Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Ponta – Cărtărescu… sau „Mă miram eu să am pământ în fund!”
O fi interesant şi cu Lukoil, cu procurorii ba presaţi să ridice sechestrul ruşilor ba să-l tăvălească mai puţin pe Daniel Funeriu. O fi interesant şi cu gradul de vioiciune al spermatozoizilor candidaţilor la prezidenţiale ( subiect de la care pe nedrept sunt discriminate Elena Udrea şi Monica Macovei) dar subiectul zilei este susţinerea lui Victor Ponta pentru Mircea Cărtărescu în cursa pentru premiul Nobel!
Ce l-o fi mâncat în fund nu pot să înţeleg! Adică e clar că statul cu fundul pe nasul unor consilieri gâdilă prin respiraţia lor tot mai sacadată, dar de aici până la… Era clar că omul nu e în nici o cursă, că premiul merge la altul, ca în fiecare an de altfel. Era clar şi unde se va şterge Cărtărescu şi unde îl va sfătui pe premier să-şi bage urările de bine. Întreaga imagine pare aşa: stătea Ponta şi era puţin invidios că ia Gabi Firea toată „carnea” de pe net şi brusc îi vine o idee, „Gata! Hai s-o iau şi eu de la Cărtărescu!”
Eu cred că Ponta, printre mulţii consilieri pe care-i plătim noi ca pe apa caldă, are pe undeva un sclav mic. Nebăgat de nimeni în seamă, abia de prinde un sandviş în pauza de prânz, consilierul pe probleme de „Succes România!” trăieşte pe net. El simte imediat când un concurs de orice fel produce emoţie şi imediat o ia pe scări în sus şi urlă la uşa şefului. „Şefu, şefu, joacă Halep! O susţinem?” „Bagă, băi, un mesaj!” îi spune Victor. „Hai Steaua!” „Bagă la greu!”
Şi ăia pierd toţi de i-a mers buhul că poartă noroc ca pisica neagră. S-au poate tocmai de aia o fi zis să-l susţină pe Cărtărescu?
Pentru bancul cu miliţieni citat în titlu… căutaţi pe net dacă vă frământă… El e cam aşa: Doi poliţişti trimişi să patruleze pe străzi. Unul îşi tot sugea degetul. Celălalt, enervat, îl intreabă
-Ce dracu ai de îţi tot sugi degetul?
-Lasa-mă că am ceva în unghie şi nu ştiu dacă e pământ sau rahat.
-Esti prost. Dă-mi să verific… Îi ia degetul… miroase, gustă şi dă verdictul: Tu nu vezi că e rahat?!
-Da, ai dreptate. Că mă şi miram de unde să am eu pământ în fund.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Cică oricum ai da-o, premierul lui Ponta e unul pe care-l cheamă cu M şi G!
Vineri dimineaţă, George Maior a declarat: „Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”. Pe seară, Victor Ponta a spus: “În rest, ce va fi după alegeri, eu cred că la pregătirea pe care o are și la experiența pe care deja a dobândit-o, nu o să fie șomer — așa cred eu. Despre posibilitatea ca Maior să devină premier o să discutăm la momentul potrivit”.
Între cele două declaraţii este o poveste destul de lungă şi e greu de crezut că ea se va termina foarte repede după alegerile prezidenţiale, chiar dacă Ponta le va câştiga.
Povestea începe în iarna 2011-2012, când menţinerea lui Emil Boc îngropa PDL şi preşedintele Traian Băsescu era în căutarea unei soluţii de avarie. Nu mai avea mulţi aliaţi, aşa că soluţia salvatoare o bănuia a fi fie în Banca Naţională fie în servicii. Banca i-a refuzat furnizarea unei personalităţi, iar şeful SRI a declinat şi el oferta de a fi premier, singurul rămas pe listă fiind Mihai Răzvan Ungureanu.
Refuzul de a ocupa Palatul Victoria a răcit relaţiile dintre Maior şi Băsescu, iar relaţiile s-au deteriorat complet când UNPR a trecut în barca USL.
În ultima perioadă, Ponta a acceptat soluţia ca premierul de după alegeri – în eventualitatea în care le câştigă – să fie Maior. O acceptare care nu s-a făcut publică pentru că se considera că această variantă ar putea demoraliza susţinătorii din ţară. De câte ori se deschidea public subiectul, Ponta ameninţa cu excluderea dacă se mai discută „moştenirea” sa de după alegeri.
Până la vizita în SUA. Atunci, presat oarecum de primirea rece, Ponta a promis altcuiva funcţia vizată de Maior şi UNPR. Vestea s-a dus şi Maior se pare că a făcut declaraţia pentru a-l presa pe Ponta să se pronunţe public privind preferinţa sa reală. Şi candidatul PSD a făcut-o. Dar nu destul de ferm, aşa că disputa continuă.
Acum negocierile s-au deschis, se pare, pentru ultima funcţie pe care Ponta ar lăsa-o liberă, cea de preşedinte al partidului. Aici însă lucrurile nu sunt aşa de simple, pentru că nu ajunge simpla desemnare a unui pretendent. Şi al doilea promitent se pare că s-ar descurca mai bine la acest capitol decât Maior.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Şi totuşi de ce „în acest moment” apare fraza despre Victor Ponta în referatul Microsoft
Evident că fraza cea mai aşteptată din dosarul Microsoft a fost cea despre posibila implicare a fostului şef al corpului de control al Guvernului Adrian Năstase. De prea mult timp dreptatcii din presă vorbeau despre aşa ceva şi de prea mult timp stângacii se eschivau în emisiuni când se deschidea subiectul software.
Şi fraza a venit. A venit într-un document care nu are nici o legătură cu premierul Victor Ponta, în citarea declaraţiei unui martor ( o să mă prefac că nu i-am ghicit identitatea, deşi e acoperit ca un pisic ascuns doar pe jumătate după draperie).
Şi a venit şi celebrul răspuns al DNA, în care se spune că „în acest moment” Ponta nu are calitate de suspect sau învinuit în cauză. Ce înseamnă „în acest moment”? În primul rând că lucrurile sunt în evoluţie, că e cercetată posibila acţiune de control din 2004 pentru a alunga concurenţii lui Claudiu Florică de la borcanul guvernamental de miere. Ok, spun dreptacii, deci candidatul PSD este suspectat în frauda secolului, să tocăm!
Dar „în acest moment” înseamnă încă un lucru. Declaraţia buclucaşă a fost dată de martor în jurul datei de 15 iulie, în urmă cu peste 2 luni. În tot acest timp probabil că ea a fost comparată cu alte probe, poate chiar dacă vreun alt martor fusese deja interogat a fost chemat pentru un „supliment de declaraţii”. Şi e clar că nu au ieşit la iveală probele care să confirme mărturisirea.
Şi atunci de ce a fost ea lăsată în referat, dacă se lucrează la verificare, dar fără succes… deocamdată, ca să folosesc un sinonim la „în acest moment”?
Păi să vedem cui profită. Anchetei? Mă îndoiesc de fapltul că, văzând fragmentul, vreun alt oficial din 2004 are o revelaţie şi se duce să depună mărturie. Nu, anchetei nu îi profită, acte şi spovedanii se pot strânge şi fără scandal de presă. Adversarii lui Ponta au ce toca, dar sunt limitaţi, de comunicatul cu „în acest moment” şi de înşiruirea aliaţilor proprii din referat. Candidatul PSD a putut şi el să dezamorseze o bombă pe care duşmanii i-au arătat-o din vară. Practic intră în campanie cu problema rezolvată, în loc să fie învăluit în suspiciuni.
Concluziile sunt două şi simple. Prima este că includerea frazei fâsâie subiectul în campania prezidenţială, lăsându-l acolo unde îi este locul, în lumea penalului. Punând acolo fraza şi oferind a doua zi soluţia, DNA practic roagă competitorii să-şi toarne în cap alte găleţi de rahat. E ca la scoaterea unei măsele stricate, doare un pic, dar se rezolvă o problemă. A doua concluzie… eu cred că adversarii lui Ponta ştiau încă din vară de declaraţia dată de martorul surpriză despre fostul său subaltern, devenit – „în acest moment” – şef. Nu ştiau că ea nu e încă dovedită, ceea ce ar exclude ca sursă anchetatorii…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Dosarul Microsoft, un ajutor nesperat pentru candidaţii anti-sistem. Tardiv
Din primăvară toţi candidaţii Dreptei, desemnaţi între timp sau rămaşi speranţe şi rezerve, aşteptau un dosar, o dezvăluire, o bombă, ceva, o şmecherie de-a lui Traian Băsescu menită să îl pună pe Victor Ponta în imposibilitatea de a candida.
Şi au stat, au stat şi nu s-au organizat şi se învârteau ca vulturii deasupra „viitorului cadavru”. S-au rotit până s-au dat cap în cap. De vreo 3 luni anunţau între ei cum va veni un tsunami politico-penal, cum PSD va fi măturat de pe plaja însorită a succesului electoral. Au aşteptat vreo audiere măcar în cazul Duicu. O boare de speranţă a apărut când preşedintele a spus de un ofiţer acoperit printre candidaţi, dar speranţa s-a stins când au înţeles că Traian Băsescu parcă nu ar face puşcărie doar ca să-l ajute pe unul dintre ei.
Şi a venit Microsft. Bombă curată, un miliard de dolari cheltuiţi fără a fi nevoie! Reduceri de preţ la care guvernele au renunţat unul după altul, mită vărsată în străinătate sau în sacoşe. Dar…
Din PSD ( în fine, şi UNPR) sunt 3 personaje de care Victor Ponta nu e foarte legat, nu sunt din „gaşca” lui de „tineri lupi”. Mai vine şi un comunicat că premierul nu are calitate în dosar. Nu pare bomba aşteptată. Şi dacă vine şi o serie de cereri pe contractul EADS tot nu se mai schimbă multe, pentru că suntem în „buza” urnei. În acest dosar, singura greşeală pe care pesediştii o mai pot face – şi în mod evident se pregătesc pentru ea – este să voteze în Senat împotriva începerii urmăririi penale. Dar şi un vot „pentru” ar fi un semnal prost în rândul activiştilor de partid din teritoriu, oricum uşor de convins pentru a trăda. Amânarea este soluţia cea mai potrivită electoral. Vedem ce soluţie vor adopta.
Dar pesediştii nu sunt singuri, în dosar apar şi foştii miniştri Gabriel Sandu şi Valerian Vreme, personaje aproape inexistente cu excepţia momentelor când maşinăriile de PR îi propagau când erau pe funcţii. Inexistenţi, dar buni de folosit ca apărare publică.
Şi mai sunt şi Daniel Funeriu şi Dorin Cocoş, personaje peste care nu se poate trece uşor, nume care-ţi rămân în gât dacă te pregăteşti să strigi „Hoţii!”. Şi mai este şi presupenerea legitimă că Emil Boc nu putea fi complet străin de o asemenea afacere făcută sub el.
Aşa că bomba a venit, dar nu are cine profita de ea. Cu o excepţie. Cazul Microsoft e un exemplu ideal pentru a demonstra că mafia – aşa cum o vedem în filme – nu are doctrină, nu are nevoie de carnet de membru pentru a intra într-un sediu de partid. Da, după mine cazul Microsoft îi profită candidatului anti-sistem. Procentul cred că e mic. Şi mai cred că este împărţit între candidaţii „rebeli” din Stânga şi din Dreapta. Dar e ceva. Un singur exemplu de calcul: dacă Monica Macovei ar avea un procentaj mai mare decât al Elenei Udrea?
Posted in Editoriale
Leave a comment
A căutat Teodor Meleşcanu doar o cale onorabilă de a pleca de la SIE?
Candidatura lui Teodor Meleşcanu merită câteva cuvinte şi un strop de atenţie, evident mai mare decât procentele pe care probabil le va lua la scrutinul din noiembrie.
Am să mă opresc asupra a 3 declaraţii făcute de el în ultima perioadă şi la câteva informaţii care ţin de legătura tot mai puternică dintre serviciile secrete şi politică. Nu le voi folosi în ordinea lor cronologică, dar în cea logică.
Prima declaraţie este făcută în ianuarie anul acesta, la Digi24, când directorul SIE spune că după terminarea mandatului la comanda serviciului secret ( comanda sau, mai degrabă, reprezentarea cu terţi?) ia în calcul revenirea în politică şi chiar o candidatură la prezidenţiale. A testat piaţa şi reacţiile au fost negative, dar atunci părea că liberalul Crin Antonescu ( care-l acuzase public de „băsism” pe Meleşcanu după ce a acceptat nominalizarea la SIE) este singurul candidat cu şanse reale pentru a-i lua locul lui Traian Băsescu. Era înainte ca Antonescu să-şi lase orgoliul să conducă PNL pe nebănuite căi.
Acum lucrurile s-au schimbat, Crin e istorie recentă, iar liberalii sunt dezorientaţi de preschimbarea termenului de judecată în procesul lui Klaus Iohannis cu ANI. Ce fac ei dacă sasul e silit să plece acasă? Unii au soluţia Călin Popescu Tăriceanu, dar Meleşcanu le aminteşte mai bine de spiritul liberal, de luptele cu PSD.
Spun că Meleşcanu putea fi sprijinit de unii liberali pentru a ajunge cu liste complete la BEC pentru a avea o soluţie în caz că Iohannis pierde pe ultima sută de metri lupta la Înalta Curte.
Meleşcanu ar putea fi şi soluţia fericită de scoatere a lui Traian Băsescu din capcana ofiţerului acoperit în care s-a băgat singur. Aici folosesc a doua declaraţie care, din păcate, văd că a dispărut de pe net… dar nu total. În martie 2012, când Meleşcanu i-a luat locul lui Mihai Răzvan Ungureanu ( propulsat de la SIE direct ca premier) a fost audiat de comisia de specialitate din Parlament. Atunci el şi-a început discursul aşa: ”mă aflu aici în calitate de candidat desemnat pentru șefia Direcției… ăăă… Serviciului de Informații Externe”.
Pentru cei mai tineri trebuie spus că înainte de 1989, SIE se numea Direcţia a VI-a de Informaţii Externe, din cadrul Departamentului Securităţii Statului.
Eu sau mulţi dintre dumneavostră nu avem acest reflex de a încurca numele instituţiei. E genul de semn care trădează o viitoare dezvăluire? Posibil, deşi miza ar putea fi altcineva, mai important în calculul electoral.
Şi aici vine a treia declaraţie, cea pe care o vedeţi astăzi peste tot, anunţul candidaturii. Teodor Meleşcanu e fost membru USL. S-a certat cu Antonescu atunci când a acceptat funcţia propusă de Băsescu, dar au fost câteva elemente şi contacte cu Victor Ponta care demonstrează că relaţia sa cu premierul s-a reparat. Combinaţi acest enunţ cu zvonurile pe care le auziţi peste tot şi cu mărturisirea că preşedintele a cerut listele cu ofiţerii acoperiţi folosiţi de SIE.
Demisia unui şef de serviciu secret ( în plină criză a credibilităţii serviciilor, în campanie electorală şi, mai ales, în contextul evenimentelor din Ucraina) este fie o recunoaştere că serviciul merge şi fără el, el având rolul minor al reprezentării SIE la festivităţi, fie un gest de iresponsabilitate, fie o soluţie pentru a pleca rapid şi onorabil dintr-o funcţie care devenise malignă din cauza presiunilor politice.
PS Organizaţţile care au strâns semnăturile pentru Meleşcanu sunt mai anti-băsiste decât orice formaţiune politică. E un element important…
Posted in Editoriale
1 Comment
Ponta, concediază-ţi consilierii şi angajează-l pe Băsescu! Urgent!
Am avut marele ghinion de a mă afla sâmbătă în zona Obor-Iancului-Arena Naţională. Stau pe acolo şi m-a mâncat în fund să mai şi ies la cumpărături când treceau spre stadion şirurile de autocare cu participanţii la festivitatea de lansare a candidaturii lui Victor Ponta. Mi-a fost imposibil să traversez şoseaua Mihai Bravu. Stăteam un ciorchine de oameni, afundaţi în claxoanele nervoase ale maşinilor care erau blocate pe o altă arteră principală, Bulevardul Ferdinand, şi ne uitam fix în fantomele morţilor mamelor poliţiştilor care îşi toceau fluierele.
Nu am crezut că există atât de multe modalităţi de a rosti cuvântul „muie”, nici nu m-am gândit vreodată că o singură gură poate inspira un sentiment atât de unanim la bărbaţi în toată firea, femei care mergeau sau se întorceau de la piaţă, copii dornici să ajungă la locurile de joacă.
Am reuşit să-mi fac micile cumpărături. Le-am lăsat acasă şi am plecat pe jos din Iancului spre Stadionul Naţional, unde o televiziune a avut două proaste inspiraţii, prima să-şi facă un studiou mobil chiar pe Arenă şi, a doua, să mă invite la dezbateri.
Pe drum am întâlnit oameni care nu-şi puteau scoate maşinile din parcare. Şi înjurau. Care nu puteau parca pe locurile lor. Şi înjurau. Care nu aveau voie să intre cu maşinile pe străzile de domiciliu. Şi înjurau. Până să ajung la stadion înţelesem că un om are nebănuit de multe locuri în care alţii îşi pot băga tot felul de lucruri şi am întâlnit destui oameni destul de hotărâţi să îşi demonstreze calităţile de amant cu diversele rude, vii sau moarte, ale celui din cauza căruia îşi petreceau ziua liberă în soare.
Apoi pe Arenă, în timpul mitingului – am avut timp pentru că organizatorii au avut destul de mult tact şi au acoperit cu muzică orice încercare de a face acolo un talk show – am văzut cum perechi, perechi, mulţi se retrăgeau în zone mai umbroase sau mai liniştite, lăsând să se desfăşoare în absenţa lor festivitatea pentru care fuseseră aduşi în Bucureşti.
Am văzut plecând şi lideri PSD, jigniţi că nu li se rezervaseră locuri pe scenă, fiind lăsaţi să suporte mulţimile de susţinători.
Ce învăţăminte trag eu de aici? E clar că Victor Ponta, acceptând şi participând la această manifestare a demonstrat că e „sclavul” sfătuitorilor săi. În acest caz cred că e vorba de americanul ăla prezentat CACOnsilierul lui Barack Obama. De altfel, imediat după ce au apărut criticile la adresa manifestării au apărut şi fotografii de la desemnarea lui Obama drept candidat al democraţilor. Au apărut şi comentatorii care debitau cum mitingul demonstrează forţă, că aşa se face în America şi că… e bine.
Şi mi-am amintit imediat cum Traian Băsescu, invitat acum vreo 10 zile la un interviu simultan cu prezentarea consilierului american angajat de Ponta, a spus că americanii sunt buni la cifre, la sinteze, dar că nu trebuie să-i asculţi când dau şi sfaturi de comunicare! Un sfat bun, chiar foarte bun!
Să mă explic: americanii or vrea manifestări de mase, dar ei nu au trecut prin oroarea mitingurilor ceauşiste, la ei mulţimile se adună la concerte sau la proteste, niciodată nu au trecut prin grozăvia aducerii cu forţa. Mai mult, poliţistul american, respectul pentru el e diferit de cum priveşte omul de pe strada românească poliţistul care-i spune să îşi ia catrafusele şi să plece din faţa casei sale.
Pe scurt, a fost o prostie organizarea acestei manifestări după tipicul american când tu ai de cucerit masele din România!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Consilierii locali traseiști, niște maidaneze în călduri
Știu că e la modă acum să-i deplângi pe aleșii locali, sfâșiați între dorința aprigă de a sluji partidul care i-a propulsat și nevoia de bani, pe care nu-i vor primi de la Guvern decât dacă trec la unul dintre partidele aflate la Putere. Moda e de a prezenta lupta pentru onoarea primarilor și consilierilor ca pe o înfruntare între forțele Binelui și războinicii Întunericului. Dar nu e deloc așa, în lupta asta nu e nimeni bun! E mai degrabă înfruntarea între două haite de hingheri, care se ceartă pentru prinderea unei maidaneze în călduri, dispusă să-și foloseasxcă toate găurile pentru a-și mulțumi stăpânul. Și după ce haita învingătoare va încasa pentru cățea banii de sterilizare o va da spre eutanasiere…
E clar că nu e vorba de primari, ei pot să slujească orice partid doresc, singura greșeală pe care nu trebuie să o facă fiind să nu demisioneze din partidul sub a cărui siglă au candidat. Consilierii sunt problema Ordonanței. Cei care vor să facă pasul spre alt partid sunt în dispută.
Ce se întâmplă acum, sau, mă rog, până să apară Ordonanța ”Dragnea”. Consilierii sunt niște simple mașini de vot, nu îi ăîntreabă nimeni nimic, totul fiind decis de baronetul local, care-și face înțelegerile. Dacă un consilier iese din rând și votează o hotărâre împotriva voinței liderului local… este amenințat cu excluderea și, implicit, cu pierderea mandatului. De aia se opun Ordonanței șefii și șefuleții partidelor din Opoziție. Dar să nu credeți că pe fugari, traseiști, îi așteaptă înrolarea în Asrmata Salvării… Nu, Ordonanța permite un singur transfer, urmând să fie ținuți în alte chingi ale unui alt șef sau șefuleț.
De aici și nevoia cățelei de a ademeni, de a primi un preț cât mai bun pentru ridicarea cozii. Singurul gest de independență ce i se permite în mizera-i viață politică!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Religia în şcoli. O părere
De la început vreau să vă spun că nu deţin adevărul absolut, aşa că habar nu am dacă e bine să se continue cu orele de Religie în şcoli sau nu. Ştiu doar că mie, ca părinte, mi-ar fi drag ca fiicele mele să poarte în caracter ceva din normele creştine de convieţuire. Nu spun nici măcar că ele ar conţine superlativele bunei cuviinţe sau pe cele ale bazelor civilizaţiei. Dimpotrivă, sunt ferm convins că orice religie ai respecta rezultatul final este al perfecţionării de sine şi, implicit, a societăţii.
Poate că asta mi se întâmplă pentru că normele creştine îmi sunt cele mai la îndemână, mai apropiate, mai uşor de descifrat. Poate mi le doresc pentru copiii mei pentru că sunt comod şi vreau ca lor să le fie frică de altcineva decât de mine sau de legile oamenilor dacă fac ceva greşit. Poate pur şi simplu sunt prizonierul preconcepţiilor şi nu vreau ca ele să crească fără un Dumnezeu, aşa cum au vrut alţii să-i crească pe cei din generaţia mea şi acum, chiar dacă învăţăturile despre Divinitate şoptite de părinţi şi bunici au avut ceva efect, avem percepţii diverse asupra unui subiect ce ar trebui, de principiu, să fie un factor de stabilitate şi de unitate. Anii ăia de marxism, de leninism şi de înţeles religia „pe căi orale” sunt baza faptului că acum oscilăm arbitrar de la ateism manifest rebel la habotnicie.
Sunt convins că anii de comunism au născut un dor de creştinism, dar izbucnirea de după 1989 a soborurilor de preoţi care sfinţeau totul, de la şosele la şosete, au produs şi o saturaţie. Aşa cum tot atunci a apărut prea multă presă, nu toată de calitate, prea multă nuditate şi atâtea cu „prea multă” în faţă, doar pentru că lipsiseră cu desăvârşire până atunci.
Religia în şcoli este un subiect tarat şi el de excesele de după Revoluţie, de heirupismul de la momentul introducerii în şcoli, de imaginea tot mai proastă a popilor dar şi de faptul că, în anii de criză economică, oamenii s-au îndreptat spre o credinţă puternic adaptată, invocând îngeri, zei budişti sau aşezând glastrele prin locuinţe, crezând că aşa vor plăti ratele la bănci sau îşi vor păstra locurile de muncă.
Evident că e greşit modul în care se predă Religia la unele clase. Dar, uite, e greşit până şi modul în care sunt tipărite abecedarele. Ce facem, amânăm clasa întâi sau încercăm să reparăm? Sunt câţiva cretini de profesori de sport arestaţi că se holbau la fetiţele care se schimbau la vestiar, scoatem sportul din şcoli sau îi îndepărtăm pe nenorociţi?
De ce, în loc să spunem din prima „hai să scoatem Religia din şcoli”, nu facem o evaluare mai fermă a profesorilor? De ce nu restructurăm materia? De ce nu căutăm soluţii în loc să îndepărtăm Religia ca pe un rău?
PS Veţi spune că e problema de părinte ca fiicele mele să primească şi o educaţie creştină şi că nimic nu mă împiedică să le-o ofer acasă. Sigur, dar ajungem iar la învăţarea „orală”, din ce am reţinut noi când eram mici. Plus că, fără glumă, noi, cei crescuţi în anii comunismului nu cred că suntem cei mai eficienţi pedagogi în acest domeniu.
PPS Nu o votez pe Monica Macovei din cu totul şi cu totul alte motive decât părerea ei despre Religia în şcoli. Nu o voi vota nici pe Elena Udrea chiar dacă susţine ceva care şi mie mi se pare ok, dar perfectibil. Pur şi simplu, subiectul credinţei nu îmi influenţează votul.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Banc amar despre ofiţerii sub acoperire…
Nu vreau să intru în polemica dacă Traian Băsescu are sau nu dreptul să ne spună dacă vreunul dintre serviciile secrete aflate sub comanda CSAT-ului condus de el are oameni infiltraţi în politică. E searbădă şi ea ar fi trebuit începută de când preşedintele ne-a spus prima oară, parcă prin 2005, sau 2006, că doi miniştri din Guvernul Tăriceanu sunt suspecţi de corupţie. Nu am reacţionat atunci, de ce am face-o acum? Astea nu sunt genul de teme la care să spunem: „Mai bine mai târziu…”
Problema mea este cum reuşeşte omul ăsta să spună fiecăruia ce vrea să audă? Aşa cum orice alt politician promite drumuri asfaltate, creşteri de pensii sau salarii, Băsescu spune ce vrea fiecare să audă. Când trece ceva timp de la anunţul iniţial, deja omul e mulţumit. Observaţi din luările de poziţie, la televiziuni, pe Facebook sau pe diversele bloguri, cine crede că persoana vizată de anunţul cu ofiţerul acoperit este chiar cel mai aprig duşman al favoritului său. Sigur, excluderea de către preşedinte a Elenei Udrea din competiţia „al tău e mai acoperit”, strică puţin calculele, dar ai putea face un sondaj de opinie privind cine şi ce crede despre subiect.
Aşadar, vreo 42% cred că ofiţerul acoperit e fie Klaus Iohannis fie Monica Macovei, 29% ezită şi ei între Macovei şi Victor Ponta, restul sunt aproape convinşi că pârdalnicul ofiţer e Ponta sau că e un codaş din clasamente şi că preşedintele nu vrea decât să tragă un semnal de alarmă despre ce puncte (departamente) mai trebuie restructurate în servicii.
Posted in Editoriale
Leave a comment
De ce vor ăştia să-i facă mortului un sex oral?
Demersul ăsta al lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a preşedintelui este foarte bizar. Adică îmi e clar de ce prinţul din poveste o scoală-n sărutări pe frumoasa din Pădurea Adormită, dar nu înţeleg de ce să vrei să trezeşti un mort cu şuturi în fund, mai ales dacă ştii că odată ridicat mortul o să te… în…
Sigur, într-o ţară în care basmele sunt date peste cap şi broaştele – în loc să se transforme-n prinţi când sunt sărutate – pupă femei obişnuite-n fund până le fac să se simtă prinţese, lucrurile sunt mai greu de explicat.
Absolut toate efectele pozitive sau negative pentru ambele campanii, pro sau anti Ponta, sunt realizabile din vorbe, nu e nevoie de fapte care să coste, financiar şi politic, să expună la riscuri pe plan extern, dar şi la riscul de a nu reuşi în demersul final. Adică: e clar că, boicotul fiind imposibil, va reuşi demersul demiterii, dar la turul al doilea candidatul PSD se va confrunta cu un electorat ostil şi unit, pe când aşa, lăsaţi să se bălăcărească între ei îşi pierd controlul asupra alegătorilor. Pe bune, după declaraţiile despre PDL şi Klaus Iohannis, credeţi că Monica Macovei îşi va putea motoriza votanţii la turul al doilea? Adică e foarte posibil ca PSD să reuşească demiterea dar să piardă alegerile. Spirala încrederii în învingător ar putea să funcţioneze, dar va lucra şi solidaritatea celor învinşi.
Simpla anunţare a demersului a demonstrat ce era de demonstrat. De exemplu pedeliştii deveniţi liberali au sărit ca arşi. Comunicarea lor a reacţionat atât de prost încât nici măcar nu au spus că e un act parlamentar inutil, ci au început să urle că nu sunt motive de demitere! Declaraţii prin care au demonstrat din nou că Zeus e reprezentantul unei religii care-ţi permite să te rogi la alţi dumnezei, cu condiţia să mori la uşa templului dacă zeitatea supremă este atacată. Vă amintiţi de ei când Băsescu nu a fost invitat la o simplă festivitate? Ăştia sunt ei, cei care pe vremea lui Emil Boc se lăsau ţinuţi în ţarcuri. Adcă, pe bune, am nevoie de o suspendare a lui Băsescu ca să fiu sigur că Vasile Blaga rămâne un fidel, oricâte palme după ceafă i-ar da comandantul său de navă?
De fapt acest demers, transformă două fantome în personaje vii, Băsescu şi Tăriceanu, deocamdată participanţi pasivi, deşi guralivi, la procesul politic. Problema lui Tăriceanu este că el, chiar şi trezit, nu se poate lupta cu „monstrul” pe care-l trezeşte.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Ponta – Cărtărescu… sau „Mă miram eu să am pământ în fund!”
O fi interesant şi cu Lukoil, cu procurorii ba presaţi să ridice sechestrul ruşilor ba să-l tăvălească mai puţin pe Daniel Funeriu. O fi interesant şi cu gradul de vioiciune al spermatozoizilor candidaţilor la prezidenţiale ( subiect de la care pe nedrept sunt discriminate Elena Udrea şi Monica Macovei) dar subiectul zilei este susţinerea lui Victor Ponta pentru Mircea Cărtărescu în cursa pentru premiul Nobel!
Ce l-o fi mâncat în fund nu pot să înţeleg! Adică e clar că statul cu fundul pe nasul unor consilieri gâdilă prin respiraţia lor tot mai sacadată, dar de aici până la… Era clar că omul nu e în nici o cursă, că premiul merge la altul, ca în fiecare an de altfel. Era clar şi unde se va şterge Cărtărescu şi unde îl va sfătui pe premier să-şi bage urările de bine. Întreaga imagine pare aşa: stătea Ponta şi era puţin invidios că ia Gabi Firea toată „carnea” de pe net şi brusc îi vine o idee, „Gata! Hai s-o iau şi eu de la Cărtărescu!”
Eu cred că Ponta, printre mulţii consilieri pe care-i plătim noi ca pe apa caldă, are pe undeva un sclav mic. Nebăgat de nimeni în seamă, abia de prinde un sandviş în pauza de prânz, consilierul pe probleme de „Succes România!” trăieşte pe net. El simte imediat când un concurs de orice fel produce emoţie şi imediat o ia pe scări în sus şi urlă la uşa şefului. „Şefu, şefu, joacă Halep! O susţinem?” „Bagă, băi, un mesaj!” îi spune Victor. „Hai Steaua!” „Bagă la greu!”
Şi ăia pierd toţi de i-a mers buhul că poartă noroc ca pisica neagră. S-au poate tocmai de aia o fi zis să-l susţină pe Cărtărescu?
Pentru bancul cu miliţieni citat în titlu… căutaţi pe net dacă vă frământă… El e cam aşa: Doi poliţişti trimişi să patruleze pe străzi. Unul îşi tot sugea degetul. Celălalt, enervat, îl intreabă
-Ce dracu ai de îţi tot sugi degetul?
-Lasa-mă că am ceva în unghie şi nu ştiu dacă e pământ sau rahat.
-Esti prost. Dă-mi să verific… Îi ia degetul… miroase, gustă şi dă verdictul: Tu nu vezi că e rahat?!
-Da, ai dreptate. Că mă şi miram de unde să am eu pământ în fund.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Cică oricum ai da-o, premierul lui Ponta e unul pe care-l cheamă cu M şi G!
Vineri dimineaţă, George Maior a declarat: „Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”. Pe seară, Victor Ponta a spus: “În rest, ce va fi după alegeri, eu cred că la pregătirea pe care o are și la experiența pe care deja a dobândit-o, nu o să fie șomer — așa cred eu. Despre posibilitatea ca Maior să devină premier o să discutăm la momentul potrivit”.
Între cele două declaraţii este o poveste destul de lungă şi e greu de crezut că ea se va termina foarte repede după alegerile prezidenţiale, chiar dacă Ponta le va câştiga.
Povestea începe în iarna 2011-2012, când menţinerea lui Emil Boc îngropa PDL şi preşedintele Traian Băsescu era în căutarea unei soluţii de avarie. Nu mai avea mulţi aliaţi, aşa că soluţia salvatoare o bănuia a fi fie în Banca Naţională fie în servicii. Banca i-a refuzat furnizarea unei personalităţi, iar şeful SRI a declinat şi el oferta de a fi premier, singurul rămas pe listă fiind Mihai Răzvan Ungureanu.
Refuzul de a ocupa Palatul Victoria a răcit relaţiile dintre Maior şi Băsescu, iar relaţiile s-au deteriorat complet când UNPR a trecut în barca USL.
În ultima perioadă, Ponta a acceptat soluţia ca premierul de după alegeri – în eventualitatea în care le câştigă – să fie Maior. O acceptare care nu s-a făcut publică pentru că se considera că această variantă ar putea demoraliza susţinătorii din ţară. De câte ori se deschidea public subiectul, Ponta ameninţa cu excluderea dacă se mai discută „moştenirea” sa de după alegeri.
Până la vizita în SUA. Atunci, presat oarecum de primirea rece, Ponta a promis altcuiva funcţia vizată de Maior şi UNPR. Vestea s-a dus şi Maior se pare că a făcut declaraţia pentru a-l presa pe Ponta să se pronunţe public privind preferinţa sa reală. Şi candidatul PSD a făcut-o. Dar nu destul de ferm, aşa că disputa continuă.
Acum negocierile s-au deschis, se pare, pentru ultima funcţie pe care Ponta ar lăsa-o liberă, cea de preşedinte al partidului. Aici însă lucrurile nu sunt aşa de simple, pentru că nu ajunge simpla desemnare a unui pretendent. Şi al doilea promitent se pare că s-ar descurca mai bine la acest capitol decât Maior.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Şi totuşi de ce „în acest moment” apare fraza despre Victor Ponta în referatul Microsoft
Evident că fraza cea mai aşteptată din dosarul Microsoft a fost cea despre posibila implicare a fostului şef al corpului de control al Guvernului Adrian Năstase. De prea mult timp dreptatcii din presă vorbeau despre aşa ceva şi de prea mult timp stângacii se eschivau în emisiuni când se deschidea subiectul software.
Şi fraza a venit. A venit într-un document care nu are nici o legătură cu premierul Victor Ponta, în citarea declaraţiei unui martor ( o să mă prefac că nu i-am ghicit identitatea, deşi e acoperit ca un pisic ascuns doar pe jumătate după draperie).
Şi a venit şi celebrul răspuns al DNA, în care se spune că „în acest moment” Ponta nu are calitate de suspect sau învinuit în cauză. Ce înseamnă „în acest moment”? În primul rând că lucrurile sunt în evoluţie, că e cercetată posibila acţiune de control din 2004 pentru a alunga concurenţii lui Claudiu Florică de la borcanul guvernamental de miere. Ok, spun dreptacii, deci candidatul PSD este suspectat în frauda secolului, să tocăm!
Dar „în acest moment” înseamnă încă un lucru. Declaraţia buclucaşă a fost dată de martor în jurul datei de 15 iulie, în urmă cu peste 2 luni. În tot acest timp probabil că ea a fost comparată cu alte probe, poate chiar dacă vreun alt martor fusese deja interogat a fost chemat pentru un „supliment de declaraţii”. Şi e clar că nu au ieşit la iveală probele care să confirme mărturisirea.
Şi atunci de ce a fost ea lăsată în referat, dacă se lucrează la verificare, dar fără succes… deocamdată, ca să folosesc un sinonim la „în acest moment”?
Păi să vedem cui profită. Anchetei? Mă îndoiesc de fapltul că, văzând fragmentul, vreun alt oficial din 2004 are o revelaţie şi se duce să depună mărturie. Nu, anchetei nu îi profită, acte şi spovedanii se pot strânge şi fără scandal de presă. Adversarii lui Ponta au ce toca, dar sunt limitaţi, de comunicatul cu „în acest moment” şi de înşiruirea aliaţilor proprii din referat. Candidatul PSD a putut şi el să dezamorseze o bombă pe care duşmanii i-au arătat-o din vară. Practic intră în campanie cu problema rezolvată, în loc să fie învăluit în suspiciuni.
Concluziile sunt două şi simple. Prima este că includerea frazei fâsâie subiectul în campania prezidenţială, lăsându-l acolo unde îi este locul, în lumea penalului. Punând acolo fraza şi oferind a doua zi soluţia, DNA practic roagă competitorii să-şi toarne în cap alte găleţi de rahat. E ca la scoaterea unei măsele stricate, doare un pic, dar se rezolvă o problemă. A doua concluzie… eu cred că adversarii lui Ponta ştiau încă din vară de declaraţia dată de martorul surpriză despre fostul său subaltern, devenit – „în acest moment” – şef. Nu ştiau că ea nu e încă dovedită, ceea ce ar exclude ca sursă anchetatorii…
Posted in Editoriale
Leave a comment
Dosarul Microsoft, un ajutor nesperat pentru candidaţii anti-sistem. Tardiv
Din primăvară toţi candidaţii Dreptei, desemnaţi între timp sau rămaşi speranţe şi rezerve, aşteptau un dosar, o dezvăluire, o bombă, ceva, o şmecherie de-a lui Traian Băsescu menită să îl pună pe Victor Ponta în imposibilitatea de a candida.
Şi au stat, au stat şi nu s-au organizat şi se învârteau ca vulturii deasupra „viitorului cadavru”. S-au rotit până s-au dat cap în cap. De vreo 3 luni anunţau între ei cum va veni un tsunami politico-penal, cum PSD va fi măturat de pe plaja însorită a succesului electoral. Au aşteptat vreo audiere măcar în cazul Duicu. O boare de speranţă a apărut când preşedintele a spus de un ofiţer acoperit printre candidaţi, dar speranţa s-a stins când au înţeles că Traian Băsescu parcă nu ar face puşcărie doar ca să-l ajute pe unul dintre ei.
Şi a venit Microsft. Bombă curată, un miliard de dolari cheltuiţi fără a fi nevoie! Reduceri de preţ la care guvernele au renunţat unul după altul, mită vărsată în străinătate sau în sacoşe. Dar…
Din PSD ( în fine, şi UNPR) sunt 3 personaje de care Victor Ponta nu e foarte legat, nu sunt din „gaşca” lui de „tineri lupi”. Mai vine şi un comunicat că premierul nu are calitate în dosar. Nu pare bomba aşteptată. Şi dacă vine şi o serie de cereri pe contractul EADS tot nu se mai schimbă multe, pentru că suntem în „buza” urnei. În acest dosar, singura greşeală pe care pesediştii o mai pot face – şi în mod evident se pregătesc pentru ea – este să voteze în Senat împotriva începerii urmăririi penale. Dar şi un vot „pentru” ar fi un semnal prost în rândul activiştilor de partid din teritoriu, oricum uşor de convins pentru a trăda. Amânarea este soluţia cea mai potrivită electoral. Vedem ce soluţie vor adopta.
Dar pesediştii nu sunt singuri, în dosar apar şi foştii miniştri Gabriel Sandu şi Valerian Vreme, personaje aproape inexistente cu excepţia momentelor când maşinăriile de PR îi propagau când erau pe funcţii. Inexistenţi, dar buni de folosit ca apărare publică.
Şi mai sunt şi Daniel Funeriu şi Dorin Cocoş, personaje peste care nu se poate trece uşor, nume care-ţi rămân în gât dacă te pregăteşti să strigi „Hoţii!”. Şi mai este şi presupenerea legitimă că Emil Boc nu putea fi complet străin de o asemenea afacere făcută sub el.
Aşa că bomba a venit, dar nu are cine profita de ea. Cu o excepţie. Cazul Microsoft e un exemplu ideal pentru a demonstra că mafia – aşa cum o vedem în filme – nu are doctrină, nu are nevoie de carnet de membru pentru a intra într-un sediu de partid. Da, după mine cazul Microsoft îi profită candidatului anti-sistem. Procentul cred că e mic. Şi mai cred că este împărţit între candidaţii „rebeli” din Stânga şi din Dreapta. Dar e ceva. Un singur exemplu de calcul: dacă Monica Macovei ar avea un procentaj mai mare decât al Elenei Udrea?
Posted in Editoriale
Leave a comment
A căutat Teodor Meleşcanu doar o cale onorabilă de a pleca de la SIE?
Candidatura lui Teodor Meleşcanu merită câteva cuvinte şi un strop de atenţie, evident mai mare decât procentele pe care probabil le va lua la scrutinul din noiembrie.
Am să mă opresc asupra a 3 declaraţii făcute de el în ultima perioadă şi la câteva informaţii care ţin de legătura tot mai puternică dintre serviciile secrete şi politică. Nu le voi folosi în ordinea lor cronologică, dar în cea logică.
Prima declaraţie este făcută în ianuarie anul acesta, la Digi24, când directorul SIE spune că după terminarea mandatului la comanda serviciului secret ( comanda sau, mai degrabă, reprezentarea cu terţi?) ia în calcul revenirea în politică şi chiar o candidatură la prezidenţiale. A testat piaţa şi reacţiile au fost negative, dar atunci părea că liberalul Crin Antonescu ( care-l acuzase public de „băsism” pe Meleşcanu după ce a acceptat nominalizarea la SIE) este singurul candidat cu şanse reale pentru a-i lua locul lui Traian Băsescu. Era înainte ca Antonescu să-şi lase orgoliul să conducă PNL pe nebănuite căi.
Acum lucrurile s-au schimbat, Crin e istorie recentă, iar liberalii sunt dezorientaţi de preschimbarea termenului de judecată în procesul lui Klaus Iohannis cu ANI. Ce fac ei dacă sasul e silit să plece acasă? Unii au soluţia Călin Popescu Tăriceanu, dar Meleşcanu le aminteşte mai bine de spiritul liberal, de luptele cu PSD.
Spun că Meleşcanu putea fi sprijinit de unii liberali pentru a ajunge cu liste complete la BEC pentru a avea o soluţie în caz că Iohannis pierde pe ultima sută de metri lupta la Înalta Curte.
Meleşcanu ar putea fi şi soluţia fericită de scoatere a lui Traian Băsescu din capcana ofiţerului acoperit în care s-a băgat singur. Aici folosesc a doua declaraţie care, din păcate, văd că a dispărut de pe net… dar nu total. În martie 2012, când Meleşcanu i-a luat locul lui Mihai Răzvan Ungureanu ( propulsat de la SIE direct ca premier) a fost audiat de comisia de specialitate din Parlament. Atunci el şi-a început discursul aşa: ”mă aflu aici în calitate de candidat desemnat pentru șefia Direcției… ăăă… Serviciului de Informații Externe”.
Pentru cei mai tineri trebuie spus că înainte de 1989, SIE se numea Direcţia a VI-a de Informaţii Externe, din cadrul Departamentului Securităţii Statului.
Eu sau mulţi dintre dumneavostră nu avem acest reflex de a încurca numele instituţiei. E genul de semn care trădează o viitoare dezvăluire? Posibil, deşi miza ar putea fi altcineva, mai important în calculul electoral.
Şi aici vine a treia declaraţie, cea pe care o vedeţi astăzi peste tot, anunţul candidaturii. Teodor Meleşcanu e fost membru USL. S-a certat cu Antonescu atunci când a acceptat funcţia propusă de Băsescu, dar au fost câteva elemente şi contacte cu Victor Ponta care demonstrează că relaţia sa cu premierul s-a reparat. Combinaţi acest enunţ cu zvonurile pe care le auziţi peste tot şi cu mărturisirea că preşedintele a cerut listele cu ofiţerii acoperiţi folosiţi de SIE.
Demisia unui şef de serviciu secret ( în plină criză a credibilităţii serviciilor, în campanie electorală şi, mai ales, în contextul evenimentelor din Ucraina) este fie o recunoaştere că serviciul merge şi fără el, el având rolul minor al reprezentării SIE la festivităţi, fie un gest de iresponsabilitate, fie o soluţie pentru a pleca rapid şi onorabil dintr-o funcţie care devenise malignă din cauza presiunilor politice.
PS Organizaţţile care au strâns semnăturile pentru Meleşcanu sunt mai anti-băsiste decât orice formaţiune politică. E un element important…
Posted in Editoriale
1 Comment
Ponta, concediază-ţi consilierii şi angajează-l pe Băsescu! Urgent!
Am avut marele ghinion de a mă afla sâmbătă în zona Obor-Iancului-Arena Naţională. Stau pe acolo şi m-a mâncat în fund să mai şi ies la cumpărături când treceau spre stadion şirurile de autocare cu participanţii la festivitatea de lansare a candidaturii lui Victor Ponta. Mi-a fost imposibil să traversez şoseaua Mihai Bravu. Stăteam un ciorchine de oameni, afundaţi în claxoanele nervoase ale maşinilor care erau blocate pe o altă arteră principală, Bulevardul Ferdinand, şi ne uitam fix în fantomele morţilor mamelor poliţiştilor care îşi toceau fluierele.
Nu am crezut că există atât de multe modalităţi de a rosti cuvântul „muie”, nici nu m-am gândit vreodată că o singură gură poate inspira un sentiment atât de unanim la bărbaţi în toată firea, femei care mergeau sau se întorceau de la piaţă, copii dornici să ajungă la locurile de joacă.
Am reuşit să-mi fac micile cumpărături. Le-am lăsat acasă şi am plecat pe jos din Iancului spre Stadionul Naţional, unde o televiziune a avut două proaste inspiraţii, prima să-şi facă un studiou mobil chiar pe Arenă şi, a doua, să mă invite la dezbateri.
Pe drum am întâlnit oameni care nu-şi puteau scoate maşinile din parcare. Şi înjurau. Care nu puteau parca pe locurile lor. Şi înjurau. Care nu aveau voie să intre cu maşinile pe străzile de domiciliu. Şi înjurau. Până să ajung la stadion înţelesem că un om are nebănuit de multe locuri în care alţii îşi pot băga tot felul de lucruri şi am întâlnit destui oameni destul de hotărâţi să îşi demonstreze calităţile de amant cu diversele rude, vii sau moarte, ale celui din cauza căruia îşi petreceau ziua liberă în soare.
Apoi pe Arenă, în timpul mitingului – am avut timp pentru că organizatorii au avut destul de mult tact şi au acoperit cu muzică orice încercare de a face acolo un talk show – am văzut cum perechi, perechi, mulţi se retrăgeau în zone mai umbroase sau mai liniştite, lăsând să se desfăşoare în absenţa lor festivitatea pentru care fuseseră aduşi în Bucureşti.
Am văzut plecând şi lideri PSD, jigniţi că nu li se rezervaseră locuri pe scenă, fiind lăsaţi să suporte mulţimile de susţinători.
Ce învăţăminte trag eu de aici? E clar că Victor Ponta, acceptând şi participând la această manifestare a demonstrat că e „sclavul” sfătuitorilor săi. În acest caz cred că e vorba de americanul ăla prezentat CACOnsilierul lui Barack Obama. De altfel, imediat după ce au apărut criticile la adresa manifestării au apărut şi fotografii de la desemnarea lui Obama drept candidat al democraţilor. Au apărut şi comentatorii care debitau cum mitingul demonstrează forţă, că aşa se face în America şi că… e bine.
Şi mi-am amintit imediat cum Traian Băsescu, invitat acum vreo 10 zile la un interviu simultan cu prezentarea consilierului american angajat de Ponta, a spus că americanii sunt buni la cifre, la sinteze, dar că nu trebuie să-i asculţi când dau şi sfaturi de comunicare! Un sfat bun, chiar foarte bun!
Să mă explic: americanii or vrea manifestări de mase, dar ei nu au trecut prin oroarea mitingurilor ceauşiste, la ei mulţimile se adună la concerte sau la proteste, niciodată nu au trecut prin grozăvia aducerii cu forţa. Mai mult, poliţistul american, respectul pentru el e diferit de cum priveşte omul de pe strada românească poliţistul care-i spune să îşi ia catrafusele şi să plece din faţa casei sale.
Pe scurt, a fost o prostie organizarea acestei manifestări după tipicul american când tu ai de cucerit masele din România!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Consilierii locali traseiști, niște maidaneze în călduri
Știu că e la modă acum să-i deplângi pe aleșii locali, sfâșiați între dorința aprigă de a sluji partidul care i-a propulsat și nevoia de bani, pe care nu-i vor primi de la Guvern decât dacă trec la unul dintre partidele aflate la Putere. Moda e de a prezenta lupta pentru onoarea primarilor și consilierilor ca pe o înfruntare între forțele Binelui și războinicii Întunericului. Dar nu e deloc așa, în lupta asta nu e nimeni bun! E mai degrabă înfruntarea între două haite de hingheri, care se ceartă pentru prinderea unei maidaneze în călduri, dispusă să-și foloseasxcă toate găurile pentru a-și mulțumi stăpânul. Și după ce haita învingătoare va încasa pentru cățea banii de sterilizare o va da spre eutanasiere…
E clar că nu e vorba de primari, ei pot să slujească orice partid doresc, singura greșeală pe care nu trebuie să o facă fiind să nu demisioneze din partidul sub a cărui siglă au candidat. Consilierii sunt problema Ordonanței. Cei care vor să facă pasul spre alt partid sunt în dispută.
Ce se întâmplă acum, sau, mă rog, până să apară Ordonanța ”Dragnea”. Consilierii sunt niște simple mașini de vot, nu îi ăîntreabă nimeni nimic, totul fiind decis de baronetul local, care-și face înțelegerile. Dacă un consilier iese din rând și votează o hotărâre împotriva voinței liderului local… este amenințat cu excluderea și, implicit, cu pierderea mandatului. De aia se opun Ordonanței șefii și șefuleții partidelor din Opoziție. Dar să nu credeți că pe fugari, traseiști, îi așteaptă înrolarea în Asrmata Salvării… Nu, Ordonanța permite un singur transfer, urmând să fie ținuți în alte chingi ale unui alt șef sau șefuleț.
De aici și nevoia cățelei de a ademeni, de a primi un preț cât mai bun pentru ridicarea cozii. Singurul gest de independență ce i se permite în mizera-i viață politică!
Posted in Editoriale
Leave a comment
Religia în şcoli. O părere
De la început vreau să vă spun că nu deţin adevărul absolut, aşa că habar nu am dacă e bine să se continue cu orele de Religie în şcoli sau nu. Ştiu doar că mie, ca părinte, mi-ar fi drag ca fiicele mele să poarte în caracter ceva din normele creştine de convieţuire. Nu spun nici măcar că ele ar conţine superlativele bunei cuviinţe sau pe cele ale bazelor civilizaţiei. Dimpotrivă, sunt ferm convins că orice religie ai respecta rezultatul final este al perfecţionării de sine şi, implicit, a societăţii.
Poate că asta mi se întâmplă pentru că normele creştine îmi sunt cele mai la îndemână, mai apropiate, mai uşor de descifrat. Poate mi le doresc pentru copiii mei pentru că sunt comod şi vreau ca lor să le fie frică de altcineva decât de mine sau de legile oamenilor dacă fac ceva greşit. Poate pur şi simplu sunt prizonierul preconcepţiilor şi nu vreau ca ele să crească fără un Dumnezeu, aşa cum au vrut alţii să-i crească pe cei din generaţia mea şi acum, chiar dacă învăţăturile despre Divinitate şoptite de părinţi şi bunici au avut ceva efect, avem percepţii diverse asupra unui subiect ce ar trebui, de principiu, să fie un factor de stabilitate şi de unitate. Anii ăia de marxism, de leninism şi de înţeles religia „pe căi orale” sunt baza faptului că acum oscilăm arbitrar de la ateism manifest rebel la habotnicie.
Sunt convins că anii de comunism au născut un dor de creştinism, dar izbucnirea de după 1989 a soborurilor de preoţi care sfinţeau totul, de la şosele la şosete, au produs şi o saturaţie. Aşa cum tot atunci a apărut prea multă presă, nu toată de calitate, prea multă nuditate şi atâtea cu „prea multă” în faţă, doar pentru că lipsiseră cu desăvârşire până atunci.
Religia în şcoli este un subiect tarat şi el de excesele de după Revoluţie, de heirupismul de la momentul introducerii în şcoli, de imaginea tot mai proastă a popilor dar şi de faptul că, în anii de criză economică, oamenii s-au îndreptat spre o credinţă puternic adaptată, invocând îngeri, zei budişti sau aşezând glastrele prin locuinţe, crezând că aşa vor plăti ratele la bănci sau îşi vor păstra locurile de muncă.
Evident că e greşit modul în care se predă Religia la unele clase. Dar, uite, e greşit până şi modul în care sunt tipărite abecedarele. Ce facem, amânăm clasa întâi sau încercăm să reparăm? Sunt câţiva cretini de profesori de sport arestaţi că se holbau la fetiţele care se schimbau la vestiar, scoatem sportul din şcoli sau îi îndepărtăm pe nenorociţi?
De ce, în loc să spunem din prima „hai să scoatem Religia din şcoli”, nu facem o evaluare mai fermă a profesorilor? De ce nu restructurăm materia? De ce nu căutăm soluţii în loc să îndepărtăm Religia ca pe un rău?
PS Veţi spune că e problema de părinte ca fiicele mele să primească şi o educaţie creştină şi că nimic nu mă împiedică să le-o ofer acasă. Sigur, dar ajungem iar la învăţarea „orală”, din ce am reţinut noi când eram mici. Plus că, fără glumă, noi, cei crescuţi în anii comunismului nu cred că suntem cei mai eficienţi pedagogi în acest domeniu.
PPS Nu o votez pe Monica Macovei din cu totul şi cu totul alte motive decât părerea ei despre Religia în şcoli. Nu o voi vota nici pe Elena Udrea chiar dacă susţine ceva care şi mie mi se pare ok, dar perfectibil. Pur şi simplu, subiectul credinţei nu îmi influenţează votul.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Banc amar despre ofiţerii sub acoperire…
Nu vreau să intru în polemica dacă Traian Băsescu are sau nu dreptul să ne spună dacă vreunul dintre serviciile secrete aflate sub comanda CSAT-ului condus de el are oameni infiltraţi în politică. E searbădă şi ea ar fi trebuit începută de când preşedintele ne-a spus prima oară, parcă prin 2005, sau 2006, că doi miniştri din Guvernul Tăriceanu sunt suspecţi de corupţie. Nu am reacţionat atunci, de ce am face-o acum? Astea nu sunt genul de teme la care să spunem: „Mai bine mai târziu…”
Problema mea este cum reuşeşte omul ăsta să spună fiecăruia ce vrea să audă? Aşa cum orice alt politician promite drumuri asfaltate, creşteri de pensii sau salarii, Băsescu spune ce vrea fiecare să audă. Când trece ceva timp de la anunţul iniţial, deja omul e mulţumit. Observaţi din luările de poziţie, la televiziuni, pe Facebook sau pe diversele bloguri, cine crede că persoana vizată de anunţul cu ofiţerul acoperit este chiar cel mai aprig duşman al favoritului său. Sigur, excluderea de către preşedinte a Elenei Udrea din competiţia „al tău e mai acoperit”, strică puţin calculele, dar ai putea face un sondaj de opinie privind cine şi ce crede despre subiect.
Aşadar, vreo 42% cred că ofiţerul acoperit e fie Klaus Iohannis fie Monica Macovei, 29% ezită şi ei între Macovei şi Victor Ponta, restul sunt aproape convinşi că pârdalnicul ofiţer e Ponta sau că e un codaş din clasamente şi că preşedintele nu vrea decât să tragă un semnal de alarmă despre ce puncte (departamente) mai trebuie restructurate în servicii.
Posted in Editoriale
Leave a comment
De ce vor ăştia să-i facă mortului un sex oral?
Demersul ăsta al lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a preşedintelui este foarte bizar. Adică îmi e clar de ce prinţul din poveste o scoală-n sărutări pe frumoasa din Pădurea Adormită, dar nu înţeleg de ce să vrei să trezeşti un mort cu şuturi în fund, mai ales dacă ştii că odată ridicat mortul o să te… în…
Sigur, într-o ţară în care basmele sunt date peste cap şi broaştele – în loc să se transforme-n prinţi când sunt sărutate – pupă femei obişnuite-n fund până le fac să se simtă prinţese, lucrurile sunt mai greu de explicat.
Absolut toate efectele pozitive sau negative pentru ambele campanii, pro sau anti Ponta, sunt realizabile din vorbe, nu e nevoie de fapte care să coste, financiar şi politic, să expună la riscuri pe plan extern, dar şi la riscul de a nu reuşi în demersul final. Adică: e clar că, boicotul fiind imposibil, va reuşi demersul demiterii, dar la turul al doilea candidatul PSD se va confrunta cu un electorat ostil şi unit, pe când aşa, lăsaţi să se bălăcărească între ei îşi pierd controlul asupra alegătorilor. Pe bune, după declaraţiile despre PDL şi Klaus Iohannis, credeţi că Monica Macovei îşi va putea motoriza votanţii la turul al doilea? Adică e foarte posibil ca PSD să reuşească demiterea dar să piardă alegerile. Spirala încrederii în învingător ar putea să funcţioneze, dar va lucra şi solidaritatea celor învinşi.
Simpla anunţare a demersului a demonstrat ce era de demonstrat. De exemplu pedeliştii deveniţi liberali au sărit ca arşi. Comunicarea lor a reacţionat atât de prost încât nici măcar nu au spus că e un act parlamentar inutil, ci au început să urle că nu sunt motive de demitere! Declaraţii prin care au demonstrat din nou că Zeus e reprezentantul unei religii care-ţi permite să te rogi la alţi dumnezei, cu condiţia să mori la uşa templului dacă zeitatea supremă este atacată. Vă amintiţi de ei când Băsescu nu a fost invitat la o simplă festivitate? Ăştia sunt ei, cei care pe vremea lui Emil Boc se lăsau ţinuţi în ţarcuri. Adcă, pe bune, am nevoie de o suspendare a lui Băsescu ca să fiu sigur că Vasile Blaga rămâne un fidel, oricâte palme după ceafă i-ar da comandantul său de navă?
De fapt acest demers, transformă două fantome în personaje vii, Băsescu şi Tăriceanu, deocamdată participanţi pasivi, deşi guralivi, la procesul politic. Problema lui Tăriceanu este că el, chiar şi trezit, nu se poate lupta cu „monstrul” pe care-l trezeşte.
Posted in Editoriale
Leave a comment