba despre oameni de peste 45 de ani, care au vechime de cel putin 10-15 ani în domeniu. Şi poate până atunci îşi vor primi şi cei pensionaţi în „eşaloanele” anterioare salariile compensatorii. Bănuiesc faptul că nu era un secret că nu s-au plătit încă!
Şi un banc despre secrete: cică Eva se plimba tristă prin Paradis. O vede Dumnezeu: „Ce e cu tine?” „Doamne, sunt aici prea singură, mi-ar trebui şi mie o fiinţă să mai schimb o vorbă”. Dumnezeu: „Ai dreptate, o să-ţi fac un bărbat…” „Ce e ăla?” „E ceva foarte orgolios, va prefera mereu mingea sau sabia unei seri cu tine, se va gândi doar la păcate, în fine, asta vreau să fac…” Eva spune: „Nu contează, să am şi eu un suflet aici cu mine”. „Bine, dar fii atentă, ţi-am zis că e orgolios, să nu afle vreodată că nu a fost făcut primul. Va fi secretul nostru!”
Posted in Editoriale
2 Comments
Băse şi Boc salvează Galaţiul… Cum ţine un canibal cură de slăbire? Mănâncă pitici!
Punem pariu că Galaţiul va fi salvat? Pariem că după toată tensiunea asta în care trăim, în care suntem incapabili să ne înţelegem conducătorii că le mai cedează şi lor nervii în faţa furiei naturii, dar nu îşi pierd şi sângele rece care-i recomandă pentru a ne trece peste greutăţi, totul va trece şi cerul senin al verii va pune stăpânire pe România? Şi dacă Galaţiul scapă de la a fi şters de pe faţa pământului, spuneţi sincer, mai vă pasă de femeia apostrofată de preşedinte? Dacă salvează oraşul-mamă al siderurgiei româneşti sunteţi mai îngăduitori cu ei? Vedeţi cu o aură mai patriotică tăierile de salarii, mărirea TVA? Nu spun că au dat ei drumul la robineţii naturii doar pentru a-şi îmbunătăţi imaginea terfelită de realitatea economică, dar sunt convins că, dacă situaţia ar fi fost atât de dramatică pe cât se spune, din toată panoplia de VIP-uri care s-au perindat pe la inundaţii ar fi rămas doar Emil Boc. Omul care dacă nu s-ar fi născut, ar fi trebuit făcut în laborator de actuala putere!
Nici nu ştiţi ce înseamnă un om important pentru o comunitate, uite, în loc de PDL să ne imaginăm un trib de canibali, iar în locul preşedintelui jucător să ne imaginăm un alb care reuşeşte să conducă tribul. Şi, cică, găsesc ei o femeie albă-n junglă şi o aduc fericiţi la şef să o gătească. Dar albul îi opreşte şi le spune că vrea să o facă nevasta lui. Îşi pun canibalii pofta-n cui, dar zeii îi răsplătesc, femeia se îmbolnăveşte şi moare. Ăştia gata, pregăteau oalele, dar şeful le spune că a iubit-o şi că vrea să o îngroape. Noaptea, îi vede că săpau în cimitir. Nervos, şeful o îngroapă şi mai adânc, dar, în noaptea următoare, canibalii săpau din nou. Atunci, o scoate şi o incinereză, cenuşa o pune într-o cutiuţă şi o îngroapă. Dar noaptea, canibalii săpau din nou. „Ce mai vreţi acum?” Ei răspund în cor: „Şefu, nici măcar un nes nu putem să ne facem?”
Opinia mea este că, la sfârşitul mandatului, canibalii vor bea totuşi un nes…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Eu nu cred în cearta dintre Traian Băsescu şi Emil Boc
În esenţă, eu cam atât am avut să vă spun, ce e în titlu. Am văzut declaraţiile mai multor oameni influenţi din PDL sau din preajma Cotroceniului care susţin chiar că s-a întrerupt dialogul între cele două palate conduse de Traian Băsescu şi de Emil Boc, dar eu nu cred. Nu aş crede nici dacă i-aş vedea pe cei doi bătându-se cu pungi cu rahat pe digul de la Săuceşti. Nu cred în această ceartă nu pentru că îl văd pe Boc prea smerit sau pe Băsescu destul de înţelegător pentru a cruţa imaginea partidului, ci doar pentru că nu îi văd rostul, ce ar câştiga vreuna din tabere dintr-o asemenea bătălie? Şi apoi ce dialog s-a întrerupt, la mesajele prezidenţiale nu se mai aude ecoul „Da, şefu!” sau despre ce e vorba?
E un banc perfect pentru situaţia asta, dacă îl folosim cu o parafrază. Întrebare: „Ce îmbătrâneşte prima oară la un bărbat?” Răspuns: „Nevasta!”. Parafrazând, putem spune că la un preşedinte primul care îmbătrâneşte este premierul. Şi mai e o butadă: „Care e diferenţa dintre amantă şi nevastă?” Răspuns: „30 de kilograme!”, asta înseamnă că, fără scandal, când, din punct de vedere politic, va apărea „amanta” perfectă problema Boc se va rezolva de la sine. Şi poate că declaraţiile din ultima vreme asta anunţă, că „amanta” e la coafor.
Posted in Editoriale
6 Comments
Doi soţi pedelişti. Ea: „Ce-ţi place mai mult, trupul meu perfect sau faţa angelică?” El: „Simţul umorului!”
Nu ştiu ce-mi place mai mult la actuala putere, Guvernul perfect coordonat ca o maşinărie nemţească sau grupul parlamentar „de coaliţie”, unit sub stindardul acordării primului-ajutor celui pe care l-ai lovit cu maşina. Cred că e singura coaliţie de guvernământ din lume care lasă cabinetul să stea nouă ore în şedinţă şi a doua zi propune un set de măsuri ce ar trebui luate de guvernul ce tocmai îşi hotărâse drumul pentru următorul an. Trăim în schizofrenie şi ar fi distractiv dacă totul s-ar petrece într-un film, dar când pentru nebunia lor scoţi bani din buzunar, viaţa devine urâtă.
Am înţeles de la colegii mei de la secţia de politică faptul că măsurile discutate de parlamentari vor fi propuse Guvernului, după ce totul e deja parafat cu FMI. Adică niciodată. Măsurile discutate de parlamentari, de fapt ca şi cele hotărâte de guvernanţi, sunt doar iluzii, proiecte. Discuţii… altcineva hotăreşte.
Legat de acest „altcineva” a apărut un banc nou, genial, absolut românesc, dacă înţelegeţi ce spun. Cică ajunge Traian Băsescu la poarta Raiului. Se duce direct la Sfântul Petru şi îi spune la ureche: „Auzi, du-te repede la şeful tău şi spune-i că vrea Băsescu să discute ceva cu el despre reorganizarea lucrurilor pe aici!”. Petru îi spune că nu se poate, că ce ar fi dacă fiecare ar intra la Dumnezeu cum ajunge pe Lumea Cealaltă. În fine, după multe discuţii, îl bagă la şef. În cabinet, Băsescu începe să explice, să deseneze scheme pe norişori, să calculeze. Dumnezeu se uita la el, dădea din cap, şi, la un moment dat, spune: „Auzi, am cam înţeles cum vezi tu lucrurile, dar am o întrebare: de ce în toate schemele tale eu sunt vicele?”.
Când văd cum fiecare grup din coaliţie face câte un pachet de măsuri de austeritate şi pe masa FMI ajunge doar ce trebuie, mă întreb ce or spune oamenii ăştia acasă când îi întreabă soacrele cu ce se ocupă. Dar nu-mi bat capul cu răspunsuri, mă gândesc la ei cât se gândesc şi ei la mine! Acum râd maliţios!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Împăratul avea o grădină şi în fund un măr… perlă de Bac şi câteva consideraţii despre forţa presei…
E şocantă o perlă culeasă de colegii mei din ce au scris elevii la examenul de anul acesta la bacalaureat. E vorba de paralela făcută de un copil între Harap-Alb şi Prigoană jr. Asemănarea ar veni din aceea că amândoi atrag cele mai frumoase femei din povestea unde se mişcă fiecare dintre ei. Sigur, nu se poate generaliza la o întreagă generaţie, nu se poate spune „Doamne, pitziponcii aştia au înlocuit complet personajele din cultura generală!”. Nu se poate nici spune că nu mai e şcoala de altădată, şi, fie vorba între noi, bine că nu mai trec puştii de acum prin ce am trecut noi la vârsta lor. Un lucru însă mă îngrijorează. Nu cât să nu dorm, dar destul cât să-i acord un editorial.
E clar că nu e concepţia unei generaţii întregi că Silviu Prigoană jr e mai tare decât Harap-Alb, dar e clar că tipul a devenit un personaj. Copilul care i-a utilizat numele în răspunsul la bacalaureat l-a folosit ca pe un cod, ca pe un substantiv comun, pe care-l cunosc toţi, adică şi comisia de corectare. Putea folosi orice alt nume din panoplia actualităţii, de la fete de decor de prin emisiuni la academicieni, comisia trebuia, conform teoriei copilului, să ştie cine sunt. Când au devenit toţi ăştia nume comune? Când au devenit atât de cunoscuţi încât simpla utilizare a numelor înlocuieşte propoziţii întregi, chiar fraze? Şi de ce?
Cred că din perla de la bacalaureat trag concluzia că presa mai are ceva forţă, dar nu cea pe care poate că ne-am dori-o noi, gazetarii. Nu putem schimba guverne, nici măcar o amărâtă de lege, poate vreun director de agenţie, dar putem crea personaje şi putem lipi de ele trăsături, pe care le au sau nu, iar acestea intră în conştiinţa publică până la a deveni substantive comune.
Am un banc genial cu Făt-Frumos, nu cu Prigoană. Cică se lupta el cu balaurul. Îl bagă în pământ până la glezne şi vede trecând un corb. „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind puteri şi îţi voi da o halcă de balaur să mănânci!” Îi aduce corbul apa, dar balaurul îl surprinde pe Făt-Frumos, îl aruncă în sus şi-l bagă-n pământ până la genunchi şi zice: „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind putere şi ţi-oi da o halcă de voinic să mănânci!”. Aduce corbul iar apă, dar Făt-Frumos se forţează, îl prinde pe balaur şi-l bagă în pământ până la gât şi spune: „Corbule, corbuţule, mai adu un cioc de apă să prind putere….” Dar corbul îl întrerupe şi strigă „Auzi, voi vă bateţi sau aţi mâncat sărat?”.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Dezinformările se usucă precum rahaţii în soare
A fost o vară plină de ştiri bombă care ne-au ţinut cu sufletul la gură şi apoi s-au dezumflat, odată cu răsuflarea noastră de uşurare. Acum, ca orice ştire veche, se usucă în rigola presei la soarele fierbinte al ştirilor de azi… Ce mi-a ieşit asta!
Prima informaţie ce a mai alungat efectele caniculei premature a fost aceea că Guvernul Emil Boc va fi remaniat, greii din PDL fiind primii ce stau cu bagajele la uşa Palatului Victoria. Ne-am frământat şi am făcut liste până i-a strâns Traian Băsescu pe toţi la Snagov şi le-a spus că nu pleacă nimeni până-n septembrie. Subiectul a căzut în rigolă, a venit ploaia şi l-a târât spre canal.
A urmat căderea Galaţiului, apele urmând să şteargă de pe faţa pământului oraşul dunărean. Aici simt şi dorinţa intimă a guvernanţilor de a se mai schimba puţin agenda zilelor ploioase, când tot românul stă în casă şi se gândeşte la TVA şi la salariu. Câtă agitaţie, câte delegaţii oficiale şi apoi au trecut apele şi nu s-a întâmplat nimic. Poate a fost un noroc, dar nimeni nu va investiga ata. Se va duce pe rigolă. Ca şi dezvăluirile anuale despre ce s-a întâmplat la Apele Române sau despre digurile pe care s-au cheltuit bani grei şi nu s-au făcut sau s-au făcut de mântuială. Rigola e mare, le înghite pe toate şi la anul le va prelua din nou ca şi cum ar fi noi.
Cea mai dulce a fost însă informaţia despre războiul dintre Palatele Cotroceni şi Victoria. Câte discuţii, ce dezbateri, ceasurile au stat parcă-n loc să aflăm dacă Băsescu îi ia gâtul lui Boc. Câte surse, câte afirmaţii concrete! Toate demonstrează doar că trăim într-o ţară vie. Mai e puţin şi pleacă spre rigolă şi acest scandal care ne-a făcut să mai uităm de combinaţia nefericită de ploi şi caniculă.
Ştiţi care e concluzia? Dacă unul râde lângă tine, râzi cu el. Dacă unul dansează, dansează şi tu. Dacă unul munceşte în preajma ta…. nu-l deranja!
Posted in Editoriale
4 Comments
Marţi 13, două bancuri despre ghinioane!
Astăzi e marţi 13 şi nu vreau să vă împui capul cu prostii şi aprecieri, cred că sunteţi şi aşa destul de stresaţi pentru că (nu-i aşa?) şi celor care nu cred în superstiţii le merge prost dacă le taie calea o pisică neagră! Aşa că vă spun doar două bancuri despre ghinion.
Cică într-un sat evreiesc din Polonia moare singura vacă. Rămaşi fără lapte pentru copii, ţăranii au strâns toţi banii să cumpere o altă vacă. Puteau lua una din Minsk, care costa 1.000 de ruble, sau de la Moscova, dar costa 2.000 de ruble. Deşi cea moscovită avea acte şi certificate, aleg să o ia pe cea din Belarus. O aduc în sat şi constată că dă lapte mult şi bun şi decid să o împerecheze. Ultimii bani îi dau pe un taur, dar… când taurul venea dinspre stânga, vaca o lua la dreapta şi dacă taurul venea din dreapta, vaca mergea în stânga. Disperaţi, merg la rabin să vadă ce e de făcut. Rabinul ascultă şi zice: „Aţi luat vaca din Minsk!”. „Rabi, de unde ştii asta? Era un secret, eşti formidabil, cum ai aflat?” Rabinul se scarpină în perciuni şi spune: „Nevastă-mea e din Minsk…”.
Sau… Bulă era instrumentist într-o orchestră internaţională. Pare grozav, dar ascultaţi cum poveşteşte el ce i se întâmplă: Am cântat la regina Angliei şi i-a plăcut. A zis: „Umpleţi-le instrumentele cu aur!”, cel cu trombonul a dat lovitura, cel cu tuba a strâns aproape tot, eu cu piculina… am luat un lănţişor. Am fost apoi la Casa Albă, le-a plăcut şi au strigat: „Umpleţi-le instrumentele cu dolari!”. Cel cu trombonul şi-a luat maşină, cel cu tuba casă, eu cu piculina mea… abia mi-am luat un hot-dog. Am cântat apoi la un şeic, s-a enervat şi a strigat: „Umpleţi-le instrumentele cu rahat!”. Trombonul nu a încăput în găleată, tuba nici atât, dar piculina mea… ce să mai spun!
Concluzia mea e că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.
Posted in Editoriale
1 Comment
Alo, casa Bulă? Nu, doar Bulă, casa a luat-o apa…
Era prea bun bancul cu Bulă şi casa lui pentru a nu îl pune în titlu, dar eu voiam să vorbesc azi despre un subiect pe care l-am mai abordat şi săptămâna trecută, „cearta” dintre Traian Băsescu şi Guvernul Emil Boc. Ceartă în care eu nu cred.
Eu rămân la convingerea mea că, şi dacă îi văd pe cei doi caftindu-se în stradă, tot nu voi crede că e „pe bune”. Totul îmi pare o schemă pentru a se mai salva ceva din imaginea preşedintelui. De ce le înghite Boc? Nu ştiu şi nici nu dau doi bani pe această informaţie. Sunt viaţa şi imaginea lui şi poate face ce vrea cu ele…
O să enumăr câteva argumente care mă fac să cred ce am afirmat mai sus. Ca la şcoală, o să le trec unul sub celălalt, cu liniuţă de la capăt:
– La această oră nu are pe cineva mai bun pentru funcţia de prim-ministru. Sună aiurea, dar eu cred că aşa e.
– Să zicem că există în laboratoarele comune PDL un nume pentru a prelua Palatul Victoria, soarta imaginii acestui misterios personaj ar fi pecetluită în doar câteva luni.
– La fel e şi cu misterioasa garnitură de oameni noi ai partidului. Ei nu ar putea accede acum în Guvern, decât dacă s-au pregătit pentru cea mai scurtă carieră de lideri politici din lume.
– Ar mai fi ipoteza că aceşti oameni noi sunt aduşi şi exact atunci apar soluţiile miraculoase, dar eu cred că dacă ele existau, preşedintele nu irosea un an pe huiduieli, un an ce i-a măcinat partidul în care-şi va găsi adăpost când mandatul său la Cotroceni se va încheia.
– Şi mai e un element, un nou Guvern ar putea avea sincope în Parlament, mai ales acum când, anunţând Băsescu, e oficial, pensiile vor fi tăiate prin impozitarea cu 16%. De frica lui 2012, electoral, nu ezoteric, trădările ar putea fi masive, iar oamenii ce le pot controla sunt pe lista de „bolşevici”.
Aşa că bucuria – plină şi de planuri de viitor – a liderilor Opoziţiei seamănă cu un banc cu ursul şi doi iepuraşi. Cică la farmacie, ursul cere 50 de prezervative. În spatele lui, doi iepuraşi râdeau de nu mai puteau. Ursul către vânzătoare: „Vă rog să le împachetaţi în ceva să nu se vadă”. Iepuraşii râd şi mai tare, ursul se întoarce spre ei şi apoi din nou spre farmacistă: „Pe lângă alea 50, mai daţi-mi două, dar pe astea nu le mai împachetaţi!”.
Posted in Editoriale
2 Comments
Dacă nu cade Galaţiul în faţa apelor, cei care ne-au dezinformat au atentat la siguranţă?
Nu mă pricep foarte tare la debitele râurilor şi fluviilor, dar am spus de câteva zile că nu cred că Galaţiul a fost vreo secundă în pericolul de a cădea în faţa apelor. Sau, în fine, lucrurile nu au stat şi nici nu stau aşa de grav cum se înfăţişau în declaraţiile membrilor Cabinetului Boc. Dar îmi pun o întrebare, ca simplu spectator al războiului declaraţiilor publice din ultimele luni, dacă informaţiile despre digul de la Săuceşti au fost false şi au vulnerabilizat autorităţile, frăgezind securitatea naţională, ce se întâmplă cu datele privind căderea Galaţiului?
Dacă apa va spăla doar o faleză ce de mult avea nevoie şi de o pală de mătură şi de un camion de asfalt sau va uda doar beciurile unor cămine de nefamilişti, cine va plăti pentru clipele de teroare trăite de oamenii din acest oraş? Cine a ordonat această campanie, profitând de creşterea cotelor Dunării? Cine a profitat de ea? A ajutat măcar puţin la uitarea crimei tăierilor de salarii, de venituri şi a creşterii TVA? Sau o altă minciună propagată pe surse şi susţinută abil de câteva declaraţii, aceea a războiului dintre Traian Băsescu şi Emil Boc. Când, de fapt, PDL e măcinat de un singur război pe care-l cunoaşte toată lumea. Toate astea nu sunt şi ele, măcar un pic, campanii menite să vulnerabilizeze autorităţile?
Dă-i încolo, am un banc despre forţa psihică a minciunii. Cică soţia vine acasă şi îi spune soţului: „Ştii migrenele care mă chinuiau? Sunt istorie. Am fost la un hipnotizator şi am găsit remediul. Stau în faţa oglinzii şi îmi repet că nu mă doare capul şi îmi trece imediat. Ar trebui să te duci şi tu, poate scapi de inhibarea sexuală”. El o ascultă şi merge la hipnotizator. Încă de a doua seară o uimeşte. Ea vrea din nou, el fuge în baie şi, când revine, o mai uimeşte o dată. A treia oară, ea se duce după el în baie şi îl aude: „Ea nu e soţia mea! Ea nu e soţia mea!”.
Nu m-aş mira dacă unii lideri PDL stau şi ei în faţa oglinzii şi repetă „Nu e partidul meu! Nu e partidul meu!”.
Posted in Editoriale
3 Comments
Un banc cu un buldog, ca să mai râdă şi Cotroceniul la editorialele mele
Întâmplarea face să cred, bazat pe informaţii, că aşa-zisul conflict între palatele Cotroceni şi Victoria nu îl vizează pe Emil Boc, ci pe cel mai activ din fostul „Traianvirat”, devenit apoi BVB, Vasile Blaga. Nu mai spun acum nici un dedesubt al acestui conflict, doar că am un sfat pentru buldog, mai ales după ce am auzit cea mai fină şi totuşi autoritară voce din PDL spunând ce concordie e în partid: Ce face un bărbat dacă primeşte avansuri de la o femeie? Fuge mâncând pământul, pentru că după orice avans urmează o lichidare!
Şi acum bancul cu buldogul promis în titlu. Unul stătea pe marginea drumului. Vede o procesiune ciudată: în faţă, un coşciug sărăcăcios, pus pe o camionetă, după asta venea, pe o roabă, un coşciug din placaj, imediat în spate era un tip care ţinea într-o lesă de aur un buldog. Animalul avea la gât şi un colier cu diamante. După ei, veneau, în şir indian, vreo 300 de indivizi, îmbrăcaţi diferit. Tipul se apropie de cel cu câinele şi îl abordează: „Ştiu că e un moment prost, dar ce s-a întâmplat?”. „Domnule, ce să-ţi spun, în primul coşciug e nevastă-mea. A omorât-o câinele ăsta. În al doilea e soacră-mea. A sărit, săraca, să-ţi salveze fata şi a omorât-o câinele ăsta…” Tipul sare ca ars: „Domnule, nu-mi mai povesti, te rog să îmi împrumuţi şi mie buldogul ăsta pentru o zi…”. „Sigur, dar treci la coadă după tipii ăştia din spatele meu!”
Posted in Editoriale
2 Comments
Ştire: La 1 septembrie, SRI ar putea pierde încă 1.800 de oameni. În plin sezon de proteste!
Sursele mele spun că, la 1 septembrie, va fi un nou val de pensionări de la Serviciul Român de Informaţii, după ce, la 1 iunie, s-au pensionat între 500 şi 750 de cadre ale serviciului. Sursele mele aproximează noul val de plecări la 1.800 de oameni. Da, nu vă miraţi, cifra este cât se poate de reală. În toamnă, SRI îşi mai pierde 10 la sută din efective. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care celor rămaşi li se vor reduce veniturile cu 25%. Valul din septembrie s-ar putea să nu fie ultimul pentru că anul acesta SRI ar trebui să renunţe la un sfert din angajaţii pe care-i avea în ianuarie, aproximativ 11.800.
Momentul va fi foarte prost. Opinia mea este că în toamnă le va ajunge oamenilor cuţitul la os, atunci ar putea izbucni proteste cu mare potenţial de a degenera în violenţe. Astfel de lucruri nu se ţin în frâu cu jandarmi cu bastoane (trecând peste faptul că şi ei îşi vor pierde 25% din avânt), ci se preîntâmpină prin muncă informativă. Cred că aici va avea un cuvânt de spus şi categoria de profesionişti ce se va pensiona. E vorba despre oameni de peste 45 de ani, care au vechime de cel putin 10-15 ani în domeniu. Şi poate până atunci îşi vor primi şi cei pensionaţi în „eşaloanele” anterioare salariile compensatorii. Bănuiesc faptul că nu era un secret că nu s-au plătit încă!
Şi un banc despre secrete: cică Eva se plimba tristă prin Paradis. O vede Dumnezeu: „Ce e cu tine?” „Doamne, sunt aici prea singură, mi-ar trebui şi mie o fiinţă să mai schimb o vorbă”. Dumnezeu: „Ai dreptate, o să-ţi fac un bărbat…” „Ce e ăla?” „E ceva foarte orgolios, va prefera mereu mingea sau sabia unei seri cu tine, se va gândi doar la păcate, în fine, asta vreau să fac…” Eva spune: „Nu contează, să am şi eu un suflet aici cu mine”. „Bine, dar fii atentă, ţi-am zis că e orgolios, să nu afle vreodată că nu a fost făcut primul. Va fi secretul nostru!”
Posted in Editoriale
2 Comments
Băse şi Boc salvează Galaţiul… Cum ţine un canibal cură de slăbire? Mănâncă pitici!
Punem pariu că Galaţiul va fi salvat? Pariem că după toată tensiunea asta în care trăim, în care suntem incapabili să ne înţelegem conducătorii că le mai cedează şi lor nervii în faţa furiei naturii, dar nu îşi pierd şi sângele rece care-i recomandă pentru a ne trece peste greutăţi, totul va trece şi cerul senin al verii va pune stăpânire pe România? Şi dacă Galaţiul scapă de la a fi şters de pe faţa pământului, spuneţi sincer, mai vă pasă de femeia apostrofată de preşedinte? Dacă salvează oraşul-mamă al siderurgiei româneşti sunteţi mai îngăduitori cu ei? Vedeţi cu o aură mai patriotică tăierile de salarii, mărirea TVA? Nu spun că au dat ei drumul la robineţii naturii doar pentru a-şi îmbunătăţi imaginea terfelită de realitatea economică, dar sunt convins că, dacă situaţia ar fi fost atât de dramatică pe cât se spune, din toată panoplia de VIP-uri care s-au perindat pe la inundaţii ar fi rămas doar Emil Boc. Omul care dacă nu s-ar fi născut, ar fi trebuit făcut în laborator de actuala putere!
Nici nu ştiţi ce înseamnă un om important pentru o comunitate, uite, în loc de PDL să ne imaginăm un trib de canibali, iar în locul preşedintelui jucător să ne imaginăm un alb care reuşeşte să conducă tribul. Şi, cică, găsesc ei o femeie albă-n junglă şi o aduc fericiţi la şef să o gătească. Dar albul îi opreşte şi le spune că vrea să o facă nevasta lui. Îşi pun canibalii pofta-n cui, dar zeii îi răsplătesc, femeia se îmbolnăveşte şi moare. Ăştia gata, pregăteau oalele, dar şeful le spune că a iubit-o şi că vrea să o îngroape. Noaptea, îi vede că săpau în cimitir. Nervos, şeful o îngroapă şi mai adânc, dar, în noaptea următoare, canibalii săpau din nou. Atunci, o scoate şi o incinereză, cenuşa o pune într-o cutiuţă şi o îngroapă. Dar noaptea, canibalii săpau din nou. „Ce mai vreţi acum?” Ei răspund în cor: „Şefu, nici măcar un nes nu putem să ne facem?”
Opinia mea este că, la sfârşitul mandatului, canibalii vor bea totuşi un nes…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Eu nu cred în cearta dintre Traian Băsescu şi Emil Boc
În esenţă, eu cam atât am avut să vă spun, ce e în titlu. Am văzut declaraţiile mai multor oameni influenţi din PDL sau din preajma Cotroceniului care susţin chiar că s-a întrerupt dialogul între cele două palate conduse de Traian Băsescu şi de Emil Boc, dar eu nu cred. Nu aş crede nici dacă i-aş vedea pe cei doi bătându-se cu pungi cu rahat pe digul de la Săuceşti. Nu cred în această ceartă nu pentru că îl văd pe Boc prea smerit sau pe Băsescu destul de înţelegător pentru a cruţa imaginea partidului, ci doar pentru că nu îi văd rostul, ce ar câştiga vreuna din tabere dintr-o asemenea bătălie? Şi apoi ce dialog s-a întrerupt, la mesajele prezidenţiale nu se mai aude ecoul „Da, şefu!” sau despre ce e vorba?
E un banc perfect pentru situaţia asta, dacă îl folosim cu o parafrază. Întrebare: „Ce îmbătrâneşte prima oară la un bărbat?” Răspuns: „Nevasta!”. Parafrazând, putem spune că la un preşedinte primul care îmbătrâneşte este premierul. Şi mai e o butadă: „Care e diferenţa dintre amantă şi nevastă?” Răspuns: „30 de kilograme!”, asta înseamnă că, fără scandal, când, din punct de vedere politic, va apărea „amanta” perfectă problema Boc se va rezolva de la sine. Şi poate că declaraţiile din ultima vreme asta anunţă, că „amanta” e la coafor.
Posted in Editoriale
6 Comments
Doi soţi pedelişti. Ea: „Ce-ţi place mai mult, trupul meu perfect sau faţa angelică?” El: „Simţul umorului!”
Nu ştiu ce-mi place mai mult la actuala putere, Guvernul perfect coordonat ca o maşinărie nemţească sau grupul parlamentar „de coaliţie”, unit sub stindardul acordării primului-ajutor celui pe care l-ai lovit cu maşina. Cred că e singura coaliţie de guvernământ din lume care lasă cabinetul să stea nouă ore în şedinţă şi a doua zi propune un set de măsuri ce ar trebui luate de guvernul ce tocmai îşi hotărâse drumul pentru următorul an. Trăim în schizofrenie şi ar fi distractiv dacă totul s-ar petrece într-un film, dar când pentru nebunia lor scoţi bani din buzunar, viaţa devine urâtă.
Am înţeles de la colegii mei de la secţia de politică faptul că măsurile discutate de parlamentari vor fi propuse Guvernului, după ce totul e deja parafat cu FMI. Adică niciodată. Măsurile discutate de parlamentari, de fapt ca şi cele hotărâte de guvernanţi, sunt doar iluzii, proiecte. Discuţii… altcineva hotăreşte.
Legat de acest „altcineva” a apărut un banc nou, genial, absolut românesc, dacă înţelegeţi ce spun. Cică ajunge Traian Băsescu la poarta Raiului. Se duce direct la Sfântul Petru şi îi spune la ureche: „Auzi, du-te repede la şeful tău şi spune-i că vrea Băsescu să discute ceva cu el despre reorganizarea lucrurilor pe aici!”. Petru îi spune că nu se poate, că ce ar fi dacă fiecare ar intra la Dumnezeu cum ajunge pe Lumea Cealaltă. În fine, după multe discuţii, îl bagă la şef. În cabinet, Băsescu începe să explice, să deseneze scheme pe norişori, să calculeze. Dumnezeu se uita la el, dădea din cap, şi, la un moment dat, spune: „Auzi, am cam înţeles cum vezi tu lucrurile, dar am o întrebare: de ce în toate schemele tale eu sunt vicele?”.
Când văd cum fiecare grup din coaliţie face câte un pachet de măsuri de austeritate şi pe masa FMI ajunge doar ce trebuie, mă întreb ce or spune oamenii ăştia acasă când îi întreabă soacrele cu ce se ocupă. Dar nu-mi bat capul cu răspunsuri, mă gândesc la ei cât se gândesc şi ei la mine! Acum râd maliţios!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Împăratul avea o grădină şi în fund un măr… perlă de Bac şi câteva consideraţii despre forţa presei…
E şocantă o perlă culeasă de colegii mei din ce au scris elevii la examenul de anul acesta la bacalaureat. E vorba de paralela făcută de un copil între Harap-Alb şi Prigoană jr. Asemănarea ar veni din aceea că amândoi atrag cele mai frumoase femei din povestea unde se mişcă fiecare dintre ei. Sigur, nu se poate generaliza la o întreagă generaţie, nu se poate spune „Doamne, pitziponcii aştia au înlocuit complet personajele din cultura generală!”. Nu se poate nici spune că nu mai e şcoala de altădată, şi, fie vorba între noi, bine că nu mai trec puştii de acum prin ce am trecut noi la vârsta lor. Un lucru însă mă îngrijorează. Nu cât să nu dorm, dar destul cât să-i acord un editorial.
E clar că nu e concepţia unei generaţii întregi că Silviu Prigoană jr e mai tare decât Harap-Alb, dar e clar că tipul a devenit un personaj. Copilul care i-a utilizat numele în răspunsul la bacalaureat l-a folosit ca pe un cod, ca pe un substantiv comun, pe care-l cunosc toţi, adică şi comisia de corectare. Putea folosi orice alt nume din panoplia actualităţii, de la fete de decor de prin emisiuni la academicieni, comisia trebuia, conform teoriei copilului, să ştie cine sunt. Când au devenit toţi ăştia nume comune? Când au devenit atât de cunoscuţi încât simpla utilizare a numelor înlocuieşte propoziţii întregi, chiar fraze? Şi de ce?
Cred că din perla de la bacalaureat trag concluzia că presa mai are ceva forţă, dar nu cea pe care poate că ne-am dori-o noi, gazetarii. Nu putem schimba guverne, nici măcar o amărâtă de lege, poate vreun director de agenţie, dar putem crea personaje şi putem lipi de ele trăsături, pe care le au sau nu, iar acestea intră în conştiinţa publică până la a deveni substantive comune.
Am un banc genial cu Făt-Frumos, nu cu Prigoană. Cică se lupta el cu balaurul. Îl bagă în pământ până la glezne şi vede trecând un corb. „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind puteri şi îţi voi da o halcă de balaur să mănânci!” Îi aduce corbul apa, dar balaurul îl surprinde pe Făt-Frumos, îl aruncă în sus şi-l bagă-n pământ până la genunchi şi zice: „Corbule, corbuţule, adu-mi un cioc de apă să prind putere şi ţi-oi da o halcă de voinic să mănânci!”. Aduce corbul iar apă, dar Făt-Frumos se forţează, îl prinde pe balaur şi-l bagă în pământ până la gât şi spune: „Corbule, corbuţule, mai adu un cioc de apă să prind putere….” Dar corbul îl întrerupe şi strigă „Auzi, voi vă bateţi sau aţi mâncat sărat?”.
Posted in Editoriale
Leave a comment