Scuză
Nu mă dezvăţ să caut, să aflu, să văd lucruri şi apoi să le scriu. Asta fac zilnic de prea mulţi ani, dar uneori mi se face silă de tot ce mă înconjoară şi atunci – simţindu-mă, vorba lui Kris Kristofferson, „nearly faded as my jeans” – scriu puţin altfel, o singură zi pe săptămănă, vinerea, uitând de realitatea pe care o scormonesc permanent, ci inspirat de muzica mea preferată.
-
Tăticii se adună pe taticool.eu
Cele mai citite articole
- La mulți ani, Ponică!
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Ora 4 a devenit ora 3. Și 6 a devenit 7. Jurnal de tătic
- Jurnal de tătic. Doamne, fă-mă creion!
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- Jurnal de tătic. Lăsați-mi și mie, măi fetelor, un colțișor din lumea asta! Lamentația unui tată de școlărițe
Alte editoriale
- Nicolae Ceaușescu nu putea muri de Crăciun! Poate cel mult așteptându-l pe Moș Gerilă
- Am plâns de fericire când a murit Ceaușescu. Și nu regret nici o secundă asta
- Dincă și-a semnat astăzi condamnarea la închisoare pe viață
- Proba pierdută de anchetatorii crimelor din Caracal
- Răspunsul (aproape definitiv) la întrebarea: Este sau nu Dincă nebun?
- Răpitor și violator în serie sau ucigaș în serie?
- O părere și o gaură-n fund
- Instituția ”Regele Mihai I” – aruncarea Casei Regale în derizoriu sau salvarea ei?
- ”Fie ca”... BFF și zeii în pielea goală
- Rolul afacerii ”Microsoft” în alegerile prezidențiale din 2014
- O filă cartonată din almanahul pupincurismului românesc
- Cazul bătăii mame-copil de la Constanța. Când autoritățile ridică din umeri, părinții ridică pumnul
- Soluție de părinte: paranoia? Gânduri inspirate de Pedofilul din Drumul Taberei
- Goana CIA după manuscrisul cărții despre Președintele SUA. Rolul jucat de un cronicar de gastronomie și un agent cu nume de sfânt
- De ce s-a oprit Rex Tillerson la București
Blogroll
- Adelin Petrisor
- Adrian Nastase
- Alex Mazilu
- Anatol Basarab
- Blog straniu
- Bogdan Apostolescu
- Codul lui Oreste
- Cristi Sutu
- Cristian Andrei
- Dana Dorian
- Diva de Carton
- Eugen Secmerean
- Florin… văru'
- Folk Forever Folk
- Huiu, Alin Huiu
- Insolent
- Irina Mirela
- Lilick Auftakt
- Lucia ”Trendy” Verona
- Machiaveli – portal
- sClaudiu
- Simona Ionescu
- Teo "Music" Negura
- Tiberiu Lovin & Comp.
- Turambar
- Untaru Fotograful Dement
- Victor Ciutacu
- Vis si Realitate
-
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
De ce e Cioloș atât de grăbit în a da ”Dislike” oricărui membru al echipei sale
Nu se poate să nu observi că toți cei patru miniștri care au părăsit cabinetul Dacian Cioloș au făcut acuzații grave la plecare. Sunt ele reale, e acest guvern prins în mrejele diverselor mafii, din Sănătate, sindicate, fonduri europene sau Cultură? Sau poate Cioloș – ajutat de Klaus Iohannis – scoate din echipă tocmai mitomanii?
Cred că adevărul e pe undeva la mijloc. Altul cred că e resortul care-l face pe Cioloș să-și arunce peste bord colaboratorii. Un resort asemănător cu al lui Klaus Iohannis, care-și dă cu orice idee de pământ dacă ea-l costă ”like-uri”.
Să recapitulăm, pe scurt, istoricul celei mai mari și mai rapide remanieri la care a fost supus acest Cabinet.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
A doua făcătură din dosarul candidaturii lui Marian Munteanu
Niște liberali… foto Cristian Botez, ziarist independent
Habar nu am dacă liberalii chiar se gândesc serios să-i retragă sprijinul politic lui Marian Munteanu pentru candidatura la Primăria Capitalei. Dacă da e mai mult decât o sinucidere, tentativă de suicid a fost ce au făcut până acum. Retragerea echivalează cu gestul unuia care se spânzură, dar se rupe lațul, cade, își sparge capul și se rănește la gât cu un cuțit bont și, înainte de a se arunca de pe Intercontinental – că tot dă în Piața Universității – se unge cu rahat ca să-i alunece din mâini oricui încearcă să-l salveze.
A renunța la al treilea candidat e o prostie, dar e vizibil că liberalii sunt presați să facă acest gest. Unii par că au mutre destul de tâmpe să-l facă.
E adevărat că și candidatul ”surpriză” se zbate să îi convingă să o ia pe căile nebănuite ale Domnului. Cel mai recent interviu, acordat ziarului Lumina, e un bun exemplu. Protestatarii #Colectiv să treacă pe la spovedanie înainte de a critica Biserica și alte afirmații stupefiante pentru 2016.
Ce nu înțeleg eu este desfășurarea de forțe pentru a-l desființa ca personaj. Normal este să procedezi ca mine – chiar mă consider un exemplu, în acest caz – spui că nu-l votezi, explici de ce (motivele mele le găsiți AICI) și îți vezi de viața ta.
Netul, presa sunt pline de dezvăluiri de tot felul despre Marian Munteanu, de parcă toți erau votanți Ludovic Orban și, brusc, au rămas cu ștampila-n aer, incapabili să găsească un pătrățel adecvat să-i șteargă cerneala de pe buze.
Chiar așa de mulți votanți aveau liberalii de furia e atât de mare că nu candidează Adriana Săftoiu sau Cătălin Predoiu?
Eu cred că presiunea are un scop. Retragerea candidaturii și eliberarea locului de favorit al votanților de dreapta. Pentru cine?
E clar că dacă liberalii desemnează un al patrulea candidat nu mai strâng nici un vot. Poate fi și Obama, strânge voturi cât Maica Tereza în fața unei moschei.
În luptă e aruncată orice armă, de la Eli Wiesel la doctrina popularilor europeni.
Totuși cine și de ce îi presează? Excludem, normal, votanții care s-ar putea simți lezați de alegere.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Dacă duminică ar fi alegeri, nu l-aș vota pe Marian Munteanu
Parafrazez în titlu întrebarea tipică unui sondaj de opinie. Dacă întrebarea mi-ar fi fost pusă cu fix o săptămână înainte, cred că răspunsul nu mai era atât de tranșant. Poate chiar aș fi spus că da, îl votez. Dacă numele său ar fi fost propus de o mișcare civică, dacă regăseam acolo semne că multe dintre temerile mele legate de lumea actuală se pot rezolva, poate că l-aș fi votat. Asta pentru că se mișcă și în mine viermele îndoielii că partidele se pot reforma doar arestându-le lideri din eșaloanele superioare. Nu se face decât o înlocuire de cadre, aduse din pepiniere surori. Șocul trebuie să vină cu totul din afara sistemului.
Nu aș vota asocieri de ”oengeuri” care mă agasează de ceva ani buni – buni, pentru ei – cu tot felul de aberații, multe copiate prostește din Raiul utopic definit ca ”țările civilizate”. Apostoli ai interdicțiilor, susținători ai reducerilor libertăților, au ei destui politicieni pe care-i sperie cu like și unlike ca să le mai fie de trebuință și o funcție în administrație.
Diferența față de săptămâna trecută nu e dată nici de valul de dezvăluiri din ultimele zile. Nu spun nimic ce nu știam deja, iar cei care o fac sunt cei care acum ceva timp, când unul dintre cei care tocmai creau un partid poreclit ”Alba ca Zăpada” era acuzat de legionarism, au tăcut sau cel mult au spus că ”așa arată nebuniile tinereții”.
Ba, mai mult, sunt dintre cei care încă au cucuie după ce s-au dat cu capul de pereți că taman ce nu știură ce votează sau îi îndemnau pe alții să voteze.
Ce mă intrigă acum este modul în care Marian Munteanu a ajuns candidatul PNL.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Cum de ne-am trezit că legea cartelelor prepay e din nou de actualitate
Nu știu cum se face de legea cu cartelele prepay și cu blocarea accesului liber la rețelele wi-fi a ajuns din nou în actualitate. Adică știu, dar parcă nu e rău să ne reamintim, pentru că eu cred că e un model de cum poate fi introdus un subiect pe agenda publică, discutat intens câteva zile, de ajungi să spui ”Băi frate, bine că rezolvă ăștia treaba că ne invadează, dracului, teroriștii!”
Filmul e simplu. După atentatele din 22 martie, din Bruxelles, ne pierdeam toți timpul discutând despre cât de proști sunt belgienii sau francezii, despre cum trăim într-o imensă cursă de șoareci, noi fiind brânza aromată.
Brusc, duminică, 27 martie, premierul dă cu tehnocrația de pământ și ne spune că teroriștii au folosit cartele românești în pregătirea unor atentate în Europa. Zbang! Dă-i și toacă, lamentări, că uite ce se întâmplă dacă nu facem legi mai dure.
Unul se trezește și verifică. Surpriză, idioții din Paris și Bruxelles au folosit cartele de-ale lor, din alea luate cu buletinul sau fără, nu are importanță, că nu erau de la noi.
SRI sare, pe 28 martie în apărarea lui Cioloș și spune – întrerupând abrupt seria de comunicate despre ghiocei și gagici – și spune că sunt vreo 3 milioane de cartele în Orient, dar că nu are habar dacă sunt folosite de jihadiști sau de muncitori care verifică telefonic dacă soacrele rămase în țară hrănesc găinile.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Bruxelles 22.03.2016. Totul se poate să fi pornit de la o știre. Adevărată…
Unul dintre cele mai discutate aspecte ale atacului terorist de marți, de la Bruxelles, este dacă atacurile din 22 martie au vreo legătură cu reținerea lui Saleh Abdeslam, din 18 martie.
Devine din ce în ce mai clar că da. Inclusiv testamentul/scrisoarea de adio lăsată de unul dintre teroriștii de la aeroportul Zaventem lasă să se întrevadă acest lucru.
Numai că nu e vorba de prinderea efectivă a celui vânat încă de la atentatele din 13 noiembrie 2015, de la Paris, cât de – după mine – modul iresponsabil în care s-a comunicat după reținere.
Pe 20 martie, duminica, presa din toată lumea, chiar și pe siteurile românești, cita oficialii belgieni care spuneau că Abdeslam colaborează cu anchetatorii de la Bruxelles și că AU INFORMAȚII DESPRE ATENTATE CARE SE PUN LA CALE!
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Afacerea ”Cumințenia pământului”. Guvernul se spală pe mâini într-un lavoar național. Proprietarii au o nouă ofertă
Foto Mediafax
În evoluția cazului ”Cumințenia pământului” a apărut un element nou. Practic, cel care a săpat groapa din drum este pe cale să cadă-n ea, dar o să vorbim de acest element mai încolo.
Achiziția sculpturii lui Constantin Brâncuși are multe aspecte dubioase iar contribuția financiară publică solicitată de Guvern pare o spălare de mâini la nivel național.
Guvernul, prin vocea ministrului Culturii, spune că pune la bătaie 5 milioane de euro, restul de 6 milioane urmând a fi strânși prin subscripție.
Ce ascunde acest anunț? Un spectacol? Așa pare, un spectacol care, în actul final, are un personaj pozitiv cert, guvernul.
Dacă se strâng cei 6 milioane de euro de la populație, Cabinetul Cioloș cumpără o statuie de Constantin Brâncuși cu 5 milioane de la buget, o sumă mult sub prețul internațional al lucrării. Dacă nu se adună, vinovați de eșec sunt oamenii care au preferat să-și țină banii în buzunar.
Pentru un Cabinet care amână investiții, creșteri salariale sau plata unor restanțe, amenințat cu greve sau manifestații de protest, a investi 11 milioane de euro într-o operă de artă era un risc de imagine. Dacă plata se face cu un partener ”colectiv”, cheltuiala devine un succes. Pe de altă parte, dacă se anunța sec că nu sunt bani pentru Brâncuși, corul de bocitoare la căpătâiul culturii române nu s-ar fi oprit până-n prag de alegeri.
Dar se vor aduna banii? E o întrebare fără un răspuns imediat, deși previzibil într-o societate în care acțiunea se limitează la înjurături sau like-uri pe Facebook.
Părerea mea e că și ministrul gândește ca noi, pentru că el a condiționat plata celor 5 milioane către proprietari de strângerea restului de 6. Aici intervine noutatea zilei în această afacere.
Am vorbit luni cu Bogdan Gabrowski, avocatul proprietarilor statuii. Se știe deja că povestea sa e diferită de cea triumfalistă a ministrului. Luni, 14 martie, s-au încheiat negocierile pentru cumpărarea statuii. Se întocmește un proces verbal în care nu sunt trecute termene de plată sau de transfer a proprietății. Urmează anunțul că statul nu dă toți banii, că se vor strânge și de la populație și oferta Guvernului ca un contract ferm să fie semnat abia pe 30 septembrie – dacă se strâng banii – și plata să fie făcută pe 31 octombrie.
Avocatul ne-a spus că până acum ( luni, ora 17.00) nu a fost contactat de autorități, dar că termenul fixat de clientele sale rămâne clar, 7 zile pentru contract, 14 pentru stabilirea plății.
Singura concesie pe care pare dispus să o facă este ca Guvernul să plătească partea pe care și-o asumă, 5 milioane de euro (sau măcar o bună parte din ea), urmând a se fixa un termen până la care sunt plătiți restul. Pe care Guvernul e liber să-i strângă de unde vrea, subscripție sau din alte surse.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Nu mă deranjează că vremelnic Băsescu gândește ca mine
Cu dulce savoare urmăresc din nou – a câta oară, dar cine stă să numere plăcerile? – darea cu dosul de pământ al unui grup de doamne și domni care susțin că au fost mințiți. IAR!
E vorba de politică, dar până la a reveni la domniile lor vreau să vă explic de ce am renunțat, acum aproape 30 de ani, la a-l trimite pe Culiță după țigări.
Eram răcari și apelam la Culiță să ia țigări, chiar dacă nu era fumător, că era cel mai abil în a ajunge la tutungeria de dincolo de gardul unității. Prima oară a venit cu Snagov în loc de Carpați. A crezut că-s mai bune, pentru că erau mai scumpe.
A doua oară, a luat țigări Ateneu. A citit el că-s mentolate și și-a adus aminte că-i place guma de mestecat Gumela. Ultima oară când l-am rugat să sară el gardul, a adus Carpați de Iași. Or alea chiar nu se puteau fuma!
De câte ori îmi amintesc de Culiță mă amuză că mereu avea o scuză, ceva îl mințea, ba vânzătoarea, ba eticheta, ba i se părea că e același lucru. Un fraier. Sau poate așa a gândit că scapă de drumul până la tutungerie.
Revenind la politică, nu pot să nu observ că exact oamenii care se plâng că au fost proști că l-au susținut și votat pe Klaus Iohannis au antecedente. Mai deunăzi se plângeau că Traian Băsescu le-a înșelat așteptările, propunând candidatura Elenei Udrea sau atacând instituțiile pe care altă dată le lăuda.
Tot oamenii ăștia au fost mințiți de Nicolas Sarkozy ( care le-a înlăcrimat onoarea luând bani de la dictatorii din Orient), de Angela Merkel ( care le-a diminuat libidoul umplând Europa de violatori), i-a entuziasmat Euromaidanul ( până au văzut că rușii se certau cu ruși), au aruncat cu confetiti când au câștigat pro-europenii la Chișinău ( până au aflat că sunt curve și peste Prut).
De fiecare dată când cel susținut de ei câștiga ceva, entuziasmul atinge cote ce sperie cardiologii. Când e dezamăgire, vocea e mai slabă, privirea, însă, tot semeață, iar scuzele și argumentele curg precum apa de la un robinet cu garnitura tocită.
Oamenii ăștia au o capacitate extraordinară de a spune: ”M-a mințit!” și de a merge înainte. Bravo lor! Eu n-aș putea.
Seamănă cu tipul dintr-un banc de pe vremuri. Magicianul îl păcălește, arătându-i ambele mâini și totuși făcându-l să simtă un deget în fund. Dacă bancul s-ar fi continuat peste ani, tipul râde și se arată dispus să lase alți și alți magicieni să-i arate trucurile lor.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Un lucru bine făcut. O zi mai târziu
Ah, ce durere! Coruptul aleargă cu telefonul la liber, evazionistul dă cu monetaru-n țărână și scrie mailuri în care le urează ”O primăvară frumoasă!” tuturor complicilor, iar SRI, pentru că nu-și mai poate folosi tehnica decât la Candy Crash, face pe net giumbușlucuri cu ghiocei neacoperiți!
Toate astea, care aprigă durere le provoacă multor bocitori de profesie, ar fi trebuit să dureze cât mai puțin.
Lăsând gluma la o parte, dar, până la urmă nu văd de ce aș fi eu singurul serios, timpul dintre publicarea motivației Curții Constituționale și rezolvarea temporară a situației, printr-o Ordonanță de Urgență, trebuia să fie cât mai scurt. În acest interval nu se pot cere mandate de urmărire, cele deja operative produc probe neutilizabile. Știți despre ce e vorba că doar aveți și voi televizoarele pornite.
Ministerul Justiției avea ordonanța pregătită, purtase și discuții cu procurorii și cu SRI, că doar bănuiau ei despre ce e vorba în motivarea Curții. Și atunci de ce ședința de Guvern în care o vor adopta e fixată pentru vineri, la 19.30, când tot omul sănătos la cap o ia pe Valea Oltului, spre casă?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
De astăzi e legal să ne cinstim femeile!
Gata, fraților, a intrat în vigoare! De astăzi sărbătorim pe față Ziua Femeii. Și – pentru că roata se învârte – pe 19 noiembrie, femeile din viața noastră care ne iubesc nu mai trebuie să se ascundă. E oficială și Ziua Bărbatului! Copiată din Wikipedia, votată în Parlament și promulgată de președinte, legea care fixează astea două date e betonul care lipsea relațiilor de pe la noi. Despre această lege – simbol al superficialității din politica românească – am mai vorbit. Știți mersul, click aici și revedeți.
Azi vreau să vă spun că simt o ușurare!
Habar nu aveam că mă mișcam la limita legalității când luam o foaie de hârtie colorată și o umpleam cu flori, fluturi sau inimioare, desenate strâmb. O scuză aveam, eram copil. Nu știam ce e aia lege, eu abia puteam scrie, supravegheat de bunic: ”Mami Alecu te IUBesc!”
Cine se gândea la legi când lua cea mai frumoasă zambilă din piață și apoi, alb la față ca și cupele ei de parfum, o dădeam primei iubite? Oare la fel bătea și inima nelegiuiților, cum îmi bubuia mie când îmi mulțumea cu un sărut?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Nu cumpăr brânză de la Brădet! Înjurați-mă, poate așa cumpăr, dar dați-o copiilor voștri!
S-a găsit E.coli într-un lot de brânză. După ce ea fusese scoasă la comercializare. Nici nu știm dacă a fost cumpărată de cineva, de cine sau cât a consumat din ea. Citesc – nu sunt specialist, am doar ceva experiență, așa că mă bazez pe ce spun alții – că perioada de incubație e scurtă, câteva zile, așa că dacă s-ar produce îmbolnăviri din cauza brânzei produsă pe 22 februarie ar trebui deja ca specialiștii să știe de ele. Asta dacă nu s-a tratat vreunul acasă cu ceai de mentă!
Știu – de fapt am fost printre primii, dacă nu chiar primul care și-a dat seama – că o brânză făcută pe 22 februarie nu putea îmbolnăvi pe nimeni în 28 ianuarie-9 februarie, dată la care cazul bebelușilor a devenit isterie națională.
Totuși…
Pe bune, cei care nu gândesc ca mine să spună, nu mă supăr. La ora asta nu aș duce acasă, la copii, brânză sau orice alt produs cu marca Brădet. Poate să fie isterie internațională pe Facebook, că ne omoară corporațiile firmele naționale, că suntem manipulați, eu nu tot nu le-aș da fetelor mele!
Ăștia poate-și fac altă firmă, eu alte fete nu fac!
Și nu fac asta pentru că am încredere nețărmurită în autoritățile de la noi. Nici vorbă! Nu le-aș da în grijă nici florile de pe balcon, dar cred că au găsit ceva. Nici ei nu știu bine ce, dar eu am o îndoială. Și nu o verific pe copiii mei. Să o verifice pe ai lor. Nu am nimic împotrivă.
Câți dintre voi nu ați luat luna trecută portocale cu o strângere de inimă? Câți nu ați preferat apa îmbuteliată? Vă spun sincer, când a fost scandalul cu Danone nu am mai luat nici din ăla.
Și dacă nu se anunța numele firmei ce se întâmpla? Spuneți sincer, cât iaurt sau brânză de vaci, de orice marcă, ați fi dus copiilor? Era mai cinstit așa?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
De ce e Cioloș atât de grăbit în a da ”Dislike” oricărui membru al echipei sale
Nu se poate să nu observi că toți cei patru miniștri care au părăsit cabinetul Dacian Cioloș au făcut acuzații grave la plecare. Sunt ele reale, e acest guvern prins în mrejele diverselor mafii, din Sănătate, sindicate, fonduri europene sau Cultură? Sau poate Cioloș – ajutat de Klaus Iohannis – scoate din echipă tocmai mitomanii?
Cred că adevărul e pe undeva la mijloc. Altul cred că e resortul care-l face pe Cioloș să-și arunce peste bord colaboratorii. Un resort asemănător cu al lui Klaus Iohannis, care-și dă cu orice idee de pământ dacă ea-l costă ”like-uri”.
Să recapitulăm, pe scurt, istoricul celei mai mari și mai rapide remanieri la care a fost supus acest Cabinet.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
A doua făcătură din dosarul candidaturii lui Marian Munteanu
Niște liberali… foto Cristian Botez, ziarist independent
Habar nu am dacă liberalii chiar se gândesc serios să-i retragă sprijinul politic lui Marian Munteanu pentru candidatura la Primăria Capitalei. Dacă da e mai mult decât o sinucidere, tentativă de suicid a fost ce au făcut până acum. Retragerea echivalează cu gestul unuia care se spânzură, dar se rupe lațul, cade, își sparge capul și se rănește la gât cu un cuțit bont și, înainte de a se arunca de pe Intercontinental – că tot dă în Piața Universității – se unge cu rahat ca să-i alunece din mâini oricui încearcă să-l salveze.
A renunța la al treilea candidat e o prostie, dar e vizibil că liberalii sunt presați să facă acest gest. Unii par că au mutre destul de tâmpe să-l facă.
E adevărat că și candidatul ”surpriză” se zbate să îi convingă să o ia pe căile nebănuite ale Domnului. Cel mai recent interviu, acordat ziarului Lumina, e un bun exemplu. Protestatarii #Colectiv să treacă pe la spovedanie înainte de a critica Biserica și alte afirmații stupefiante pentru 2016.
Ce nu înțeleg eu este desfășurarea de forțe pentru a-l desființa ca personaj. Normal este să procedezi ca mine – chiar mă consider un exemplu, în acest caz – spui că nu-l votezi, explici de ce (motivele mele le găsiți AICI) și îți vezi de viața ta.
Netul, presa sunt pline de dezvăluiri de tot felul despre Marian Munteanu, de parcă toți erau votanți Ludovic Orban și, brusc, au rămas cu ștampila-n aer, incapabili să găsească un pătrățel adecvat să-i șteargă cerneala de pe buze.
Chiar așa de mulți votanți aveau liberalii de furia e atât de mare că nu candidează Adriana Săftoiu sau Cătălin Predoiu?
Eu cred că presiunea are un scop. Retragerea candidaturii și eliberarea locului de favorit al votanților de dreapta. Pentru cine?
E clar că dacă liberalii desemnează un al patrulea candidat nu mai strâng nici un vot. Poate fi și Obama, strânge voturi cât Maica Tereza în fața unei moschei.
În luptă e aruncată orice armă, de la Eli Wiesel la doctrina popularilor europeni.
Totuși cine și de ce îi presează? Excludem, normal, votanții care s-ar putea simți lezați de alegere.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Dacă duminică ar fi alegeri, nu l-aș vota pe Marian Munteanu
Parafrazez în titlu întrebarea tipică unui sondaj de opinie. Dacă întrebarea mi-ar fi fost pusă cu fix o săptămână înainte, cred că răspunsul nu mai era atât de tranșant. Poate chiar aș fi spus că da, îl votez. Dacă numele său ar fi fost propus de o mișcare civică, dacă regăseam acolo semne că multe dintre temerile mele legate de lumea actuală se pot rezolva, poate că l-aș fi votat. Asta pentru că se mișcă și în mine viermele îndoielii că partidele se pot reforma doar arestându-le lideri din eșaloanele superioare. Nu se face decât o înlocuire de cadre, aduse din pepiniere surori. Șocul trebuie să vină cu totul din afara sistemului.
Nu aș vota asocieri de ”oengeuri” care mă agasează de ceva ani buni – buni, pentru ei – cu tot felul de aberații, multe copiate prostește din Raiul utopic definit ca ”țările civilizate”. Apostoli ai interdicțiilor, susținători ai reducerilor libertăților, au ei destui politicieni pe care-i sperie cu like și unlike ca să le mai fie de trebuință și o funcție în administrație.
Diferența față de săptămâna trecută nu e dată nici de valul de dezvăluiri din ultimele zile. Nu spun nimic ce nu știam deja, iar cei care o fac sunt cei care acum ceva timp, când unul dintre cei care tocmai creau un partid poreclit ”Alba ca Zăpada” era acuzat de legionarism, au tăcut sau cel mult au spus că ”așa arată nebuniile tinereții”.
Ba, mai mult, sunt dintre cei care încă au cucuie după ce s-au dat cu capul de pereți că taman ce nu știură ce votează sau îi îndemnau pe alții să voteze.
Ce mă intrigă acum este modul în care Marian Munteanu a ajuns candidatul PNL.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Cum de ne-am trezit că legea cartelelor prepay e din nou de actualitate
Nu știu cum se face de legea cu cartelele prepay și cu blocarea accesului liber la rețelele wi-fi a ajuns din nou în actualitate. Adică știu, dar parcă nu e rău să ne reamintim, pentru că eu cred că e un model de cum poate fi introdus un subiect pe agenda publică, discutat intens câteva zile, de ajungi să spui ”Băi frate, bine că rezolvă ăștia treaba că ne invadează, dracului, teroriștii!”
Filmul e simplu. După atentatele din 22 martie, din Bruxelles, ne pierdeam toți timpul discutând despre cât de proști sunt belgienii sau francezii, despre cum trăim într-o imensă cursă de șoareci, noi fiind brânza aromată.
Brusc, duminică, 27 martie, premierul dă cu tehnocrația de pământ și ne spune că teroriștii au folosit cartele românești în pregătirea unor atentate în Europa. Zbang! Dă-i și toacă, lamentări, că uite ce se întâmplă dacă nu facem legi mai dure.
Unul se trezește și verifică. Surpriză, idioții din Paris și Bruxelles au folosit cartele de-ale lor, din alea luate cu buletinul sau fără, nu are importanță, că nu erau de la noi.
SRI sare, pe 28 martie în apărarea lui Cioloș și spune – întrerupând abrupt seria de comunicate despre ghiocei și gagici – și spune că sunt vreo 3 milioane de cartele în Orient, dar că nu are habar dacă sunt folosite de jihadiști sau de muncitori care verifică telefonic dacă soacrele rămase în țară hrănesc găinile.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Bruxelles 22.03.2016. Totul se poate să fi pornit de la o știre. Adevărată…
Unul dintre cele mai discutate aspecte ale atacului terorist de marți, de la Bruxelles, este dacă atacurile din 22 martie au vreo legătură cu reținerea lui Saleh Abdeslam, din 18 martie.
Devine din ce în ce mai clar că da. Inclusiv testamentul/scrisoarea de adio lăsată de unul dintre teroriștii de la aeroportul Zaventem lasă să se întrevadă acest lucru.
Numai că nu e vorba de prinderea efectivă a celui vânat încă de la atentatele din 13 noiembrie 2015, de la Paris, cât de – după mine – modul iresponsabil în care s-a comunicat după reținere.
Pe 20 martie, duminica, presa din toată lumea, chiar și pe siteurile românești, cita oficialii belgieni care spuneau că Abdeslam colaborează cu anchetatorii de la Bruxelles și că AU INFORMAȚII DESPRE ATENTATE CARE SE PUN LA CALE!
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Afacerea ”Cumințenia pământului”. Guvernul se spală pe mâini într-un lavoar național. Proprietarii au o nouă ofertă
Foto Mediafax
În evoluția cazului ”Cumințenia pământului” a apărut un element nou. Practic, cel care a săpat groapa din drum este pe cale să cadă-n ea, dar o să vorbim de acest element mai încolo.
Achiziția sculpturii lui Constantin Brâncuși are multe aspecte dubioase iar contribuția financiară publică solicitată de Guvern pare o spălare de mâini la nivel național.
Guvernul, prin vocea ministrului Culturii, spune că pune la bătaie 5 milioane de euro, restul de 6 milioane urmând a fi strânși prin subscripție.
Ce ascunde acest anunț? Un spectacol? Așa pare, un spectacol care, în actul final, are un personaj pozitiv cert, guvernul.
Dacă se strâng cei 6 milioane de euro de la populație, Cabinetul Cioloș cumpără o statuie de Constantin Brâncuși cu 5 milioane de la buget, o sumă mult sub prețul internațional al lucrării. Dacă nu se adună, vinovați de eșec sunt oamenii care au preferat să-și țină banii în buzunar.
Pentru un Cabinet care amână investiții, creșteri salariale sau plata unor restanțe, amenințat cu greve sau manifestații de protest, a investi 11 milioane de euro într-o operă de artă era un risc de imagine. Dacă plata se face cu un partener ”colectiv”, cheltuiala devine un succes. Pe de altă parte, dacă se anunța sec că nu sunt bani pentru Brâncuși, corul de bocitoare la căpătâiul culturii române nu s-ar fi oprit până-n prag de alegeri.
Dar se vor aduna banii? E o întrebare fără un răspuns imediat, deși previzibil într-o societate în care acțiunea se limitează la înjurături sau like-uri pe Facebook.
Părerea mea e că și ministrul gândește ca noi, pentru că el a condiționat plata celor 5 milioane către proprietari de strângerea restului de 6. Aici intervine noutatea zilei în această afacere.
Am vorbit luni cu Bogdan Gabrowski, avocatul proprietarilor statuii. Se știe deja că povestea sa e diferită de cea triumfalistă a ministrului. Luni, 14 martie, s-au încheiat negocierile pentru cumpărarea statuii. Se întocmește un proces verbal în care nu sunt trecute termene de plată sau de transfer a proprietății. Urmează anunțul că statul nu dă toți banii, că se vor strânge și de la populație și oferta Guvernului ca un contract ferm să fie semnat abia pe 30 septembrie – dacă se strâng banii – și plata să fie făcută pe 31 octombrie.
Avocatul ne-a spus că până acum ( luni, ora 17.00) nu a fost contactat de autorități, dar că termenul fixat de clientele sale rămâne clar, 7 zile pentru contract, 14 pentru stabilirea plății.
Singura concesie pe care pare dispus să o facă este ca Guvernul să plătească partea pe care și-o asumă, 5 milioane de euro (sau măcar o bună parte din ea), urmând a se fixa un termen până la care sunt plătiți restul. Pe care Guvernul e liber să-i strângă de unde vrea, subscripție sau din alte surse.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Nu mă deranjează că vremelnic Băsescu gândește ca mine
Cu dulce savoare urmăresc din nou – a câta oară, dar cine stă să numere plăcerile? – darea cu dosul de pământ al unui grup de doamne și domni care susțin că au fost mințiți. IAR!
E vorba de politică, dar până la a reveni la domniile lor vreau să vă explic de ce am renunțat, acum aproape 30 de ani, la a-l trimite pe Culiță după țigări.
Eram răcari și apelam la Culiță să ia țigări, chiar dacă nu era fumător, că era cel mai abil în a ajunge la tutungeria de dincolo de gardul unității. Prima oară a venit cu Snagov în loc de Carpați. A crezut că-s mai bune, pentru că erau mai scumpe.
A doua oară, a luat țigări Ateneu. A citit el că-s mentolate și și-a adus aminte că-i place guma de mestecat Gumela. Ultima oară când l-am rugat să sară el gardul, a adus Carpați de Iași. Or alea chiar nu se puteau fuma!
De câte ori îmi amintesc de Culiță mă amuză că mereu avea o scuză, ceva îl mințea, ba vânzătoarea, ba eticheta, ba i se părea că e același lucru. Un fraier. Sau poate așa a gândit că scapă de drumul până la tutungerie.
Revenind la politică, nu pot să nu observ că exact oamenii care se plâng că au fost proști că l-au susținut și votat pe Klaus Iohannis au antecedente. Mai deunăzi se plângeau că Traian Băsescu le-a înșelat așteptările, propunând candidatura Elenei Udrea sau atacând instituțiile pe care altă dată le lăuda.
Tot oamenii ăștia au fost mințiți de Nicolas Sarkozy ( care le-a înlăcrimat onoarea luând bani de la dictatorii din Orient), de Angela Merkel ( care le-a diminuat libidoul umplând Europa de violatori), i-a entuziasmat Euromaidanul ( până au văzut că rușii se certau cu ruși), au aruncat cu confetiti când au câștigat pro-europenii la Chișinău ( până au aflat că sunt curve și peste Prut).
De fiecare dată când cel susținut de ei câștiga ceva, entuziasmul atinge cote ce sperie cardiologii. Când e dezamăgire, vocea e mai slabă, privirea, însă, tot semeață, iar scuzele și argumentele curg precum apa de la un robinet cu garnitura tocită.
Oamenii ăștia au o capacitate extraordinară de a spune: ”M-a mințit!” și de a merge înainte. Bravo lor! Eu n-aș putea.
Seamănă cu tipul dintr-un banc de pe vremuri. Magicianul îl păcălește, arătându-i ambele mâini și totuși făcându-l să simtă un deget în fund. Dacă bancul s-ar fi continuat peste ani, tipul râde și se arată dispus să lase alți și alți magicieni să-i arate trucurile lor.
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Un lucru bine făcut. O zi mai târziu
Ah, ce durere! Coruptul aleargă cu telefonul la liber, evazionistul dă cu monetaru-n țărână și scrie mailuri în care le urează ”O primăvară frumoasă!” tuturor complicilor, iar SRI, pentru că nu-și mai poate folosi tehnica decât la Candy Crash, face pe net giumbușlucuri cu ghiocei neacoperiți!
Toate astea, care aprigă durere le provoacă multor bocitori de profesie, ar fi trebuit să dureze cât mai puțin.
Lăsând gluma la o parte, dar, până la urmă nu văd de ce aș fi eu singurul serios, timpul dintre publicarea motivației Curții Constituționale și rezolvarea temporară a situației, printr-o Ordonanță de Urgență, trebuia să fie cât mai scurt. În acest interval nu se pot cere mandate de urmărire, cele deja operative produc probe neutilizabile. Știți despre ce e vorba că doar aveți și voi televizoarele pornite.
Ministerul Justiției avea ordonanța pregătită, purtase și discuții cu procurorii și cu SRI, că doar bănuiau ei despre ce e vorba în motivarea Curții. Și atunci de ce ședința de Guvern în care o vor adopta e fixată pentru vineri, la 19.30, când tot omul sănătos la cap o ia pe Valea Oltului, spre casă?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
De astăzi e legal să ne cinstim femeile!
Gata, fraților, a intrat în vigoare! De astăzi sărbătorim pe față Ziua Femeii. Și – pentru că roata se învârte – pe 19 noiembrie, femeile din viața noastră care ne iubesc nu mai trebuie să se ascundă. E oficială și Ziua Bărbatului! Copiată din Wikipedia, votată în Parlament și promulgată de președinte, legea care fixează astea două date e betonul care lipsea relațiilor de pe la noi. Despre această lege – simbol al superficialității din politica românească – am mai vorbit. Știți mersul, click aici și revedeți.
Azi vreau să vă spun că simt o ușurare!
Habar nu aveam că mă mișcam la limita legalității când luam o foaie de hârtie colorată și o umpleam cu flori, fluturi sau inimioare, desenate strâmb. O scuză aveam, eram copil. Nu știam ce e aia lege, eu abia puteam scrie, supravegheat de bunic: ”Mami Alecu te IUBesc!”
Cine se gândea la legi când lua cea mai frumoasă zambilă din piață și apoi, alb la față ca și cupele ei de parfum, o dădeam primei iubite? Oare la fel bătea și inima nelegiuiților, cum îmi bubuia mie când îmi mulțumea cu un sărut?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment
Nu cumpăr brânză de la Brădet! Înjurați-mă, poate așa cumpăr, dar dați-o copiilor voștri!
S-a găsit E.coli într-un lot de brânză. După ce ea fusese scoasă la comercializare. Nici nu știm dacă a fost cumpărată de cineva, de cine sau cât a consumat din ea. Citesc – nu sunt specialist, am doar ceva experiență, așa că mă bazez pe ce spun alții – că perioada de incubație e scurtă, câteva zile, așa că dacă s-ar produce îmbolnăviri din cauza brânzei produsă pe 22 februarie ar trebui deja ca specialiștii să știe de ele. Asta dacă nu s-a tratat vreunul acasă cu ceai de mentă!
Știu – de fapt am fost printre primii, dacă nu chiar primul care și-a dat seama – că o brânză făcută pe 22 februarie nu putea îmbolnăvi pe nimeni în 28 ianuarie-9 februarie, dată la care cazul bebelușilor a devenit isterie națională.
Totuși…
Pe bune, cei care nu gândesc ca mine să spună, nu mă supăr. La ora asta nu aș duce acasă, la copii, brânză sau orice alt produs cu marca Brădet. Poate să fie isterie internațională pe Facebook, că ne omoară corporațiile firmele naționale, că suntem manipulați, eu nu tot nu le-aș da fetelor mele!
Ăștia poate-și fac altă firmă, eu alte fete nu fac!
Și nu fac asta pentru că am încredere nețărmurită în autoritățile de la noi. Nici vorbă! Nu le-aș da în grijă nici florile de pe balcon, dar cred că au găsit ceva. Nici ei nu știu bine ce, dar eu am o îndoială. Și nu o verific pe copiii mei. Să o verifice pe ai lor. Nu am nimic împotrivă.
Câți dintre voi nu ați luat luna trecută portocale cu o strângere de inimă? Câți nu ați preferat apa îmbuteliată? Vă spun sincer, când a fost scandalul cu Danone nu am mai luat nici din ăla.
Și dacă nu se anunța numele firmei ce se întâmpla? Spuneți sincer, cât iaurt sau brânză de vaci, de orice marcă, ați fi dus copiilor? Era mai cinstit așa?
(mai mult…)
Posted in Editoriale
Leave a comment