Trei personaje misterioase din discursul prezidenţial

Publicat in 17 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Într-o lume perfectă, acest editorial nu ar fi fost scris niciodată, dar la noi merge şi, mai mult, s-ar putea să vi se pară credibil. Informaţiile pe care vreau să le dezvălui sunt relativ puţine, dar trebuie să vorbesc mai mult, că aşa e formatul rubricii. În ultimul său discurs, preşedintele a avertizat politicienii din opoziţie să nu se implice în susţinerea mitingurilor de protest şi să nu incite la violenţă. Fraza a trădat că preşedintele ştie despre ce oameni e vorba şi în ce ar consta incitările. Primul care a reacţionat a fost Victor Ponta. A şi spus că aşteaptă să vadă ce i se întâmplă dacă susţine mitingurile. Ieri a apărut în peisajul luărilor de poziţie pe acest subiect şi Liviu Dragnea. Activ tot pe acelaşi subiect este şi „blogerul” Adrian Năstase. Şi ajungem la mica informaţie pe care voiam să o împărtăşesc azi cu voi.

Un „păsărel”  portocaliu, având şi vreo două trese la un picior, mi-a spus, dar sunt convins că mă minţea, pentru că e democraţie şi oamenii nu pot fi monitorizaţi chiar aşa, că politicienii la care se referea preşedintele ar putea fi, în ordinea numerelor de pe tricourile PSD, Victor Ponta, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea. Lor li se adaugă Dan Voiculescu, omul care face trecerea spre o altă categorie bine conturată în discurs, mogulii.

Informaţia sunt sigur că nu a ajuns numai la mine, de aici şi reacţia destul de categorică a unor lideri sindicali, menită a ţine PSD departe de mitingul din 19, riscul de a compromite demersul fiind destul de mare. Concret, protestul de acum câteva zile al pensionarilor a fost legat de PSD fără a exista multe probe, dar pe 19 sunt convins că vor fi monitorizate destule filiale ale acestui partid pentru a se vedea dacă aduc sindicalişti să strige în stradă.

PS Astăzi ne înmormântăm un coleg ce a stat alături de noi destui ani ca să fim siguri că a fost un profesionist al publicităţii. E vorba de Mircea Ciama şi, cum a fost un om de viaţă, îmi permit să spun că de acum, dacă îngerii vor rămâne vreodată fără ambrozie în ziua de salariu, Mircea va găsi vreun client dispus ca, în regim de urgenţă, să îşi lipească afişul pe al nouălea cer! Dumnezeu să îl odihnească!

Posted in Editoriale | Leave a comment

Sondajele de opinie, cine are acum nevoie de ele?

Publicat in 16 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Am aflat câteva cifre dintr-un sondaj comandat de câţiva dintre liderii unuia dintre partidele mari din România. Scorul, dacă mâine ar fi alegeri parlamentare – dar, ştiţi bine, domnilor Ponta şi Antonescu, nu sunt -, este de 33% pentru PSD, 31% PDL, 24% ar obţine PNL, iar proaspăt lansata UNPR ar avea în jur de 3%. După mine, astfel de cifre au dat aripi celor doi şefi ai opoziţiei să vorbească de alegeri anticipate chiar cu o zi înainte de „criza memorandumului cu FMI”. Mai ales că răspunsurile la acest sondaj s-au strâns până în ziua anunţării reducerilor salariale pentru bugetari şi a pensiilor, dar există şi alte măsurători mai vechi.

Tot asemenea sondaje de opinie au stat şi la baza  frazei devenite celebră din discursul lui Traian Băsescu la şedinţa în care le-a explicat partidelor ce măsuri anti-criză urmează  a fi luate. Preşedintele le spune că acum vor deveni foarte nepopulari (lucru pe care îl ştiau şi ei, şi de asta ezitau să anunţe reduceri şi tăieri de peste tot), dar, dacă vor salva România din criză, vor avea de câştigat. Cred că această frază ascundea şi promisiunea că se va opune cât va putea declanşării alegerilor anticipate, şi poate de aici şi nevoia bruscă a preşedintelui de stabilitate şi de a nu schimba nici măcar un ministru.

Întrerup firul ideilor pentru un banc, aparent fără legătură, dar genial. Cică vine canibalul seara acasă, îşi dă jos frunzele de pe fund, se aşază şi zice: „Care o fi rostul nostru pe Pământ? Ne zbatem ca nişte peştişori într-un acvariu şi apoi plecăm fără a putea schimba nimic esenţial în lume…” Dar nevastă-sa ţipă: „Să nu te mai prind că mănânci filosofi la cină, că uite ce indigestie ai!”

Frica de cifrele din sondaje a fost prea mulţi ani motorul acţiunilor politicienilor din România ca acum, când evident situaţia e mai degrabă căcănie decât roz, să se schimbe ceva. Ce dacă şi tu vei fi obligat să iei măsuri nepopulare, important este să speculezi momentul şi să militezi pentru anticipate. Şi ce dacă te afunzi în rahatul datoriilor de tot felul când important acum este să te revanşezi faţă de firmele care te-au ajutat în campanie. Poate gândesc aşa pentru că am consumat şi eu la cină un lucrător de la un institut de sondaje…

Posted in Editoriale | 1 Comment

Ce mă făceam fără prietenii mei?

Publicat in 13 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Azi, 13 mai, mi-a fost frică. Groază. Simţeam sudoarea rece scurgându-se pe şira spinării şi cum aerul nu reuşeşte să-mi îndestuleze plămânii. Am crezut, pentru câteva clipe, că-mi pierd cei mai de nădejde prieteni, cei mai statornici. Am fost la un pas să mi se ridice armele. Pentru un bărbat asta e jignirea supremă. E ca şi cum, de Revelion sau de Paşte, apari gol puşcă la reuniunea cu cele mai înţepate mătuşi din lume.

De când mă ştiu am avut arme de foc în preajma mea. Am crescut cu ele, le-am învăţat secretele, am prins de la cei mai mari ca mine că o armă trebuie să o respecţi ca pe o iubită. Nu îi înţeleg pe cei care o ţin aruncată în geantă sau într-un dulap, înecată în ulei. Trebuie să respire, să îi alegi tocul în care se simte bine, din care să se iţească din patul ei doar cât ai nevoie să o prinzi în mână şi să o scoţi (nu pentru a trage, e prea prozaic să spui aşa) pentru ca ea să-ţi ofere, în felul ei, violent, zgomotos şi totuşi romantic, ce ştie mai bine să facă. Am mai învăţat că o armă nu se poartă ca o podoabă, sau, mai rău, pentru că altfel îţi e frică să mergi pe stradă. Armă porţi doar dacă în creierul tău s-a produs declicul. În stradă înveţi că o armă o porţi doar dacă nervii te ajută ca atunci când o scoţi să o şi foloseşti, altfel e ca şi cum ai împodobi o căţea maidaneză cu boaşele unui taur. Şi mai trebuie să ai nervii destul de tari ca să nu o scoţi decât când ai cu adevărat nevoie.

Teamă îmi era că pierd Coltul Detective Cobra, prima armă ce a fost cu adevărat a mea. Un revolver cu istorie. Povestea scurtării ţevii se îmbină cu momentul restructurării poliţiei americane pentru a lupta cu mafia ce punea stăpânire pe oraş după oraş. Nu numai că nu au câştigat poliţiştii bătălia, dar arma a devenit şi preferata gangsterilor, fiind uşor de purtat şi de folosit. Din el a derivat Coltul Chief Special, mai zvelt, mai mic şi cu doar cinci cartuşe. Smith&Wesson l-a copiat repede şi a înregistrat un succes mondial. E celebrul revolver de gleznă, arma de rezervă. Cheia succesului?  Filmele cu Humphrey Bogart. Am şi o jucărie din asta, mică şi înţepătoare. Are stil, ca un pitic destul de tupeist să rupă în bucăţi un luptător de categorie grea. Lângă mine e şi Walterul PPK, arma folosită cel mai mult la sinucideri, fiind, la sfârşitul războiului,  pistolul ofiţerilor nazişti. E o bijuterie, are o linie pe care au copiat-o mulţi, chiar şi mioriticul Carpaţi e o copie a sa, ce îmbină eleganţa şi forţa. Waltherul PP99! Îl uitam! Tocmai pe el, conceput din oţel şi ceramică să semene cu o mână de prieten a cărui strânsoare o simţi odata-n viaţă şi ştii că o poţi regăsi de câte ori ai nevoie de ea. În panoplie am şi un Smith&Wesson Magnum 45, finalul drumului evoluţiei aproape darwinistă a şerifului din Vestul Sălbatic, de la pistolarul singuratic aşteptând în praful străzii venirea răufăcătorilor la sofisticatul swat. Îl ţii în mână şi linia te îmbină să ţinteşti… cred că asta nu trebuia să o spun. În fine, mai e micul şi totuşi complexul Berretta FBI. L-am cumpărat unei femei, nu i-a mai trebuit şi mi l-a dat înapoi. E pistolul „de jartieră”. E atât de tipic încât, dacă îl ţii mai departe de mână, până ajungi la el ai impresia că mângâi un picior fin, lung, de femeie frumoasă. Nu ştiu de ce, dar nu-mi pot imagina un Berretta FBI prins la o jartieră sugrumând aproape de pulpă un caltaboş!

În fine, m-am plictisit eu scriind, dar voi citind, în panoplie mai am vreo 20 de Bic-uri, dar asta e o altă poveste.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Care e diferenţa dintre întuneric şi tare? Întuneric e toată noaptea…

Publicat in 10 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Motto: Eşti frumoasă ca o stele / Mi-ai rupt inima în doi/ Toate sufletele mele/ Bate pentru tu şi noi (folclor de pe net)

A reuşit cineva să înţeleagă şarada cu remanierea Guvernului Boc 3? Poate cineva să explice fără să se bâlbâie ce au vrut Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, Elena Udrea şi încă vreo doi potentaţi ai vremii când dădeau ca posibilă o schimbare a unor membri ai executivului. Speculaţiile, alimentate şi de putere, dar şi de opoziţie, au mers până acolo încât s-a vorbit şi de o posibilă schimbare a premierului Highlander. Întrerup pentru o maximă a gânditorului James Bovard:

Democraţia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care să voteze ce să mănânce la cină.

Toate discuţiile au încetat brusc după ce preşedintele a anunţat de la Cotroceni că nu se va face nici o remaniere, ţara având nevoie de stabilitate. În câteva secunde, discuţiile pornite după celebra frază cu bolşevizarea PDL au dispărut ca prin farmec. E drept că tot atunci au încetat şi discuţiile despre creşterea taxelor. A venit însă bomba cu reducerea unitară a salariilor lucrătorilor la stat. Acum urmează ca liderii sindicali să încerce să impună concedieri masive, cele faţă de  care protestau acum câteva săptămâni. Filmul e aşa, taxele ne omorau pe toţi, aşa că, precum în aforismul lui Bovard, am ales să moară toţi bugetarii, iar aceştia, prin reprezentanţii lor, cer acum să moară doar unii dintre ei. Acum, o frază din Winston Churchill:

Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin mărirea taxelor este ca un om care, stând într-o găleată, încearcă să iasă trăgând de mâner.

Revenind la remaniere, stau şi mă întreb dacă subiectul nu a fost aruncat pe piaţă pentru minştri şi nu pentru noi, publicul larg. Până la acel moment toţi vorbeau de investiţii, negocieri cu sindicate sau chiar protestau public pentru unele reduceri de cheltuieli. După… tăcere mormântală. Cu feţe serioase, ca la un parastas, toţi au îmbrăţişat soluţia majorităţii formate din Traian Băsescu. De efect! Între întuneric şi tare, miniştrii au ales tare.

Vreau să închei cu o maximă a finanţistului Douglas Casey, doar pentru a nu exista dubii în privinţa ajutoarelor străine:

Ajutorul extern trebuie înţeles ca un transfer de bani de la oamenii săraci din ţările bogate către oamenii bogaţi din ţările sărace.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Două informaţii simple din lumea ezoterismului

Publicat in 7 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Am două lucruri pe care vreau să le spun, doar pentru a rămâne consemnate undeva, pentru că sunt sigur că ele vor avea rezonanţă doar la cei direct interesaţi.

1. Gregorian Bivolaru este aşteptat în ţară, lucru perfect normal după recenta sa achitare. La scurt timp va începe un război pe viaţă şi pe moarte între MISA şi masonerie. Nu e vorba de ce se întâmplă acum, dezvăluiri făcute de ambele părţi, ci de un război după regulile ezoterismului. Bătăliile, eventualele victime şi „mişcările de trupe” nu vor fi pentru publicul larg. Energii din spirale, energii din temple, mişcări spirituale „asociate”, astfel de lucruri vor fi ingredientele celui mai important eveniment ezoteric din ultimii ani. Pentru cei care ştiu că de multe ori realitatea bate filmul, războiul ce va urma va fi interesant.

2. Scandalul din iarnă din jurul Flăcării Violet a fost o repetiţie. La vedere se tăvăleau în noroi polticieni, consilieri de imagine sau gazetari, dar în subteran s-au întâmplat lucruri, din România până în îndepărtata Indie. Poate că o dată ar merita povestită „istorioara” asta. Un singur detaliu, două grupuri de iniţiaţi au profitat de primele declaraţii tembele ale unor politicieni şi au dus scandalul unde au vrut. Împotriva unui al treilea grup. Avea vreunul legătură cu Băsescu sau Geoană? Eu zic că nu, ci doar cu orgoliile nemăsurate ce apar când vezi lumea cu alţi ochi decât majoritatea.

Hai că mă întind la vorbă şi e un weekend de vară!

Posted in Editoriale | 1 Comment

Nu orice licurici care ia Viagra devine neon

Publicat in 6 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Mă încăpăţânez să nu văd diferenţa pentru noi dacă la Muncă va fi Marian Sârbu sau Mihai Şeitan. Sau dacă la Justiţie e Cătălin Predoiu sau Cristian Diaconescu. Nici chiar înlocuirea, mai la toamnă sau acum, a lui Emil Boc cu Mihai Tănăsescu sau Călin Georgescu. Trăim o perioadă în care omul nu poate sfinţi locul, pentru simplul fapt că mai toate locurile sunt deja „sfinţite”. Dacă dezastrul de imagine după împrumutul de la FMI va fi împărţit doar între PD-L şi UDMR sau va lua vreo două flegme sindicale şi UNPR, nu cred că are mare relevanţă în ochii publicului plictisit după doi ani de voturi şi campanii. Până la urmă, pe om îl interesează ce se întâmplă cu pensia sau salariul lui. Şi, din păcate pentru toată clasa politică, oamenii nu mai cred că există tipi cu decizie în cabinete. Doar un Tip cu decizie. Transformările de orice fel din politica românească nu înseamnă mare lucru şi, oricât de clare ar părea consecinţele unei decizii sau ale alteia, efectele sunt nebănuite. Ca şi în gluma cu doi soţi care hotărâseră că primul dintre ei care va muri să se întoarcă pe pământ şi să-i descrie celuilalt cum e pe lumea cealaltă. Toată viaţa au trăit cu spaima că nu există o lume dincolo de cea pe care o ştim. În sfârşit, a murit el. Trece şi ultima pomană şi văduva începe să-şi piardă speranţa, când, într-o noapte, aude o voce: „Nelo!” „Tu eşti, Nelule? Spune-mi cum e dincolo?” Vocea începe: „Ce să-ţi spun, dimineaţa mă scol, fac repede o partidă se sex şi apoi mănânc ceva. Ai fi mândră de mine, mănânc numai verdeţuri. Apoi, ţuşt, pe terenul de golf. Spre prânz, încă o rundă de sex, apoi ronţăi ceva şi, ţuşt, la golf. Până spre seară, când iar sex, la greu, şi, după o masă uşoară, dorm pentru că vine o altă zi.” „Doamne, Nelule, tu eşti în Rai…” „ Nu, Nelo, sunt iepure de câmp la Mangalia!”

Posted in Editoriale | 3 Comments

Despre remaniere şi anticipate sau… Care e definiţia fidelităţii? Ratarea unei ocazii

Publicat in 5 mai 2010 de Alecu Racoviceanu

Poate că sunt eu nebun şi în România se întâmplă zilele astea lucruri serioase. Ce va decide FMI în ceea ce ne priveşte nu cred că vom putea evita. Poate cu un strop de adrenalină, vom atenua unele cereri. Cert e că la sfârşitul acestei furtuni se vor căuta doi-trei ţapi ispăşitori şi se vor fabrica şi vreo doi eroi. De aici şi discuţiile tot mai dese despre remanierea guvernamentală. Cel puţin doi miniştri vor fi schimbaţi, rămâne întrebarea dacă vor fi remaniaţi şi toţi UDMR-iştii, pentru că voturile independenţilor necesare validării unui cabinet „împrimăvărat” sunt greu de obţinut fără a le da ceva mai concret decât o mângâiere pe creştet după consultări la Cotroceni? E ca în bancul cu apelul din noapte la 112: Veniţi repede, în bar se bat lesbienele cu homosexualii! La care ofiţerul de serviciu spune: Sper să câştige ai noştri!

Şi legat de împrumuturi am un banc de colecţie, şi cred că e mai bine să nu fim încrâncenaţi în probleme care ţin de un Dumnezeu ales şi nu îi putem schimba deciziile. Cică zice Ion: Gheo, am auzit că te numeşte director general. El răspunde: Da, aşa sper. Ion: Auzi, şi nu mă împrumuţi cu un milion? Gheo: Ba da, dar ce s-a întâmplat, nu mai ai bani? Ion spune: Ba am, dar aş vrea să nu mă uiţi când ajungi mare. Cred că asta seamănă mult cu relaţia FMI cu Traian Băsescu şi Emil Boc, după ce aceştia au ajuns mari.

PS Îmi place gluma cu alegerile anticipate, lansată de Crin Antonescu. Cică o femeie goală se uită în oglindă şi spune „ Doamne, văd un trup urât, gras şi îmbătrânit. Am nevoie de o vorbă bună, altfel mă sinucid”. Se aude o voce de sus: „ Ai încă vederea foarte bună!”

Posted in Editoriale | 2 Comments

Întrebare: Ce se întâmplă dacă încălcăm una din cele zece porunci? Răspuns: Rămân nouă

Publicat in 30 aprilie 2010 de Alecu Racoviceanu

Deşi am multe cunoştinţe în cel mai tânăr partid din România, UNPR, nu pot să nu mă gândesc la faptul că e format din fugari din principalele formaţiuni de opoziţie. Îţi lasă un gust amar, parcă te simţi obligat să îţi evaluezi şi tu prietenii sau asociaţii după ce vezi cum tipi, în cea mai mare parte fără şansă de a ajunge vreodată în Parlament, dacă nu se ascundeau sub sigla unui PSD sau PNL, au trădat grupul ce i-a ajutat să parvină. Mai sunt şi cei cu notorietate ajunşi în acest partid din motive meschine, o funcţie, o ceartă cu un alt lider, o promisiune făcută de un adversar devenit peste noapte prieten.

După prima senzaţie, dacă simţi că politica merită un al doilea gând, te gândeşti şi de unde au plecat aceşti oameni sau spre ce se îndreaptă. Dacă analizezi istoria PDL, PSD sau PNL vezi că e făcută tot din trădări, ruperi, reunificări sau cu personaje ce au schimbat multe partide înainte de a ţipa acum că se fură oameni. O ştire a noastră despre parlamentarii social-democraţi supăraţi că au fost minţiţi cu câte 70.000 de euro când au votat bugetul defunctului guvern PDL cu PSD vorbeşte despre politică mai mult decât o sută de editoriale. Ca şi următorul banc, pe care-l văd ca pe o soluţie pentru cei ce mai speră că se va reforma clasa politică. Bulă vine de la şcoală şi o vede pe maică-sa cum se masturba în oglindă şi repeta mereu „Vreau bărbat… vreau bărbat”. A doua zi, când vine iar de la şcoală, o găseşte cu un bărbat în pat. Bulă fuge în baie, se dezbracă şi începe să se frece cu faţa la oglindă repetând „Vreau bicicletă… vreau bicicletă”.

Cam aşa stigă şi cei care cred că, fie ales uninominal sau într-un Parlament unicameral, vor vedea prea curând un parlamentar, vorba „Împuşcatului”, „de tip nou”.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Despre grupul parlamentar al PSD şi Hrebe

Publicat in 28 aprilie 2010 de Alecu Racoviceanu

Am citit ştirea despre răzmeliţa din grupul parlamentar al PSD şi mi-am amintit de un banc, destinat parcă situaţiei. Cică un grup de turişti bulgari vizita România cu un microbuz. La un moment dat aud dintr-o peşteră un urlet de fiară. Îl întreabă pe ghid ce se întâmplă. Domnilor, la noi, când intră femeile în călduri, le închidem într-o peşteră ca să nu pângărească vetrele satelor”. A doua zi scria în ziare  „ 12 bulgari au murit ieri, loviţi de un tren într-un tunel. Din motive necunoscute, toţi erau dezbrăcaţi. Ghidul a scăpat.” Tot aşa a scăpat până acum Hrebenciuc.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Sfârşit de scrisoare din Scoţia: Am vrut să-ţi trimit nişte bani, dar plicul era deja închis

Publicat in 25 aprilie 2010 de Alecu Racoviceanu

De ceva timp, se zvoneşte că Adriean Videanu ar fi primul mare pedelist ce urmează a fi buşit, în cadrul operaţiunii de „de-bolşevizare”. Personal nu cred, deşi tot oraşul vuieşte de faptul că DNA cere permanent hârtii din perioada în care actualul ministru era la Primăria Capitalei, iar dacă realitatea mă va contrazice, nu mă voi bucura. Cel care a alimentat aceste zvonuri a fost tocmai Videanu care, săptămâna trecută, a avut două ieşiri simultane, la o televiziune şi la chatul unui ziar. În acele interviuri a fost foarte autocritic. Ca pe vremuri, la şedinţele de partid. La un moment dat, chiar a dat de înţeles că soarta sa este în mâinile lui Traian Băsescu. Şi e foarte adevărat, sunt convins că dacă vreo anchetă ce îl vizează pe fostul primar ar impune vreo măsură împotriva sa, suspendarea din funcţie ar veni la fel de natural ca pe vremea miniştrilor liberali.Stau şi mă gândesc ce ar fi declanşat o eventuală prigoană a lui Videanu. Dezvăluirile? Nu sunt mai multe decât cele care-l vizează pe Radu Berceanu, de exemplu. Neîmpliniri la serviciu? În partid? Nu cred că e mai inactiv sau neproductiv decât alţi lideri ce se refac după victoria de anul trecut. Dar observ, în schimb, altceva. Băiatul ce, pe surse, ar urma să devină soţul Elenei Băsescu, Bogdan „Syda” Ionescu, a dispărut din peisajul familiei prezidenţiale după efemera sa angajare la ministerul lui Videanu. A izbucnit scandalul şi nu
l-am văzut de Paşte lângă viitorii socri, nu a fost nici la festivitatea restrânsă de ziua logodnicei sale. A greşit oare Videanu fatal când l-a propulsat pe fiul prietenilor săi la Paris? Unele gesturi de prietenie pot fi interpretate greşit, ca şi unele gesturi de inamiciţie. Un banc ar ilustra perfect, după mine, această idee. Se face nota de plată la sfârşitul Cinei celei de Taină. Iisus îl întreabă pe Andrei: „Ai cumva 30 de arginţi?” „Nu, Învăţătorule, nu am la mine.” „Nici tu, Petre?” „Nu, Păstorule, i-am dat pe toţi la calici.” Iisus se întoarce şi spre Iuda: „Nici tu nu ai?” „Nu, dar am o idee…”

Posted in Editoriale | Leave a comment
« Postari mai vechi
Postari mai noi »