Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Partidelor le foloseşte hărmălaia ştirilor externe?
Nunta de la Londra, beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, lichidarea lui Osama bin Laden, evenimente majore, cu evidente implicaţii fie directe în viaţa noastră de zi cu zi, fie în latura noastră emoţională, toate ne-au invadat lumea, evident prin fereastra presei. Aceste evenimente de marcă, aducătoare de audienţă – deloc facilă, aşa cum ar putea părea la o primă vedere –, au avut un efect benefic asupra partidelor din România. În primul rând, le-au mai scos din prime time, i-am mai uitat, am văzut şi alte feţe, i-am revăzut pe unii dintre ei vorbind şi de altceva decât despre eternele teme „e bine” sau „nu e bine”…
Un avantaj avem şi noi, pentru că, rupţi de viteza succesiunii declaraţiilor, mereu mai belicoase doar pentru a atrage atenţia, putem evalua mai bine fiecare personaj care ne-a umflat capul în ultimul timp cu lucrurile considerate de el esenţiale. Băsescu, Boc, Ponta, Antonescu sau mai zglobiii Tălmăcean, Ghişe au fost eclipsaţi de externe, ei s-au manifestat în continuare, dar nu i-am mai văzut până la exasperare, ne-am clătit ochii cu ladies şi gentlemens, sufletele cu preoţi făcând ritualuri inedite sau am evadat în teoria conspiraţiilor mondiale. În loc să disecăm de zeci de ori o declaraţie, ca pe o broască moartă căreia îi mai verifici muşchii cu un fir electric, am mai înjurat o pălărie, am râs de un popă care face roata sau am numărat gloanţele din capul lui Osama. A fost o vacanţă a minţii…
Dar, vorba bancului, pauza s-a terminat, capul la fund!
Posted in Editoriale
1 Comment
Osama, împușcat de două ori. Prima oară s-a opus reținerii, a doua oară… împușcării
Puține evenimente ar mai fi putut stârni aplecarea spre teoriile conspiraționiste precum asasinarea lui Osama bin Laden. De la momentul exact al împușcării la poza trucată infantil, fiecare element ajută la elaborarea de noi și noi teorii, unele dezechilibrat de fanteziste, altele mai aproape de credibilitate. Practic, însă, nu contează, pentru că, așa cum s-a petrecut și cu atentatele din 11 septembrie, americanul știe să facă diferența între ce crede, vezi filmele lui Michael Moore, și ceea ce trebuie să creadă. În definitiv discutăm de poporul care a acceptat primul renunțarea la drepturile individuale, așteptând cuminte momentul votului din 2008 pentru a-și manifesta nemulțumirea. Oricum nemulțumirea de atunci avea și o puternică latură economică, nerezolvată, așa cum nu au fost rezolvate nici așteptările pacifiștilor democrați… Moartea lui Osama are un efect bizar, poate îndepărta votanți duri democrați, alergici la orice are legătură cu termenul de ”război” încă de pe vremea Vietnamului, dar adună sigur simpatiile nehotărâților care înclinau spre tabăra republicană, dar nu au un candidat destul de carismatic pentru a atrage voturi. De fapt… nici nu au încă un candidat.
Făcătură – ca moment al anunțării – sau nu, eliminarea lui Bin Laden vine perfect pentru alegerile prezidențiale de anul viitor din SUA, iar Obama ar trebui să fie nebun să nu profite de cea mai pașnică metodă de a profita de evenimentul sângeros care l-a menținut 8 ani la Casa Albă pe George W. Bush.
Posted in Editoriale
1 Comment
Kate, William şi nişte englezi foarte români
Nu mai cred de mult în poveşti cu zâne bune, domniţe firave şi prinţi care, vorba glumei cu Frumoasa Adormită, „o pupă de se scoală”, dar e cel puţin ciudat cum într-o ţară unde, acum nici o lună, au ieşit 500.000 de oameni în stradă să protesteze împotriva politicilor de austeritate se poate organza o nuntă de 150 de milioane de euro şi reprezentanţii aceluiaşi popor să iasă pe aceleaşi străzi şi să aclame… e clar, nici măcar la noi nu se putea aşa ceva. Oare? Mai e mai puţin de un an până să aflăm…
Poate că tocmai astfel de evenimente ascund un mesaj subliminal de mai bine, cei doi tineri, teleportaţi într-un decor desprins din filmele de epocă, reprezintă măcar iluzia unei speranţe că viitorul poate fi mai bun. Dacă ei zâmbesc încrezători, deşi pe umerii lor apasă povara unui regat, poate că şi ştiu ce vor avea de făcut. Aşa o gândi englezul simplu? Nu îmi dau seama, dar alăturarea celor două evenimente, nunta de vineri şi mitingul violent de luna trecută, mă intrigă… Şi mă sperie pentru că e atât de uşor de manipulat, chiar şi un popor cu o tradiţie ca a Marii Britanii. Şi, dacă stau să mă gândesc, nici nu e foarte scump…
Posted in Editoriale
3 Comments
Banc… despre patriotism şi Adrian Ţuţu
Cică într-o dimineaţă Bulă era la el în bucătărie, tocmai îşi făcea o cafea şi se gândea ce viaţă de rahat are, când aude de afară „Deşteaptă-te române”. Iese la geam şi vede mulţi oameni cu steaguri tricolore, toţi erau fericiţi şi scandau că sunt mândri de ţara lor …
Se gândeşte Bulă că, gata, nu mai suportă viaţa, că a sosit momentul să facă şi el ceva, să nu mai înghită tot ce-i servesc conducătorii. Ia un steguleţ şi iese în stradă strigând: „Dreptate! O nouă revoluţie!”
Dar unul de lângă el zice: „Ce revoluţie? E Românii au Talent şi mergem în faţă la primărie că ne cântă Loredana…”
PS Pentru cei care mă vor acuza că iau bancuri vechi şi le adaptez reproduc mai jos şi varianta iniţială, un banc ce circula în perioada Împuşcatului, cu menţiunea că e la fel de actual precum dizidenţa celor mai mulţi dintre noi, care ne ascundem micimea şi aspiraţiile sub canapeua de pe care acum urmărim televizorul iar atuncea ascultam Europa Liberă..
Cică era Bulă acasă şi aude pe stradă marşuri americane. Iese la geam, vede tancuri şi o mulţime de oameni care de pe margine aclamau militarii şi agitau steguleţe. Scoate Bulă de sub pat un steag american şi iese în stradă strigând: „Revoluţie! Jos comunismul!” Dar unul de pe tanc iese şi spune: „ Kakaya revoluţie? Etă karnaval…”
Posted in Editoriale
Leave a comment
Banc… cu 4 membri PDL
Patru membri PDL merg prin țară, în campanie, la hotel, neavând prea mulţi bani, hotărăsc să doarmă câte doi în cameră. Unul dintre ei se ştia că sforăie atât de cumplit, aşa că au convenit să doarmă în cameră cu el pe rând, fiecare câte o noapte. A doua zi dimineaţa, vine primul care a avut „onoarea”, cu ochii roşii, părul răvăşit, obosit mort:
– N-am putut dormi toată noaptea, am stat în fotoliu şi m-am uitat la el.
A doua zi, următorul, rupt de somn şi el:
– Cum să dormi, se clatină acoperişul de la sforăitul ăstuia, am stat toată noaptea în fotoliu şi m-am uitat la el.
A treia zi, vine al treilea proaspăt, odihnit, bine dispus. Ceilalţi miraţi:
– Cum ai reuşit să te odihneşti?!?
– Simplu. Înainte de a ne băga în pat, l-am strâns în braţe, l-am sărutat dulce şi i-am spus noapte bună. N-a închis un ochi toată noaptea.
Posted in Editoriale
1 Comment
Banc… cu Boureanu
Cică într-o zi, numărându-și susținătorii, observă Blaga că a dispărut Boureanu. Caută toți prin sediu, prin oraș, nimic, parcă-l înghițise pământul. Dându-și seama ce important e orice vot la alegeri, își călcă Buldogul pe inimă și sună la polițiștii lui Igaș. Se înregistrează plângerea și încep căutările oficiale. După vreo trei zile, sună din nou Blaga la poliție:
-V-am semnalat dispariția lui Boureanu acum câteva zile, aș vrea să retrag sesizarea…
-L-ați găsit?
-Nu, dar am mai reflectat…
Posted in Editoriale
1 Comment
Mesajul politic de la Românii au Talent
Mărturisec faptul că mi-am irosit o seară ca să urmăresc finala de la Românii au Talent. Asta nu mă face nici mai deştept decât alţii nici mai fraier, ci doar un strop mai informat, pentru că, după mine, această finală a avut un puternic mesaj, evident, politic, pentru că aşa îi stă bine oricărei comunicări româneşti.
Diferenţa dintre acest format de emisiune şi fratele său întru audienţă, Dansez pentru Tine, este că aici nimeni nu cerşeşte nimic, poate doar un pic de recunoaştere pe care nu are cum să o găsească altfel, cântând, făcând jonglerii sau dansând în sat sau doar în familie. Mai mult, emisiunii îi lipseşte componenta cinică, aia de genul vrei ceva, eu am ce îţi lipseşte, vreau să-ţi dau dar mai întâi trebuie să faci nişte tumbe…
Nu m-am consumat pentru concursul de talente, ştiam că managerial nu puteau câştiga o trupă de gimnaşti sau una de dansatori pentru că promovarea lor ulterioară ar fi adus cel mult vânzări de bilete la un show, adică mai nimic, faţă de investiţie. Nu ar fi fost productivă nici victoria unor tipi demni de Cartea Recordurilor, pentru că un record este ceva singular, greu de repetat sau depăşit, adică greu de vândut dincolo de momentul iniţial al realizării sale. Rămâneau soliştii vocali, uşor de promovat sub forma unor albume, uşor de impus şi, mai ales, apţi de a aduce pe piaţă mereu ceva nou, adică un produs vandabil şi cu o durată destul de lungă de viaţă publică. Mergând pe acest calcul, am exclus de pe lista mea de pariuri şi contra-tenorul care a emoţionat masele, pentru că am intuit că în muzica posibil de ţesut în jurul vocii, timbrului său nu există potenţial finanaciar, poate cel mult potenţial de promovat România în elite, lucru care nu cred că s-a căutat cu această emisiune, date fiind nominalizările şi o bună parte dintre finalişti…. Ştiam toate astea şi totuşi m-am enervat la aflarea câştigătorului… M-am enervat ca o precupeaţă la o telenovelă care nu se termină cum vrea ea… asta e, recunosc.
Câştigătorul nu are voce, nu excelează în compoziţie, nu străluceşte în dans, nu are nimic artistic şi nici nu cred că publicul, aşa, de-a valma, a intuit că pe băiatul ăsta se poate lucra până la şlefuirea unui star autentic. Poate a emoţionat, însă, altceva. Nu are părinţii lângă el, ţara asta nu i-a oferit niciodată nimic, ba chiar i-a tăiat mai toate oportunităţile la care un băiat de vârsta sa poate spera… Şi totuşi, cu şapca aşezată şmechereşte, strigă că românii pot… Într-o perioadă în care Puterea, Opoziţia, francezii, nemţii, spaniolii, italienii ne fac hoţi, beţivi, corupţi, idioţi, leneşi… ce mai, în toate felurile, un puşti din ăsta ne aminteşte de sentimentul unic mândriei naţionale. Adică, poate că românii nu au votat un talent, dar sigur au mândrie… şi e nevoie de oarece talent pentru a ne aminti asta din când în când.
Posted in Editoriale
7 Comments
Banc… cu Tălmăcean
Cică sună de la Primăria Sectorului 2 la Salvare:
– Domnule, trimiteți repede o ambulanță, domnul consilier Tălmăcean a înghițit o gură de benzină. Apoi, așa, deodată, a început să țopăie, să dea din picioare și din mâini și, brusc… a căzut fără putere. Ce credeți că s-a întâmplat?
-O fi rămas fără benzină…
Posted in Editoriale
1 Comment
De ce să fim mai buni?
Sărbătorile religioase, de orice fel, sunt pentru noi, românii, un bun prilej nu numai pentru răsfățuri culinare, dar și pentru o prezenţă mai activă a credinței în viața noastră de zi cu zi. Dar e oare credință să îți pui dorințe, să repeți obsesiv lista de lucruri pe care Divinitatea ar trebui să le rezolve ca tu să ai mai mult confort pe Pământ? Învățații spun că nu, dar impulsul de a profita de o sărbătoare pentru a crede că ți se rezolvă toate problemele este prea mare. Mai mare decât Credința, așa cum o vedeau înaintașii.
Așa că și urările se vor mula pe așteptările destinatarului, lucru pe care cred că îl observați din cele pe care le primiți și cele pe care le faceți… Dacă faceți.
O aiureală… Eu vă urez Paște fericit, iar fiecare va ști ce înțelege prin asta, fie că fericirea îi va veni din înțelegerea semnificației acestei sărbători, fie din împlinirea unor dorințe mai pământești.
P.S.: Oricum, perioada asta, prin sărăcie, agitație, a scos la iveală din oameni ce e mai urât sau, dimpotrivă, ce e mai frumos. Gesturi de o bunătate greu de explicat, dar și trădări neașteptate… așa că loc de împliniri este, slavă Domnului. Legat de titlu… nici eu nu am un răspuns clar.
Posted in Editoriale
2 Comments
Vîntu, Ghiță, Realitatea… constatări, informații
Există un câștigător în lupta dintre Sorin Ovidiu Vîntu și Sebastian Ghiță? Primul impuls este să spui că da, e omul de afaceri din Ploiești, pentru că păstrează managementul Realității TV… Păstrează ce? După înregistrările postate de fidelii lui SOV, a mai manageria postul tv devine o misiune imposibilă… De ce cred asta?
Încă din 4 aprilie, când cei doi se amenințau prin declarații date presei, am spus că nu discutăm de doi proști și că amândoi înțeleg că marea problemă a credibilității postului era legătura cu SOV. Ținerea lui departe de politica editorială, chiar cu forța, era singura soluție de a reda forță dezvăluirilor făcute de jurnaliștii de aici. Acum, când discuțiile dintre cei doi circulă pe net mai abitir ca piruetele lui Tălmăcean, una dintre ele, recentă, datată din 13 aprilie, descrie tocmai ce spuneam, că a existat o înțelegere între ei pentru a se crea impresia unui război pe viață și pe moarte. Era, de altfel, soluția ideală, atât pentru recredibilizarea Realitatea, dar și pentru atragerea de noi clienți de publicitate care aveau reticiență în a da bani la un post tv legat de SOV și, nu în ultimul rând, anchetele ce îl vizau pe SOV nu se mai răsfrângeau asupra acestei afaceri.
Ceva a scârțâit, plângerile penale reciproce făcute își urmau cursul, indiferent de înțelegeri făcute după. Mă refer la cea de șantaj, dar și la cea de fals legată de preluarea spațiului de la Casa Presei. E posibil chiar ca mersul celor două să le fi scăpat din mână. O altă variantă, plecată de la faptul că reținerea lui SOV s-a făcut în urma unui flagrant ar fi că, poate mânat de lipsa de cash, omul de afaceri a devenit lacom, iar Ghiță pur și simplu nu a mai suportat. În fine, a treia ipoteză este că Ghiță a acceptat deal-ul cu SOV, privind o luptă de suprafață, dar nu a avut încredere în el și și-a văzut de treabă.
P.S.: Poate e sadic ce spun, dar până miercuri seară, evoluția evenimentelor favoriza Realitatea Tv. Discuția postată pe youtube.com a lovit devastator construcția făcută după alegerile prezidențiale din 2009…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Partidelor le foloseşte hărmălaia ştirilor externe?
Nunta de la Londra, beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, lichidarea lui Osama bin Laden, evenimente majore, cu evidente implicaţii fie directe în viaţa noastră de zi cu zi, fie în latura noastră emoţională, toate ne-au invadat lumea, evident prin fereastra presei. Aceste evenimente de marcă, aducătoare de audienţă – deloc facilă, aşa cum ar putea părea la o primă vedere –, au avut un efect benefic asupra partidelor din România. În primul rând, le-au mai scos din prime time, i-am mai uitat, am văzut şi alte feţe, i-am revăzut pe unii dintre ei vorbind şi de altceva decât despre eternele teme „e bine” sau „nu e bine”…
Un avantaj avem şi noi, pentru că, rupţi de viteza succesiunii declaraţiilor, mereu mai belicoase doar pentru a atrage atenţia, putem evalua mai bine fiecare personaj care ne-a umflat capul în ultimul timp cu lucrurile considerate de el esenţiale. Băsescu, Boc, Ponta, Antonescu sau mai zglobiii Tălmăcean, Ghişe au fost eclipsaţi de externe, ei s-au manifestat în continuare, dar nu i-am mai văzut până la exasperare, ne-am clătit ochii cu ladies şi gentlemens, sufletele cu preoţi făcând ritualuri inedite sau am evadat în teoria conspiraţiilor mondiale. În loc să disecăm de zeci de ori o declaraţie, ca pe o broască moartă căreia îi mai verifici muşchii cu un fir electric, am mai înjurat o pălărie, am râs de un popă care face roata sau am numărat gloanţele din capul lui Osama. A fost o vacanţă a minţii…
Dar, vorba bancului, pauza s-a terminat, capul la fund!
Posted in Editoriale
1 Comment
Osama, împușcat de două ori. Prima oară s-a opus reținerii, a doua oară… împușcării
Puține evenimente ar mai fi putut stârni aplecarea spre teoriile conspiraționiste precum asasinarea lui Osama bin Laden. De la momentul exact al împușcării la poza trucată infantil, fiecare element ajută la elaborarea de noi și noi teorii, unele dezechilibrat de fanteziste, altele mai aproape de credibilitate. Practic, însă, nu contează, pentru că, așa cum s-a petrecut și cu atentatele din 11 septembrie, americanul știe să facă diferența între ce crede, vezi filmele lui Michael Moore, și ceea ce trebuie să creadă. În definitiv discutăm de poporul care a acceptat primul renunțarea la drepturile individuale, așteptând cuminte momentul votului din 2008 pentru a-și manifesta nemulțumirea. Oricum nemulțumirea de atunci avea și o puternică latură economică, nerezolvată, așa cum nu au fost rezolvate nici așteptările pacifiștilor democrați… Moartea lui Osama are un efect bizar, poate îndepărta votanți duri democrați, alergici la orice are legătură cu termenul de ”război” încă de pe vremea Vietnamului, dar adună sigur simpatiile nehotărâților care înclinau spre tabăra republicană, dar nu au un candidat destul de carismatic pentru a atrage voturi. De fapt… nici nu au încă un candidat.
Făcătură – ca moment al anunțării – sau nu, eliminarea lui Bin Laden vine perfect pentru alegerile prezidențiale de anul viitor din SUA, iar Obama ar trebui să fie nebun să nu profite de cea mai pașnică metodă de a profita de evenimentul sângeros care l-a menținut 8 ani la Casa Albă pe George W. Bush.
Posted in Editoriale
1 Comment
Kate, William şi nişte englezi foarte români
Nu mai cred de mult în poveşti cu zâne bune, domniţe firave şi prinţi care, vorba glumei cu Frumoasa Adormită, „o pupă de se scoală”, dar e cel puţin ciudat cum într-o ţară unde, acum nici o lună, au ieşit 500.000 de oameni în stradă să protesteze împotriva politicilor de austeritate se poate organza o nuntă de 150 de milioane de euro şi reprezentanţii aceluiaşi popor să iasă pe aceleaşi străzi şi să aclame… e clar, nici măcar la noi nu se putea aşa ceva. Oare? Mai e mai puţin de un an până să aflăm…
Poate că tocmai astfel de evenimente ascund un mesaj subliminal de mai bine, cei doi tineri, teleportaţi într-un decor desprins din filmele de epocă, reprezintă măcar iluzia unei speranţe că viitorul poate fi mai bun. Dacă ei zâmbesc încrezători, deşi pe umerii lor apasă povara unui regat, poate că şi ştiu ce vor avea de făcut. Aşa o gândi englezul simplu? Nu îmi dau seama, dar alăturarea celor două evenimente, nunta de vineri şi mitingul violent de luna trecută, mă intrigă… Şi mă sperie pentru că e atât de uşor de manipulat, chiar şi un popor cu o tradiţie ca a Marii Britanii. Şi, dacă stau să mă gândesc, nici nu e foarte scump…
Posted in Editoriale
3 Comments
Banc… despre patriotism şi Adrian Ţuţu
Cică într-o dimineaţă Bulă era la el în bucătărie, tocmai îşi făcea o cafea şi se gândea ce viaţă de rahat are, când aude de afară „Deşteaptă-te române”. Iese la geam şi vede mulţi oameni cu steaguri tricolore, toţi erau fericiţi şi scandau că sunt mândri de ţara lor …
Se gândeşte Bulă că, gata, nu mai suportă viaţa, că a sosit momentul să facă şi el ceva, să nu mai înghită tot ce-i servesc conducătorii. Ia un steguleţ şi iese în stradă strigând: „Dreptate! O nouă revoluţie!”
Dar unul de lângă el zice: „Ce revoluţie? E Românii au Talent şi mergem în faţă la primărie că ne cântă Loredana…”
PS Pentru cei care mă vor acuza că iau bancuri vechi şi le adaptez reproduc mai jos şi varianta iniţială, un banc ce circula în perioada Împuşcatului, cu menţiunea că e la fel de actual precum dizidenţa celor mai mulţi dintre noi, care ne ascundem micimea şi aspiraţiile sub canapeua de pe care acum urmărim televizorul iar atuncea ascultam Europa Liberă..
Cică era Bulă acasă şi aude pe stradă marşuri americane. Iese la geam, vede tancuri şi o mulţime de oameni care de pe margine aclamau militarii şi agitau steguleţe. Scoate Bulă de sub pat un steag american şi iese în stradă strigând: „Revoluţie! Jos comunismul!” Dar unul de pe tanc iese şi spune: „ Kakaya revoluţie? Etă karnaval…”
Posted in Editoriale
Leave a comment
Banc… cu 4 membri PDL
Patru membri PDL merg prin țară, în campanie, la hotel, neavând prea mulţi bani, hotărăsc să doarmă câte doi în cameră. Unul dintre ei se ştia că sforăie atât de cumplit, aşa că au convenit să doarmă în cameră cu el pe rând, fiecare câte o noapte. A doua zi dimineaţa, vine primul care a avut „onoarea”, cu ochii roşii, părul răvăşit, obosit mort:
– N-am putut dormi toată noaptea, am stat în fotoliu şi m-am uitat la el.
A doua zi, următorul, rupt de somn şi el:
– Cum să dormi, se clatină acoperişul de la sforăitul ăstuia, am stat toată noaptea în fotoliu şi m-am uitat la el.
A treia zi, vine al treilea proaspăt, odihnit, bine dispus. Ceilalţi miraţi:
– Cum ai reuşit să te odihneşti?!?
– Simplu. Înainte de a ne băga în pat, l-am strâns în braţe, l-am sărutat dulce şi i-am spus noapte bună. N-a închis un ochi toată noaptea.
Posted in Editoriale
1 Comment
Banc… cu Boureanu
Cică într-o zi, numărându-și susținătorii, observă Blaga că a dispărut Boureanu. Caută toți prin sediu, prin oraș, nimic, parcă-l înghițise pământul. Dându-și seama ce important e orice vot la alegeri, își călcă Buldogul pe inimă și sună la polițiștii lui Igaș. Se înregistrează plângerea și încep căutările oficiale. După vreo trei zile, sună din nou Blaga la poliție:
-V-am semnalat dispariția lui Boureanu acum câteva zile, aș vrea să retrag sesizarea…
-L-ați găsit?
-Nu, dar am mai reflectat…
Posted in Editoriale
1 Comment
Mesajul politic de la Românii au Talent
Mărturisec faptul că mi-am irosit o seară ca să urmăresc finala de la Românii au Talent. Asta nu mă face nici mai deştept decât alţii nici mai fraier, ci doar un strop mai informat, pentru că, după mine, această finală a avut un puternic mesaj, evident, politic, pentru că aşa îi stă bine oricărei comunicări româneşti.
Diferenţa dintre acest format de emisiune şi fratele său întru audienţă, Dansez pentru Tine, este că aici nimeni nu cerşeşte nimic, poate doar un pic de recunoaştere pe care nu are cum să o găsească altfel, cântând, făcând jonglerii sau dansând în sat sau doar în familie. Mai mult, emisiunii îi lipseşte componenta cinică, aia de genul vrei ceva, eu am ce îţi lipseşte, vreau să-ţi dau dar mai întâi trebuie să faci nişte tumbe…
Nu m-am consumat pentru concursul de talente, ştiam că managerial nu puteau câştiga o trupă de gimnaşti sau una de dansatori pentru că promovarea lor ulterioară ar fi adus cel mult vânzări de bilete la un show, adică mai nimic, faţă de investiţie. Nu ar fi fost productivă nici victoria unor tipi demni de Cartea Recordurilor, pentru că un record este ceva singular, greu de repetat sau depăşit, adică greu de vândut dincolo de momentul iniţial al realizării sale. Rămâneau soliştii vocali, uşor de promovat sub forma unor albume, uşor de impus şi, mai ales, apţi de a aduce pe piaţă mereu ceva nou, adică un produs vandabil şi cu o durată destul de lungă de viaţă publică. Mergând pe acest calcul, am exclus de pe lista mea de pariuri şi contra-tenorul care a emoţionat masele, pentru că am intuit că în muzica posibil de ţesut în jurul vocii, timbrului său nu există potenţial finanaciar, poate cel mult potenţial de promovat România în elite, lucru care nu cred că s-a căutat cu această emisiune, date fiind nominalizările şi o bună parte dintre finalişti…. Ştiam toate astea şi totuşi m-am enervat la aflarea câştigătorului… M-am enervat ca o precupeaţă la o telenovelă care nu se termină cum vrea ea… asta e, recunosc.
Câştigătorul nu are voce, nu excelează în compoziţie, nu străluceşte în dans, nu are nimic artistic şi nici nu cred că publicul, aşa, de-a valma, a intuit că pe băiatul ăsta se poate lucra până la şlefuirea unui star autentic. Poate a emoţionat, însă, altceva. Nu are părinţii lângă el, ţara asta nu i-a oferit niciodată nimic, ba chiar i-a tăiat mai toate oportunităţile la care un băiat de vârsta sa poate spera… Şi totuşi, cu şapca aşezată şmechereşte, strigă că românii pot… Într-o perioadă în care Puterea, Opoziţia, francezii, nemţii, spaniolii, italienii ne fac hoţi, beţivi, corupţi, idioţi, leneşi… ce mai, în toate felurile, un puşti din ăsta ne aminteşte de sentimentul unic mândriei naţionale. Adică, poate că românii nu au votat un talent, dar sigur au mândrie… şi e nevoie de oarece talent pentru a ne aminti asta din când în când.
Posted in Editoriale
7 Comments
Banc… cu Tălmăcean
Cică sună de la Primăria Sectorului 2 la Salvare:
– Domnule, trimiteți repede o ambulanță, domnul consilier Tălmăcean a înghițit o gură de benzină. Apoi, așa, deodată, a început să țopăie, să dea din picioare și din mâini și, brusc… a căzut fără putere. Ce credeți că s-a întâmplat?
-O fi rămas fără benzină…
Posted in Editoriale
1 Comment
De ce să fim mai buni?
Sărbătorile religioase, de orice fel, sunt pentru noi, românii, un bun prilej nu numai pentru răsfățuri culinare, dar și pentru o prezenţă mai activă a credinței în viața noastră de zi cu zi. Dar e oare credință să îți pui dorințe, să repeți obsesiv lista de lucruri pe care Divinitatea ar trebui să le rezolve ca tu să ai mai mult confort pe Pământ? Învățații spun că nu, dar impulsul de a profita de o sărbătoare pentru a crede că ți se rezolvă toate problemele este prea mare. Mai mare decât Credința, așa cum o vedeau înaintașii.
Așa că și urările se vor mula pe așteptările destinatarului, lucru pe care cred că îl observați din cele pe care le primiți și cele pe care le faceți… Dacă faceți.
O aiureală… Eu vă urez Paște fericit, iar fiecare va ști ce înțelege prin asta, fie că fericirea îi va veni din înțelegerea semnificației acestei sărbători, fie din împlinirea unor dorințe mai pământești.
P.S.: Oricum, perioada asta, prin sărăcie, agitație, a scos la iveală din oameni ce e mai urât sau, dimpotrivă, ce e mai frumos. Gesturi de o bunătate greu de explicat, dar și trădări neașteptate… așa că loc de împliniri este, slavă Domnului. Legat de titlu… nici eu nu am un răspuns clar.
Posted in Editoriale
2 Comments
Vîntu, Ghiță, Realitatea… constatări, informații
Există un câștigător în lupta dintre Sorin Ovidiu Vîntu și Sebastian Ghiță? Primul impuls este să spui că da, e omul de afaceri din Ploiești, pentru că păstrează managementul Realității TV… Păstrează ce? După înregistrările postate de fidelii lui SOV, a mai manageria postul tv devine o misiune imposibilă… De ce cred asta?
Încă din 4 aprilie, când cei doi se amenințau prin declarații date presei, am spus că nu discutăm de doi proști și că amândoi înțeleg că marea problemă a credibilității postului era legătura cu SOV. Ținerea lui departe de politica editorială, chiar cu forța, era singura soluție de a reda forță dezvăluirilor făcute de jurnaliștii de aici. Acum, când discuțiile dintre cei doi circulă pe net mai abitir ca piruetele lui Tălmăcean, una dintre ele, recentă, datată din 13 aprilie, descrie tocmai ce spuneam, că a existat o înțelegere între ei pentru a se crea impresia unui război pe viață și pe moarte. Era, de altfel, soluția ideală, atât pentru recredibilizarea Realitatea, dar și pentru atragerea de noi clienți de publicitate care aveau reticiență în a da bani la un post tv legat de SOV și, nu în ultimul rând, anchetele ce îl vizau pe SOV nu se mai răsfrângeau asupra acestei afaceri.
Ceva a scârțâit, plângerile penale reciproce făcute își urmau cursul, indiferent de înțelegeri făcute după. Mă refer la cea de șantaj, dar și la cea de fals legată de preluarea spațiului de la Casa Presei. E posibil chiar ca mersul celor două să le fi scăpat din mână. O altă variantă, plecată de la faptul că reținerea lui SOV s-a făcut în urma unui flagrant ar fi că, poate mânat de lipsa de cash, omul de afaceri a devenit lacom, iar Ghiță pur și simplu nu a mai suportat. În fine, a treia ipoteză este că Ghiță a acceptat deal-ul cu SOV, privind o luptă de suprafață, dar nu a avut încredere în el și și-a văzut de treabă.
P.S.: Poate e sadic ce spun, dar până miercuri seară, evoluția evenimentelor favoriza Realitatea Tv. Discuția postată pe youtube.com a lovit devastator construcția făcută după alegerile prezidențiale din 2009…
Posted in Editoriale
Leave a comment