Jurnal de tătic. Căbăbuşul

Nu ştiu cine a inventat regula cu „nu interveni în jocul copiilor, ei ştiu mai bine ca oricine să-şi regleze jocul”, dar cu siguranţă a fost un tip care nu avea copii, se obişnuise cu ţipetele plozilor altora şi le ignora, fumând o pipă sau citind calm o carte până se făcea ora să plece din parc. Şi atunci îşi lua copilul pe care-l avea-n grijă, sau ce rămăsese din el, şi pleca acasă. Unde probabil fuma o pipă sau citea o carte.
Eu nu sunt aşa. Tresar, sar, mă stăpânesc cu greu să nu intervin de câte ori aud strigăte dinspre locul unde se joacă Alecsia şi Sofia. Acum, de exemplu, sunt amândouă în grădină şi se uită la un cărăbuş. Biata fiinţă căzuse pe spate şi se zbătea să se întoarcă, grăbindu-se să-şi trăiască restul de viaţă rozând frunzele merilor, regulându-se şi apoi făcând copii care să ronţăie rădăcinile.
Sofia (calmă, cu un zâmbet dat de o jucărie nouă): Uite, căbăbuşul! Vezi? Căbăbuşul!
Alecsia (răbdătoare, cu un zâmbet de educatoare care simte că are în faţă un copil cu potenţial, dar cu care trebuie lucrat): Cărăbuş, nu se spune căbăbuş.
Sofia (puţin iritată, arătând gângania): Căbăbuş!
Alecsia (luându-i faţa între pălmuţele care scormoniseră în nisip până atunci, s-a uitat atent la ea) : Cărăbuş!
Sofia ( s-a smuls şi a strigat): Că-bă-buş!
Disperarea din ochii Alecsiei aproape mă făcea să intervin, dar regula cu „nu interveni” m-a făcut să mă prefac în continuare ocupat).
Alecsia: Spune după mine: Că…
Sofia: Că…
Alecsia: Ră…
Sofia: Bă…
Alecsia: Răăăă…. R!
Sofia: Băăăăă….
Alecsia a luat cărăbuşul şi l-a aruncat cu o forţă care ar fi făcut-o şi pe Elena Farago să plângă, dar din izbitură gângania a revenit pe picioarele ei şi ar fi zburat, dar era fie ameţită fie voia să vadă finalul discuţiei.
Sofia: Căbăbuşul!
Alecsia a ridicat ochii spre cer, a strigat un „aaaah!” teatral şi apoi un „tati” imperativ.
„Nu interveni!”
A venit ea la mine.
Alecsia: Tati, Sofia nu vrea să înveţe să spună „căbăbuş”.
Eu: Ce nu spune?
Alecsia: Căbăbuş..
Brusc, auzindu-se, Alecsia şi-a îngropat faţa în umărul meu şi a început să plângă cu emoţia unei profesoare care află că premiantul clasei fumează.
Atunci Sofia s-a apropiat de noi, arătându-ne un deget:

Sofia: Uite, babaluza! Vezi? Babaluza!
Alecsia a fugit în casă şi a trântit uşa în urma ei. E clar că prima încercare de a fi profesoară eşuase… ca un carabuş care a căzut pe spate.

Comentarii via Facebook

comments