← Older posts

Newer posts →

După ce i-am făcut pe chinezi să nu mai mănânce buldogi, acum le tăiem şi pisoii din meniu!

Publicat in 4 septembrie 2014 de Alecu Racoviceanu

Până acum credeam că vegetarianul care, din nevoia de proteine, înghite prunele cu tot cu viermi este culmea ipocriziei, dar după ce l-am auzit pe Sorin Frunzăverde criticând Ordonanţa cu traseiştii mi-am schimbat părerea despre bietul ierbivor. „Frunză”, cum e alintat, a dat cândva, în beneficiul USL, cea mai dură lovitură primită de PDL, luând după el atât de mulţi aleşi locali de susţinătorii lui Blaga puteau să-şi ţină şedinţele în spatele unei cabine de wc ecologic. Ordonanţa a fost criticată şi de Cătălin Predoiu care a fost independent, liberal, independent, democrat-liberal. Până la urmă cei doi se pot certa acum în voie în curtea ACL.
Şi că tot vorbim de ACL şi de ipocrizie… Liberalii fac spume galbene la gură că Victor Ponta a lăudat comuniştii la recenta vizită în Republica Populară Chineză, scrisori deschise, cururi de pământ în direct „lateve”, dar uită că ei sunt acum parte cu partidul care a trimis anul trecut o delegaţie în China ( probabil prin acelaşi deschizător de drumuri ale mătăsii ca şi pesediştii) din care făcea parte cam tot buchetul de proaspăt liberali, Andrea Paul, Anca Boagiu, Gheorghe Flutur, Emil Boc. Atunci Vasile Blaga a făcut celebra declaraţie cu frăţietatea de idealuri între democrat-liberali şi comuniştii chinezi, declaraţie care a stârnit în ţara prietenă un val de simpatie: timp de o lună nimeni nu a mâncat buldogi!
Acum acolo s-au interzis tocăturile de pisoi…
Băi frati, români, saşi şi chinezi, ajung acum la funcţia de comisar european ce o să revină României. Culmea ghinionului pentru o piersică este să ajungă aromă de hârtie igienică. Suratele ei ajung dolofane în compoturi sau dulceaţă, gem, iar ea… sigur nu e ca şi cum ai putrezi inutilă în copac, ai o menire, dar e cam de… căcat!

Posted in Editoriale | 1 Comment

Elicea alegerilor scoate din nou la suprafaţă rahatul de pe fundul apelor politicii

Publicat in 1 septembrie 2014 de Alecu Racoviceanu

Fiecare ciclu electoral scoate la suprafaţă o cantitate de căcat de pe fundul albiei politicii, direct proporţional cu miza scoasă la joc. Căcatul nu apare din eter, el e aici tot timpul, dar calmul de la suprafaţa apei îl face să stea la adâncime. Când se porneşte vârtejul…
1.Elena Udrea se sacrifică participând la campania pentru prezidenţiale, nu e vreun gest eroic, doar unul de calcul simplu, rece, politic. Pentru cine o face? Pentru contracandidatul lui Victor Ponta, alesul PNL/PDL, eliberându-l pe acesta de povara de a fi susţinut pe faţă de Traian Băsescu şi de „murdăritul mâinilor” prin dezvăluiri despre candidatul PSD şi despre asociaţii săi. Mai e un răspuns la întrebarea „Pentru cine o face?” care ţine de relaţiile de familie, favorit la o eventuală schimbare a candidatului ACL este Cătălin Predoiu, vărul Elenei Udrea. Şi dacă lucrurile ar rămâne aşa, adică să candideze Klaus Iohannis, Udrea e tot în avantaj faţă de oricare alt membru PDL. Şi dacă Udrea – printr-un joc al sorţii – ajunge în turul al doilea ce premier credeţi că va desemna?
2.Poate că răspunsul corect este Cătălin Predoiu, un mod bun de a atrage PDL de partea sa sau poate că numele la care se gândeşte Udrea este Emil Boc, dar tocmai această inflaţie de preşedinţi, dar lipsă de premieri este născătoare de scenarii privind premierii.
Un exemplu de premier fără preşedinte este Călin Georgescu, un nume pe care vă pun repede să spuneţi ce ştiţi despre el sau cu ce se ocupă o să spuneţi că e… „posibil premier”. Acum ceva timp, când nici măcar USL nu se născuse încă, Georgescu (alături de Lucian Croitoru sau alte nume de prin BNR) era un nume vehiculat ca fiind acceptat de Traian Băsescu sub forma de „tehnocrat” care să-i ia locul lui Emil Boc. Ţineţi minte perioada aia când Băsescu îi cerea premierului demisia şi clujeanul refuza. De numele lui Georgescu se lega chiar speranţa unor pesedişti de a reveni la o guvernare cu PDL, pierdută după alegerile prezidenţiale din 2009.
Acum se bagă bani într-o campanie de susţinere a lui Georgescu pentru a fi premier… dar cu ce preşedinte? Se creează impresia că prezidenţiabilul care-l va accepta pe Georgescu va beneficia de sprijinul lui Mugur Isărescu şi a tot felul de personaje venite din mai toate domeniile de activitate. Ok, al cui premier e acum Georgescu? Tot al lui Băsescu? Vedem dacă îl nominalizează Udrea. Al lui Victor Ponta, adus acolo de hrebenciucii din partid, preşedintele PSD spunând că nu e obligatoriu ca premierul să fie din partid? Vedem, deşi e greu de crezut că greii din PSD care nu au gâtlejurile pregătite nici să înghită duma cu George Maior premier or să sară la luptă pentru un etern candidat la funcţia de premier. Cert e că Georgescu nu e candidatul celor de la ACL.
Ah, să nu uit, cred că Iohannis înţelege că dacă renunţă la preşedinţie pupă de la revedere şi Palatul Victoria, liberalii urmând să se caute de un alt premier.
3.Aşa, în concluzie ce avem până acum? „Iepuri” care sar pe ogorul voturilor ca să abată atenţia de la candidatul de suflet, eterni pretendenţi la funcţiile care se eliberează, lipseşte un partid care să nu permită „scurgerile” de voturi. Pentru a nu păţi ruşinea de a rămâne cu guvernarea goală, PSD nu poate renunţa acum la alianţa cu UDMR, lucru ştiut de maghiari care forţează lucrurile cu noua formulă de autonomie. Asta înseamnă voturi pierdute, existând pericolul ca ele să ajungă la Opoziţie, chiar dacă nici aici nu e un culcuş calduţ pentru naţionalism câtă vreme candidatul lor principal e sas.
Aşa pare să se fi născut Partidul România Unită, al lui Bogdan Diaconu, personaj pe care-l poţi suspecta de orice, mai puţin de capacitatea de a se rupe de Victor Ponta. Ce face un astfel de partid tampon: satisface nevoia de vot negativ pentru o măsură oarecare şi la al doilea tur de scrutin îşi manifestă susţinerea tocmai faţă de candidatul care altfel era antipatic. Dacă e vorba de un partid cu electori stabili aduce un plus la vot, dacă nu produce cel puţin confuzie şi absenteism în rândul celor nemulţumiţi de măsura respectivă.
4.Fiind vorba de un scor foarte strâns la turul al doilea, în competiţie se vor înscrie şi „negociatorii”, cei care au un candidat fără şansă, dar care speră să fie abordaţi în vederea finalei pentru a-şi oferi sprijinul. Pe ăştia îi voi enumera cu altă ocazie…

Posted in Editoriale | Leave a comment

Traian Băsescu, primul învins în războiul din Ucraina

Publicat in 30 august 2014 de Alecu Racoviceanu

Pe repede înainte, pentru că nimeni nu are timp de lucruri care nu au importanţă, o să încerc să îmi/vă explic declaraţiile belicoase la adresa Ucrainei făcute de Traian Băsescu la reuniunea diplomaţilor români. Preşedintele înţelege foarte bine că situaţia din Estul ţării noastre este crucială şi mai ştie că este exact genul de conjunctură în care se aleg apele. Adică e momentul când Occidentul, ezitant în faţa Federaţiei Ruse, îşi alege eroii. Să ne înţelegem, e vorba de eroi de mucava, dar importanţi pentru paharul de apă în care ne zbatem şi ne credem uragane! De asemenea preşedintele mai ştie un lucru, indiferent de mesajele care se rostogolesc în piaţa noastră politică, de această dată americanii, nemţii sau cine ştie ce alte neamuri or avea interes pe aici nu au greţuri indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale, adică nu vor pune umărul la nici o răsturnare de situaţie. În concluzie se joacă pe mesaje şi aici… el nu mai are controlul.
Mesajele se transmit prin vorbe – aici toţi fiind egali în capacitatea de a da din gură – sau prin fapte. Faptă e vizita în Republica Moldova, graniţă periculoasă a conflictului cu ruşii, ocazie pe care Traian Băsescu a pierdut-o în faţa lui Victor Ponta. Aici avem un semn clar că preşedintele o fi scriptic şeful diplomaţiei, dar practic a pierdut controlul. Sfătuitorii premierului au avut dreptate când au insistat pe vizita dincolo de Prut, chiar dacă, la limită cu programul, era să piardă aici întâlniri importante care apoi i-au dat programul peste cap, făcându-l să rateze numirea lui Darius Vâlcov.
Mesajul era clar: premierul susţine adversarii şi posibilele viitoare victime ale ruşilor. Rămânea de rezolvat problema datului din gură, soluţia revenindu-i lui Titus Corlăţean. Ministrul de externe a spus că se impune o şedinţă CSAT în care să se stabilească… bla-bla… şi expune cam toate anunţurile belicoase făcute de Traian Băsescu vineri.
În concluzie, lui Traian Băsescu i-a rămas doar să anunţe ce va susţine la Bruxelles, lucruri despre care, pe cale diplomatică, pare să se fi transmis deja că sunt în acord şi cu poziţia Guvernului.

PS Că tot vorbim de politică externă, care mesaje credeţi că au contat la ambasade, privind Ordonanţa fugii primarilor, cele ale echipei Monicăi Macovei sau ale PNL/PDL? Eu am părerea mea, dar nu prea are importanţă.

Posted in Editoriale | 2 Comments

Luaţi loc, domnilor Iohannis şi Blaga, protestul începe când sunteţi gata!

Publicat in 29 august 2014 de Alecu Racoviceanu

Abia exersam să îl antipatizăm pe Liviu Dragnea şi tot ce înseamnă el în materie de racolare de pseudo-politicieni de la ce a mai rămas din Opoziţie când s-a petrecut un eveniment plin de învăţăminte, mitingul PDL şi PNL împotriva Ordonanţei care dă dezlegare primarilor să o şteargă din barca loserilor.
Ce a avut mitingul atât de special? Liderilor li s-au adus scaune! Protestul a semănat cu scenele de luptă din filmele de epocă, în care comandanţii de oşti stăteau într-un cort cu tot confortul din palatele de acasă, departe de şuieratul săgeţilor duşmanilor, dar şi de mirosul vulgului care-şi dădea viaţa ca să le satisfacă orgoliile. În spatele pedeliştilor stăteau în picioare pensionarii aduşi să protesteze, unii cu pancarte care, în ridicolul situaţiei, puteau uşor ţine loc de frunze de palmier, vânturate dacă stăpânilor li se făcea prea cald de la focul luptei!
E posibil ca vreun idiot de la organizare să fi gândit că scaunele simbolizau că penelisto-pedeliştii asistă ca la un spectacol la degradarea politicii de către pesedişti. Dar ce e scârbos e că liderii au acceptat, neimaginându-şi ridicolul situaţiei. Explicaţia e una singură şi ea ţine de principala trăsătură care a enervat la foştii guvernanţi, aroganţa. Aroganţa slugii care-şi manifestă frustrarea asupra celor fără putere reală. Zeus-ul lor făcea ce vroia din ei, îi tăvălea sau îi alinta după cum ieşeau sau nu schemele puse în aplicare de Emil Boc. Şi apoi tăvăliţii sfidau oamenii de rând, răzbunându-se pentru cum erau ei trataţi.
Dar aroganţa e molipsitoare, lângă Blaga sau Predoiu, campioni pe vremuri ai deciziilor luate fără explicaţii, i-am văzut pe Iohannis, Gorghiu. Prostia de joi trădează faptul că or fi luat numele liberalilor, dar pedeliştii au adus în căsnicia asta ce aveau ei mai rău şi… dacă într-o găleată amesteci miere cu rahat rezultatul nu e de Master Chef. Cui îi e dor de vremurile care au dus la protestele din ianuarie 2012? Se pare că doar peneliştilor şi pesediştilor care iau obiceiul sfidării de la cei mai buni profesori pe care i-a produs până acum politica românească.
Şi acum câteva cuvinte despre transhumanţa turmelor de aleşi locali. Sunt două planuri, primul este cel al modului în care ea este făcută, al doilea fiind al moralităţii politice.
E clar că o lege organică nu poate fi modificată prin ordonanţă şi că a suspenda pedeapsa dată de o normă legală deschide un drum periculos care, cine ştie, se poate încheia chiar şi prin a permite 45 de zile violurile sau furturile din maşini. De ce nu?
Pe de altă parte trebuie să admitem că PDL, PSD şi PNL nu au participat la alegerile din 2012, decât în anumite zone, pe unde nu le-au stat alianţele în picioare! Acum se despart apele, vedem câţi din foştii aredişti ar pleca la Mişcarea Populară şi cu fundul nu doar cu vorba. La PNL situaţia e şi mai clară, acest partid a luat, prin intrarea în USL 35% din funcţiile puse la bătaie, dar realitatea arată că li se cuvin doar 15%…
Rămâne o singură întrebare: poţi repara o porcărie prin alta? Iar răspunsul e „Nu”.

Posted in Editoriale | Leave a comment

De ce nu mănâncă Ponta popcorn la primul tur? Pentru că aude prea multe voci deodată în cap

Publicat in 27 august 2014 de Alecu Racoviceanu

Victor Ponta a reușit să uimească din nou când a spus că în campania electorală pentru primul tur de scrutin va sta în fața televizorului și va mânca popcorn. Ne oprim puțin aici, pentru că electoral pare o idee bună. Să mă explic: dacă ești mult desupra altor candidați și accepți confruntări directe cu ei nu faci decât să-i valorizezi, să le dai din valoarea ta. Soluția este de a nu îi băga în seamă, să dai electoratului senzația că își va irosi votul dacă-l votează pe respectivul. Mai mult, candidații mai mici nu se vor putea ridica decât dacă îl atacă pe cel mai mare și acesta le răspunde!
Pentru un asemenea tip de campanie, însă, îți trebuie nervi tari. Te înjură contracandidații, ziariștii, unii puși, alții doar supărați că pierd spectacolul confruntărilor. Unii nu au rezistat, de exemplu Mircea Geoană, care, în 2009, a acceptat să participe la întâniri televizate… și asta l-a omorât!
În concluzie, Victor Ponta a primit și acceptat sfatul bun de a nu răspunde direct atacurilor în următoarele 10 săptămâni. Dar nu a lăsat lucrurile așa!
După numai două zile, premierul a spus că aia cu popcornul a fost o glumă și că va participa la confruntările electorale: Nici ăsta nu e un sfat rău, dată fiind firea lui Ponta, greu de stăpânit când este atacat. Până la urmă nu se ducea în studiourile electorale, dar sigur răspundea pe la diverse întruniri. Ce realiza: își valoriza adversarii pentru că îi bagă în seamă și părea și fricos că nu îi înfruntă.
Evident că se impune întrebarea: când Ponta a primit primul sfat cel care i l-a dat nu îl cunoștea? Sau cel care l-a bătut la cap după anunțul cu popcornul până l-a determinat să-și ceară singur iertare nu știa ce va anunța premierul chiar după ședința unde a fost desemnat candidat la președinția României?
Cred că principala problemă a lui Ponta este că are 3 consilieri pentru ce să spună, peste ăștia sunt încă 3 purtători de cuvânt ai formațiunii și un singur creier să compileze ce-i spune fiecare. Sunt convins că după ședința de la Tulcea, Ponta s-a sfătuit cu vreo doi din cei șase și a tras ”gluma” cu floricelele. A urmat reacția televiziunilor și altă echipă de sfătuitori i-a împuiat capul despre cum o să pară el laș sau că nu se valorifică și că nu merge să îngenuncheze adversarii slăbiți. Precum Nastratin Hogea – care în pildele străvechi dădea dreptate tuturor – Ponta respectă și al doilea sfat și o întoarce! Astfel el a reușit performanța de întoarce și celălalt obraz după o palmă pe care și-a tras-o singur! Mai creștin de atât nu se poate.
Nu e prima oară când din atitudinea premierului se simte că are consilieri care nu comunică între ei, care discută doar direct cu el și fiecare își manifestă influența doar până apare celălalt în cameră. Sigur, dacă-i întrebi, fiecare spune că are altceva de făcut: Dan Șova este purtătorul de cuvânt pentru campania ce va veni, Gabriela Firea este a PSD, funcție din care nimeni nu și-a făcut încă timp să-l dea afară pe Cătălin Ivan. La consilieri situația e așa: Mirel Palada e la Guvern, Dan Sultănescu e la PSD, Bogdan Theodorescu e la… USL! Vă las pe dumneavoastră să ghiciți care-s cei doi care au dat sfatul cu popcornul și care sunt ceilalți doi!
PS Fiindcă veni vorba de consilieri de imagine, foarte activi în ultimul timp, mă voi referi la două campanii, cea cu scleroza multiplă și cea cu donatorii de sânge. De ce e nevoie de politicieni aici? Stăteau tinerii români la o bere și se gândeau ce au de făcut și brusc idolii lor Emil Boc sau Cristian Adomniței își toarnă apă-n cap și puștii sar ca apucații, fac donații pentru cei bolnavi și apoi își varsă-n creștetele, înflăcărate de imaginea eroilor, frapierele cu tot cu sticlele negolite? Pe dracu, campania există pe întreg mapamondul, e copiată și la noi, iar politicienii nu sunt modelele de urmat, ci ei sunt cei care urmează un trend, sperând să acceseze mai ușor sufletul alegătorilor.
Sau credeți că tot tinerii din prima poveste nu știau cu ce să reumple frapierele și le dă ideea Nicu Bănicioiu, donând sânge? Dorind să copieze orice gest al ministrului, dar și pe cele ale colegilor săi, puștimea își retează direct venele și lasă sângele să curgă peste cel sacrificat de demnitari! Prostii, evident, adevărul e că e că e criză de sânge, că s-au dat bani pentru recompensarea donatorilor, dar cum să propagi asta? Dădea vreo televiziune din România mai mult decât un anunț pe bandă? Să fim serioși, propagarea recompenselor oferite s-a făcut doar că miniștrii au ajuns pe masa doctorilor.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Dragi băsişti, dragi pontişti, uite la ce este bună Elena Udrea!

Publicat in 22 august 2014 de Alecu Racoviceanu

De câteva zile cel mai savuros subiect din presă este lansarea candidaturii Elenei Udrea la preşedinţia României. Mai roz decât orice alt cancan politic, mai întunecat decât multe din scenariile de pe piaţă şi mai plin de semnificaţii decât multe gesturi consumate în ultima perioadă pe scena politică. Lansarea ei ar trebui să bucure ambele tabere pentru că are efecte benefice în toate direcţiile… evident, mai puţin pentru candidata în discuţie. Aşa că…
Dragi pontişti,
Lansarea doamnei de la PMP îi dă un respiro lui Klaus Iohannis care de când s-a lansat – dar oare chiar s-a lansat? – în cursa prezidenţială nu face decât să se scuze şi să caute argumente ca să dovedească lipsa sa de legături cu Traian Băsescu. Înghesuirea prezenţei preşedintelui în minusculul ţarc al campaniei PMP, scade mult valoarea acuzelor aduse neamţului, lăsându-le fără obiect. Dar de ce era nevoie de schimbarea lui Cristian Diaconescu, dacă scopul e doar unul de faţadă?
Dragi băsişti,
Nu trebuie să fiţi supăraţi pentru rocada Diaconescu/Udrea, ea relansează campania prezidenţială. Băsescu a promis să dezbrace o parte din candidaţi şi nu cred că o să o facă în mod direct. Diaconescu nu este omul să lanseze scandaluri cum a fost cel al „bileţelului roz”, nu are suflu pentru asta şi nici nu ar fi beneficiat de toată fanfara de care Udrea se poate oricând folosi. Veţi înţelege pe cine trebuie să votaţi în momentul în care Udrea, în afara dezvăluirilor deja obişnuite despre Ponta, îl va ataca şi pe Iohannis. Dacă se va întâmpla asta, să ştiţi că oamenii ăştia chiar calculează ca doamna să ajungă în turul al doilea! Atunci veţi avea de tras pentru că va fi greu să-l bată pe Ponta!
Dragi pontişti,
Udrea rupe din Iohannis, poate nu la „oase”, dar sigur la voturi. Deja o parte din pedelişti sunt cu ea. Sunt ei destui? Mai sunt şi ceva penelişti, flămânziţi de Opoziţie, supăraţi pe fuziune sau doar trădători de profesie. Pedeliştii care fug din front ştim unde se duc, dar liberalii? Poate la Călin Popescu Tăriceanu, poate doar stau acasă. Trebuie să munciţi mult pe două fronturi. Primul este de a întreţine şi mări ostilitatea dintre tabăra Udrea şi cea a celor rămaşi în noul PNL, pentru ca la al doilea scrutin să nu-l susţină pe „adversarul din propria tabără”. Nu ar trebui să fie greu, e de ajuns să faceţi tot ce v-au făcut ei vouă când s-a rupt USL. Nu aveţi specialişti în asta, dar vă puteţi descurca şi cu materialul clientului.
Dragi băsişti,
Dacă vă bateţi între voi, electoratul, atât cât are fiecare, nu se va mai reuni la turul al doilea. Pur şi simplu, unii oameni vor crede în campaniile de denigrare şi nu vor ieşi din casă dacă îi veţi demoniza pe Udrea sau Iohannis cât pe Ponta. Asta încearcă acum cu Monica Macovei, de aia vă pun să o excludeţi sau să o denigraţi, până nu e prea târziu şi îşi face un electorat propriu. Insistenţa pe tema asta, Macovei, mă face să cred, totuşi, că master planul e să votaţi Udrea la turul al doilea. Creierul acestei teorii nu e singur pe lume!
Dragi pontişti,
Nu disperaţi, e posibil să aveţi un aliat chiar în tabăra de Dreapta! Smulgerea de bucăţi de electorat de la Iohannis şi de la Macovei vă ajută să vă vedeţi visul cu ochii: ajungerea Elenei Udrea în turul al doilea şi atunci campania de demonizare a doamnei din ultimii ani ar putea da roade. Sigur, e greu, noul PNL are structuri dar tocmai militarizarea acestor structuri poate aduce ceva bun pentru voi, fiind disciplinaţi şi pedeliştii care îi vor da voturi Elenei Udrea cât şi liberalii care se uită cu jind la participarea lui Tăriceanu la guvernare.
Aşa că, excepţie făcând Cristian Diaconescu, nimeni nu are deocamdată motive reale de supărare că Elena Udrea e în campanie.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Până să se certe cu băieții mari (Ponta, Iohannis) Cristian Diaconescu se încălzește cu Elena Udrea

Publicat in 13 august 2014 de Alecu Racoviceanu

Cristian Diaconescu nu e primul care simte pe pielea lui usturimea susținerii țuțărilor din anturajul Elenei Udrea. Ești bun și minunat până se răzgândește Doamna și imediat te trezești că ești traseist, loser, necunoscut maselor și cam tolomac… Acum câteva zile spuneam că e modă acum să penetrezi cu furie fundul pe care până de curând îl pupai. Nu credeam că Diaconescu va simți asta atât de curând și mai ales nu credeam că și o femeie poate penetra cu atâta masculinitate un fund. Fie el și de bărbat.
Acuma nu vreau să spun că, vezi Doamne, Cristian Diaconescu urma să rupă norii la alegerile din noiembrie sau că milioanele de alegători ce aveau să pună ștampila pe numele său își taie venele că rămân de izbeliște, dar este un candidat cu mai multă decență decât speram să aibă o persoană aleasă de Traian Băsescu. Orice candidat ar avea PMP, fie Elena Udrea, fie Emil Boc, nu poate sări de la cei 6% chinuiți luați la europarlamentare la scorul care să îți permită să privești altfel decât la televizor filmul evenimentelor din noiembrie.
PMP este arena unde se desfășoară una dintre cele mai interesante despărțiri din politica românească: cea dintre Elena Udrea și Traian Băsescu. Președintele semnează pentru susținerea candidaturii lui Diaconescu și, în loc să înrămeze autograful băsescian și să se roage la el în fiecare seară, ce face doamna cu el?
Dar e reală ruperea între cei doi, chiar dacă deocamdată pare că la partaj doamna ăși ia cu ea și televiziunile unde a băgat bani? E de verificat atent pentru că pare incredibil. PMP are nevoie să se rupă de Udrea, pentru că nu face față la două antipatii, întâi cea față de președinte și apoi aversiunea față de președinta partidului. Asta dacă nu se vrea un cavou, cu măr pe frontispiciu, în care Băsescu și Udrea să-și doarmă împreună somnul de veci.
Pe de altă parte, PMP nu-și permite luxul să nu aibă candidat propriu la prezidențiale, asta dacă nu vor să-l distrugă definitiv pe Klaus Iohannis și să-i ușureze lui Victor Ponta ascensiunea spre Cotroceni. Și dacă tot e o candidatură la mișto, fără șansă, de ce să arunci banii pe creșterea notorietății unui băiat destul de șters când îi poți folosi pentru tine sau măcar pentru o campanie națională de reparare a numelui guvernului Emil Boc?

Posted in Editoriale | Leave a comment

Ce NU înseamnă condamnarea lui Dan Voiculescu

Publicat in 5 august 2014 de Alecu Racoviceanu

De câteva zile, liniştea vacanţei îmi este întreruptă din când în când de puţinele comentarii ce ajung la mine legate de maratonul condamnării lui Dan Voiculescu. De la început vă spun că nu savurez finalul acestei bătălii ca pe cine ştie ce victorie a democraţiei sau a statului de drept, dar nici nu-l plâng pe părintele Antenelor, nevăzând în el o Scufiţa Roşie târâtă de lup în boscheţii de pe marginea potecii din pădure. În loc să fie un eveniment marginal al vieţii noastre de zi cu zi – aşa cum a fost condamnarea unui alt mogul sau cum este procesul unui mogul mai puţin celebru, dar la fel de influent, proces ce merge pe tăcute spre prescripţie, aici am fost puţin răutăcios – Dan Voiculescu, prin fanfarele zgomotoase ale acuzării şi apărării sale publice, mi-a penetrat zidul de linişte la a cărui umbră mă odihneam, împuţindu-mi atmosfera cu fetidul miros al ipocriziei. M-am gândit că e util în astfel de momente să îmi reamintesc unele lucruri pe care e posibil să le trec cu vederea în hărmălaia creată.
Primul este că procesul lui Dan Voiculescu nu este o lecţie de drept sau dacă e ceva de reţinut din el ca aspecte legale nu le veţi afla de la vorbitorii publici din ultimele zile pentru că toţi par să sufere de un sindrom ciudat, care se manifestă printr-o parţială înţelegere a realităţii. Am văzut că toţi cei care par să ghicească de la o mie de kilometri o privatizare frauduloasă sunt incapabili să distingă o faptă de trafic de influenţă sau să înţeleagă cum poţi fura bani de la o gală internaţională de box. Pe de altă parte, cei care nu ar înţelege o furăciune nici dacă li s-ar privatiza ilegal şi oliţa de sub fund sunt aşi în judecarea traficului de influenţă şi în soluţiile ce pot fi sau nu pot fi date în dosarele mafiei craiovene.
Condamnarea lui Dan Voiculescu nu înseamnă şi nu va însemna că Mircea Băsescu este o victimă a varanului, aşa cum nu va însemna nici că tot ce s-a spus până acum pe Antene despre clanul Băsescu este o minciună.
Condamnarea lui Voiculescu nu înseamnă că e o victorie a lui Traian Băsescu. De ani de zile, în multe dosare, dar în special în cele ale mogulilor, preşedintele e doar puroiul ce infectează politic rănile făcute de Justiţie. Profită de ele şi o face într-un mod absolut impecabil, din punct de vedere al comunicării publice.
Condamnarea lui Dan Voiculescu nu va însemna finalul trustului Intact, aşa cum condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, procesul lui Dinu Patriciu, anchetarea lui Maricel Păcurariu şi Cozmin Guşă, percheziţiile la apropiaţii lui Adrian Sârbu, fuga lui Elan Schwartzenberg nu au însemnat sfârşitul trusturilor lor de presă. Că apar probleme, că sursele de publicitate sunt alungate de campaniile de presă, asta da, dar finalul în niciun caz.

Posted in Editoriale | 1 Comment

Mircea Băsescu se pregăteşte pentru reducerea condamnării

Publicat in 1 august 2014 de Alecu Racoviceanu

Foarte multă cerneală şi foarte multe bale curg de câteva zile pe tema unei scrisori trimisă de deţinutul Nati Meir din închisoare, scrisoare transformată de arestatul Mircea Băsescu în denunţ împotriva avocatului Pavel Abraham. La prima vedere pare din nou rodul unei strategii tembele aşa cum e aia cu demonizarea lui Dan Voiculescu, ca şi cum dacă mogulul se dovedeşte a fi un violator de găini fratele preşedintelui devine înger. Nu deplâng nici soarta lui Voiculescu nici pe a generalului pensionar, e un război şi soldaţii mai cad în astfel de bătălii.
Totuşi cazul generalului Abraham nu e ca şi celelalte răzbunări apărute după izbucnirea scandalului şpăgilor date de Bercea Mondialu. Are ceva aparte. El a pornit de la o scrisoare trimisă de unul dintre cele mai ridicole personaje scoase la iveală de tranziţie, Meir, dar când e vorba de denunţuri nu contează credibilitatea denunţătorului ci a spuselor sale. Asta nu au înţeles nici apărătorii publici ai lui Băsescu într-o primă fază.
Apoi scrisoarea a fost transformată în denunţ ÎN BENEFICIUL lui Mircea Băsescu. De ce spun în beneficiul? Pentru că avocaţii lui Mircea Băsescu par să fi înţeles că, în ciuda semnalelor publice, fratele preşedintelui va fi găsit vinovat. Şi au început să pregătească terenul. Reducerea pedepsei poate fi obţinută în două moduri, după ce faptele au fost sesizate unei instanţe.
Prima metodă ar fi recunoaşterea faptelor, aşa cum sunt ele descrise în actul de acuzare, dar asta ar fi o sinucidere mediatică… o explozie în sânul grămezii şi aşa tot mai mici de susţinători ai preşedintelui. Trebuie rapid apelat la a doua metodă pentru că altfel Mircea Băsescu riscă ani grei de puşcărie. A doua soluţie e denunţarea unei fapte penale grave, de aceeaşi natură, confirmată printr-o începere a urmăririi penale.
Acesta e motivul pentru care Abraham nu a fost lăsat doar în seama presei, ci a fost denunţat direct de Mircea Băsescu. Dacă se va începe urmărirea penală, potrivit celebrului articol 19, fratele preşedintelui va beneficia de o înjumătăţire a limitelor pedepsei. Din acel moment poate spera chiar la o pedeapsă cu suspendare.

Posted in Editoriale | Leave a comment

Umbra lui Băsescu la toate „coziile”

Publicat in 29 iulie 2014 de Alecu Racoviceanu

Era normal ca după 10 ani, umbra lui Traian Băsescu să se întindă ca o pată de petrol peste apele politicii româneşti. În aceşti ani grei pentru mentalul individual şi colectiv, politicienii au făcut zeci, poate sute de compromisuri, pentru a scăpa cu nasul deasupra rahatului în care s-au bălăcit. De aceea e greu acuma să spui : „Domnule, uite în tabăra asta nu sunt băsişti, nu e nici măcar un colaboraţionist!” Dar nici nu mă bucură să văd în prim plan exact simbolurile negocierilor ce au mâzgălit clasa politică în ultimii ani.
Încep cu Victor Ponta, pentru că el e astăzi vedeta lansărilor în cursa pentru Cotroceni. Încep, evident, de la pactul de coabitare, hârtia mizeră cu care Traian Băsescu se lăuda pe la capetele încoronate ale Europei, le-o împărţea aşa cum fac la semafor fete de moralitate dubioasă cu reclame la saloane de masaj erotic. „Interesul naţional”!? În ce a constat el? De ce ezită amândoi să îl denunţe, dacă tot se filmează pe ascuns, se toarnă direct sau prin intermediari la procurori?
Frica de Occident? Să fim serioşi, din toţi candidaţii la funcţia supremă credeţi că e vreunul despre care americanii, nemţii sau orice alt neam să creadă că, odată ajuns pe fotoliul prezidenţial, nu le va sluji interesele? În ce ar consta indeoenţa lui? Ia ţara şi fuge cu ea din Europa? Simple acte de propagandă, nici unul nu e mai breaz în ochii occidentalilor.
Revin la PSD şi la umbrele lui Traian Băsescu şi mă opresc asupra numelui lui Ilie Sârbu. În 2008, a fost artizanul alianţei PSD-PDL, a ajutat mai mult decât o moaşă obişnuită la naşterea primului Guvern Emil Boc. Acum ispăşeşte asta, fiind ţinta unei campanii dusă de 2 televiziuni care cred că o eventuală inculpare a lui Sârbu va oferi argumente celor care-i cer demisia lui Victor Ponta. În fine, atâta îl duce mintea pe un individ care sălăşluieşte într-o pădure de lângă Bucureşti şi crede că aşa ia din presiunea exercitată pe Traian Băsescu după arestarea fratelui său. Idioţii cu bani îşi permit şi gesturi extravagante!
Doar declaraţiile, fie ele şi belicoase, spală amintirile? Dar viitorul cum sună?
Dacă Ponta candidează ce premier propune în tandem? Campania susţinută de presă de creştere a notorietăţii lui George Maior şi intervenţiile sale tot mai dese pe teme care alunecă de la securitate naţională spre politica pură nu fac decât să confirme zvonurile că actualul şef al SRI este favoritul. Şi acum „umbra”… în iarna 2011-2012, când Boc nu demisiona doar pentru că şeful lui nu-i găsise un înlocuitor, Maior a fost intens curtat de Băsescu. A refuzat Palatul Victoria, lăsându-i locul liber lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar rămâne un eveniment în ceaţă. De ce îl prefera Băsescu, aşa cum o face acum Ponta? Cum de unul credea că poate conduce un guvern PDL iar altul îl vede în fruntea unuia PSD? Singurele legături par a fi UDMR, insignifiant în calculele reale ale Puterii şi… UNPR.
Un alt zvon care trebuie confirmat sau infirmat este acela că, dacă Maior eliberează funcţia de la SRI, poziţia i-ar reveni lui Gabriel Oprea, artizan al defunctului „Proiect România” care îl implica şi pe George Maior. Oprea este şi el un personaj care face legătura cu perioada în care Traian Băsescu deţinea controlul întregii ţări. Ah, să nu uit, dacă Oprea face pasul spre SRI, cel antrenat pentru a-i fi adjunct lui Maior şi ministru de Interne este Ioan Rus, singura funcţie ce ar rămâne pesediştilor „vechi”, constanţi în ultimii 10 ani, fiind cea de preşedinte de partid.
Şi acum Opoziţia. Cel mai mare cadou pe care Traian Băsescu putea să-l facă Alianţei Creştin Liberale este susţinerea pe faţă pentru Cristian Diaconescu. Semnături, declaraţii, Diaconescu îşi asumă conştient rolul de paratrăsnet pentru toţi cei cărora Băsescu le este antipatic şi lasă liber drumul lui Cătălin Predoiu şi Klaus Iohannis de a spera că-l pot învinge pe Victor Ponta. O ieşire din prima scenă a lui Cristian Diaconescu e poate binevenită şi pentru el după ce a obosit ochii spectatorilor, trecând dintr-o tabără în alta de prea multe ori.
Predoiu e un personaj bizar, în timp ce pe toate site-urile vedem reclame costisitoare pentru a-i creşte notorietatea, casa de sondare ce a slujit până acum interesele PDL a dat publicităţii prima măsurătoare în care se spune că e posibil ca…Iohannis să câştige turul al doilea al alegerilor. PDL se joacă aşa cum vrea cu numele viitorului „candidat al Dreptei” atâta timp cât PNL-ul a ieşit de la guvernarea USL fără să aibă nici măcar bani de un sondaj de opinie mai acătării! Predoiu este un personaj interesant: a intrat în politică datorită lui Călin Popescu Tăriceanu, a rămas ministru datorită lui Traian Băsescu şi era să fie din nou ministru la invitaţia lui Victor Ponta! I-a uitat definitiv pe toţi aceşti oameni care l-au ajutat? Dacă da… calcă pe cadavre? Eu cred că măcar pe unul dintre ei l-a păstrat în suflet. Curând veţi afla pe care.
Iohannis… nici un liberal – poate doar Decebal Traian Remeş – nu a primit mai multe laude decât primarul Sibiului de la Traian Băsescu. Sigur, veţi spune, preşedintele îl lăuda atunci pentru a-l valorifica şi pentru a forţa ruperea USL, dar e numai asta? Adept al fuziunii cât mai grabnice cu fostul partid prezidenţial, Iohannis a acceptat rapid şi asimilarea tuturor valorilor „statului de drept” care nu au migrat din PDL la PMP. Stă la masă cu toţi miniştrii pe care i-ar fi dat afară ca incompetenţi dacă ajungea premierul lui Mircea Geoană.
Încă un lucru, judecându-se pentru a-şi dovedi compatibilitatea, Iohannis stă la discuţii despre ce va fi cu toţi lăudătorii ANI, toţi cei care susţineau până mai ieri că o decizie a „dragei” trebuie respectată cu stricteţe.
Prin toată această polologhie vreau să arăt că lumea nu mai poate fi împărţită în albi şi negri, că avem anul ăsta de ales nu între programe – ca şi cum am fi avut-o vreodată – ci între aşi ai compromisului, între mincinoşi sau nerecunoscători, între ipocriţi cu duble scale de valori. Nu ştiu dacă e mai rău sau mai bine decât în alţi ani, dar ştiu că e mai încurcată treaba.
PS Poate că unii vor spune „Uite, de aia era bună monarhia!” Poate, dacă Regele Mihai ar fi lăsat o moştenire genetică mai bogată sau măcar egală cu moştenirea istorică. Dar cum nu s-a întâmplat asta…

Posted in Editoriale | 1 Comment

« Postari mai vechi

Postari mai noi »