Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Spionul şi bebeluşii
Imaginile difuzate de televiziunea rusă merită câteva explicaţii. În primul rând, oficialul FSB care vorbeşte nu poate minţi în totalitate, aşa că presupunem că Gabriel Grecu chiar avea asupra sa mijloace „de spionaj”. Sursa sa… şi, din păcate pentru el, şi a FSB… a lăsat la bagaje de mână o geantă. În ea se afla un suport pentru informaţiile secrete, despre care se bănuieşte că fuseseră sustrase. Conform cutumelor, Grecu trebuia să meargă în parcare sau undeva în apropiere şi să copieze de pe suport informaţiile râvnite şi apoi să aducă geanta înapoi.
Dar ce informaţii erau? Militare, spun comunicatele ruseşti, dar aici e o problemă. Se spune că e vorba de date de interes şi pentru alte capitale decât Bucureştiul, adică date de interes pentru NATO, asta înseamnă că depăşeau ce am putea numi „sfera de interese exclusiv românească”, armata rusă cantonată în Transnistria.
Mai e şi problema înscenării, vehiculată de voci din România. Eu cred că patriotismul nu scuză chiar orice afirmaţie. Că diplomatul nu putea fi reţinut, audiat, filmat la coborârea din dubă, astea sunt alte lucruri, dar care nu au puterea să schimbe esenţa.
Prostia sistemului care ucide!
Nu înţeleg de ce profesorul Bogdan Marinescu mai era încă ieri la prânz directorul Maternităţii Giuleşti, nu pricep cum de atâţia comentatori sunt lăsaţi să spună că de vină pentru masacrul inocenţilor de la maternitate este de vină sistemul sanitar din România. Nu neg, spitalele din ţara noastră sunt nişte crematorii ale demnităţii umane şi ale ultimelor semne de sănătate pe care le mai dăm unii dintre noi, dar ce s-a întâmplat acolo e o crimă, ca orice crimă. Nu se poate să fim toţi atât de proşti să credem că medicii de gardă şi asistenta au lipsit de lângă bebeluşi doar în minutul când a luat foc blestematul de aer condiţionat şi că în rest totul e organizat aici ca la carte.
Sistemul ucide prin lipsa medicamentelor, prin spitale neutilate, prin microbii ce se lăfăie până şi în cele mai bune rezerve, dar bebeluşii de la Giuleşti au fost omorâţi de mâna care i-a încuiat într-o cameră unde mergea o instalaţie electrică improvizată şi de mâna care i-a permis să lipsească zi de zi, noapte de noapte de lângă ei! Nu sistemul a făcut asta, ci nebunia unor doctori care cred că, dacă ajută familii să scape de singurătate, pot rezolva orice. Uite că nu pot!
Posted in Editoriale
1 Comment
Suspendarea?
Sunt acum pe firmament trei scandaluri de care mi se fâlfâie; şi aş spune şi mai urât, dar nu ştiu dacă „paişpe“ e un cuvânt potrivit pentru un editorial.
Scandalul dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană, o furtună, anunţată cu tunete şi fulgere, terminată ca un pipi de căţel pe covorul din Kiseleff. Ascunde, însă, acest mini-război ceva mai important? Primul impuls, şi probabil că e cel corect, este că Victor Ponta se comportă în partid ca noul „mascul alpha”, nu e de-ajuns că-l goneşte pe cel dinainte de lângă bucata de carne, vrea şi să-l rănească, să-i ia femelele, să-l supună total. Pe lângă un strop de orgoliu, mai e o miză, pentru pesedişti e clar că nu vor reuşi prea uşor să-şi impună un alt preşedinte de Senat în condiţiile în care, fie că şi-o doresc, fie că nu, suspendarea lui Traian Băsescu nu mai e chiar o utopie, iar funcţia lui Geoană devine atunci una cheie. Şi ce fel de om îţi doreşti, unul domolit de o săpuneală la partid sau unul cu o victorie la activ, chiar şi una mică precum o declaraţie mai acidă neurmată de consecinţe?
Huiduielile lui Băsescu, alt subiect ce nu-mi provoacă reacţii. Că îl urăsc mulţi este evident pentru orice bou care trăieşte din ce are pe fluturaş, că această ură e doar mocnită şi are şanse mici să se transforme în altceva, iar e evident. Şi atunci? De la Constanţa am aflat că există oameni care nu privesc fericiţi cum li se diminuează veniturile. Merita atenţia televiziunilor… nu?
Pedepsirea pedeliştilor rebeli, din toate taberele, cerută explicit de Traian Băsescu la radio, câtă agitaţie, ce declaraţii belicoase au făcut cei vizaţi şi cum arătau durii din partid când s-au strâns pentru judecată. Nişte maimuţoi, toţi, cu farmec, dacă eşti fanul documentarelor despre viaţa în sălbăticie. Nu cred că PDL e atât de orbit de dorinţa de a reinstaura disciplina în partid încât să nu observe că pierde majoritatea parlamentară, acum, când e vitală. Adică se maimuţăresc să credem că partidul mai e monolitul de altădată.
Posted in Editoriale
2 Comments
Banca Româna de Dezvoltare
Am urmărit cu mare interes ştirile despre ce s-a întâmplat la Credit Europe Bank în Braşov. Am văzut dezbateri, comentarii, oameni îngrijoraţi, adunaţi la poarta băncii. Şi e logic, oamenii se sperie, chiar dacă li se explică faptul că e vorba de cazuri singulare de funcţionari destul de tâmpiţi să fure pe semnătură proprie bani din conturile clienţilor. Dar cum explici unui om lucruri care ţin de singurele lui economii? Te crede? Adică te crede, dar are destulă tărie să verifice pe banii lui dacă nu-l minţi. Nu, şi cozile de la Credit Europe Bank demonstrează asta. Asta şi pentru că această bancă nu a avut noroc. Alta, însă, s-a descurcat.
Mă refer la Banca Română de Dezvoltare. Când era în plină desfăşurare scandalul de la Braşov, a apărut cel de la Bucureşti, cu un dobitoc de la BRD care lua bani din conturile clienţilor băncii şi îi juca la cazinou. Un bou, un exemplu tipic de sindrom al casierului, funcţionarul căruia îi trec atâţia bani prin mână că ajunge să-i creadă ai lui. Dar ştiţi ce am observat? Numele băncii apare numai într-un ziar, deşi despre Braşov relatările sunt complete.
E o porcărie şi e clar, cel puţin pentru mine, că la mijloc nu e mila faţă de investitorul francez în finanţele româneşti, ci contractele încheiate de această bancă după ce anul trecut s-a văzut ciuruită pentru dealurile făcute cu Elena Udrea. Cine nu mă crede să dea o căutare pe net cu termenii „ Credit Europe Bank Braşov” şi apoi cu „ BRD Orizont furt”.
Posted in Editoriale
1 Comment
Băse
Am urmărit cu mare atenţie aproape tot ce s-a scris şi s-a spus după ce preşedintele Traian Băsescu s-a distrat cu glumele lui perfecte în studioul Casei Radio şi pot spune că am înţeles că a reuşit să se certe cu partidele din opoziţie, cu toate grupurile din partidul său, şi cu mai toate categoriile sociale şi profesionale. Adică e singur într-o luptă aproape pierdută cu toată lumea. Iar ei sunt atât de mulţi, încât aproape sigur îl vor doborî. Le simţeam în comentarii şi un soi de optimism că totul e aproape gata… şi apoi…
Am parcurs toată seria de înjurături aruncate diverselor personaje de Traian Băsescu în ultimul timp şi am observat că lipsesc procurorii şi serviciile secrete şi mi-am dat seama că are, totuşi, cine să-i aducă un pahar cu apă la bătrâneţea carierei sale politice. Şi am înţeles şi că toţi adversarii „muiţi” în ultimele luni nu sunt singuri nici o clipă.
Posted in Editoriale
1 Comment
Hă, hă, hă!
Îmi place la nebunie viaţa politică din ţara noastră, au stil! Azi sunt semeţi, rad tot, muşcă din duşmani, iar mâine se alintă cu planuri copilăreşti. Ăştia de la PSD şi PNL sunt dulci rău cu strângerea de semnături pentru demiterea lui Emil Boc. Un demers care nici măcar nu scapă trecătorii de efectele caniculei, dar nici bugetarii nu scapă aşa mai uşor de Boc. Singurul efect ar fi că mai văd vreo doi pedelişti nesiguri că e ură mare în populaţie şi creşte riscul de a lua un şut în… era să zic „cur” când merg la mall.
Haios a fost şi preşedintele care din studioul radioului a anunţat că e gata de negocieri dacă se va întâmpla ca Boc să rămână mai scurt cu un cap. Dar negocieri cum ştie el mai bine, care încep cu un sex oral doctrinar cu viitorii aliaţi. Dar mai sunt ei dispuşi, aşa cum erau la sfârşitul anului 2008? E o singură cale de a afla… Vedem.
Posted in Editoriale
1 Comment
Adrian Năstase?
Scenarita, cel mai frumos produs autentic românesc! Mai tare ca Dusterul sau Loganul! Scenariul adevărat este să prevezi ce s-ar putea întâmpla dacă celor din PSD şi PNL le trece moţiunea de cenzură la care sigur vor lucra în zilele următoare. Deja e un scenariu ce frizează ficţiunea să crezi că trădarea în PDL va fi atât de mare, dar e posibil să se fugă pe capete când furia mulţimilor va ameninţa că ajunge la poarta cabinetelor parlamentare. Şi după? E o întrebare pe care am auzit-o de mai multe ori în ultimele zile. Şi nu a primit răspuns. Asta şi pentru că desemnarea unui premier va trebui impusă lui Traian Băsescu, şi nu va fi uşor, chiar dacă preşedintele va şti sigur atunci că nu-şi mai poate impune un premier doar al lui. Şi va mai şti şi că parlamentarii săi nu vor accepta prea uşor alegeri anticipate.
Bine, şi atunci cine? Se vor mulţumi cele două partide mari din opoziţie cu un guvern de tehnocraţi? Nu cred. Vor încerca să-şi impună un cabinet al lor sau vor căuta să-l facă pe Băsescu să dizolve Parlamentul, ştiind că asta va declanşa scârba mulţimilor. Dar până la acest duel pe cine vor susţine? Va trebui o propunere care să declanşeze furia prezidenţială, dar există şi riscul de a declanşa în paralel şi furia maselor. Deocamdată, PSD pare mai înaintat în demersuri. Pe 16 octombrie va avea un program de guvernare, adunat de la departamente şi compilat de Adrian Năstase, un fost premier apreciat până şi de actualul preşedinte.
Este evident că acum, în partid, Năstase face treaba unui om ce se pregăteşte să fie propus ca premier. Că el spune că nu vrea asta, ok, dar partidul ar risca propunerea lui, dând apă la moară refuzului prezidenţial? Nu ştiu. E clar că Băsescu l-ar refuza şi pe Obama dacă propunerea ar veni de la o alianţă PSD- PNL, dar Năstase ar însemna argumente, vechi, normal, aduse în avalanşă pentru a justifica un nou război.
Îmi este clar, Năstase e alegerea, dar se va scoate în faţă alt nume. Campania PDL de justificare a refuzului va marşa totuşi pe fostul premier şi apoi… scenarii, adică nimicuri.
Posted in Editoriale
1 Comment
Imbecilul
Cel mai bizar lucru în cazul de la Caransebeş mi s-a părut încadrarea dată de procurori faptelor lui Cristian Ungur. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt unul dintre acei ziarişti însetaţi de sângele infractorilor de tot felul, ba chiar m-am convins în ani că mie îmi merge la fel de prost şi dacă se face dreptate într-un dosar şi dacă nu, dar când am văzut declaraţia de dimineaţă a purtătorului de cuvânt al poliţiei locale am avut o tresărire. Spunea că tânărul e acuzat de vătămare corporală din culpă. Adică fără să vrea, ca la orice accident. Nu cad în scenarii despre influenţa tatălui care e ajutat de prieteni din diverse medii, dar m-am întrebat dacă procurorii de acolo au creierul la ei când vin la serviciu. Spre prânz a venit un comunicat în care jignitorul termen „din culpă” a dispărut. Se spunea chiar că au fost audiaţi zeci de martori şi s-a ajuns la încadrarea juridică propusă la arestare. Dar ce nevoie era de atâta muncă pentru a înţelege că dacă manevrezi deliberat împotriva altor oameni un obiect ce poate produce vătămări dispare culpa? Sunt decizii ale Înaltei Curţi în acest sens, nici măcar nu e vreo inovaţie! Dacă intri cu maşina pe o pistă de motocros şi mergi pe contrasens înseamnă că îţi asumi şi riscul de a răni pe cineva grav sau chiar de a-l omorî.
Şi ajung la prefectul vorbăreţ pe la emisiuni. Aseară declara, plin de convingere, că tânărul Ungur a fost testat cu fiola şi că nu consumase băuturi alcoolice, iar ieri au ieşit testele şi s-a dovedit că era beat mort. Nu e nici o şansă ca fiola să nu fi sesizat aşa o alcoolemie. Mai e şi ancheta declanşată pentru că lipseau pompierii şi jandarmii de la organizarea evenimentului, ca şi cum, dacă ar fi văzut uniformele albastre, Ungur se oprea ca la semafor şi făcea cale întoarsă spre casă!
Şi mai e tatăl tânărului… care a dat cea mai iresponsabilă declaraţie din lume. Un părinte are responsabilitatea, evident nu juridică, faptelor copiilor săi, aşa cum are dreptul şi să fie mândru când ei au o reuşită. Aşa cred eu, ca tată.
În fine, concluzia mea e că imbecili ca Ungur vor apărea mereu şi vor fi sancţionaţi sau vor scăpa, în funcţie de câţi alţi imbecili se implică în cazul fiecăruia. La Caransebeş se pare că numărul lor e acceptabil ca Ungur junior să scape uşor!
Posted in Editoriale
2 Comments
Caseta
Am văzut că a revenit în actualitate scandalul casetei filmate în timpul campaniei din 2004 şi dată în timpul celei din 2009. Am revăzut păreri pe care le cunoşteam de mai bine de opt luni, aceleaşi feţe încrâncenate din toamna-iarna anului trecut. Dar fiecare are o părere şi o gaură în fund şi îl priveşte pe care vrea să o arate lumii. Şi apoi mă văd silit să mulţumesc tuturor realizatorilor de emisiuni tv care ieri şi-au amintit numele şi telefonul meu, mă văd nevoit să le refuz invitaţiile pentru simplul motiv că nu am ce să spun. Sau… ceea ce am eu de spus ştiu că nu-i interesează.
Reală sau trucată? Nu mă mai interesează, pentru că ăsta e genul de caz în care fiecare are adevărul său şi merge cu el până în mormânt. Şi, oricum, nu mai are nici o importanţă. Poate păsa doar celor pentru care timpul s-a oprit în loc în 6 decembrie 2009. Le doresc o viaţă frumoasă în continuare! Eu nu am de gând să îmbătrânesc vorbind despre această filmare. Aş spune, însă, că această casetă mi-a schimbat viaţa. În rău, evident, şi nu spun asta ca să mă plâng şi nici în speranţa că mă pupă cineva pe frunte. Nu vreau să fiu pupat pe frunte, aşa cum nu vreau să mă pupe nici altundeva!
Caseta mi-a adus lovituri crunte, din răzbunarea unor lachei sau din trădarea altora, şantaje, presiuni, deziluzii, dar m-a ajutat să cunosc lumea mai bine, să îmi sortez prietenii, adică a fost un lucru bun, până la urmă. Rău a fost că aceleaşi presiuni, şantaje şi lovituri s-au răsfrânt şi se răsfrâng încă şi asupra prietenilor apropiaţi, a rudelor, a colegilor, oameni care nu aveau nici o vină pentru că eu am crescut crezând că viaţa e un ring de box.
Şi pentru că îmi place să mă alint că după experienţa casetei din campanie am devenit un strop mai înţelept, voi spune o pildă din educaţia samurailor, alegând, deloc la întâmplare, o categorie ce îmbracă mercenariatul într-o aură romantică. Asta doar ca să dau apă la moară celor ce se pregătesc să-mi mai verse o oală cu lături în cap.
Se spune că samuraii, în rarele momente de acalmie, stau în jurul unui foc de tabără, cu armele mereu pregătite. Când mikadoul trimite după ei, misitul îi bate doar uşor pe umeri, iar ei se ridică şi se duc la luptă. Nu e nevoie de cuvinte. Dacă se întorc la foc nu au ce să povestească. Pur şi simplu asta înseamnă că au câştigat, pentru că altfel ar fi murit fie în luptă, fie făcându-şi sepuku. Eu am văzut că m-am ridicat de lângă foc, am luptat, am pierdut, mi-am făcut şi sepuku şi totuşi m-am întors. Am ştiut că e o lecţie de la Dumnezeu, că am ceva de reţinut din povestea asta, că m-a cruţat cu un scop.
Sau mai sunt două variante: am căzut în luptă şi acum doar bântui în preajma focului de tabără sau… nu am pierdut bătălia, cel puţin nu încă!
Posted in Editoriale
17 Comments
Elena Udrea şi Cristian Tabără – update
Au apărut date noi care mă fac să revin asupra a două subiecte, Elena Udrea şi Cristian Tabără. Sunt doi oameni care au avut atitudini diferite faţă de campaniile de presă care îi au ca ţintă, dar care au reuşit un lucru simplu, să lase dezvăluirile despre ei fără obiect. Tabără a reuşit asta tăcând, Udrea dispunând o anchetă internă.
S-a şters cu frunza spaniolă
Ieri, Elena Udrea a făcut ce anticipam, în ciuda celor care începuseră deja să apere public frunza din brandul de ţară, a executat firma spaniolă care l-a creat ca şi cum ar fi fost un gândăcel ce s-a cocoţat pe biroul ei. La reuniunea Consiliului din minister, femeia a strivit sub vârful pantofului frunza pentru care adversarii credeau că-şi va da viaţa apărând-o.
După mine e clar că ea se pregăteşte de o altă bătălie, mai importantă, şi asta nu poate fi decât cea pentru supremaţia în partid. Şi dacă face sacrificii de dimensiunea brandului, înseamnă că e pregătită şi pentru altele.
Faţă cu bolovanii vorbelor
Nu pot să nu remarc faptul că scandalul Cristian Tabără a ajuns la faza de execuţie publică, fiinţe ce se consideră neprihănite aruncă în el cu bolovanii vorbelor unei smintite care şi-a expus fiica unei băi de noroi. S-a ajuns la dezbateri dacă realizatorul tv şi exhibiţionista s-au logodit în Anglia. Sunt tată de fată şi ştiu fără dubiu că nu aş fi rezistat niciodată un an fără să îl omor pe cel care ar îndrăzni să-mi pângărească fiica. Nu m-ar răbda Dumnezeu să aştept un an şi apoi să vorbesc de iubirea dintre mine şi fiinţa care mi-a murdărit singurul lucru frumos din viaţa mea. Aş putea face toate astea doar dacă aş minţi! Ce scârboşi!
Nu îi acuz pe cei care găzduiesc frustrarea acestei femei, de care îmi este milă, e un subiect, mai gras chiar decât subiectul în sine, dacă pot spune aşa, dar trebuie undeva să apară o oprelişte, nu în calea adevărului, Doamne fereşte, să-l caute, dar în calea linşajului trebuie pusă o barieră.
Asta bineînţeles dacă în spatele acestei adevărate campanii nu se ascunde vreun interes meschin legat de discreditarea realizatorilor din TVR moşteniţi de la Alexandru Sassu. Atunci, vă rog chiar, să nu oprească nimeni campania, să vedem până unde merg!
Posted in Editoriale
2 Comments
Elena Udrea
Moto: Va fi război în PDL? Nu, doar o luptă pentru pace, de nu va rămâne piatră pe piatră…
E ceva cu Elena Udrea. În bătălia asta nu luptă aşa cum o ştiam şi cum, ca adversară, o apreciam. Începuse bine, în stilul ei, şi a intervenit ceva pe parcurs, nu-mi dau seama ce, şi a cârmit, alegerea unui termen din marinărit este absolut întâmplătoare.
Când a început scandalul cu frunza de pe noul brand al României, a fost Elena Udrea de pe vremuri. A spus că totul e o făcătură a mogulilor. Ba chiar vocile din ţară care o susţin au afirmat exact ca ea, brandul e bun şi oamenii răi o atacă. Totul mergea ca la orice război românesc. De o parte, ziariştii spuneau toţi acelaşi lucru, că sigla putea fi cumpărată de pe net şi amestecau costul întregii campanii cu preţul plătit pe design. De cealaltă, contestatarii erau acuzaţi de subminarea securităţii naţionale. Joi, când se întâmplau toate astea, a fost o zi tipic românească. Ne pregăteam de weekend şi de uitare a noului scandal când…
Pe mine m-a surprins când Elena Udrea, obişnuită să lupte, chiar şi împotriva evidenţelor, a spus că a dispus o verificare şi că nu va plăti nimic până ce partenerii spanioli în această afacere nu vor explica asemănarea dintre frunza românească şi cea din eter. Nu era ea, aşa cum o ştim şi cum s-a manifestat în prima zi a scandalului pe blogul personal. Ceva a intervenit, dar ce? Un telefon din ţară, a simţit că, spre deosebire de alte dăţi, acum nu mai era nimeni în spatele fanfarei care îi cânta balade destul de tare pentru a acoperi corul de huiduieli? Nu ştim, dar ar fi interesant de aflat.
Cred că e o cheie, iar ea este în conflictele din PDL, dar Udrea a încercat zadarnic înainte de a pleca în China să pornească un război deschis. Cred că Udrea a ales în ce război să lupte în perioada următoare şi a înţeles că dacă la atacurile de pe B1 nu i s-a răspuns, sub imperiul furiei, i se pregăteşte ceva adevărat. Şi se conservă, sacrificându-i pe spanioli.
Asta, cu prietenii din ţară şi chei, îmi aminteşte de un banc: cavalerul pleacă în cruciadă. Îşi pune armura, ia calul şi îi dă celui mai bun prieten cheia de la centura de castitate a soţiei lui. „Dacă nu mă întorc în trei ani, ia-o tu pe nevastă-mea”. Pleacă, merge vreo 500 de metri şi îl ajunge prietenul: „Auzi, mi-ai lăsat altă cheie!”.
Posted in Editoriale
4 Comments
Spionul şi bebeluşii
Imaginile difuzate de televiziunea rusă merită câteva explicaţii. În primul rând, oficialul FSB care vorbeşte nu poate minţi în totalitate, aşa că presupunem că Gabriel Grecu chiar avea asupra sa mijloace „de spionaj”. Sursa sa… şi, din păcate pentru el, şi a FSB… a lăsat la bagaje de mână o geantă. În ea se afla un suport pentru informaţiile secrete, despre care se bănuieşte că fuseseră sustrase. Conform cutumelor, Grecu trebuia să meargă în parcare sau undeva în apropiere şi să copieze de pe suport informaţiile râvnite şi apoi să aducă geanta înapoi.
Dar ce informaţii erau? Militare, spun comunicatele ruseşti, dar aici e o problemă. Se spune că e vorba de date de interes şi pentru alte capitale decât Bucureştiul, adică date de interes pentru NATO, asta înseamnă că depăşeau ce am putea numi „sfera de interese exclusiv românească”, armata rusă cantonată în Transnistria.
Mai e şi problema înscenării, vehiculată de voci din România. Eu cred că patriotismul nu scuză chiar orice afirmaţie. Că diplomatul nu putea fi reţinut, audiat, filmat la coborârea din dubă, astea sunt alte lucruri, dar care nu au puterea să schimbe esenţa.
Prostia sistemului care ucide!
Nu înţeleg de ce profesorul Bogdan Marinescu mai era încă ieri la prânz directorul Maternităţii Giuleşti, nu pricep cum de atâţia comentatori sunt lăsaţi să spună că de vină pentru masacrul inocenţilor de la maternitate este de vină sistemul sanitar din România. Nu neg, spitalele din ţara noastră sunt nişte crematorii ale demnităţii umane şi ale ultimelor semne de sănătate pe care le mai dăm unii dintre noi, dar ce s-a întâmplat acolo e o crimă, ca orice crimă. Nu se poate să fim toţi atât de proşti să credem că medicii de gardă şi asistenta au lipsit de lângă bebeluşi doar în minutul când a luat foc blestematul de aer condiţionat şi că în rest totul e organizat aici ca la carte.
Sistemul ucide prin lipsa medicamentelor, prin spitale neutilate, prin microbii ce se lăfăie până şi în cele mai bune rezerve, dar bebeluşii de la Giuleşti au fost omorâţi de mâna care i-a încuiat într-o cameră unde mergea o instalaţie electrică improvizată şi de mâna care i-a permis să lipsească zi de zi, noapte de noapte de lângă ei! Nu sistemul a făcut asta, ci nebunia unor doctori care cred că, dacă ajută familii să scape de singurătate, pot rezolva orice. Uite că nu pot!
Posted in Editoriale
1 Comment
Suspendarea?
Sunt acum pe firmament trei scandaluri de care mi se fâlfâie; şi aş spune şi mai urât, dar nu ştiu dacă „paişpe“ e un cuvânt potrivit pentru un editorial.
Scandalul dintre Victor Ponta şi Mircea Geoană, o furtună, anunţată cu tunete şi fulgere, terminată ca un pipi de căţel pe covorul din Kiseleff. Ascunde, însă, acest mini-război ceva mai important? Primul impuls, şi probabil că e cel corect, este că Victor Ponta se comportă în partid ca noul „mascul alpha”, nu e de-ajuns că-l goneşte pe cel dinainte de lângă bucata de carne, vrea şi să-l rănească, să-i ia femelele, să-l supună total. Pe lângă un strop de orgoliu, mai e o miză, pentru pesedişti e clar că nu vor reuşi prea uşor să-şi impună un alt preşedinte de Senat în condiţiile în care, fie că şi-o doresc, fie că nu, suspendarea lui Traian Băsescu nu mai e chiar o utopie, iar funcţia lui Geoană devine atunci una cheie. Şi ce fel de om îţi doreşti, unul domolit de o săpuneală la partid sau unul cu o victorie la activ, chiar şi una mică precum o declaraţie mai acidă neurmată de consecinţe?
Huiduielile lui Băsescu, alt subiect ce nu-mi provoacă reacţii. Că îl urăsc mulţi este evident pentru orice bou care trăieşte din ce are pe fluturaş, că această ură e doar mocnită şi are şanse mici să se transforme în altceva, iar e evident. Şi atunci? De la Constanţa am aflat că există oameni care nu privesc fericiţi cum li se diminuează veniturile. Merita atenţia televiziunilor… nu?
Pedepsirea pedeliştilor rebeli, din toate taberele, cerută explicit de Traian Băsescu la radio, câtă agitaţie, ce declaraţii belicoase au făcut cei vizaţi şi cum arătau durii din partid când s-au strâns pentru judecată. Nişte maimuţoi, toţi, cu farmec, dacă eşti fanul documentarelor despre viaţa în sălbăticie. Nu cred că PDL e atât de orbit de dorinţa de a reinstaura disciplina în partid încât să nu observe că pierde majoritatea parlamentară, acum, când e vitală. Adică se maimuţăresc să credem că partidul mai e monolitul de altădată.
Posted in Editoriale
2 Comments
Banca Româna de Dezvoltare
Am urmărit cu mare interes ştirile despre ce s-a întâmplat la Credit Europe Bank în Braşov. Am văzut dezbateri, comentarii, oameni îngrijoraţi, adunaţi la poarta băncii. Şi e logic, oamenii se sperie, chiar dacă li se explică faptul că e vorba de cazuri singulare de funcţionari destul de tâmpiţi să fure pe semnătură proprie bani din conturile clienţilor. Dar cum explici unui om lucruri care ţin de singurele lui economii? Te crede? Adică te crede, dar are destulă tărie să verifice pe banii lui dacă nu-l minţi. Nu, şi cozile de la Credit Europe Bank demonstrează asta. Asta şi pentru că această bancă nu a avut noroc. Alta, însă, s-a descurcat.
Mă refer la Banca Română de Dezvoltare. Când era în plină desfăşurare scandalul de la Braşov, a apărut cel de la Bucureşti, cu un dobitoc de la BRD care lua bani din conturile clienţilor băncii şi îi juca la cazinou. Un bou, un exemplu tipic de sindrom al casierului, funcţionarul căruia îi trec atâţia bani prin mână că ajunge să-i creadă ai lui. Dar ştiţi ce am observat? Numele băncii apare numai într-un ziar, deşi despre Braşov relatările sunt complete.
E o porcărie şi e clar, cel puţin pentru mine, că la mijloc nu e mila faţă de investitorul francez în finanţele româneşti, ci contractele încheiate de această bancă după ce anul trecut s-a văzut ciuruită pentru dealurile făcute cu Elena Udrea. Cine nu mă crede să dea o căutare pe net cu termenii „ Credit Europe Bank Braşov” şi apoi cu „ BRD Orizont furt”.
Posted in Editoriale
1 Comment
Băse
Am urmărit cu mare atenţie aproape tot ce s-a scris şi s-a spus după ce preşedintele Traian Băsescu s-a distrat cu glumele lui perfecte în studioul Casei Radio şi pot spune că am înţeles că a reuşit să se certe cu partidele din opoziţie, cu toate grupurile din partidul său, şi cu mai toate categoriile sociale şi profesionale. Adică e singur într-o luptă aproape pierdută cu toată lumea. Iar ei sunt atât de mulţi, încât aproape sigur îl vor doborî. Le simţeam în comentarii şi un soi de optimism că totul e aproape gata… şi apoi…
Am parcurs toată seria de înjurături aruncate diverselor personaje de Traian Băsescu în ultimul timp şi am observat că lipsesc procurorii şi serviciile secrete şi mi-am dat seama că are, totuşi, cine să-i aducă un pahar cu apă la bătrâneţea carierei sale politice. Şi am înţeles şi că toţi adversarii „muiţi” în ultimele luni nu sunt singuri nici o clipă.
Posted in Editoriale
1 Comment
Hă, hă, hă!
Îmi place la nebunie viaţa politică din ţara noastră, au stil! Azi sunt semeţi, rad tot, muşcă din duşmani, iar mâine se alintă cu planuri copilăreşti. Ăştia de la PSD şi PNL sunt dulci rău cu strângerea de semnături pentru demiterea lui Emil Boc. Un demers care nici măcar nu scapă trecătorii de efectele caniculei, dar nici bugetarii nu scapă aşa mai uşor de Boc. Singurul efect ar fi că mai văd vreo doi pedelişti nesiguri că e ură mare în populaţie şi creşte riscul de a lua un şut în… era să zic „cur” când merg la mall.
Haios a fost şi preşedintele care din studioul radioului a anunţat că e gata de negocieri dacă se va întâmpla ca Boc să rămână mai scurt cu un cap. Dar negocieri cum ştie el mai bine, care încep cu un sex oral doctrinar cu viitorii aliaţi. Dar mai sunt ei dispuşi, aşa cum erau la sfârşitul anului 2008? E o singură cale de a afla… Vedem.
Posted in Editoriale
1 Comment
Adrian Năstase?
Scenarita, cel mai frumos produs autentic românesc! Mai tare ca Dusterul sau Loganul! Scenariul adevărat este să prevezi ce s-ar putea întâmpla dacă celor din PSD şi PNL le trece moţiunea de cenzură la care sigur vor lucra în zilele următoare. Deja e un scenariu ce frizează ficţiunea să crezi că trădarea în PDL va fi atât de mare, dar e posibil să se fugă pe capete când furia mulţimilor va ameninţa că ajunge la poarta cabinetelor parlamentare. Şi după? E o întrebare pe care am auzit-o de mai multe ori în ultimele zile. Şi nu a primit răspuns. Asta şi pentru că desemnarea unui premier va trebui impusă lui Traian Băsescu, şi nu va fi uşor, chiar dacă preşedintele va şti sigur atunci că nu-şi mai poate impune un premier doar al lui. Şi va mai şti şi că parlamentarii săi nu vor accepta prea uşor alegeri anticipate.
Bine, şi atunci cine? Se vor mulţumi cele două partide mari din opoziţie cu un guvern de tehnocraţi? Nu cred. Vor încerca să-şi impună un cabinet al lor sau vor căuta să-l facă pe Băsescu să dizolve Parlamentul, ştiind că asta va declanşa scârba mulţimilor. Dar până la acest duel pe cine vor susţine? Va trebui o propunere care să declanşeze furia prezidenţială, dar există şi riscul de a declanşa în paralel şi furia maselor. Deocamdată, PSD pare mai înaintat în demersuri. Pe 16 octombrie va avea un program de guvernare, adunat de la departamente şi compilat de Adrian Năstase, un fost premier apreciat până şi de actualul preşedinte.
Este evident că acum, în partid, Năstase face treaba unui om ce se pregăteşte să fie propus ca premier. Că el spune că nu vrea asta, ok, dar partidul ar risca propunerea lui, dând apă la moară refuzului prezidenţial? Nu ştiu. E clar că Băsescu l-ar refuza şi pe Obama dacă propunerea ar veni de la o alianţă PSD- PNL, dar Năstase ar însemna argumente, vechi, normal, aduse în avalanşă pentru a justifica un nou război.
Îmi este clar, Năstase e alegerea, dar se va scoate în faţă alt nume. Campania PDL de justificare a refuzului va marşa totuşi pe fostul premier şi apoi… scenarii, adică nimicuri.
Posted in Editoriale
1 Comment
Imbecilul
Cel mai bizar lucru în cazul de la Caransebeş mi s-a părut încadrarea dată de procurori faptelor lui Cristian Ungur. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt unul dintre acei ziarişti însetaţi de sângele infractorilor de tot felul, ba chiar m-am convins în ani că mie îmi merge la fel de prost şi dacă se face dreptate într-un dosar şi dacă nu, dar când am văzut declaraţia de dimineaţă a purtătorului de cuvânt al poliţiei locale am avut o tresărire. Spunea că tânărul e acuzat de vătămare corporală din culpă. Adică fără să vrea, ca la orice accident. Nu cad în scenarii despre influenţa tatălui care e ajutat de prieteni din diverse medii, dar m-am întrebat dacă procurorii de acolo au creierul la ei când vin la serviciu. Spre prânz a venit un comunicat în care jignitorul termen „din culpă” a dispărut. Se spunea chiar că au fost audiaţi zeci de martori şi s-a ajuns la încadrarea juridică propusă la arestare. Dar ce nevoie era de atâta muncă pentru a înţelege că dacă manevrezi deliberat împotriva altor oameni un obiect ce poate produce vătămări dispare culpa? Sunt decizii ale Înaltei Curţi în acest sens, nici măcar nu e vreo inovaţie! Dacă intri cu maşina pe o pistă de motocros şi mergi pe contrasens înseamnă că îţi asumi şi riscul de a răni pe cineva grav sau chiar de a-l omorî.
Şi ajung la prefectul vorbăreţ pe la emisiuni. Aseară declara, plin de convingere, că tânărul Ungur a fost testat cu fiola şi că nu consumase băuturi alcoolice, iar ieri au ieşit testele şi s-a dovedit că era beat mort. Nu e nici o şansă ca fiola să nu fi sesizat aşa o alcoolemie. Mai e şi ancheta declanşată pentru că lipseau pompierii şi jandarmii de la organizarea evenimentului, ca şi cum, dacă ar fi văzut uniformele albastre, Ungur se oprea ca la semafor şi făcea cale întoarsă spre casă!
Şi mai e tatăl tânărului… care a dat cea mai iresponsabilă declaraţie din lume. Un părinte are responsabilitatea, evident nu juridică, faptelor copiilor săi, aşa cum are dreptul şi să fie mândru când ei au o reuşită. Aşa cred eu, ca tată.
În fine, concluzia mea e că imbecili ca Ungur vor apărea mereu şi vor fi sancţionaţi sau vor scăpa, în funcţie de câţi alţi imbecili se implică în cazul fiecăruia. La Caransebeş se pare că numărul lor e acceptabil ca Ungur junior să scape uşor!
Posted in Editoriale
2 Comments
Caseta
Am văzut că a revenit în actualitate scandalul casetei filmate în timpul campaniei din 2004 şi dată în timpul celei din 2009. Am revăzut păreri pe care le cunoşteam de mai bine de opt luni, aceleaşi feţe încrâncenate din toamna-iarna anului trecut. Dar fiecare are o părere şi o gaură în fund şi îl priveşte pe care vrea să o arate lumii. Şi apoi mă văd silit să mulţumesc tuturor realizatorilor de emisiuni tv care ieri şi-au amintit numele şi telefonul meu, mă văd nevoit să le refuz invitaţiile pentru simplul motiv că nu am ce să spun. Sau… ceea ce am eu de spus ştiu că nu-i interesează.
Reală sau trucată? Nu mă mai interesează, pentru că ăsta e genul de caz în care fiecare are adevărul său şi merge cu el până în mormânt. Şi, oricum, nu mai are nici o importanţă. Poate păsa doar celor pentru care timpul s-a oprit în loc în 6 decembrie 2009. Le doresc o viaţă frumoasă în continuare! Eu nu am de gând să îmbătrânesc vorbind despre această filmare. Aş spune, însă, că această casetă mi-a schimbat viaţa. În rău, evident, şi nu spun asta ca să mă plâng şi nici în speranţa că mă pupă cineva pe frunte. Nu vreau să fiu pupat pe frunte, aşa cum nu vreau să mă pupe nici altundeva!
Caseta mi-a adus lovituri crunte, din răzbunarea unor lachei sau din trădarea altora, şantaje, presiuni, deziluzii, dar m-a ajutat să cunosc lumea mai bine, să îmi sortez prietenii, adică a fost un lucru bun, până la urmă. Rău a fost că aceleaşi presiuni, şantaje şi lovituri s-au răsfrânt şi se răsfrâng încă şi asupra prietenilor apropiaţi, a rudelor, a colegilor, oameni care nu aveau nici o vină pentru că eu am crescut crezând că viaţa e un ring de box.
Şi pentru că îmi place să mă alint că după experienţa casetei din campanie am devenit un strop mai înţelept, voi spune o pildă din educaţia samurailor, alegând, deloc la întâmplare, o categorie ce îmbracă mercenariatul într-o aură romantică. Asta doar ca să dau apă la moară celor ce se pregătesc să-mi mai verse o oală cu lături în cap.
Se spune că samuraii, în rarele momente de acalmie, stau în jurul unui foc de tabără, cu armele mereu pregătite. Când mikadoul trimite după ei, misitul îi bate doar uşor pe umeri, iar ei se ridică şi se duc la luptă. Nu e nevoie de cuvinte. Dacă se întorc la foc nu au ce să povestească. Pur şi simplu asta înseamnă că au câştigat, pentru că altfel ar fi murit fie în luptă, fie făcându-şi sepuku. Eu am văzut că m-am ridicat de lângă foc, am luptat, am pierdut, mi-am făcut şi sepuku şi totuşi m-am întors. Am ştiut că e o lecţie de la Dumnezeu, că am ceva de reţinut din povestea asta, că m-a cruţat cu un scop.
Sau mai sunt două variante: am căzut în luptă şi acum doar bântui în preajma focului de tabără sau… nu am pierdut bătălia, cel puţin nu încă!
Posted in Editoriale
17 Comments
Elena Udrea şi Cristian Tabără – update
Au apărut date noi care mă fac să revin asupra a două subiecte, Elena Udrea şi Cristian Tabără. Sunt doi oameni care au avut atitudini diferite faţă de campaniile de presă care îi au ca ţintă, dar care au reuşit un lucru simplu, să lase dezvăluirile despre ei fără obiect. Tabără a reuşit asta tăcând, Udrea dispunând o anchetă internă.
S-a şters cu frunza spaniolă
Ieri, Elena Udrea a făcut ce anticipam, în ciuda celor care începuseră deja să apere public frunza din brandul de ţară, a executat firma spaniolă care l-a creat ca şi cum ar fi fost un gândăcel ce s-a cocoţat pe biroul ei. La reuniunea Consiliului din minister, femeia a strivit sub vârful pantofului frunza pentru care adversarii credeau că-şi va da viaţa apărând-o.
După mine e clar că ea se pregăteşte de o altă bătălie, mai importantă, şi asta nu poate fi decât cea pentru supremaţia în partid. Şi dacă face sacrificii de dimensiunea brandului, înseamnă că e pregătită şi pentru altele.
Faţă cu bolovanii vorbelor
Nu pot să nu remarc faptul că scandalul Cristian Tabără a ajuns la faza de execuţie publică, fiinţe ce se consideră neprihănite aruncă în el cu bolovanii vorbelor unei smintite care şi-a expus fiica unei băi de noroi. S-a ajuns la dezbateri dacă realizatorul tv şi exhibiţionista s-au logodit în Anglia. Sunt tată de fată şi ştiu fără dubiu că nu aş fi rezistat niciodată un an fără să îl omor pe cel care ar îndrăzni să-mi pângărească fiica. Nu m-ar răbda Dumnezeu să aştept un an şi apoi să vorbesc de iubirea dintre mine şi fiinţa care mi-a murdărit singurul lucru frumos din viaţa mea. Aş putea face toate astea doar dacă aş minţi! Ce scârboşi!
Nu îi acuz pe cei care găzduiesc frustrarea acestei femei, de care îmi este milă, e un subiect, mai gras chiar decât subiectul în sine, dacă pot spune aşa, dar trebuie undeva să apară o oprelişte, nu în calea adevărului, Doamne fereşte, să-l caute, dar în calea linşajului trebuie pusă o barieră.
Asta bineînţeles dacă în spatele acestei adevărate campanii nu se ascunde vreun interes meschin legat de discreditarea realizatorilor din TVR moşteniţi de la Alexandru Sassu. Atunci, vă rog chiar, să nu oprească nimeni campania, să vedem până unde merg!
Posted in Editoriale
2 Comments
Elena Udrea
Moto: Va fi război în PDL? Nu, doar o luptă pentru pace, de nu va rămâne piatră pe piatră…
E ceva cu Elena Udrea. În bătălia asta nu luptă aşa cum o ştiam şi cum, ca adversară, o apreciam. Începuse bine, în stilul ei, şi a intervenit ceva pe parcurs, nu-mi dau seama ce, şi a cârmit, alegerea unui termen din marinărit este absolut întâmplătoare.
Când a început scandalul cu frunza de pe noul brand al României, a fost Elena Udrea de pe vremuri. A spus că totul e o făcătură a mogulilor. Ba chiar vocile din ţară care o susţin au afirmat exact ca ea, brandul e bun şi oamenii răi o atacă. Totul mergea ca la orice război românesc. De o parte, ziariştii spuneau toţi acelaşi lucru, că sigla putea fi cumpărată de pe net şi amestecau costul întregii campanii cu preţul plătit pe design. De cealaltă, contestatarii erau acuzaţi de subminarea securităţii naţionale. Joi, când se întâmplau toate astea, a fost o zi tipic românească. Ne pregăteam de weekend şi de uitare a noului scandal când…
Pe mine m-a surprins când Elena Udrea, obişnuită să lupte, chiar şi împotriva evidenţelor, a spus că a dispus o verificare şi că nu va plăti nimic până ce partenerii spanioli în această afacere nu vor explica asemănarea dintre frunza românească şi cea din eter. Nu era ea, aşa cum o ştim şi cum s-a manifestat în prima zi a scandalului pe blogul personal. Ceva a intervenit, dar ce? Un telefon din ţară, a simţit că, spre deosebire de alte dăţi, acum nu mai era nimeni în spatele fanfarei care îi cânta balade destul de tare pentru a acoperi corul de huiduieli? Nu ştim, dar ar fi interesant de aflat.
Cred că e o cheie, iar ea este în conflictele din PDL, dar Udrea a încercat zadarnic înainte de a pleca în China să pornească un război deschis. Cred că Udrea a ales în ce război să lupte în perioada următoare şi a înţeles că dacă la atacurile de pe B1 nu i s-a răspuns, sub imperiul furiei, i se pregăteşte ceva adevărat. Şi se conservă, sacrificându-i pe spanioli.
Asta, cu prietenii din ţară şi chei, îmi aminteşte de un banc: cavalerul pleacă în cruciadă. Îşi pune armura, ia calul şi îi dă celui mai bun prieten cheia de la centura de castitate a soţiei lui. „Dacă nu mă întorc în trei ani, ia-o tu pe nevastă-mea”. Pleacă, merge vreo 500 de metri şi îl ajunge prietenul: „Auzi, mi-ai lăsat altă cheie!”.
Posted in Editoriale
4 Comments