Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Update – Poker pe dezbrăcate cu Vântu şi Băsescu
Scriam că făcând declaraţiile la graniţa dintre judiciar şi politic în instanţă, Sorin Ovidiu Vântu îl provoacă pe Traian Băsescu la un poker pe dezbrăcate, fisele aruncate pe masă fiind amintirile unuia despre celălalt. Din păcate pentru omul de afaceri, dealerul partidei este Parchetul, dar, spre norocul lui, la masă s-a aşezat de acum şi completul de judecată. Din acest moment, dezvăluirile despre FNI se vor împleti cu cele despre cazul senatorului Cătălin Voicu, pentru că, se va spune, Viorica Costiniu nu trebuia să se pronunţe, SOV fiind urmărit în lucrarea „mamă” din care s-a ajuns şi la cea cu Nicolae Popa şi la cea în care e judecat Florin Costiniu. Sigur ambele trecând prin pridvorul SRI. Spectacolul continuă. La pokerul pe dezbrăcate s-a mizat o robă!
Posted in Editoriale
4 Comments
Poker pe dezbrăcate cu Vântu şi Băsescu
Aşteptam şi dezvăluirile făcute de Sorin Ovidiu Vântu, dar mărturisesc faptul că mă pregăteam să le văd prin ziare sau la una dintre cele două televiziuni de ştiri. A ales să le facă direct, prin intermediul declaraţiei date în faţa instanţei de recurs. Asta îmi sugerează două lucruri. Primul este că a luat în propriile mâini apărarea sa, cel puţin pe linia imaginii. Al doilea lucru sugerat este că instanţa este cel mai bun loc pentru a face astfel de declaraţii. Pretextul e că ele sunt făcute în apărare, deşi SOV ştie că nu au relevanţă judiciară, dar îşi dă seama că efectul e că îi obligă şi pe adversarii săi să le reproducă. Minimalizându-le, criticându-le, cum o fi, dar nu pot face abstracţie de ele.
Prin tema propusă de mărturisiri, SOV mai face un lucru, îl obligă pe preşedinte să ia o atitudine publică privind arestarea sa, acuzele de până acum fiind făcute doar la nivelul comentariilor. Şi mai e ceva, scoţând prima haină ce acoperea pudică secrete ştiute doar de cei doi, Vântu provoacă un poker pe dezbrăcate, anunţând, de fapt, că are astfel de povestioare pentru fiecare termen de judecată la care va fi adus sub escortă. E o cacealma? Orice pokerist ştie că e o singură cale de a afla, să plăteşti.
Se va prinde preşedintele în acest joc? Dacă lucrurile se întâmplau acum un an, eram sigur că da, acum nu ştiu ce să spun.
PS Şi pentru că cei doi mai au mult de tras unul în celălalt, mi-am adus aminte de un banc. Cică un arab, cu o mitralieră în mână şi două grenade la centură, era alergat de un tanc israelian. Arabul trage în tanc, nimic, maşinăria înainta imperturbabilă. Trage şi ultimele gloanţe, dar tancul nu ceda. Aruncă o grenadă. Nimic. O aruncă pe a doua, tot nimic. Atunci se aude o voce din tanc: „Cumperi muniţie?”.
Posted in Editoriale
5 Comments
O lecţie de rahat pentru Vântu
Un şoricel era fugărit de pisică prin curte. Se strecoară printr-o crăpătură în grajd şi vede vaca. „Văcuţo, te rog ascunde-mă repede că mă urmăreşte pisica!” Îl aruncă într-o balegă tocmai când intra pisica: „Ascunzi aici un şoarece?” Nici nu apucă vaca să răspundă că felina vede coada şoricelului şi îl trage afară.
Morala: Nu oricine te bagă în rahat îţi vrea răul.
Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele.
Dacă tot te bagi în rahat, măcar fă-o cu totul.
SOV nu are azi timp să tragă învăţăminte dintr-o glumă, dar alţii ca el pot să o facă. Omul ăsta a plătit mulţi ani o armată de proşti. Norocul lui ar putea veni din aceea că şi el e atacat tot de o armată de proşti…
Posted in Editoriale
3 Comments
Iisus s-a născut în anul 1951 înainte de Băsescu
La aşa un titlu cui îi mai trebuie editorial? Bine, pentru unii poate trebuie să explic faptul că 1951 este anul naşterii lui Traian Băsescu, dar mie îmi place ideea. Trădează perfect starea de spirit din spaţiul public românesc. Pentru unii, în 1951 a început transformarea în bine a ţării noastre. Aproape tot ce se face bine sau ce se poate interpreta ca fiind bun, în ciuda oricărei evidenţe, îşi are izvorul în ceva ce a gândit, spus, conceput sau doar sugerat preşedintele. Sunt oamenii gata oricând să dea uitării simpatia pentru oricare alt politician, oamenii care acum sunt pregătiţi sufleteşte să spună că Emil Boc poartă singur povara dezastrului economic. Sunt la un pas să blameze şi partidul care a dat Guvernul spre care priveau cu încredere acum câteva luni.
Pentru alţii, 1951 este anul când România a fost condamnată la dictatură. Aproape tot ce se întâmplă are o legătură cu Palatul Cotroceni, doar ploaia nu vine de acolo, dar oricum Băsescu putea face mai multe pentru a se mări numărul de umbrele distribuite populaţiei…
Ia uite, mi-am dat acum seama, râdeam în sinea mea de ambele tabere de drept-credincioşi în forţa anului 1951, şi eu vorbeam tot numai de Băsescu. E ca în bancul ăla cu un tip surprins de soţ la amantă. Sare de la etaj şi, în cădere, se gândeşte: „Nu puteam eu să stau acasă, să mănânc sarmale, mă uitam la televizor şi, cine ştie, poate făceam şi sex…”. Cade pe o căpiţă, scapă doar cu sperietura şi spune: „Doamne, cum e omul, două secunde am fost disperat şi ce prostii îmi trec prin cap!”. Aşa şi eu… Cum adică Iisus s-a născut în 1951 înainte de Băsescu?
Posted in Editoriale
Leave a comment
În fiecare om e ceva bun – deviza canibalului
Văd cum multă lume comentează imaginile de la descinderea făcută joi la Sorin Ovidiu Vîntu şi mulţi sunt indignaţi de folosirea armei, de proceduri, de rănirea câinelui. Dar, când aceşti oameni acuză poliţiştii sau procurorii participanţi la descindere, greşesc. De vină suntem noi, ziariştii, şi publicul, în general.
Ani de zile am închis ochii la faptul că România este singura ţară din lume unde există pedeapsa cu „ruptul uşii”. Fie că erau bănuiţi de infracţiuni cu violenţă, fie de legături cu lumea drogurilor sau doar de infracţiuni imobiliare, suspecţii din ţara noastră trec prin această „pedeapsă”, netrecută în Codul Penal, dar împământenită ca omorâtul porcului cu brişca.
Sigur, am avut motivaţiile noastre. Omul simplu savura imaginile cu ruperea uşii şi culcarea pe burtă a unor femei în desuuri, abia sculate din somn. Avea şi o motivaţie lăuntrică, poliţistul mascat le făcea „oamenilor răi” ce nu putea el să le facă pe stradă când îi fluierau nevasta! Frica din noi ne făcea să ne simţim răzbunaţi când un umflat cu tatuaje era pus pe burtă în dormitorul său, dar nimeni nu se gândeşte la aspectul legal, la ce se întâmplă dacă trântitul nu e vinovat. Şi gazetarii au avut un motiv, imaginile şi informaţiile primite de la poliţişti. Pentru a nu stopa „izvorul” de informaţii, descinderile „în forţă” nu au fost niciodată discutate. Acum, fiind vorba de SOV, se dezbate fiecare aspect al procedurii unei percheziţii. Vă spun eu, e la fel de în neregulă ce s-a întâmplat joi ca la toate percheziţiile date la televizor sub titluri gen „poliţia distruge o reţea de traficanţi”. Ce nu înţeleg oamenii este că imaginile cu poliţişti americani care descind cu armele în mâini sunt din filme, în realitate dacă un anchetator calcă florile din curtea suspectului, primăria plăteşte din greu.
PS Sunt onorat că numele meu e trecut pe tot felul de liste negre ce circulă pe internet, la vârsta mea, atenţia nu poate decât să mă măgulească. Am o singură menţiune pe care m-au rugat să o fac pisoiul meu Mitzu şi bichonul Dolly, ele au vrut tot timpul zgărzi portocalii, poate ţine cont poliţia de chestia asta!
PS 2 Ah, deci Dinu Patriciu era al doilea pe lista ” de protocol”!
Posted in Editoriale
1 Comment
SOV
Evoluţia cazului Sorin Ovidiu Vântu a fost, fără îndoială, mai interesantă pe Realitatea TV. Nu am nici un dubiu şi nici nu sunt maliţios, e doar o constatare ce include în ea şi multă psihologie. Au încercat, este evident, să aducă în studiouri şi oameni care să susţină sau chiar să laude reţinerea lui SOV. Nu că aceşti invitaţi ar fi putut să ţină piept celor care făceau legătura între ce se întâmplă şi declaraţiile din ultimele luni ale lui Traian Băsescu. Nu, nici nu ar fi fost natural. În perioada următoare vom asista la o luptă pe faţă între autorităţi şi acest post tv. E şi normal să fie aşa, nu deontologic, dar normal.
Oamenii nu cunosc mentalitatea ziariştilor al căror patron este lovit de autorităţi sau de un rival. Nu există lucrător în presă care, în adâncul sufletului, să nu îşi deteste patronul. Ca în orice breaslă în care din oameni prost plătiţi se produc averi ce permit iahturi, vile, vacanţe de vis. Detestarea patronului se poate manifesta chiar până acolo ca un redactor să caute sau să şi publice informaţii despre prietenii celui pentru care lucrează. Ura creşte mai mult când salariul întârzie luni întregi pentru că, e normal, ziariştii ştiu că patronul nu face foamea ca el, simplul lucrător. Dar când patronul e lovit, ziaristul nu mai reacţionează ca un salariat de la o firmă oarecare. Ăla vede dacă firma mai merge, îşi caută, evident, de lucru încă din momentul în care se petrece atacul, dar nu pune suflet.
Ziaristul reacţionează altfel. Devine automat adversarul celui ce a lovit, nici măcar nu îi pasă dacă lovitura e pe drept aplicată. Nu o uită nici dacă pleacă la altă instituţie de presă. Asta e o realitate cu care autorităţile vor trebui să facă faţă. Sunt multe cazuri de acest fel, aşa cum sunt şi cazuri în care chiar ziariştii au ajutat la înfundarea şefilor, dar nu cei mici, ei au devenit apărătorii celor loviţi. Acest lucru se vede deja la Realitatea, nu la comentarii, informaţiile sunt strânse acum din convingere.
Posted in Editoriale
2 Comments
Moartea pitică – banc :)
E atât de plictisitor tot ce se petrece în ţara noastră, că nu mai găsesc refugiu decât în bancuri, glume bune, imaginare, că astea de la televizor mă deprimă. De exemplu, gluma cu Emil Boc devenit neascultător, ştire dată, evident, pe surse bine informate, şi apoi intervenţia de ieri în care devine apărătorul drepturilor de autor… o simplă schemă de atenuare a valului de flegme ce vin pe mititelul său rever din toate direcţiile. Şi acum bancul: Cică Băsescu aude bătăi la uşă. Deschide şi vede o moarte mică, mică, lângă prag. Se sperie omul şi începe să spună: Te rog, nu mă lua acum, mai am atâtea de făcut, să scot România din criză, trebuie să rad corupţia, să reformez statul, să duc Moldova în UE… Dar moartea îl întrerupe: Dă-te, măi, din drum, că am venit după Boc!
Şi încă unul fără mare legătură cu primul, dar foarte inspirat. Cică un pedelist e pe patul morţii, îşi cheamă fiul la căpătâi şi îi spune: Fiule, vreau să păstrezi tu carnetul meu de partid şi să îmi iei unul de la PSD, cu poza mea, cu numele meu, cu tot, iar pe ultimul drum vreau să îmi înveleşti coşciugul în steagul social democrat… Băiatul izbucneşte în lacrimi: Tată, toată viaţa i-ai urât pe pesedişti, iar acum, când te cheamă Cel de Sus, te împaci, uiţi ura… Cu ultimele sforţări, muribundul spune: Eşti un prost! Nu înţelegi nimic din politică! Mai bine să moară unul de-al lor decât unul de-ai noştri!
Posted in Editoriale
2 Comments
Săraci, bănci, căcaţi şi cel mai nou banc cu Boc
Dacă „speli” programele de ştiri de veştile sau dezbaterile despre Dâmboviţa rămân puţine subiecte. Şi mă gândesc că sunt dramatice subiectele pentru care nu mai avem timp nici măcar să le rezolvăm româneşte, adică să facem haz de ele.
De exemplu, s-au anunţat noi tăieri, din alocaţii, „cadouri”, din tot ce poate omul duce acasă pentru un trai decent. Cică li se ia un interviu unor soţi care depuneau cerere de decuplare de la căldură. Şi ce o să faceţi la iarnă? Ne adunăm în jurul lumânării… Şi dacă va fi viscol? Ne apropiem şi mai mult de lumânare. Bine, bine, dar dacă va fi foarte frig, să zicem minus 20 de grade? Păi atunci nu mai avem ce face, aprindem lumânarea…
Sau, mi-a plăcut cum se adună clienţii băncilor care se simt înşelaţi şi plănuiesc un mega-proces, în paralel, sursele bancare spunând că în ultima zi de mandat Adriean Videanu era la un pas să rezolve problemele. Cică intră unul în bancă şi merge la ghişeu: Vreau să bag şi eu căcaţii ăştia de bani în căcatul vostru de bancă! Funcţionara, o femeie între două vârste, spune: Domnule, nu tolerăm un asemenea limbaj în instituţia noastră, îl chem pe şeful şi vă va da afară! Vine şeful: Care e problema? Vreau să pun nişte căcaţi de bani în căcatul vostru de bancă! Şi despre ce sumă e vorba? Un căcat de 2 milioane de euro… La care şeful spune: Şi curva asta bătrână nu vrea să vă servească?
Şi, în final, cel mai nou banc cu Emil Boc pe care l-am auzit: Zice aşa, cum îl pedepseşte Băsescu pe Boc? Îi mută cheile de la maşină de pe suportul de încălţăminte pe frigider.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Parla piu piano, danezilor!
Am urmărit şi eu, ca orice spectator, evoluţia mediatică a cazului de la Târgovişte. M-am bucurat să văd cum se încaieră politicienii de provincie (au un farmec deosebit, în special cei din Dâmboviţa care se ceartă întotdeauna cu nişte flegme demne de cauze mai bune) şi apoi, sincer, m-am liniştit că a fost prins Uţă, dobitocul care se ascundea ţinând după el persoane ce aveau la ele telefoanele mobile, de aici şi rolul jucat de „localizatorul” SRI. Am înţeles şi problema cu Ghenosu, cum erau eliberaţi, el şi ai lui, cum poliţia îi fugărea şi ei se ascundeau sub robele judecătorilor. Dar am două lucruri pe care nu le pricep şi poate dau de vreun deontolog de treabă să mi le explice şi mie.
Primul: Există vreun dobitoc în ţara asta care să creadă că Uţă ăsta era vreo sculă în clan? Singurul ajutor de la prietenii săi la care cred că spera era să nu ia bătaie pe străzile din Târgovişte. Mai mult, în nici un clan din lume nu se accede că ai caftit o fată în scara blocului, mai ales într-un neam care s-a ocupat şi cu prostituţia.
Al doilea lucru de neînţeles pentru mine este cine se face că nu înţelege de ce fata şi-a retras plângerea împotriva celui care a bătut-o? Prinsă în mrejele unui derbedeu – soartă destul de normală pentru o fată dintr-o familie bună -, fata asta urma să nu mai aibă viaţă într-un oraş mic precum Târgoviştea. Prietenii lui Uţă ar fi hărţuit-o, el ar fi agasat-o mai dur dacă ar fi făcut măcar o zi de puşcărie. Contează că tatăl e poliţist? Nu, în cazuri din astea nu. Ce putea face el? Să roage colegi să bage groaza în Uţă, posibil, dar cât ţinea aşa ceva? O lună cel mult. Să facă plângeri? Cât stătea arestat? În cel mai bun caz un an, doi, hai cinci, dacă se aranja un flagrant de şantaj. Şi după? Cine proteja familia? Nimeni. Violenţa domestică, discutăm de doi iubiţi, e o dramă a societăţii noastre, dar de nerezolvat încă, oricâtă scârbă provoacă unui mascul lovirea unei femei de un descreierat!
P.S.: Am văzut că una dintre caracteristicile bandei lui Ghenosu era că aveau ringtonul cu melodia din „Naşul“. Eu cred că ea este în vreo 10%, dacă nu mai mult, din telefoanele mobile din ţara noastră şi de oriunde în lume şi poate acum, în furia asta informaţională, merităm câteva minute de respiro. Tema iubirii, aşa se cheamă, este scrisă, ca toată muzica din „Naşul“ (părţile I şi II) de Nino Rota, o glorie a compoziţiei italiene a secolului trecut. În 1972, când a folosit-o pentru film, Rota a fost nominalizat la Oscar, dar nominalizarea s-a anulat în ultimul moment pentru că piesa mai fusese folosită într-un film, „Fortunella“, din 1958, un eşec. Acolo piesa era mult mai alertă şi sublinia, culmea, o scenă comică! Abia la continuarea filmului, în 1974, piesa a primit Oscarul cuvenit. Tot atunci i s-au făcut şi versuri şi a devenit un hit pentru Gianni Morandi, fiind, aşa cum era şi concepută, un cântec de iubire. De ce or ţine-o toţi în telefon ca pe o melodie ce-i transpune la masa mafioţilor? Nu ştiu.
Posted in Editoriale
3 Comments
Elena Blaga, Vasile Udrea şi un pic de Neculai Oprea
Îmi e clar că, la ora aceasta, Guvernul are doi poli de putere şi un mic nucleu relativ independent. E polul construit în jurul Elenei Udrea, cel al lui Vasile Blaga şi un nucleu de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Asta a fost tot ce aveam de zis, restul sunt amănunte pentru cei care nu cred.
PS 1 Elena Udrea şi oamenii care o susţin sau care, din diverse motive, au aceleaşi idei în partid sunt cei care au propus depunerea mandatului de către întregul Guvern. Am mai spus, în spatele acestei soluţii de scoatere a PDL din impas se ascunde incapacitatea preşedintelui de a concepe că grupurile parlamentare ale partidului nu mai pot fi ţinute în frâu. Sunt cei care credeau că pot trece prin Camerele reunite un nou Cabinet Boc sau unul, să zicem, Stolojan. Sunt cei care, orbiţi de succesele de până acum, cred că frica, stima sau dragostea orbească ţin oamenii la un loc, aşa cum o făceau până acum câteva luni. Totuşi realitatea e alta acum şi de aia s-a impus necesitatea celui de-al doilea nucleu.
PS 2 BVB-ul care a făcut carieră a rămas un banal B. Vasile Blaga este adevăratul câştigător al remanierii guvernamentale. Dacă nu mă credeţi, contorizaţi numărul de pedelişti din Ardeal intraţi în Cabinet sau cereţi oricărei surse din partid să vă spună cum a trecut Ministerul Comunicaţiilor de la Wiliam Brânză la altă… Tabără. Blaga are un singur atu, posibilitatea de a mai controla grupuleţele din partid care, mânate de cele mai diverse interese, sunt factori de risc la moţiunea de cenzură vânturată de Opoziţie. Factori de risc cum au fost cândva independenţii deveniţi apoi partid.
PS 3 Ştiu că voi fi contrazis, dar mă încumet să spun că e un minister unde au pierdut ambele tabere, cel al Transporturilor, unde nu au ajuns nici Gheorghe Udrişte, nici Răzvan Murgeanu, câştigătoarea fiind Anca Boagiu. Asta îmi aminteşte că ea a fost promovată în Parlament de PDL sector 2, având atunci ca “rivală” influenţa lui Neculai Onţanu. După acele alegeri s-a vorbit pentru prima oară că primarul ar fi jucat pentru prima oară dublu. Apoi s-a dovedit că temerile pesediştilor fuseseră întemeiate. Cred că independenţii s-au făcut şi ei simţiţi la împărţirea funcţiilor eliberate după remaniere!
Posted in Editoriale
2 Comments
Update – Poker pe dezbrăcate cu Vântu şi Băsescu
Scriam că făcând declaraţiile la graniţa dintre judiciar şi politic în instanţă, Sorin Ovidiu Vântu îl provoacă pe Traian Băsescu la un poker pe dezbrăcate, fisele aruncate pe masă fiind amintirile unuia despre celălalt. Din păcate pentru omul de afaceri, dealerul partidei este Parchetul, dar, spre norocul lui, la masă s-a aşezat de acum şi completul de judecată. Din acest moment, dezvăluirile despre FNI se vor împleti cu cele despre cazul senatorului Cătălin Voicu, pentru că, se va spune, Viorica Costiniu nu trebuia să se pronunţe, SOV fiind urmărit în lucrarea „mamă” din care s-a ajuns şi la cea cu Nicolae Popa şi la cea în care e judecat Florin Costiniu. Sigur ambele trecând prin pridvorul SRI. Spectacolul continuă. La pokerul pe dezbrăcate s-a mizat o robă!
Posted in Editoriale
4 Comments
Poker pe dezbrăcate cu Vântu şi Băsescu
Aşteptam şi dezvăluirile făcute de Sorin Ovidiu Vântu, dar mărturisesc faptul că mă pregăteam să le văd prin ziare sau la una dintre cele două televiziuni de ştiri. A ales să le facă direct, prin intermediul declaraţiei date în faţa instanţei de recurs. Asta îmi sugerează două lucruri. Primul este că a luat în propriile mâini apărarea sa, cel puţin pe linia imaginii. Al doilea lucru sugerat este că instanţa este cel mai bun loc pentru a face astfel de declaraţii. Pretextul e că ele sunt făcute în apărare, deşi SOV ştie că nu au relevanţă judiciară, dar îşi dă seama că efectul e că îi obligă şi pe adversarii săi să le reproducă. Minimalizându-le, criticându-le, cum o fi, dar nu pot face abstracţie de ele.
Prin tema propusă de mărturisiri, SOV mai face un lucru, îl obligă pe preşedinte să ia o atitudine publică privind arestarea sa, acuzele de până acum fiind făcute doar la nivelul comentariilor. Şi mai e ceva, scoţând prima haină ce acoperea pudică secrete ştiute doar de cei doi, Vântu provoacă un poker pe dezbrăcate, anunţând, de fapt, că are astfel de povestioare pentru fiecare termen de judecată la care va fi adus sub escortă. E o cacealma? Orice pokerist ştie că e o singură cale de a afla, să plăteşti.
Se va prinde preşedintele în acest joc? Dacă lucrurile se întâmplau acum un an, eram sigur că da, acum nu ştiu ce să spun.
PS Şi pentru că cei doi mai au mult de tras unul în celălalt, mi-am adus aminte de un banc. Cică un arab, cu o mitralieră în mână şi două grenade la centură, era alergat de un tanc israelian. Arabul trage în tanc, nimic, maşinăria înainta imperturbabilă. Trage şi ultimele gloanţe, dar tancul nu ceda. Aruncă o grenadă. Nimic. O aruncă pe a doua, tot nimic. Atunci se aude o voce din tanc: „Cumperi muniţie?”.
Posted in Editoriale
5 Comments
O lecţie de rahat pentru Vântu
Un şoricel era fugărit de pisică prin curte. Se strecoară printr-o crăpătură în grajd şi vede vaca. „Văcuţo, te rog ascunde-mă repede că mă urmăreşte pisica!” Îl aruncă într-o balegă tocmai când intra pisica: „Ascunzi aici un şoarece?” Nici nu apucă vaca să răspundă că felina vede coada şoricelului şi îl trage afară.
Morala: Nu oricine te bagă în rahat îţi vrea răul.
Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele.
Dacă tot te bagi în rahat, măcar fă-o cu totul.
SOV nu are azi timp să tragă învăţăminte dintr-o glumă, dar alţii ca el pot să o facă. Omul ăsta a plătit mulţi ani o armată de proşti. Norocul lui ar putea veni din aceea că şi el e atacat tot de o armată de proşti…
Posted in Editoriale
3 Comments
Iisus s-a născut în anul 1951 înainte de Băsescu
La aşa un titlu cui îi mai trebuie editorial? Bine, pentru unii poate trebuie să explic faptul că 1951 este anul naşterii lui Traian Băsescu, dar mie îmi place ideea. Trădează perfect starea de spirit din spaţiul public românesc. Pentru unii, în 1951 a început transformarea în bine a ţării noastre. Aproape tot ce se face bine sau ce se poate interpreta ca fiind bun, în ciuda oricărei evidenţe, îşi are izvorul în ceva ce a gândit, spus, conceput sau doar sugerat preşedintele. Sunt oamenii gata oricând să dea uitării simpatia pentru oricare alt politician, oamenii care acum sunt pregătiţi sufleteşte să spună că Emil Boc poartă singur povara dezastrului economic. Sunt la un pas să blameze şi partidul care a dat Guvernul spre care priveau cu încredere acum câteva luni.
Pentru alţii, 1951 este anul când România a fost condamnată la dictatură. Aproape tot ce se întâmplă are o legătură cu Palatul Cotroceni, doar ploaia nu vine de acolo, dar oricum Băsescu putea face mai multe pentru a se mări numărul de umbrele distribuite populaţiei…
Ia uite, mi-am dat acum seama, râdeam în sinea mea de ambele tabere de drept-credincioşi în forţa anului 1951, şi eu vorbeam tot numai de Băsescu. E ca în bancul ăla cu un tip surprins de soţ la amantă. Sare de la etaj şi, în cădere, se gândeşte: „Nu puteam eu să stau acasă, să mănânc sarmale, mă uitam la televizor şi, cine ştie, poate făceam şi sex…”. Cade pe o căpiţă, scapă doar cu sperietura şi spune: „Doamne, cum e omul, două secunde am fost disperat şi ce prostii îmi trec prin cap!”. Aşa şi eu… Cum adică Iisus s-a născut în 1951 înainte de Băsescu?
Posted in Editoriale
Leave a comment
În fiecare om e ceva bun – deviza canibalului
Văd cum multă lume comentează imaginile de la descinderea făcută joi la Sorin Ovidiu Vîntu şi mulţi sunt indignaţi de folosirea armei, de proceduri, de rănirea câinelui. Dar, când aceşti oameni acuză poliţiştii sau procurorii participanţi la descindere, greşesc. De vină suntem noi, ziariştii, şi publicul, în general.
Ani de zile am închis ochii la faptul că România este singura ţară din lume unde există pedeapsa cu „ruptul uşii”. Fie că erau bănuiţi de infracţiuni cu violenţă, fie de legături cu lumea drogurilor sau doar de infracţiuni imobiliare, suspecţii din ţara noastră trec prin această „pedeapsă”, netrecută în Codul Penal, dar împământenită ca omorâtul porcului cu brişca.
Sigur, am avut motivaţiile noastre. Omul simplu savura imaginile cu ruperea uşii şi culcarea pe burtă a unor femei în desuuri, abia sculate din somn. Avea şi o motivaţie lăuntrică, poliţistul mascat le făcea „oamenilor răi” ce nu putea el să le facă pe stradă când îi fluierau nevasta! Frica din noi ne făcea să ne simţim răzbunaţi când un umflat cu tatuaje era pus pe burtă în dormitorul său, dar nimeni nu se gândeşte la aspectul legal, la ce se întâmplă dacă trântitul nu e vinovat. Şi gazetarii au avut un motiv, imaginile şi informaţiile primite de la poliţişti. Pentru a nu stopa „izvorul” de informaţii, descinderile „în forţă” nu au fost niciodată discutate. Acum, fiind vorba de SOV, se dezbate fiecare aspect al procedurii unei percheziţii. Vă spun eu, e la fel de în neregulă ce s-a întâmplat joi ca la toate percheziţiile date la televizor sub titluri gen „poliţia distruge o reţea de traficanţi”. Ce nu înţeleg oamenii este că imaginile cu poliţişti americani care descind cu armele în mâini sunt din filme, în realitate dacă un anchetator calcă florile din curtea suspectului, primăria plăteşte din greu.
PS Sunt onorat că numele meu e trecut pe tot felul de liste negre ce circulă pe internet, la vârsta mea, atenţia nu poate decât să mă măgulească. Am o singură menţiune pe care m-au rugat să o fac pisoiul meu Mitzu şi bichonul Dolly, ele au vrut tot timpul zgărzi portocalii, poate ţine cont poliţia de chestia asta!
PS 2 Ah, deci Dinu Patriciu era al doilea pe lista ” de protocol”!
Posted in Editoriale
1 Comment
SOV
Evoluţia cazului Sorin Ovidiu Vântu a fost, fără îndoială, mai interesantă pe Realitatea TV. Nu am nici un dubiu şi nici nu sunt maliţios, e doar o constatare ce include în ea şi multă psihologie. Au încercat, este evident, să aducă în studiouri şi oameni care să susţină sau chiar să laude reţinerea lui SOV. Nu că aceşti invitaţi ar fi putut să ţină piept celor care făceau legătura între ce se întâmplă şi declaraţiile din ultimele luni ale lui Traian Băsescu. Nu, nici nu ar fi fost natural. În perioada următoare vom asista la o luptă pe faţă între autorităţi şi acest post tv. E şi normal să fie aşa, nu deontologic, dar normal.
Oamenii nu cunosc mentalitatea ziariştilor al căror patron este lovit de autorităţi sau de un rival. Nu există lucrător în presă care, în adâncul sufletului, să nu îşi deteste patronul. Ca în orice breaslă în care din oameni prost plătiţi se produc averi ce permit iahturi, vile, vacanţe de vis. Detestarea patronului se poate manifesta chiar până acolo ca un redactor să caute sau să şi publice informaţii despre prietenii celui pentru care lucrează. Ura creşte mai mult când salariul întârzie luni întregi pentru că, e normal, ziariştii ştiu că patronul nu face foamea ca el, simplul lucrător. Dar când patronul e lovit, ziaristul nu mai reacţionează ca un salariat de la o firmă oarecare. Ăla vede dacă firma mai merge, îşi caută, evident, de lucru încă din momentul în care se petrece atacul, dar nu pune suflet.
Ziaristul reacţionează altfel. Devine automat adversarul celui ce a lovit, nici măcar nu îi pasă dacă lovitura e pe drept aplicată. Nu o uită nici dacă pleacă la altă instituţie de presă. Asta e o realitate cu care autorităţile vor trebui să facă faţă. Sunt multe cazuri de acest fel, aşa cum sunt şi cazuri în care chiar ziariştii au ajutat la înfundarea şefilor, dar nu cei mici, ei au devenit apărătorii celor loviţi. Acest lucru se vede deja la Realitatea, nu la comentarii, informaţiile sunt strânse acum din convingere.
Posted in Editoriale
2 Comments
Moartea pitică – banc :)
E atât de plictisitor tot ce se petrece în ţara noastră, că nu mai găsesc refugiu decât în bancuri, glume bune, imaginare, că astea de la televizor mă deprimă. De exemplu, gluma cu Emil Boc devenit neascultător, ştire dată, evident, pe surse bine informate, şi apoi intervenţia de ieri în care devine apărătorul drepturilor de autor… o simplă schemă de atenuare a valului de flegme ce vin pe mititelul său rever din toate direcţiile. Şi acum bancul: Cică Băsescu aude bătăi la uşă. Deschide şi vede o moarte mică, mică, lângă prag. Se sperie omul şi începe să spună: Te rog, nu mă lua acum, mai am atâtea de făcut, să scot România din criză, trebuie să rad corupţia, să reformez statul, să duc Moldova în UE… Dar moartea îl întrerupe: Dă-te, măi, din drum, că am venit după Boc!
Şi încă unul fără mare legătură cu primul, dar foarte inspirat. Cică un pedelist e pe patul morţii, îşi cheamă fiul la căpătâi şi îi spune: Fiule, vreau să păstrezi tu carnetul meu de partid şi să îmi iei unul de la PSD, cu poza mea, cu numele meu, cu tot, iar pe ultimul drum vreau să îmi înveleşti coşciugul în steagul social democrat… Băiatul izbucneşte în lacrimi: Tată, toată viaţa i-ai urât pe pesedişti, iar acum, când te cheamă Cel de Sus, te împaci, uiţi ura… Cu ultimele sforţări, muribundul spune: Eşti un prost! Nu înţelegi nimic din politică! Mai bine să moară unul de-al lor decât unul de-ai noştri!
Posted in Editoriale
2 Comments
Săraci, bănci, căcaţi şi cel mai nou banc cu Boc
Dacă „speli” programele de ştiri de veştile sau dezbaterile despre Dâmboviţa rămân puţine subiecte. Şi mă gândesc că sunt dramatice subiectele pentru care nu mai avem timp nici măcar să le rezolvăm româneşte, adică să facem haz de ele.
De exemplu, s-au anunţat noi tăieri, din alocaţii, „cadouri”, din tot ce poate omul duce acasă pentru un trai decent. Cică li se ia un interviu unor soţi care depuneau cerere de decuplare de la căldură. Şi ce o să faceţi la iarnă? Ne adunăm în jurul lumânării… Şi dacă va fi viscol? Ne apropiem şi mai mult de lumânare. Bine, bine, dar dacă va fi foarte frig, să zicem minus 20 de grade? Păi atunci nu mai avem ce face, aprindem lumânarea…
Sau, mi-a plăcut cum se adună clienţii băncilor care se simt înşelaţi şi plănuiesc un mega-proces, în paralel, sursele bancare spunând că în ultima zi de mandat Adriean Videanu era la un pas să rezolve problemele. Cică intră unul în bancă şi merge la ghişeu: Vreau să bag şi eu căcaţii ăştia de bani în căcatul vostru de bancă! Funcţionara, o femeie între două vârste, spune: Domnule, nu tolerăm un asemenea limbaj în instituţia noastră, îl chem pe şeful şi vă va da afară! Vine şeful: Care e problema? Vreau să pun nişte căcaţi de bani în căcatul vostru de bancă! Şi despre ce sumă e vorba? Un căcat de 2 milioane de euro… La care şeful spune: Şi curva asta bătrână nu vrea să vă servească?
Şi, în final, cel mai nou banc cu Emil Boc pe care l-am auzit: Zice aşa, cum îl pedepseşte Băsescu pe Boc? Îi mută cheile de la maşină de pe suportul de încălţăminte pe frigider.
Posted in Editoriale
Leave a comment
Parla piu piano, danezilor!
Am urmărit şi eu, ca orice spectator, evoluţia mediatică a cazului de la Târgovişte. M-am bucurat să văd cum se încaieră politicienii de provincie (au un farmec deosebit, în special cei din Dâmboviţa care se ceartă întotdeauna cu nişte flegme demne de cauze mai bune) şi apoi, sincer, m-am liniştit că a fost prins Uţă, dobitocul care se ascundea ţinând după el persoane ce aveau la ele telefoanele mobile, de aici şi rolul jucat de „localizatorul” SRI. Am înţeles şi problema cu Ghenosu, cum erau eliberaţi, el şi ai lui, cum poliţia îi fugărea şi ei se ascundeau sub robele judecătorilor. Dar am două lucruri pe care nu le pricep şi poate dau de vreun deontolog de treabă să mi le explice şi mie.
Primul: Există vreun dobitoc în ţara asta care să creadă că Uţă ăsta era vreo sculă în clan? Singurul ajutor de la prietenii săi la care cred că spera era să nu ia bătaie pe străzile din Târgovişte. Mai mult, în nici un clan din lume nu se accede că ai caftit o fată în scara blocului, mai ales într-un neam care s-a ocupat şi cu prostituţia.
Al doilea lucru de neînţeles pentru mine este cine se face că nu înţelege de ce fata şi-a retras plângerea împotriva celui care a bătut-o? Prinsă în mrejele unui derbedeu – soartă destul de normală pentru o fată dintr-o familie bună -, fata asta urma să nu mai aibă viaţă într-un oraş mic precum Târgoviştea. Prietenii lui Uţă ar fi hărţuit-o, el ar fi agasat-o mai dur dacă ar fi făcut măcar o zi de puşcărie. Contează că tatăl e poliţist? Nu, în cazuri din astea nu. Ce putea face el? Să roage colegi să bage groaza în Uţă, posibil, dar cât ţinea aşa ceva? O lună cel mult. Să facă plângeri? Cât stătea arestat? În cel mai bun caz un an, doi, hai cinci, dacă se aranja un flagrant de şantaj. Şi după? Cine proteja familia? Nimeni. Violenţa domestică, discutăm de doi iubiţi, e o dramă a societăţii noastre, dar de nerezolvat încă, oricâtă scârbă provoacă unui mascul lovirea unei femei de un descreierat!
P.S.: Am văzut că una dintre caracteristicile bandei lui Ghenosu era că aveau ringtonul cu melodia din „Naşul“. Eu cred că ea este în vreo 10%, dacă nu mai mult, din telefoanele mobile din ţara noastră şi de oriunde în lume şi poate acum, în furia asta informaţională, merităm câteva minute de respiro. Tema iubirii, aşa se cheamă, este scrisă, ca toată muzica din „Naşul“ (părţile I şi II) de Nino Rota, o glorie a compoziţiei italiene a secolului trecut. În 1972, când a folosit-o pentru film, Rota a fost nominalizat la Oscar, dar nominalizarea s-a anulat în ultimul moment pentru că piesa mai fusese folosită într-un film, „Fortunella“, din 1958, un eşec. Acolo piesa era mult mai alertă şi sublinia, culmea, o scenă comică! Abia la continuarea filmului, în 1974, piesa a primit Oscarul cuvenit. Tot atunci i s-au făcut şi versuri şi a devenit un hit pentru Gianni Morandi, fiind, aşa cum era şi concepută, un cântec de iubire. De ce or ţine-o toţi în telefon ca pe o melodie ce-i transpune la masa mafioţilor? Nu ştiu.
Posted in Editoriale
3 Comments
Elena Blaga, Vasile Udrea şi un pic de Neculai Oprea
Îmi e clar că, la ora aceasta, Guvernul are doi poli de putere şi un mic nucleu relativ independent. E polul construit în jurul Elenei Udrea, cel al lui Vasile Blaga şi un nucleu de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Asta a fost tot ce aveam de zis, restul sunt amănunte pentru cei care nu cred.
PS 1 Elena Udrea şi oamenii care o susţin sau care, din diverse motive, au aceleaşi idei în partid sunt cei care au propus depunerea mandatului de către întregul Guvern. Am mai spus, în spatele acestei soluţii de scoatere a PDL din impas se ascunde incapacitatea preşedintelui de a concepe că grupurile parlamentare ale partidului nu mai pot fi ţinute în frâu. Sunt cei care credeau că pot trece prin Camerele reunite un nou Cabinet Boc sau unul, să zicem, Stolojan. Sunt cei care, orbiţi de succesele de până acum, cred că frica, stima sau dragostea orbească ţin oamenii la un loc, aşa cum o făceau până acum câteva luni. Totuşi realitatea e alta acum şi de aia s-a impus necesitatea celui de-al doilea nucleu.
PS 2 BVB-ul care a făcut carieră a rămas un banal B. Vasile Blaga este adevăratul câştigător al remanierii guvernamentale. Dacă nu mă credeţi, contorizaţi numărul de pedelişti din Ardeal intraţi în Cabinet sau cereţi oricărei surse din partid să vă spună cum a trecut Ministerul Comunicaţiilor de la Wiliam Brânză la altă… Tabără. Blaga are un singur atu, posibilitatea de a mai controla grupuleţele din partid care, mânate de cele mai diverse interese, sunt factori de risc la moţiunea de cenzură vânturată de Opoziţie. Factori de risc cum au fost cândva independenţii deveniţi apoi partid.
PS 3 Ştiu că voi fi contrazis, dar mă încumet să spun că e un minister unde au pierdut ambele tabere, cel al Transporturilor, unde nu au ajuns nici Gheorghe Udrişte, nici Răzvan Murgeanu, câştigătoarea fiind Anca Boagiu. Asta îmi aminteşte că ea a fost promovată în Parlament de PDL sector 2, având atunci ca “rivală” influenţa lui Neculai Onţanu. După acele alegeri s-a vorbit pentru prima oară că primarul ar fi jucat pentru prima oară dublu. Apoi s-a dovedit că temerile pesediştilor fuseseră întemeiate. Cred că independenţii s-au făcut şi ei simţiţi la împărţirea funcţiilor eliberate după remaniere!
Posted in Editoriale
2 Comments